“Cine controlează trecutul”, zice o lozincă a Partidului, “controlează viitorul; cine controlează prezentul controlează trecutul.”

Cam de prin vremea respectivă, războiul a fost literalmente neîntrerupt, deşi, teoretic vorbind, nu a fost mereu acelaşi război. Timp de cîte luni, cînd era el copil, au avut loc lupte de stradă confuze chiar în Londra, dintre care pe unele şi le mai aminteşte încă, şi anume foarte limpede. Dar să contureze istoria întregii perioade, să spună cine se lupta cu cine în fiecare moment – aşa ceva i-ar fi cu totul imposibil, pentru că nici un document scris şi nici un cuvînt rostit nu vorbeşte de vreo grupare a forţelor alta decît cea prezentă.

Uite, de exemplu în momentul de faţă, în 1984 – presupunînd că este, într-adevăr, anul 1984 -, Oceania se află în război cu Eurasia şi în alianţă cu Estasia. În nici o situaţie publică sau particulară nu se recunoaşte că ar fi existat vreodată vreun moment în care cele trei puteri să fi fost altfel grupate. În realitate, după cum el, Winston Smith, ştie foarte bine, nu au trecut decît patru ani de cînd Oceania era în război cu Estasia şi în alianţă cu Eurasia. Dar acesta nu este decît un amănunt pe care el, cum-necum, îl ştie pe ascuns, fiindcă memoria lui nu este suficient de bine disciplinată. Oficial, schimbarea alianţelor nu a avut loc niciodată.

Oceania este în război cu Eurasia: asta înseamnă că Oceania este dintotdeauna în război cu Eurasia. Duşmanul din fiecare moment reprezintă răul absolut şi, prin urmare, orice înţelegere cu el, trecută, prezentă sau viitoare, este de neconceput. Chestia cea mai îngrozitoare, se gîndeşte el pentru a zece-mia oară, în timp ce-şi trage umerii înapoi atît de tare, încît îl dor (cu mîinile proptite în şolduri, îşi roteşte corpul din mijloc, exerciţiu, cică, bun pentru muşchii spatelui), chestia cea mai îngrozitoare este că s-ar putea să fie adevărat. Dacă Partidul poate să-şi bage mîinile pînă la coate în trecut şi să afirme, despre cutare sau cutare eveniment: nu a avut loc niciodată – oare nu este chestia asta mai înfricoşătoare şi decît tortura şi chiar decît moartea?

Partidul afirmă că Oceania nu a fost niciodată în alianţă cu Eurasia. Iată, însă, că el, Winston Smith, ştie că Oceania a fost în alianţă cu Eurasia nu mai departe decît cu patru ani în urmă. Dar de unde ştie el treaba asta? Numai din propria lui conştiinţă care, oricum, mai are puţin şi urmează să fie anihilată. Dacă toţi ceilalţi acceptă minciuna pe care Partidul le-o impune, dacă toate documentele povestesc aceeaşi gogoriţă, atunci minciuna se transferă în istorie şi devine adevăr. “Cine controlează trecutul”, zice o lozincă a Partidului, “controlează viitorul; cine controlează prezentul controlează trecutul.” Şi totuşi, trecutul, deşi prin însăşi natura lui supus modificărilor, nu a fost niciodată modificat. Orice este adevărat în clipa de faţă a fost şi va fi întotdeauna adevărat. E foarte simplu. Nu-ţi trebuie decît o nesfîrşită serie de victorii asupra propriei tale memorii rebele. Controlul realităţii, cum i se spune, sau, în Nouvorbă, dublugîndit.
- Pe loc repaus! – strigă instructoarea, ceva mai blînd.

O mie noua sute optzeci si patru…

George ORWELL