Archive for 10 Februarie 2009

Omar KHAYYAM… Incertitudinile Credintei…   Leave a comment

ok_06

Omar Khayyam – Incertitudinile Credintei…

Cât timp voi încerca sa umplu cu pietre marea nesfârsita?
Dispretuiesc si libertinii, dar si credinta ipocrita.
Voi merge-n Rai sau în Gheena? Dar mai întâi e-adevarat
C-aceste stranii tari exista? Care din voi le-a vizitat?

La orice pas. Parinte, ai pus câte-o capcana.
De-as vrea ca sa ma apar, orice-ncercare-i vana.
Si tu m-acuzi acuma zicând ca-s vinovat.
Când Tu le faci pe toate, ce faci Tu e pacat?

Atât de larg esti, Doamne, ca nu-i nenorocire :
Sa n-o împartaseasca si ultimul atom.
Dar ia aminte bine: de-ai fi si Tu tot om,
N-ai da nici o smochina pe-asa o fericire.

Multi cata-ntelepciunea în temple si în Carte.
Pe altii-i chinuieste incertitudinea.
Dar unul stând la pânda deodata va striga:
„Besmetici, adevarul nu e de nici o parte!”

„Ce mare este Domnul!” repeta muedinul.
Adânca desnadejde din glasul lui ma doare.
A cincea oara-i astazi. Spuneti-mi, de ce oare
Alah de sus ne-asculta indiferent suspinul?”

Tu, cel ce arzi si înca mai arzi, si-ai merita
Sa arzi în focul vesnic, de ce te rogi la zei?
Ce punte-ascunsa-aflat-ai ducând pâna la ei?
Prin ce putere rara fi vei îndupleca?

Trait-am ani o suta sub dulcea-ti bunatate
Si-as mat trai o suta facând numai pacate.
Ca sa masor la urma, din doua ce-i mai mare:
Mânia Ta cumplita sau blânda-ti îndurare.

Ne-ai pus în suflet patimi adânci cât o vecie,
Si-ai poruncit de-asemeni ca omul sa se-abtie.
Nedumeriti ne zbatem între porunci inverse.
Cum poti sa-nclini o cupa, iar ea sa nu se verse?

Ai plamadit în mine un amalgam ciudat.
Mii de-ntâmplari bizare în sufletu-mi se-atin.
Când astfel e tiparul ce mi l-ai imprimat.
Mai bun decât atâta, cum pot eu sa devin?

De inima-mi captiva, îndura-te Parinte,
Si de-al meu suflet, cupa a lacrimii eterne.
Îmi iarta pasii slobozi ce duc catre taverne
Si, iarta-mi Doamne, mâna când cupa o cuprinde!

Mi-ai spart ulciorul. Doamne, si vinul cel curat
În iarba sângereaza. Ce-mi mai ramâne-n loc?
Tu mi-ai închis si drumul spre ultimul noroc.
Ucide-ma, dar afla: Tu esti acum cel beat.

Tu sau Te-ascunzi de lume, sau Te arati în toate
Si te amuza – aceste efecte minunate
De a juca în lucruri. Caci Tu esti si actor
În propria Ta piesa – si esti si spectator.

În temple si biserici, moschei si manastiri
Se-ascund cei ce au teama de-a iadului urgie.
Dar cel care cunoaste divina maretie
Nu-si rasadeste-n suflet nici rugi nici tânguiri.

Beau vin si mi se spune de unul si de altul:
„Sa nu mai bei, caci vinul dusman este de moarte
Al lui Alah”. Atuncea – zic eu – pentru Prea-Naltul
Voi bea pagânul sânge. E-un act de pietate.

Te chinuieste gândul ca faci mereu pacate.
Din orice bucurie o vina ti-ai facut.
E fara rost tristetea, Khayyam, caci dupa moarte
Veni-va sau iertarea sau neantul absolut.

Întorsu-ne-am prieteni la vechiu-ne desfrâu.
Am renuntat la ceruri, la rugi si cele sfinte.
Oriunde este-o cupa, Tu ai sa vezi Parinte,
Cum curge-n gâturi vinul ca apa dintr-un râu.

Hai, s-aruncam tarâna pe fata cerului,
Ca sa nu-mi vada cupa, nici sânii tai de nufar.
Cui ruga ta s-o darui, si renuntarea cui,
Când ceru-i surd si poate în el si zeii sufar?

De la-nceput voit-am sa ma cunosc pe mine,
Si-apoi de mine însumi, de ce m-ai despartit?
Si daca-n ziua-ntâia m-ai vrut mereu cu Tine,
De ce apoi, bezmetic, în lume m-ai zvârlit?

Nu-i nici un om pe care absenta Ta nu-l doare,
Pe toti iluminatii i-ncânta-a Ta splendoare.
Desi spre om privirea-T;i nu vrea sa se încline,
Nu-i nimeni sa nu fie preocupat de Tine.

