Marin Sorescu – Spanzuratul…
Mitrele, ori de câte ori se certa cu muierea,
Îsi lua betele sa se spânzure în vale la salcii;
Sa vada si ea, fir-ar a relelor,
Ce-nseamna el în casa asta, na!
Sariti lume, striga Leana. Nea Dumitre, Nea Ioane,
Duceti-va, dati fuga-n vale dupa al nebun.
T;icu, Bag’Sama, Cazaca, Mitranoaia, tot catunul
Se strângea la panorama.
Mitrele mergea înainte, considerându-se de pe
Acum mort,
Vedea negru-naintea ochilor si astepta sa sune
Goarna de apoi
Pe podul lui Giurca.
Spânzuratorile lui fiind mai dese în anii de seceta
Si saracie,
Îndulceau întrucâtva atmosfera,
Adica n-o fi nici dracul chiar atât de rau,
Nu moare omul cu una cu doua nici de foame, nici de nimic.
Nu va uitati la Mitrele?!
Ajunsese sa fie dat exemplu de longevitate.
Lega betele înflorate, tesute cu drag de muiere, asta
El o uita întotdeauna,
Trebuia sa-i aduca ea aminte, cu târnul,
Le înnoda de-o creanga, scuipa spre Leana si-si
Baga capu-n streang.
Când îsi da drumul, altul, suit din vreme pe salcie,
Jap! Cu securea taia ori creanga, ori betele si
Spânzuratul buf jos.
Leana venea repede cu galeata de apa rece de la
Fântâna si turna pe el, sa-nvie.
Conta cât era de mort: alteori numai îi dadea de baut din cauc.
Da’ sa-l mai fi lasat fa o târa s-atârne, se vaieta una,
Sa fi apucat macar sa scoata limba, asa veniram degeaba,
Aoleo, mi-o fi dat si laptele în foc.
Ma, omul lui Dumnezeu, îl încuraja T;icu pe Mitrele, care
Se arata mahmur ca Lazar dupa înviere, nu stia ce
Atitudine sa ia,
Îi era rusine si necaz, toti ne mai certam cu muierile,
Alaltaieri io nu i-am aruncat alei mele masa-n batatura?
Nu mi-a facut mâncare buna; am luat masa de margini,
Cu tot ce era pe ea
Si-am dat-o zdup! peste prispa. Pai ce, cu mine sa nu se puna.
Muierii nu trebuie sa-i versi laptele-n pasat.
Dar ce, sa ma omor? Mai bine o fac vânata pe ea.
- Ăsta cu spânzuratul lui a ciuntit toate salciile –
Râdea unu’.
- Oricum, de murit în pat n-o sa moara.
- Cine stie ce-o fi în casa lui, de-ajunge el pâna acolo.
- Da’ din ce va luarati, fa, întreba Veta.
- Ei lasa, ce sa mai… hai omule acasa!
Mitrele se scutura de paie si pornea bombanind pe
Coasta-n deal,
Leana mergea în urma cu vadra de apa-n cap.
Noi copiii ramâneam ultimii la salcii,
Ne-ar fi placut sa vedem un om spânzurat si sa ne speriem.
Unii dintre noi de-abia asteptau sa se faca mari si sa-si puna streangul de gât
Ca sa se strânga lumea si sa vada cum o fac ei pe grozavii,
Morti si cu ochii beliti.
Cine spunea asta acasa se pomenea cu palma peste gura:
- Ma, zaltatule, tu stii ce lozasti?
I-auzi la astia mici, altceva mai bun n-are de-nvatat de la ai mari!…
pentru Bogdan si Corina…
