Archive for 28 Februarie 2009

Serghei ESENIN…Crangul Drag, pe Limba-i de Mesteacan..   Leave a comment

se_21

Serghei Esenin – Crangul Drag, pe Limba-i de Mesteacan

Crangul drag, pe limba-i de mesteacan,
m-a facut altminteri sa gandesc.
Tristi cocori, in carduri lungi cand pleaca,
nu regreta ca ne parasesc.

Ce sa mai regrete? Doar in viata,
marii treceri ii suntem supusi!
Lanul langa iaz, pierdut in ceata,
pururea-i viseaza pe cei dusi.

Singur, intr-a campului tristete,
vad cocori in nori de borangic…
Nu-mi jelesc pierduta tinerete,
din ce-a fost, eu nu jelesc nimic.

Si nici floarea vietii scuturata,
si nici anii scursi fara de rost…
La caldura sorbului vreodata
nimeni n-o sa-si afle adapost.

Sorbul n-o sa-si mistuie ciorchinii,
n-o sa piara al ierbii moale pat…
Cum cad frunze-n poalele gradinii
tristele cuvinte astazi cad.

Dar din ele vremea de-o s-aleaga
doar gramezi ce nu mai folosesc,
spuneti ca, vorbindu-mi, un mesteacan
m-a facut altminteri sa gandesc!…

1924

Anunțuri

Serghei ESENIN… Picla…   Leave a comment

se_20…pentru Abis1957…Cum poti cintari propria-ti dorinta in destine demultiplicate in esente tari de pina la douazeci si ceva de ani??…

Serghei Esenin – Picla…

Mi-s ochii stinsi si gura mi-e amara
Mi-ard mainile de dorul altor maini
Isi plange codrul foile de ceara,
Nu se mai uita nici o stea-n fantani.

Vazduhul plumburiu s-a pogarat
Si se taraste picla, pe ogoare,
Cu vantul, salcii, fara salbi la gat,
Gem frante peste ape statatoare….

Serghei ESENIN… Poetul…   Leave a comment

se_19

Serghei Esenin – Poetul…

Voi cînta cu toata ‘nsufletirea,
Caprele si iepurii firesti.
Daca ai de ce-ti stârni mâhnirea,
Ai atunci de ce sa si zâmbesti.

Bucuria ‘n toti se întretaie
Cu hotescul fluierat mereu.
Gradinarul toamnei o sa taie
Frunza moarta-a crestetului meu.

În livada zarilor, înaltii
Plopi îsi misca umerii de vânt.
Sa priceapa totul pentru altii,
E venit poetul pe pîmânt.

E venit sa simta-aceste treceri,
Sa sarute vaci ce bat talangi.
Mai adânc ale cântarii seceri!
Cerne flori, tu soare, depe crengi …

Serghei ESENIN… Omul Negru…   Leave a comment

se_18…pentru Abis1957

Serghei Esenin – Omul Negru…

Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste masura.
Singur nu stiu cum si unde m-am îmbolnavit.
Ma frâng.
Parca galopeaza vântul
Suierând prin stepa sura,
Parca-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasare din aripi,
Capul din urechi vibreaza.
El picioarele trudite
Sa-si mai poarte n-are cum.
Un om negru,
Un om negru,
Un om negru
Vine si pe pat s-aseaza.
Un om negru
Nu ma lasa s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negru
Plimba-un deget pe o carte ticaloasa
Si ca pestee-un mort calugar,
Mormaindu-mi din abis,
Îmi citeste viata unui zurbagiu,
De patimi roasa,
Împlântând în suflet groaza
Si umplându-l de plictis.

Un om negru,
Negru, negru!

„Hei, asculta-ma, asculta –
Mormaie miscându-si gheara –
În aceasta carte-s multe planuri mari
Si mari idei.
Acest om trait-a-n tara
Care-o stapâneau scârbavnici,
Prefacuti si mari misei.

T;ara ceea, în decemvre,
E draceste de frumoasa sub zapezile de spuma,
Viscolele tes fuioare
De pe caierele moi.
Acest om a fost odata aventurier,
Nu gluma,
De cea mai aleasa vita
Si de cel mai falnic soi.

A fost ferches,
Pe deasupra si poet, c-o înnascuta,
Desi nu prea mare forta,
Care nu placea oricui.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci trecuta,
O numea fetita scumpa
Si spunea ca-i draga lui.

Fericirea – spunea dânsul –
E în dibacia mânii si în agerimea mintii.
Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericti.
Nu-i nimic
Ca-n traiul nostru biciuirea suferintei
Ne aduce gânduri false
Si ne lasa istoviti.

Când te bântuie tristetea,
Când pierzi toate,
Când te doare,
Când te-nsfaca gerul vietii,
Sub furtuni, sub ani, sub vânt, –
Sa zâmbesti cu nepasare
E cea mai înalta arta
Dintre câte-s pe pamânt.”

„Omule, omule negru!
Nu vei cuteza aceasta,
Doar în valuri,
Ca scafandru nu ti-e rostul sa te-njugi,
Mi-e indiferenta viata unui biet poet
ce umbla dupa chefuri si scandaluri.
Te poftesc oricui, nu mie,
S-o citesti si sa-l îndrugi.”

Omul negru
se încrunta si se uita fix la mine.
În vomitaturi albastre ochii lui s-au înecat.
Parc-ar vrea fatis sa-mi spuie
Ca-s tâlhar fara rusine,
Ca pe cineva câineste l-am caznit
Si l-am pradat.