În ziua când tot cerul s-o prabusi, – când ceata
O sa orbeasca astrii si s-or întuneca,
Te voi opri pe cale si te voi întreba:
„Când singur tu mi-ai dat-o, acum de ce-mi iei viata.

O gura parfumata argintii mi i-a stors
Si-ncrederea-T;i în mine a naruit-o vinul.
Urmeaza Raiul? Iadul? Mi-astept senin destinul.
Caci Iadul – cine-l stie? Din cer, cine s-a-ntors?

Dervisule, arunca acest val înflorat
Si-mbraca al saraciei vestmânt neîntinat.
N-ai sa mai vezi pe nimeni grabit sa ti se-nchine,
Dar ai s-auzi cum cânta tot cerul pentru tine.

Asculta marea taina: când prima dimineata
Ilumina cuprinsul, Adam era deja
Faptura cea mai trista, si-ndurerat chema
Sa se întoarca noaptea, sa vina iarasi ceata.

O suta de religii nu fac cât vinul sacru,
O-nghititura face cât saptezeci de rugi.
Afar’ de vin, nu este un singur lucru acru
În stare sa plateasca un cer de îngeri dulci.

Spuneti-mi ce-i mai bine? Sa mergi într-o taverna,
Sau sa te tângui zilnic cu sufletul pustiu,
Îngenunchind în templu? Dar eu nu vreau sa stiu
De-Alah si alta viata, caci stingerea-i eterna.

Sarmane om, nimica tu n-ai sa stii vreodata.
Nimic din ce-nconjoara aceasta ora trista.
Încearca sa-ti faci Raiul, promis de zei odata,
Aici, caci altul poate dincolo nu exista.

De ce incertul mâine te tulbura mereu?
Caci nu-ti sta în putere sa-i schimbi de astazi fata.
S traieste-adânc prezentul! Iar mâini? Nici Dumnezeu
Nu ar putea sa spuna ce taina-ascunde ceata.

Dincolo de pamânt si infinit,
Catam sa aflu cerul unde vine.
si-un glas solemn atunci s-a auzit:
„Si cerul si infernul sunt în tine.”…

Anunțuri

Posted 10 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Uncategorized

Omar KHAYYAM… Imposibilitatea Cunoasterii…   Leave a comment

ok_05

Omar Khayyam – Imposibilitatea cunoasterii…

În sfere fara nume înalt m-am avântat,
Dar zboru-a fost cadere în cercul pamântesc.
Si n-am avut cui taina aici s-o-mpartasesc.
Si plec pe-aceeasi poarta pe care am intrat.

Pe drumul Cunostintei, spre fascinanta Mecca,
Vor toti sa mearga. Unii îl cata ceas de ceas.
Ca l-au aflat zic altii. Dar într-o zi un glas
Are sa strige: „Nu e nici drum si nici poteca!”

În valmasagul vietii acei sunt fericiti
Ce cred ca le stiu toate, si cei ce totul neaga.
Si eu am vrut sa-mi fie cunoasterea întreaga
Si-azi pizmuiesc pe orbii pe cale întâlniti.

Cortina sortii-i trasa si nimeni n-a patruns
Destinul plin de taina ascunsa în culise.
Am cautat o viata, dar n-am aflat raspuns.
Intrarile enigmei ramân mereu închise.

Sunt gata de plecare – si timpul ce mâhnit e!
Din mii si mii de perle doar una am strapuns.
Idei fara de numar ramân netalmacite,
Pe tarm un cer de gânduri ramân fara raspuns.

Cel care prin stiinta ajunse pan’ la stele
Fu refuzat de taina de dincolo de ele.
Si-acum sta ca si bolta pe spate rastignit.
Uimit în veci de astri si pururi ametit.

Exista-o usa-ascunsa ce-nchisa sta mereu.
Si este-un val prin care razbat graiuri straine.
De tine se vorbeste acolo si de mine.
Dar valul când cadea-va, tu n-ai sa fii, nici eu.

Un calaret se pierde în negura-nserarii.
Ce drum l-asteapta oare la marginile zarii?
Paduri? Câmpie stearpa? – Nu stiu. Iar mâini, ce scrie?
Va fi întins pe iarba, ori sub ea? Cine stie?

De ce toti întelepti si sfintii, dând cu gura
In a vorbi de lumea din cer, – s-au dovedit
Profeti doar ai minciunii? Dispretu-a desmintit
Cuvântul lor, iar gura le-a astupat-o zgura.

Pe-un întelept batrân l-am întrebat:
„Ce stii despre acei care-au plecat?”
„N-au sa se-ntoarca-n lume niciodata.
E tot ce stiu. la cupa si-o bea toata!”

