Archive for Februarie 2009

Serghei ESENIN… Nu regret, Nu ma jelesc, Nu strig…   Leave a comment

se_12…pentru Abis1957

Serghei Esenin – Nu regret, Nu ma jelesc, Nu strig…

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!

In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.

Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte...

Anunțuri

Serghei ESENIN… Ceata,Vint,Zapada si Tacere…   Leave a comment

se_11

Serghei Esenin – Ceata, Vînt, Zapada si Tacere…

Ceata, vînt, zapada si tacere,
Raza lunii fîlfîie tacut.
Inima c-o molcoma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.

Spulberat, omatul se despica.
Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.
Îndesîndu-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.

Iarasi sunt în locurile mele.
M-au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mîhnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul meu camin.

Cusma mi-o framînt fara cuvinte,
Sufletul prin gînduri mi-l desir.
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de-nzapezitul cimitir.

Toti vom fi acolo… Poti sa sameni
Viata ta cu rîs sau cu tumult…
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atît de mult.

Pentru asta inima mi-i moarta
Cînd privesc al anilor prapad…
Vechea casa c-un dulau la poarta,
Parca stiu ca n-am s-o mai revad...

Posted 25 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN… Intoarcerea…   Leave a comment

se_10

Serghei Esenin – Intoarcerea…

Ceata, vânt, zapada si tacere,
Raza lunii fâlfâie tacut.
Inima c’o molcuma durere
Îsi aduce-aminte de trecut.

Spulberat omatul se despica.
Pe-asa luna, eu pe-ascuns iesit,
Îndesându-mi cusma de pisica,
Casa parinteasca-am parasit.

Iaras sunt în locurile mele,
M’au uitat? Sau minte ma mai tin?
Stau mahnit, ca un gonit de rele,
Reîntors la vechiul lui camin.

Cusma mi-o framânt fara cuvinte,
Sufletul prin gânduri mi-l desir,
De bunicii mei mi-aduc aminte
Si de’zapezitul cimitir.

Toti vom fi acolo…poti sa sameni
Viata ta cu râs sau cu tumult…
Pentru asta trag asa spre oameni
Si-i iubesc pe toti atât de mult.

Pentru asta inima mi-i moarta
Când privesc al anilor prapad…
Veche casa c’un dulau în porta,
Par’ca stiu ca n’am s’o mai revad...

Posted 25 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN… Pe-ntiia Zapada…   Leave a comment

se_09

Serghei Esenin – Pe-ntiia Zapada…

Pe-ntâia zapada pasesc în nestire,
Cu agere doruri si-avânturi duium.
Si seara albastra cu steaua subtire,
Încet lumineaza hoinarul meu drum.

Lumina sau umbra a prins sa se cearna?
Prin crânguri cocosii sau vântul da glas?
Nu stiu, pretutindeni pe câmpuri e iarna,
Sau stoluri de lebede mute-n popas?

Tu alba minune, tu limpede seara!
Fierbinti mi-s obrajii de gerul din crâng.
Rachitele zvelte cu sânii afara,
Îmi vine deodata la piept sa le strâng.

O, codrul ce-n pâcla cinchit piroteste!
O, ninsele lanuri sub teafar îndemn!
Îmi vine în brate s-apuc voiniceste,
Frumoasele salcii cu solduri de lemn…

Posted 25 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN…Furtuna a trecut. Putini Scapara…   Leave a comment

se_08

Serghei Esenin – Furtuna A Trecut. Putini Scapara…

Furtuna a trecut. Putini scapara.
Dintre prieteni multi azi nu mai sunt.
Intorsu-m-am dupa opt ani eu iara,
in tara mea batuta crunt de vant.

Sa chem pe cine? Cui sa-i darui clipa
amarii bucurii ca mai sunt viu?
Isi bate, pasare de lemn, aripa
batrana moara-n zori privind, tarziu.

Si nimeni nu-i pe-aici sa ma cunoasca…
uitat de toti si toate-s de acum.
Tarana-i casa veche parinteasca
si-i colb al risipitului ei scrum.

In juru-mi viata-si salta bucuria,
batrani si tineri forfotesc cu rost.
Da-n fata cui sa-mi scot eu palaria,
si-n ochii cui sa caut adapost?

Ce-i patria? Ades ma bate gandul.
Visez, si printre oameni trec posac,
biet pelerin amarul drum batandu-l,
venit din cine stie ce meleag.

