Tinerii Neiubiti ai unei Romanii Neiubite…

Palida, aducere-aminte ma scormoneste de citeva zile incoace… Nu-mi prea convine. Daca stau si ma gingesc bine, nu-mi convine deloc… Nu mai vreau sa-mi aduc aminte de NIMIC… La ce bun?..sa-mi amintesc cite ceva despre mine…

Pot, foarte usor sa uit totul si sa o iau de la capat… este ca si cum m-as redesena…

Punct! si o iau de la capat, continuind Simfonia Ecvestra si CULTUL OCULT…

Inchid ochi si-mi continui Simfonia Ecvestra cu Spirala-n Neant…

Stare NeRevendicata…

Vorbe din GITUL mUt…

Ce Probleme are Poporul??…

Grandoarea DAToriilor Romaniei…

Culoarea CRIZEI…

04.

Joi 29 octombrie 2009

Ora 9:03:52 AM GMT

Mi-e sete de Apa Sufletului, apa in care m-am scaldat asta-vara, pe la apusul stelelor de Mai.. Mi-e dor de Apa Sufletului, Simplitatii Primordiale… Mi-e lipsa, o cana din Apa Sufletului Mamei mele… Mi-e necesara o covata plina de Apa din Sufletul Tatalui meu…

Este atita uscaciune in mine, din mine si peste mine… Imi este atita arsita peste suflet si adierile m-au parasit necuvincios de repede… Visez la o Apa ce nu s-a nascut inca.. dar stiu ca se va naste in Curindul cel mai profund…

Visez la Apa SIMPLITATII Pure…

Destin Arcuit in Umbre Gri…

Privind in Urma, fara Miniie…

03.

Joi 29 octombrie 2009

Ora 8:29:52 AM GMT

Niste colegi de-ai mei se cearta pe teme politice… Bietii smintiti.. Subiecte stupide, subiecte goale, eterna ciorovaiala intre dobitoci indobitociti, chiar si peste puterile lor de Neimplicare… Nebuna lume, nebuna atmosfera, nebuna Viata.

Nici o alta preocupare nu ne mai scormoneste maruntaiele… Am ajuns atit de goi, atit de storsi de toate cele normale si lumesti, incit ajunge doar o simpla privire pentru a stinge horcaiala ultimului Hoit de Curiozitate Constructiva.. Traim sub un clopot fara aer. Traim sub un Plamin Uscat. Traim obositor de mirsav si de secatuitor…

Imi este atit de greu sa scriu despre tot ceea ce simt, vad si traiesc… Cum altfel, ai putea scrie cu o cerneala uscata… Simtirea, insasi s-ar usca… Colegii mei trancanesc in continuare vrute si nevrute despre NIMIC, despre cel Mai Gol NIMIC…si trancanesc, si trancanesc, si trancanesc, smintindu-mi creerii si vointa de a continua sa scriu…

Ma incapatinez, sa nu-i aud, sa-i ignor irosind o foarte mare greutate nervoasa…  Ciocane de otel imi bubuie in camera mintii… Guri stirbe, suflete moarte, ochi stinsi si trancaneala maronie de Toamna Romaneasca libera…

Ziua JOI, isi urmeaza Neterminarea, neintelegind ce i se intimpla… Nici, chiar Eu, nu mai inteleg, nimic din ceea ce mi se intimpla… Dar, ar fi ceva de Inteles??…

Sfinta Nebunie!…ce limpede te clatini… ce limpede…

…Te clatini, CLADINDU-Te…

Impartasirea Firescului Senin…

28 octombrie 2009

Ora 11:46:16 AM GMT

Se intoarce in mine neputinta dorului de statornicie… Totul se misca aleator, necontrolat, bizar si rece in lumea mea… Cred ca in Lumea fiecaruia transhumanta asta nenorocita provoaca insomnii acute… De putin timp am aflat ca ne-ar parasi, un coleg si un prieten foarte calm… Intrigile si mincatoriile l-au determinat sa plece… Urita meserie, urita atmosfera a putut genera, complexul unui popor ce nu-si mai gaseste alinarea si linistea…

Nimic nu mai este statornic. Nimic nu mai ramine, induplecat. Nimic nu mai lasa lucrurile sa se aseze dupa bunul lor mers…

Nimic…

Mingiierea DESPRINDERII…

 

28 octombrie 2009

Ora 10:26:59 AM GMT

Soarele de afara rinjeste metallic. Nu zaresc intr-nsul nici un strop de omenie…Decit metal topit fara scurgere paminteana… In jos razele se tes franjurat cu irizari – tot – metalice… Peste tot, de jur-imprejurul santierului mocirlos baltoacele reflecta ca dintr-o imensa stare de plecaciune umila, intreaga batjocura a Soarelui Hitru…

O atmosfera de plumb incins cotropeste intinderea apos- mocirloasa din fundul acestui colt de lume…Singurul zgomot monoton, trist , mechanic apartine motoarelor rotunde ale basculantelor… La plecare se intinde Linistea profunda a Sufletelor omenesti neostoite de arsura Viselor Pierdute… Milioane de vise pierdute imi nelinistesc Constiinta Firava , ca dupa boala… Pocnete, triluri de pasarele ciudate, voci nepamintene, hirsiit de lopeti, respiratia nisipului…ocrotesc fundul primului santier din care imi extrag intreaga capacitate de a mai putea respira sincer… Din cind in cind mai trag cite un fum de tigara, privesc lung, in spatele Soarelui si oftez resemnat… La 15 kilometri de Locul acesta, Bucurestiul se preda batalioanelor de ticalosi care ne-au mincat si ultima farima de speranta… pustiindu-ne viata si speranta intr-un mod furios… Soarele de afara rinjeste metallic… Atit de metallic, incit ii zaresc gura cariata plina de colti de otel nepamintean, neomenesc, nefiresc…

Nu mai simt invelirea in aer. Nu mai simt caldura cu care stateam de vorba asta-vara. Nu-mi mai simt simturile complice… Nu mai simt bucuria intilnirii cu Lumina din interior care mi-a dat viata si m-a invatat sa fiu Atent cu Ochii Mamei…