Sunt clipe când îmi pare ca tot ce-a trebuit
Sa aflu despre lume, demult am deslusit.
Dar stelele ma mustra tacut din patru zari:
Dezlegat nici una din marile-ntrebari.

Din pragul aurarii cocosu-ti aminteste
Ca s-a mai scurs o noapte din scurta ta viata.
Ca în oglinda roza pamântul straluceste,
Iar mintea ta si astazi va bâjbâi In ceata.

Multe-nvatai si multe cu voie-am si uitat,
În mintea mea tot lucrul un loc anume-avea.
Dar tihna-abia aflat-am când totul-am aruncat,
Stiind ca-i imposibil sa afirmam ceva.

Principiu-ascuns e-n taina. Plutim în nestiinta.
Caci dincolo de mine tot necuprinsu-i mut.
De jos pan’ la maestri aceeasi neputinta.
Caci neputinta-i totul ce-un sân a conceput.

În spatele cortinei din veac se afla-ascunsa
Adevarata fata a vietii si a lumii.
Iar tarna ni-i salasul. Dar si-n imperiul lumii
Ne-asteapta alta taina, la fel de nepatrunsa.

Am întrebat Savantul si-am întrebat si Sfântul
Sperând c-au sa ma-nvete suprema-ntelepciune.
Si dupa-atâta râvna atât se poate spune:
Ca am venit ca apa si-o sa plecam ca vântul…

In lume ca pe-o minge ne-arunca-un joc fatal.
Ne azvârle-n dreapta, ‘n stânga – precum vrea jucatorul.
Si doar cel ce ne poarta mereu din val în val,
El singur stie sensul, el stie adevarul

Din câti scrutara noaptea în jur nelinisti,
Spre cercul Umbrei nimeni un pas nu a facut.
Ce-amar va fi fost, Eva, întâiul tau sarut,
Ca ne-ai nascut atâta de desnadajduiti.

Fiinta si Neantul, Pamântul, Nesfârsirea
Cu logica si metrul, si chiar si fara ele
Le-am definit adesea. Dar n-avui nicairea
Mai multa profunzime ca-n fata cupei mele.

Khayyam cosea la cortul filosofei. Dar
Cazu în creuzetul mâhnirii. Si-atunci fumul
Fu spulberat de Parce În patru vânturi. Scrumul
L-a dat pe mai nimica un negustor avar.

Nu stie nimeni taina ascunsa Sus sau Jos.
Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.
Straini suntem oriunde. Ni-i casa în tarâna.
Bea si termina-odata cu vorbe de prisos!…

Posted 10 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Uncategorized

Omar KHAYYAM…For Some We Loved…   Leave a comment

ok_04

Omar Khayyam – For Some We Loved…

For some we loved, the loveliest and the best
That from His vintage rolling Time hath pressed,
Have drunk the Cup a round or two before,
And one by one crept silently to rest.
..

Posted 10 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Uncategorized

Omar KHAYYAM…Fatalitatea…   Leave a comment

ok_03

Omar Khayyam – Fatalitatea…

O-nchipuire-i lumea din naluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scena sa ocupe.
Tu afla adevarul din adâncimi de cupa
Ca totul penduleaza între miraj si scrum

Khayyam, în asta lume pâna si adevarul
Hyperbola doar este. Te chinuie mereu
Aceasta înjosire? Da-ti sortii trupul tau
Si sufletu-ntâmplarii. Ce-a scris – nu sterge Zeul.

O mâna-ascunsa scrie si trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o sa stearga vreun cuvânt ;
Nici lacrimile tale nu pot sa stearga-un rând.

O, suflete, -mpreuna suntem ca un compas
C-un brat în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas
Dar într-un punct, alaturi, cadea-vom la sfârsit.

Ce este-aceasta goana de umbre colorate?
Fantastica lor fuga absurda-i si sublima.
Ea naste dintr-o mare ce astfel se exprima
Si în aceeasi mare se-ntorc pe urma toate.

Tot ce exista fost-a marcat din prima zi.
Absenti pe chipul lumii sunt binele si raul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Sa scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.

Când esti sortita zilnic prin zodie cereasca
Mâhnirea si durerea mereu sa te loveasca,
O, inima, poti spune, în piept de ce-ai venit?
Si pentru ce pleca-vei ranita la sfârsit?

De-adolescenta anii încep sa ma dezvete,
Se scurse primavara cu farmecu-i curat.
Iar pasarea-ncântarii numita tinerete
Nu stiu nici când venit-a si nici când a plecat…

Posted 10 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Uncategorized

Omar KHAYYAM…Come Fill The Cup…   Leave a comment

ok_02

Omar Khayyam – Come Fill The Cup…

Come, fill the cup, and in the fire of spring
Your winter garment of repentance fling.
The bird of time has but a little way
To flutter – and the bird is on the wing…

Posted 10 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Uncategorized