Si asta-s eu! Pornit din sat, si care
poet m-oi face-n lume cunoscut,
doar pentru ca-o rusoaica oarecare,
un zurbagiu de frunte a nascut!

Dar glasul mintii, inimii cuvanta:
„E timpul supararea s-o ogoi!
Lumina noua incepe sa se aprinda,
in izba generatiilor noi.

Te ofilesti treptat. Te pierzi in huma.
Alti tineri canta: li-i mai lin cuvantul!
Si altfel li-i si cantul, ca li-i muma
nu numai satul, ci intreg pamantul.

Ah, patrie? Ridicol am ajuns!
Obrajii supti au strans atata tina!
Strabunul grai imi e de nepatruns,
chiar tara mea imi pare-acum straina.

Duminica, taran dupa taran,
ca-ntr-un altar se strang la primarie.
Cu glasul necioplit si grosolan
vorbesc de „viata lor”, de ce-o sa fie…

S-a inserat. Amurgul a stropit
cu aur mult campia verii sura.
Stau plopii cu picioru-n sant infipt,
privind ca niste junci in batatura.

Ostasul palid, somnoros si schiop
cu fruntea incretita-a prins sa spuna
cum au intrat buluc in Perekop,
cum calarea Budionii in furtuna…

„…am zis… c-un singur plumb… si-am sa-l strapung…
pe-acel burjui… atunci in Cram… cand dansul…”
Urechi de crengi ciulesc copacii. Lung
ofteaza babe. Amurgu-si tine plansul.

Coboara-n sat cosmopoliti tarani.
Armonica vuieste-n zare
poemele lui Bednai Demian,
si chiot vesel urca-n departare.

Si daca astfel e norodul meu,
de ce zbieram c-am indragit norodul?
Mi-e viersul de prisos aici. Chiar eu,
la drept vorbind, nu cantaresc cat glodul.

Ma iarta, dar, pamant natal iubit!
Sa nu ma urce nimenea in slava!
Sunt multumit si-atat cat ti-am slujit
atunci cand tara mea era bolnava.

Primesc orice, si-un drum batut de-mi dai,
e gata iar piciorul meu sa-l bata.
Ma darui lui septembrie si mai,
dar lira n-am s-o darui niciodata!

Pe maini straine n-am s-o dau, si nici
prietenilor, mamei, nici sotiei…
caci pentru mine strunele ei mici
s-au frant in versuri si mi-au plans doar mie!

Fiti veseli, tineri! Vigurosi la trup!
In voi traieste-o noua bucurie…
Spre zari de taina singur o s-apuc,
cu inima smerita pe vecie.

Dar chiar si-atunci cand va pieri furtuna,
cand se va stinge vrajba dintre ginti,
cand vor muri tristetea si minciuna,
iti voi aduce laude fierbinti!…

Posted 25 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN…Focul Vinat…   Leave a comment

se_07pentru Corina

Serghei Esenin – Focul Vânăt

Focul vânat e gonit de vânt,
Zarile-au uitat sa ma mai doara…
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunt întâia oara.
Am fost crâng paraginit pe loc,
La femei si vodca dam navala.
Nu-mi mai place azi sa beau, sa joc,
Sa-mi pierd viata fara socoteala.

E de-ajuns sa te privesc tacut,
Sa-ti vad ochii plini de tot înaltul,
Ca uitand întregul tau trecut,
Tu sa nu mai poti pleca la altul
Tu – mers gingas, tu, surâsul meu,
Dac-ai sti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Si cât poate de supus sa-ti fie.
Cârciumile le-as uita pe veci,
N-as mai sti nici versul ce înseamna,
De-as atinge aceste brate reci
Si-al tau par ca floarea cea de toamna.

Vesnic te-as urma pe-acest pamânt,
Departarea mi-ar parea usoara…
De iubire-ntâia oara cânt,
La scandal renunt întâia oara.
Nu regret, nu ma jelesc, nu strig.
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânar niciodata.
N-ai sa mai zvâcnesti ca pân-acum
Inima racita prea devreme.
S-o pornesc descult din nou la drum,
Stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii.
O! Pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!
În dorinti încep zgârcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar, viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.
Toti suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvântat sa fie deci
Ca traiesc si sa ma duc spre moarte.…

Posted 25 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN…Florile imi Spun, Ramas Bun…   Leave a comment

se_06

Serghei Esenin – Florile îmi Spun Rămas Bun…

Florile îmi spun ramas bun
aplecându-si spre glie corolele.
Nu voi zari chipul tinutului strabun
nicicând poate, numarate-mi sunt orele.

