Archive for 20 Februarie 2009

Pablo NERUDA… Oda Marii…   Leave a comment

pane_05

Pablo Neruda – Oda Marii…

Aici, langa insula,
marea,
si ce noian de mare,
se revarsa
din sine
in fiece clipa,
zice ba da, ba nu,
ba nu, ba nu, ba nu,
zice ba da, in azur,
in spuma, in galop,
zice ba nu, ba nu.
Nu poate sa stea linistita,
„ma cheama marea” repeta,
se lipeste de-o stanca,
nu izbuteste s-o-nduplece,
atunci,
cu sapte limbi verzi,
de sapte caini verzi,
de sapte tigri verzi,
de sapte mari verzi,
o mangaie, o saruta,
o umezeste,
si se bate in piept,
repetandu-si numele.
O, mare, asa te cheama,
tovarase ocean,
nu pierde vreme si apa,
nu te zbuciuma atata,

ajuta-ne ;
suntem maruntii pescari
oamenii tarmului,
ne e foame si frig
si ni-esti dusman.
Nu lovi asa tare,
nu striga-n acest fel ;
deschide sipetul verde
si pune-n mainile
fiecaruia,
daru-ti de argint:
pestele nostru
cel de toate zilele.
Aici, in fiece casa
il dorim,
de-ar fi de argint,
de clestar sau de luna ;
el s-a nascut
pentru sarmanele
vetre de pe pamant.
Nu-I pastra,
hapsano,
ca pe-un rece fulger lichid,
ce sageteaza
sub undele tale.
Vino, deschide-te,
lasa-l
sa fie captivul
mainilor noastre,
ajuta-ne, oceane,
verde si adanc parinte,
sa punem capat, o data, pamantenei mizerii. Lasa-ne
sa culegem nesfarsita recolta a fapturilor tale, graul si strugurii tai, bivolii si metalele tale, splendoarea-n ape scaldata si profundele roade.
Parinte ocean,
noi stim cum te cheama,
toti pescarusii imprastie
numele tau in nisipuri ;
potoleste-te, rogu-te,
inceteaza coama sa-ti scuturi,
nu mai ameninta,
cerul nu-l mai musca
cu frumosii tai colti,
lasa-te o clipa
de vitejiile tale,
si da-ne, da fiecaruia,
fiecarei
femei si fiecarui copil,
un peste mare sau mic,
in fiece zi.
Iesi pe toate caile
lumii
si imparte peste
si striga
striga,
sa te auda toti,
toti truditorii sarmani,
si sa spuna atunci cand se isca la gura minei : „Uite ca vine batranul ocean, sa imparta peste”. Si iarasi vor cobori in intuneric zambind, si pe strazi si in paduri oamenii vor zξmbi si pamξntul, cu un zξmbet oceanic.
Dar
daca nu ai pofta,
daca nu ti-e pe voie,
asteapta,
asteapta-ne,
sa chibzuim,
in primul rand
sa-ncheiem
socotelile noastre-omenesti,
pe cele mari, mai intii,
si restul, dupa aceea.
Atunci
te vom strapunge,
vom intra, taindu-ti talazul,
cu pumnale de foc,
pe cai electrici sari-vom,
improscandu-ti spuma ;
ne-om scufunda
cantand,
pana ce vom atinge
adancul maruntaielor tale ;
un fir atomic
te va incinge ;
sadi-vom
in livada-ti adanca
pomi
de ciment si otel ;
te-om ancora
de maini si picioare,
deasupra ta,
oamenii vor trece, scuipand,
taindu-ti ciorchinii,
faurindu-ti fraie,
incalecandu-te si imblanzindu-te,
stapanindu-ti sufletul.
Dar asta va fi
atunci cand noi, oamenii,
vom fi rezolvat
problemele noastre,
marea,
marea problema.
Totul vom rezolva,
incetul cu-ncetul :
pe tine, ocean, te vom sili
si pe tine, pamant,
sa faceti minuni,
caci in noi insine,
in lupta noastra,
se afla painea si pestele,
se afla minunea...

Anunțuri

Posted 20 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Puterea Slabiciunii

Sint atit de Acrit…   Leave a comment

Sint atit de acrit de toata matasea broastei in care ma scald zi de zi, ceas de ceas… Traiesc o Romanie, cum nu mi-am putut imagina vreodata c-ar putea sa existe si sa se transforme de la zi la zi in ceva mai slinos si mai respingator…

Toata lumea tipa la toata lumea, fiecare dintre actorii zilei din fiecare pas se intrece pe sine si se ia – automat _ la harta _ cu colegul lui de-a dreptul… Bloguri, peste bloguri, emisiuni de televiziune isterice, „analizeaza” dement” si „original”… duhoarea zilei ce tocmai se stinge… Nimic nu mai este normal, sau cel putin firesc… Ne facem nevoile, in direct… Epuizam sanatatea menthala a acestui popor tacut si trist… Ne asumam puteri si drepturi demente… Si toate astea in numele, unei asa-zise democratii fara cap si fara coada…

Viitorul nostru nu mai poate suna in nici un fel si cu atit mai putin; „bine” cum latra pina mai aproape de „acum” un post cretin de televiziune…

Ma simt atit de acrit, vinovat si uscat pentru tot ce se intimpla astazi in Romania…

Posted 20 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in ACUM, Asa simt eu

