Archive for 9 februarie 2010

Propunere pentru Noua Sigla a Partidului Democrat – Liberal National Socialist…   Leave a comment

Propunere pentru Noua Sigla a Partidului Democrat – Liberal National Socialist

Daca tot doresc sa isi schimbe SIGLA, ideograma minunatului lor partid profund ; DEMOCRAT, LIBERAL si NATIONAL SOCIALIST totodata, aceasta ar fi, dupa parerea mea cea mai buna reprezentare…

Respect pentru o frintura de Viata, nicicind apusa…   Leave a comment

Astazi m-am reintilnit cu un fost coleg si foarte bun prieten din Sibiu. Nu am mai auzit nimic despre el de mai bine de 20 de ani… Da. Dinainte de „Marea Lovitura de Stat de la 22 decembrie 1989″… I-am cautat numele si intimplator am dat peste el undeva tot la Sibiu. Nefiind sigur daca este una si aceasi persoana cu cel pe care-l cautam, am trimis un mail de control… Surpriza!… Dupa aproape 2 ore mi-a raspuns patruns de emotie, de acea emotie proprie celor care au trait si invatat prin Romania anilor ’70… Nu mi-a venit sa cred. I-am raspuns aproape imediat…

Ce treaba!… sa dau peste el dupa 20 si ceva de ani si tot la Sibiu… S-au rasturnat peste mine cufere pline de amintiri nepretuite… Abia astept sa recomunicam asa cum o faceam de nenumarate ori atunci la virsta planurilor grandioase, la virsta primelor emotii constientizate, la virsta curateniei sufletesti pregatitoare de mari traversari ale vietii… Am facut parte dintr-o generatie care a iubit, respectat si stimat EDUCATIA PRIMARA… Ce sentiment ciudat, total ingropat mi-a fost dat sa traiesc, sa constat ca Educatia facuta temeinic nu se altereaza niciodata. Ca bunul simt pe care l-am primit din sinul familiilor noastre de atunci nu se indoaie niciodata… Ca valoarea unei trairi, odata cimentate nu-si mai pierdea NOIMA, niciodata…

Azi am redobindit un sentiment pe care-l credeam anchilozat demult: respectul umil,  pentru o frintura de viata nicicind apusa si care ne-a format cindva chiar daca acum mi se pare a fi atit de departe…atit de departe…

Profesorii mei de altădată…   Leave a comment

Maria Fanache şi Ioan Arsin – doi fraţi, doi dascăli de vocaţie, mărgineni de obârşie. Dumneaei, profesoară de limba şi literatura română, exigentă, aspră, de multe ori chiar milităroasă, fapt pentru care a fost pusă directoare de liceu şi, mai apoi, preşedinte al Comitetului pentru cultură, cu Mercedes negru la scară. Şi datorită domniei sale, la terminarea şcolii sibiene m-am îndreptat către Facultatea de Filologie de la Cluj, deşi, la un moment dat, mă vedea mai degrabă înregimentat la o şcoală militară, care „să facă om din tine”, cum mi-a zis, între patru ochi, în cancelarie, după nu mai ştiu care boacănă. Mică de statură, vioaie, ageră – cum sunt oamenii de la munte – doamna Fanache era spaima celor care nu-şi făceau datoria cu temeinicie, dar n-a putut-o nimeni acuza de injustiţie.

Ioan Arsin mi-a fost profesor de muzică, „materie” – ca şi desenul – care-mi provoca mâncărime de piele şi colici intestinali, eu fiind absolut afon. Dascălul, pretenţios şi perseverent, încerca să facă din mine măcar un modest corist, iar eu nu răspundeam defel aşteptărilor sale. La un moment dat m-a bănuit chiar că mă prefac, lansând falseturi ca să mă sustrag de la orele de cor. Ca prezenţă fizică îmi plăcea: era distins, totdeauna corect îmbrăcat, iar ochelarii cu rame aurite accentuau postura de intelectual „subţire”, dar orele de muzică erau un devărat calvar săptămânal. Pe vremea aceea era în puterea vârstei (se născuse la 16 noiembrie 1926) şi era o prezenţă notabilă în peisajul muzical sibian, pentru că, în afara prestaţiei didactice, a fost dirijor şi compozitor, animator al vieţii muzicale. Abia după 1989 am aflat că, de fapt, Ioan Arsin absolvise, în paralel cu Conservatorul din Cluj, Facultatea de Teologie din acelaşi oraş. El s-a implicat în reînfiinţarea Reuniunii de Muzică „Gheorghe Dima” şi s-a ataşat de Corul Catedralei Mitropolitane, pe care l-a dirijat ani buni după pensionare.
Ioan Arsin s-a prăpădit la 28 noiembrie 2002. S-au scurs şapte ani, dar amintirea lui rămâne în gândul şi sufletul generaţiilor de elevi, mulţi dintre ei fiindu-i demni continuatori.
un articol de N. I. DOBRA