Archive for Februarie 2009

Serghei ESENIN…Crangul Drag, pe Limba-i de Mesteacan..   Leave a comment

se_21

Serghei Esenin – Crangul Drag, pe Limba-i de Mesteacan

Crangul drag, pe limba-i de mesteacan,
m-a facut altminteri sa gandesc.
Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca,
nu regreta ca ne parasesc.

Ce sa mai regrete? Doar in viata,
marii treceri ii suntem supusi!
Lanul langa iaz, pierdut in ceata,
pururea-i viseaza pe cei dusi.

Singur, intr-a campului tristete,
vad cocori in nori de borangic…
Nu-mi jelesc pierduta tinerete,
din ce-a fost, eu nu jelesc nimic.

Si nici floarea vietii scuturata,
si nici anii scursi fara de rost…
La caldura sorbului vreodata
nimeni n-o sa-si afle adapost.

Sorbul n-o sa-si mistuie ciorchinii,
n-o sa piara al ierbii moale pat…
Cum cad frunze-n poalele gradinii
tristele cuvinte astazi cad.

Dar din ele vremea de-o s-aleaga
doar gramezi ce nu mai folosesc,
spuneti ca, vorbindu-mi, un mesteacan
m-a facut altminteri sa gandesc!…

1924

Anunțuri

Serghei ESENIN… Picla…   Leave a comment

se_20…pentru Abis1957…Cum poti cintari propria-ti dorinta in destine demultiplicate in esente tari de pina la douazeci si ceva de ani??…

Serghei Esenin – Picla…

Mi-s ochii stinsi si gura mi-e amara
Mi-ard mainile de dorul altor maini
Isi plange codrul foile de ceara,
Nu se mai uita nici o stea-n fantani.

Vazduhul plumburiu s-a pogarat
Si se taraste picla, pe ogoare,
Cu vantul, salcii, fara salbi la gat,
Gem frante peste ape statatoare….

Serghei ESENIN… Poetul…   Leave a comment

se_19

Serghei Esenin – Poetul…

Voi cînta cu toata ‘nsufletirea,
Caprele si iepurii firesti.
Daca ai de ce-ti stârni mâhnirea,
Ai atunci de ce sa si zâmbesti.

Bucuria ‘n toti se întretaie
Cu hotescul fluierat mereu.
Gradinarul toamnei o sa taie
Frunza moarta-a crestetului meu.

În livada zarilor, înaltii
Plopi îsi misca umerii de vânt.
Sa priceapa totul pentru altii,
E venit poetul pe pîmânt.

E venit sa simta-aceste treceri,
Sa sarute vaci ce bat talangi.
Mai adânc ale cântarii seceri!
Cerne flori, tu soare, depe crengi …

Serghei ESENIN… Omul Negru…   Leave a comment

se_18…pentru Abis1957

Serghei Esenin – Omul Negru…

Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste masura.
Singur nu stiu cum si unde m-am îmbolnavit.
Ma frâng.
Parca galopeaza vântul
Suierând prin stepa sura,
Parca-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasare din aripi,
Capul din urechi vibreaza.
El picioarele trudite
Sa-si mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine si pe pat s-aseaza.
Un om negru
Nu ma lasa s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negru
Plimba-un deget pe o carte ticaloasa
Si ca pestee-un mort calugar,
Mormaindu-mi din abis,
Îmi citeste viata unui zurbagiu,
De patimi roasa,
Împlântând în suflet groaza
Si umplându-l de plictis.

Un om negru,
Negru, negru!

„Hei, asculta-ma, asculta –
Mormaie miscându-si gheara –
În aceasta carte-s multe planuri mari
Si mari idei.
Acest om trait-a-n tara
Care-o stapâneau scârbavnici,
Prefacuti si mari misei.

T;ara ceea, în decemvre,
E draceste de frumoasa sub zapezile de spuma,
Viscolele tes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odata aventurier,
Nu gluma,
De cea mai aleasa vita
Si de cel mai falnic soi.

A fost ferches,
Pe deasupra si poet, c-o înnascuta,
Desi nu prea mare forta,
Care nu placea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecuta,
O numea fetita scumpa
Si spunea ca-i draga lui.

Fericirea – spunea dânsul –
E în dibacia mânii si în agerimea mintii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericti.
Nu-i nimic
Ca-n traiul nostru biciuirea suferintei
Ne aduce gânduri false
Si ne lasa istoviti.

Când te bântuie tristetea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nsfaca gerul vietii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, –
Sa zâmbesti cu nepasare
E cea mai înalta arta
Dintre câte-s pe pamânt.”

„Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ti-e rostul sa te-njugi,
Mi-e indiferenta viata unui biet poet
ce umbla dupa chefuri si scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citesti si sa-l îndrugi.”