Ei, si ce-i cu asta, iubita?
Am vazut destule… pamântul
ca o mângâiere reînnoita
cum ocolea în tremur mormântul.

Deoarece viata-mi întreaga
am privit-o c-un surâs îngaduitor,
pot sa vorbesc despre clipa ce-alearga
împreuna cu al lumii amurg trecator.

Dupa mine, un altul îsi va încerca norocul,
mâhnirea de-a atinge înaltele cote.
Parasit voi fi, un altul va ispiti locul
intonând alte cântece si alte note.

Iubita-mi cu altul va merge la brat,
dar cântecu-mi ascultând cu fervoare
se va gândi la mine cu nesat
ca la o irepetabila floare...

Posted 25 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN… EPITAF…   Leave a comment

se_05Pentru Abis1957

Serghei Esenin – Epitaf…

Nu cadea tu steaua mea suptire,
Prapadind manunchi de raze reci,
Caci acolo’n fund de cimitire,
Inimile nu mai bat în veci.

Luminezi prin stepe si prin vremuri,
Umplând pacea câmpului, spre zori,
Sufletul de friguri mi-l cutremuri
Ca strigarea dusilor cocori.

Inaltându-si crestetul de sfânta
Peste culmi si crânguri si taceri,
Aud iar cum nu stiu cine cânta
Despre toate câte-au fost mai ieri.

Toamna asta ‘n aur îmbracata,
Din acesti mesteceni fara chip,
Dupa cei ce am iubit odata
Plânge ‘ncet cu frunze pe nisip.

Stiu, ah stiu! Curând- curând în seara
Si din vina nimanui, mereu,
Subt grilaj de schija funerara
Trebui- va ca sa zac si eu…

Se va stinge flacara din vatra,
Inima întoarce- se- va’ n praf,
Buni prieteni îmi vor pune-o piatra
Si-or rima un vesel epitaf.

Dar privind tristetea si mormântul,
Pentru mine-as scri, definitiv:
Si-a iubit el tara si pamântul,
Cum iubeste crâsma un betiv...

Serghei ESENIN… Cintecul Catelei…   Leave a comment

se_04

Serghei Esenin – Cantecul Catelei…

Spre ziua, sub capita de secara,
Pe auriul snopilor plecati,
Cateaua, in vifornita de-afara,
Fatase sapte catelusi roscati.

Pana-n amurg, veghind incovoiata
I-a rasfatat, lingandu-i nentrerupt.
Si se topea ninsoarea spulberata
Pe fierbinteala pantecului supt.

Iar seara, cand gainile s-aseaza
Stapanul casei a iesit posac
Si unde mama palpaia de groaza
El pe toti sapte i-a bagat in sac.

In urma lui, fugind dupa desaga
Cateaua da-n nametii de pe drum
Rapindu-i puii, apa din viroaga
Scancea curgand sub botul ei acum…

Posted 24 Februarie 2009 by Andrei D.MITUCA in Ars POETICA, Patrimoniu Universal...

Serghei ESENIN…Ca Tine Nu-s pe Lumea Asta, Doua…   Leave a comment

se_03pentru Abis1957

Serghei Esenin – Ca Tine Nu-s Pe Lumea Asta Douǎ…

(Surorei mele Sura)

Ca tine nu-s pe lumea asta doua.
În viata ta cu licariri de stea,
Nadejdea mea-i iar teafara si noua
Si se repeta tineretea mea.

Tu – vorba mea de busuioc maiastra,
Pe veci esti scumpa sufletului meu.
Cum mai traieste astazi vaca noastra,
Smulgând tristetea paielor mereu?

De-ncepi sa cânti dispare orice geamat.
Cu visuri de copil ma lecuiesti,
Sub geamul alb s-a scuturat de freamat
Scorusul vesnic gata de povesti?

Torcând – ce cânta mama mult dorita?
Pe veci plecai din sat dar… tot mai stiu
Ca-i batatura casei troienita
De frunza unui viscol purpuriu.

Mai stiu ca pentru biata noastra soarta,
În loc de plans si-n loc de tânguit,
Lânga zaplaz, ca dupa-o fata moarta,
A prins sa urle-un câine parasit.

Eu n-am sa-mi mai vad satul din câmpie,
Caci prea târziu primit-am, dupa ani,
Ca dragostea, ca orice bucurie,
Basmaua ta frumoasa de Riazani...