… Sunt bolnav de tot, prieteni,
Sunt bolnav peste masura.
Singur nu stiu cum si unde m-am îmbolnavit.
Ma frâng.
Parca galopeaza vântul
Suierând prin stepa sura,
Parca-n creier alcoolul
Fierbe ca-n septemvre-un crâng…

Noaptea e geroasa.
Doarme
Linistea rascrucii goale.
Singur stau la geam.
Pe nimeni
Nu astept.
MI-e gândul stâns.
A acoperit tot sesul varul nisipos si moale.
Niste calareti – copacii –
În gradina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceste cucuvaia,
Ca un scheaun.
Isca tropot de copite
Sumbrii calareti de lemn.
Iata iarasi
Omul negru
S-a ivit,
S-a pus pe scaun,
Dând jobenul catre ceafa,
Desfacându-si haina, demn.

„Hei, asculta-ma, asculta! –
Mârâie, privindu-mi fata care parca-ntepeneste
Si plecându-se asupra-mi tot mai rau,
Mai fioros, –
Pâna astazi niciodata n-am vazut asa prosteste
Suferind de insomnie pe-un mai mare ticalos.
Ah! Sa presupunem însa c-am gresi!
Afara-i luna.
Ce mai vrea si luna asta
Toropita-n balti ceresti?
Poate c-o îmbie tainic
„Ea”
Cu coapsa groasa,
Bruna,
Printre lirice miazme
De iubire sa-i citesti.

Ah! Mi-s foarte dragi poetii!
Sleahta de caraghiosi.
Eu îmi amintesc povestea cunoscuta si banala
Cum unei studente,
Pline pe obraz de cosi,
Din mers
O hâzanie pletoasa, ros de pofta sexuala,
Îi vorbeste prins de verva
Tocmai despre univers.

Nu mai stiu,
Nu mai tin minte,
Într-un sat, poate-n Kaluga,
Poate undeva-n Reazan,
Traia un copil cuminte,
Cu par galben,
Ochi albastri,
În familia lui simpla si saraca
De tarani.

Si-a crescut,
Acum e vârstnic
Si poet – chiar de elita.
De-o puetere nu prea mare,
Dar de-un nesecat tumult.
Pe-o femeie oarecare,
Peste patruzeci pornita,
O numea fetita scumpa
Si-o iubea nespus de mult.”

„Omule, omule negru!
Esti un oaspat de ocara.
Faima ta de când e lumea
Se lateste peste tot.”
Sunt turbat,
M-a prins furia –
Si bastonul sare, zboara,
Cu nebuna-nversunare
Îl izbeste drept în bot.

Luna a murit.
La geamuri
Zorile-s albastre, line.
Ah, tu, nuoapte cruda,
Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arati?
Cu jobenu-n cap pe scaun
Sed
Si nimeni nu-i cu mine.
Singur sunt, bolnav…
Si-oglinda
Zace sparta în bucati.…

Posted 28 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Asa simt eu, Pentru Abis1957

Serghei ESENIN…Neplacut de Jilav Clar de Luna…   Leave a comment

se_17…pentru Abis1957

Serghei Esenin – Neplacut de Jilav Clar de Luna…

Neplacut de jilav clar de luna…
nostalgia zarilor, mereu,
iata-n tineretea mea nebuna
ce-am iubit, urand nu numai eu!

Pe sub salcii despletite-anume,
cantul carelor ce trec pe drum
n-as mai vrea pentru nimic in lume
inca-odata sa-l ascult acum.

Am uitat de stramta mea cascioara
si de focul vetrei dogarat…
Spulberul de meri in primavara
pentru campul sterp eu l-am urat.
[…]
Plug de lemn sa-ti zgaraie campia,
tara mea campestra, ti-e de-ajuns!
Jalnic e sa-si vada saracia
albi mesteceni, plopi cu crestet tuns.

Nu stiu cum mi-i soarta harazita…
Poate-n viata noua nu-s chemat,
dar as vrea-n otel sa-mi vad zidita
biata mea Rusie, chip brazdat.

Auzind latratul de motoare
peste ceturi si furtuni si fum,
n-as mai vrea pentru nimic sub soare
scartait de car s-aud acum.

Serghei ESENIN… Nu sint oare, vrednic de Iubire?…   Leave a comment

se_16…mie…

Serghei Esenin – Nu sunt oare, vrednic de iubire?…

Nu sunt oare vrednic de iubire?
Nu tii tu la mine cat de cat…
Ochii ti-i ascunzi si in nestire’Bratele ma cuprind de dupa gat.

Voluptoasa, tanara, fierbinte,
Nu-s cu tine gingas si nici rau.
Cate buze, cate maini tii minte?
Cati ai dezmierdat la sanul tau?

Nimeni n-a stiut sa te aprinda,
S-au topit ca umbrele sub pasi.
Ai lasat pe multi sa te cuprinda,
Pe genunchii mei precum te lasi.

Stiu ca esti cu gandul dus departe,
Ca ascunzi un altul in priviri,
Dar nici mie nu-mi esti draga foarte,
podidit de scumpe amintiri.

Nu lua drept soarta nalucirea
Patimasa de o clipa doar, –
Cum ne-a fost fugara intalnirea,
Nici dezbinul nu-mi va fi amar.

Vei pleca si tu sa-ti vanturi zgura
De pe suflet poate intr-o zi,
Dar pe cine n-a stiut arsura
Sarutarii, cruta-l, nu-l trezi!

Si cu-n altul de vei trece poate,
Flecarind navalnic de amor,
Negresit hazardul ma va scoate
In cararea ta ratacitor.

Si simtind caldura altui umar,
Pogorandu-ti ochii ca prin vis,
Vei rosti in soapta: „Seara buna!”
Voi raspunde: „Seara buna miss!”

Si nimic in suflet sa adie.
Sa trezeasca un fior in noi…
Nu, iubirea moarta nu invie,
Dorul stins nu-l mai aprinzi apoi. ..