Omul negru
se încrunta si se uita fix la mine.
În vomitaturi albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea fatis sa-mi spuie
Ca-s tâlhar fara rusine,
Ca pe cineva câineste l-am caznit
Si l-am pradat.

… Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste masura.
Singur nu stiu cum si unde m-am îmbolnavit.
Ma frâng.
Parca galopeaza vântul
Suierând prin stepa sura,
Parca-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng…

Noaptea e geroasa.
Doarme
Linistea rascrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu astept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot sesul varul nisipos si moale.
Niste calareti – copacii –
În gradina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceste cucuvaia,
Ca un scheaun.
Isca tropot de copite
Sumbrii calareti de lemn.
Iata iarasi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul catre ceafa,
Desfacându-si haina, demn.

„Hei, asculta-ma, asculta! –
Mârâie, privindu-mi fata care parca-ntepeneste
Si plecându-se asupra-mi tot mai rau,
Mai fioros, –
Pâna astazi niciodata n-am vazut asa prosteste
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticalos.
Ah! Sa presupunem însa c-am gresi!
Afara-i luna.
Ce mai vrea si luna asta
Toropita-n balti ceresti?
Poate c-o îmbie tainic
„Ea”
Cu coapsa groasa,
Bruna,
Printre lirice miazme
De iubire sa-i citesti.

Ah! Mi-s foarte dragi poetii!
Sleahta de caraghiosi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscuta si banala
Cum unei studente,
Pline pe obraz de cosi,
Din mers
O hâzanie pletoasa, ros de pofta sexuala,
Îi vorbeste prins de verva
Tocmai despre univers.

Nu mai stiu,
Nu mai tin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Traia un copil cuminte,
Cu par galben,
Ochi albastri,
În familia lui simpla si saraca
De tarani.

Si-a crescut,
Acum e vârstnic
Si poet – chiar de elita.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornita,
O numea fetita scumpa
Si-o iubea nespus de mult.”

„Omule, omule negru!
Esti un oaspat de ocara.
Faima ta de când e lumea
Se lateste peste tot.”
Sunt turbat,
M-a prins furia –
Si bastonul sare, zboara,
Cu nebuna-nversunare
Îl izbeste drept în bot.

Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte cruda,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arati?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Sed
Si nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav…
Si-oglinda
Zace sparta în bucati.…

Posted 28 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Asa simt eu, Pentru Abis1957

Serghei ESENIN…Neplacut de Jilav Clar de Luna…   Leave a comment

se_17…pentru Abis1957

Serghei Esenin – Neplacut de Jilav Clar de Luna…

Neplacut de jilav clar de luna…
nostalgia zarilor, mereu,
iata-n tineretea mea nebuna
ce-am iubit, urand nu numai eu!

Pe sub salcii despletite-anume,
cantul carelor ce trec pe drum
n-as mai vrea pentru nimic in lume
inca-odata sa-l ascult acum.

Am uitat de stramta mea cascioara
si de focul vetrei dogarat…
Spulberul de meri in primavara
pentru campul sterp eu l-am urat.
[…]
Plug de lemn sa-ti zgaraie campia,
tara mea campestra, ti-e de-ajuns!
Jalnic e sa-si vada saracia
albi mesteceni, plopi cu crestet tuns.

Nu stiu cum mi-i soarta harazita…
Poate-n viata noua nu-s chemat,
dar as vrea-n otel sa-mi vad zidita
biata mea Rusie, chip brazdat.

Auzind latratul de motoare
peste ceturi si furtuni si fum,
n-as mai vrea pentru nimic sub soare
scartait de car s-aud acum.

Serghei ESENIN… Nu sint oare, vrednic de Iubire?…   Leave a comment

se_16…mie…

Serghei Esenin – Nu sunt oare, vrednic de iubire?…

Nu sunt oare vrednic de iubire?
Nu tii tu la mine cat de cat…
Ochii ti-i ascunzi si in nestire’Bratele ma cuprind de dupa gat.

Voluptoasa, tanara, fierbinte,
Nu-s cu tine gingas si nici rau.
Cate buze, cate maini tii minte?
Cati ai dezmierdat la sanul tau?

Nimeni n-a stiut sa te aprinda,
S-au topit ca umbrele sub pasi.
Ai lasat pe multi sa te cuprinda,
Pe genunchii mei precum te lasi.

Stiu ca esti cu gandul dus departe,
Ca ascunzi un altul in priviri,
Dar nici mie nu-mi esti draga foarte,
podidit de scumpe amintiri.

Nu lua drept soarta nalucirea
Patimasa de o clipa doar, –
Cum ne-a fost fugara intalnirea,
Nici dezbinul nu-mi va fi amar.