Pablo NERUDA… Oda Guatemalei…   Leave a comment

pane_04

Pablo Neruda – Oda Guatemalei…

Guatemala, astazi pe tine te cant.
Fara temei,
fara de tinta,
azi dimineata
m-am desteptat
cu numele tau
prins pe buzele mele,
roua verzuie,
racoare a zorilor.
Mi-am amintit
de lianele care-nfasoara
cu sforile lor silvestre
sacrul tezaur
al padurii tale.
Mi-am amintit de-naltimile tale,
de albiile nevazute
ale apelor tale,
cu tainicul zvon
de bulboane,
de corolele-ncalcite-n frunzis,
de-o pasare
ca un safir sagetand,
de cerul ce revarsa
ca o cupa prea plina
stravezia pace.
Iar sus
un lac
cu nume de piatra.
Amatitlin, i se spune.
Ape, ape din cer
Il umplura,
ape, ape de stele
se cununara
in adancimea spaimantatoare
a-ntunecatului sau smarald.
Pe malurile lui
mai dainuie
triburile lui Mayab.
Gingasi, gingasi
inchinatori
la miere, dregatori
ai stelelor,
invinsi
invingatori
ai stravechilor taine.
Frumos la vedere
e portul cel mandru
al taranilor ei.
Ei si azi cuteaza sa poarte
splendide ilice
tivite cu galben,
itari de culoarea
focului si-a aurorei.
Pe vremuri
soldatii
mohoratei Castilii(1)
ingropara America,
si pana azi
americanul
poarta jacheta
notarului din Extremadura (2),
sutana,
de Loyola(3) purtata.
Inchizitoriala
Spanie a purgatoriului
a-ncorsetat sunetele,
culorile,
semintiile-Americii,
polenul si bucuria
si ne-a lasat straiele
ei cernite, din Salamanca,
armura ei
din zdrente necrutatoare.
inabusita culoare
numai in tine mai dainuie,
stralucitoare penele
dainuiesc,
—■ dainuie racoarea ta de ulcior,
Guatemala adanca ;
repetatele mortii talazuri nu te-ngropara ; strainele aripi cotropitoare, cernitele lor postavuri nu izbutira sa-ti sugrume corola stralucitoare.
La Quetzaltenango(4)
eu am vazut
misunand in piata multimea,
panerele impletite
cu dragoste,
cu stravechi suferinte,
panzeturi violent colorate,
rosia semintie,
capete de amfore,
profiluri
de crin metalic,
grave priviri, albe
surasuri, ca zborul pe fluviu-al batlanilbr,
picioare-aramii,
oameni
ai gliei,
indieni
majestuosi ca regii
pictati pe un joc de carti.

Atata fum
s-a lasat pe fetele lor,
atata tacere,
incat ei nu mai vorbira
decat cu porumbul, cu tutunul,
cu apa,
fura amenintati de tirani
pana-n inaltele lor salasuri,
si dinspre coasta,
de navalitorii iankei,
ce pustiira pamantul,
luandu-le roadele.
Si iata
Arevalo(5) ridica
un pumn de pamant
pentru ei, doar un pumn,
de pulbere rodnica si-aceasta, numai aceasta
e — Guatemala — o marunta si-nmiresmata farama de lut,
cateva boabe pentru lumea saraca,
un plug, pentru tarani.

De aceea
cand Arbenz(6)
porni sa faca dreptate
si cu pamantul odata
le imparti si flinte,
cand plantatorii
de cafea, feudalii
si-aventurierii din Chicago,
intalnira-n palatul carmuitorilor,
nu o momaie despotica
ci un om,
atunci,
tine-te furie !
Ziarele se umplura
de comunicate :
ardea Guatemala.
Nu, nu ardea Guatemala.
in inalturi, lacul
Amatitlin, calm ca o privire
a veacurilor,
stralucea spre soare si luna,
raul Dulce
isi purta apele sale de la-nceputuri,
pestii sai si pasarile sale,
padurea, pulsatia din vremea parfumului stravechi
al Americii,
pinii pe culmi
susurau
si norodul simplu,
ca nisipul ori ca faina,
a putut, pentru-ntaia data
fata-n fata,
sa cunoasca speranta.
Astazi, te cant
Guatemala.
Trecutele tale chinuri
si sperantele tale
le cant.
iti cant frumusetea.
Dar vreau
ca dragostea mea sa te apere.
ii cunosc pe acei
ce-ti sapa mormantul,
ca cel sapat lui Sandino (7).
ii cunosc. Nu astepta
mila de la calai.
Acum ei incep
ucigand pescari,
asasinand pestii din insule.
Sunt necrutatori. Dar tu, Guatemala, esti un pumn, un pumn de tarana americana plin de seminte, un mic pumn plin de sperante. Apara-I, apara-ne.

Azi, noi,
numai cu cantecul meu,
maine cu tara si cantecul meu,
vom alerga
si-ti vom spune : „iata-ne”,
surioara,
suflet fierbinte.
iata-ne, gata
sangele sa ni-l varsam
in apararea-ti,
caci in ceasul cel negru
tu ai fost cinstea, mandria,
demnitatea Americii….

(1) Nume generic pentru Spania.
(2) Veche provincie din vestul Spaniei.
(3) Ignacio sau Inigo de Loyola (1491—1556), intemeietorul or­dinului iezuitilor.
(4) Capitala departamentului guatemaltec Quetzaltenango.
(5) Este vorba de Juan Jose Arevalo, presedintele Guatemaiei in 1945.
(6) J. Arbenz Cuzman, presedintele Cuatemalei in 1950.
(7) Este vorba de Augusto Cesar Sandino, general din Nicaragua, care a dezlantuit lupta impotriva imperialistilor iankei, invadatori ai tarii (1932). A fost tradat si ucis in 1936 de Anastasio Somoza, ajuns presedinte al republicii (1936—1946)

Posted 20 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Puterea Slabiciunii