Vei pleca si tu sa-ti vanturi zgura
De pe suflet poate intr-o zi,
Dar pe cine n-a stiut arsura
Sarutarii, cruta-l, nu-l trezi!

Si cu-n altul de vei trece poate,
Flecarind navalnic de amor,
Negresit hazardul ma va scoate
In cararea ta ratacitor.

Si simtind caldura altui umar,
Pogorandu-ti ochii ca prin vis,
Vei rosti in soapta: „Seara buna!”
Voi raspunde: „Seara buna miss!”

Si nimic in suflet sa adie.
Sa trezeasca un fior in noi…
Nu, iubirea moarta nu invie,
Dorul stins nu-l mai aprinzi apoi. ..

Serghei ESENIN…Mi s-a urit la vatra mea…   6 comments

se_15…mamei mele Nadejda SFIRIDOVA…

Serghei Esenin – Mi s-a urat la vatra mea…

Mi s-a urat la vatra mea,
Tanjind prin hrisca si secara.
Natalul prag il voi lasa
Si-am sa pornesc, talhar, prin tara.
Pe-amiaza bala de pe lac,
In vreo coliba nestiuta,
Un prieten, lama de tureac,
C-un ochi la mine, o sa-si ascuta.
Cand soarele pe drumul stramt,
Va-ntinde-o panza ca de ceara,
Aceea-al carei nume-l cant,
O sa ma dea pe usa-afara.
Si-acasa iar am sa revin
Si flacari noi vor linge zgura
Si-ntr-un crepuscul de venin,
Am sa ma spanzur cu centura…

Posted 27 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN… Mesteacanul…   Leave a comment

se_14…mamei mele, Nadejda SFIRIDOVA…

Serghei Esenin – Mesteacanul…

Sta balai la geamuri
Mesteacanul nins.
Proaspata pe ramuri
Neaua l-a cuprins.

Ciucuri moi si floare
De argint i-a pus
Si-a tesut ozoare
Albe pîna sus.

Tihna lînga poale
Blînd s-a asternut,
Fulgi de aur moale
Pîlpîie tacut.

Zarile alene
Dau în jur ocol
Si argint din gene
Scutura domol.…

Posted 27 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN… Ne Ducem Toti…   Leave a comment

se_13

Serghei Esenin – Ne Ducem Toti…

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In [Cuvînt scris incorect.] preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.

Atît de multe gînduri am urzit,
Am scris atîtea cîntece visate
Si pe pamîntul trist sunt fericit
C-am respirat si c-am trait de toate.

Sunt fericit c-am sarutat femei
Si-am lenevit pe iarba parfumata,
Iar fiarelor, ca unor frati ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.

Acolo stiu ca nu fosneste-n zari
Cu gîturi lungi de lebada, secara…
De asta-n preajma tainicei plecari
Eu ma-nfior si-mi simt adînc povara.

Acolo stiu ca nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s asa de dragi
Toti oamenii cu care sunt pe lume...

Posted 27 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Cite ceva despre Serghei ESENIN…   Leave a comment

Serghei Esenin…

De la Wikipedia, enciclopedia liberă ca preocupare in loc de „rahaturile” pe care ni le servesc zilnic mass-mediile imbecile din Romania…

Salt la: Navigare, căutare

Serghei Esenin

Serghei Alexandrovici Esenin, (în rusă: Сергей Александрович Есенин😉 (n. 3 octombrie 1895, m. 27 decembrie, 1925) a fost un poet liric rus celebru.

Născut într-o familie de ţărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinţii săi în copilărie şi a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an şi jumătate, ca student extern. În această perioadă scria poezii inspirate din folclorul rus şi devine un apropiat al poeţilor Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev şi Andrei Belîi. Esenin spunea că Belîi i-a dat înţelegerea formei, în timp ce Blok şi Kliuev l-au învăţat lirica.

În 1915, Serghei Esenin a publicat prima sa carte de poezii, intitulată „Radumiţa,” urmată curând de „Slujbă pentru morţi” (1916). Prin poeziile sale pătrunzătoare despre dragoste şi despre viaţa simplă devenise unul dintre cei mai populari poeţi din vremea sa.

Dăruit cu frumuseţe fizică şi cu o personalitate romantică, s-a îndrăgostit frecvent şi, într-o perioadă scurtă, a fost căsătorit de cinci ori. Prima dată s-a căsătorit în 1913, cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. În timpul epurării staliniste, Iuri Esenin a fost arestat şi a murit în 1937, în lagărul de muncă forţată din Gulag. În 19161917, Serghei Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluţia din Octombrie din 1917, Rusia a ieşit din Primul Război Mondial. Crezînd că revoluţia va aduce o viaţă mai bună, a susţinut-o pentru o perioadă scurtă, dar, curând, a devenit dezamăgit şi, uneori, chiar a criticat regimul bolşevic în poezii ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit.

În 1918 Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară, cu actriţa Zinaida Raikh. Cu aceasta a avut o fiică, Tatiana, şi un fiu, Constantin. În septembrie 1918, şi-a înfiinţat propria editură, numită „Трудовая Артель Художников Слова” („Compania de muncă a artiştilor cuvântulului din Moscova.”)

În toamna anului 1921, în timp ce vizita atelierul pictorului Alexei Iakovlev, a cunoscut-o pe dansatoarea americană stabilită la Paris Isadora Duncan, o femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nu vorbea rusa, iar el nu vorbea engleza. Au reuşit să comunice în limba franceză şi s-au căsătorit în 2 mai 1922. Esenin şi-a însoţit noua şi celebra soţie într-un turneu prin Europa şi prin Statele Unite ale Americii, dar în acest punct al vieţii, dependenţa faţă de alcool scăpase de sub control. Adesea beat sau drogat, în timpul unor crize violente de furie, Esenin a distrus camere de hotel sau a provocat scandaluri în restaurante, acţiuni care au avut parte de multă publicitate în presa lumii. Căsnicia cu Isadora Duncan a durat doar o scurtă perioadă şi, în mai 1923, s-a întors la Moscova. Aici, are o relaţie cu actriţa Augusta Miclaşevskaia şi se crede că s-ar fi căsătorit cu ea printr-o ceremonie civilă de îndată ce a obţinut divorţul de Isadora Duncan.

Relaţia lui Esenin cu Galina Benislavskaia s-a sfârşit tragic: la un an după moartea lui, ea s-a sinucis la mormântul acestuia.

Comportamentul lui Esenin a devenit tot mai nesăbuit şi, în acelaşi an, are un fiu, Alexandr, cu poeta Nadejda Volpin. Serghei Esenin nu a apucat să-şi cunoască acest fiu, dar Alexander Esenin-Volpin a devenit un poet important şi un activist în mişcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960, alături de Andrei Saharov şi de alţii. După ce s-a stabilit în Statele Unite, Esenin-Volpin a devenit un matematician respectat.

Ultimii doi ani din viaţa lui Serghei Esenin au fost plini de rătăciri constante şi comportament de beţiv, dar a continuat să scrie opere poetice de calitate. În primăvara lui 1925, un Serghei Esenin foarte aerian o cunoaşte şi se căsătoreşte cu a cincea soţie, Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a scriitorului Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar Esenin a suferit o criză mentală şi a fost spitalizat vreme de o lună. Cu două zile înaintea externării de Crăciun, şi-a tăiat venele de la mână şi a scris un poem de adio, cu propriul sânge, după care s-a spânzurat de ţevile de la încălzire de pe tavanul camerei de hotel din Sankt Petersburg.

Întâlnindu-l întâmplător pe Esenin în 1925, Vladimir Maiakovski nota:

… Cu mare greutate l-am recunoscut pe Esenin. Tot cu greutate, i-am refuzat invitaţiile insistente de a merge împreună să bem ceva, invitaţii însoţite de fluturatul unui teanc gros de bancnote. Toată ziua am avut în faţa mea imaginea lui deprimantă, iar seara, desigur, am discutat cu colegii mei despre ce s-ar putea face cu Esenin. Din nefericire, în asemenea situaţie, toată lumea se mărgineşte la discuţii.

Potrivit memoriilor lui Ilya Ehrenburg, „Oameni, ani, vieţi” (1961),

Esenin era întotdeauna înconjurat de sateliţi. Cel mai trist lucru era să vezi, alături dse Esenin, un grup întâmplător de oameni care nu aveau nimic de-a face cu literatura, ci doar le plăcea (şi le mai place) să bea vodca altuia, să se încălzească la faima altuia şi să se ascundă în spatele autorităţii sale. Şi totuşi, nu roiul acesta negru l-a distrus, el i-a atras spre el. El ştia cât valorează ei; dar în starea lui, găsea că e mai uşor să fie împreună cu oameni pe care îi dispreţuia.

Cu toate că a fost unul dintre poeţii cei mai îndrăgiţi ai Rusiei şi că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin şi Hruşciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.

În zilele noastre, poeziile lui Serghei Esenin sunt învăţate pe de rost de elevi şi unele au fost puse pe muzică, fiind înregistrate ca şi cântece populare. Moartea timpurie, antipatia elitei literare contemporane lui, iubirea oamenilor simpli, purtarea ieşită din comun, toate au contribuit la imaginea persistentă şi aproape legendară a poetului rus.

Serghei Esenin este înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova. Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă….

Posted 26 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Articol smuls, Puterea Slabiciunii