Archive for Aprilie 2010

Nu ai sa poti crede… Nu ai puterea asta!…   11 comments

Intii, crede!…

Poti?…

NU!…cu siguranta, ca nu ai sa poti…

Intii, CREDEeeee!!… Nu ai sa poti crede!… Nu ai puterea asta!…

Macar…Incerci??…

Anunțuri

…sintem atit de gresiti…   3 comments

…sintem atit de gresiti…

…sintem atit de gresiti… Sintem atit de gresit, plecati pe drumul pe care l-am ales, din tocmai GRESEALA noastra… Nu avem nici un ROST… nici o DIRECTIE…nici o aplecare spre CREATOR…

Nu avem nici un ROST, pe Pamintul CREAT de ALTCINEVA, creat de Altcineva… cu TOTUL si cu TOTUL

din afara NOASTRA… suficient de BUN pentru a crede intr-o Minune ce nu se va INTIMPLA NICIODATA…

si atunci pentru ce este necesar sa fim atenti cu inima ??… pe care nu ne-am inteles-o

…NICIODATA…

Tracy Chapman – BROKEN – Poverty…   11 comments

…noi sintem saraci??… Stim macar ce anume cautam?… Stim anume, pentru ce traim?… Tinem cont si de existenta Semenilor nostrii?… Intelegem ceva, din ce anume se petrece in jurul nostru?… Intelegem, de ce anume, am fost lasati sa traim?… si de ce traim, astazi, ce anume Traim?…

M-am indragostit de el…   8 comments

FEMEIA CATHEDRALA din NOURI…

M-am indragostit de el si am facut tot ce se putea sa-i intru cumva in Viata… Sau mai degraba in Moarte…

dulcedeea…

Astazi am avut o zi de tot rahatul…   Leave a comment

Astazi am avut o zi de tot rahatul… Turcesc, arabesc…italienesc, evreiesc, rusesc, slovon, canadian, american, frantzuzesc, cehesc, ucrainean,  fara savoare, fara nuci, fara iluzii… O zi cu adevarat romaneasca…

Puah!!!… Duca-se pe pustii…

Astazi am avut o zi de tot rahatul… Turcesc, arabesc… fara savoare, fara nuci, fara iluzii… O zi cu adevarat romaneasca…

Mi-o pastrez… nu o mai impart cu NIMENI…

UN MENTHAL mult prea INCARCAT…   10 comments

Marti 27 Aprilie 2010

Ora 11:48:12 AM GMT

UN MENTHAL mult prea INCARCAT…

Cred ca m-am incarcat peste masura datului meu astral… Prea ma consuma totul din jurul meu. Fiecare incarcatura care-mi apare la usa, ma implica mult prea emotional… Deasupra cerului umbrit din greu de plumb, stiu ca exista soare senin si un cer imens de primitor… Blind… Plin de bucurii brodate in sperante netraite inca…

Cum sa fac sa ajung la dinsul…. Macar si pentru o zi si jumatate…si tot ar fi perfect, pentru dezacordare… pentru imblinzire…

Prea multa acordare la provocarile care te asalteaza, de peste tot si de aiurea , poate duce la dezacorduri majore in interiorul propriului sistem de navigatie nervoasa… Si de acolo, migrenelle gretoase ma vor asalta volupptuos, lasindu-ma aproape fara de simtire… Intr-o stare de lesin constient si foarte dulceag…

Ca atunci cind exagerind dintr-o pornire de creatie ce trebuie sa se nasca, abuzez de alcool tare, mult prea tare si mult prea mult… Nu m-am ferit sa beau, uneori peste masura pentru simplu motiv ca aburii raschirati de vodka prin singele meu, nu au generat niciodata stari conflictuale… Pur si simplu nu-mi sare nici o tandara din nici un ungher, indiferent de situatie… Nu-mi aduc aminte de nici o scirbosenie de situatie… nu ridic tonul, si nici mina … asupra nimanui… Pur si simplu nu-mi ardea de scandal… Nu-i gaseseam rostul nici treaz, nici afumat… Pentru mine scandalul nu exista… Nu-l cunosc, nu-l iubesc, nu-l recunosc… nu ma folosesc de el… Nu am fost prieteni niciodata…

Stiu ca Modigliani a fost prieten cu Brincusi, mai mult decit Brincusi, a fost cu Modigliani… Da!… dar lui Brincusi nu-i placea absinthul si “descreierarile” lui Modigliani… fiind structuri total diferite… Si din cite imi mai aduc aminte, nu-i placea nici culoarea verde… Absinthul avea culoarea verde… Si totusi au fost prieteni buni… Frumoase vremuri, demult apuse, dar nicicind uitate… Minunate creatii au lasat, la marginea Styxului… plecind peste lume, neapusi, nesupusi, neintelesi, adulati…descarcati… Da!…

Apa de ploaie amestecata cu Absint de cea mai buna calitate…taria nu i-o taie, verdele nu i-l paleste… Sufletul mi-l Ostoieste…

O POVESTE IREAL de REALA…   8 comments

Marti 27 Aprilie 2010

Ora 2:15:52 PM GMT

O POVESTE IREAL de REALA…

Am citit zilele trecute o poveste… Scrisa de o doamna deosebita… O redau mai jos fara nici un fel de apreciere din partea mea… Nu de alta, dar mi-e teama sa nu-i sperii parfumul bizar… Iata  intreaga alegorie, exact asa cum am citit-o prima oara… si a doua oara…si a treia oara…si a patra oara….si a cincea oara… si ori de cite ori revin s-o recitesc in toata atmosfera ei, atunci cind ma simt singur…la ceas de noapte ruseasca limpede precum diamantul negru neslefuit…

Unica și inconfundabila Ludmila…

O poveste de Maria POSTU…

Nu ți-am scris de mult, Ludmila, si nu te-am cautat niciodata deși as fi putut să o fac.Și poate chiar aș fi avut șansa să te găsesc și să te întreb, direct, față în față: Ce mai faci, Ludmila? Mai știi cine sunt eu? … Aș fi putut posta un anunț care să circule din ziar în ziar, de pe un site pe altul în care să spun: O caut pe Ludmila. Unica. E ușor de recunoscut. Timpul nu cred că i-a schimbat prea mult semnalmentele. E Ludmila. Unica și inconfundabila!

Dar n-am făcut-o la timp și acum, poate e târziu…

Îți voi spune de ce te caut, Ludmila:pentru că vreau să știi ce nu ți-am spus niciodată și vreau să știu ce nu mi-ai spus tu niciodată.

Vreau să știi cât te invidiam, Ludmila, pentru părul tău lung, roșcat, până la brâu de care-mi vorbeai ca despre o avere a familiei tale, dota cu care fetele în clanul vostru își făceau intrarea în lume și câștigau apoi locuri eterne în inima bărbabților. Pentru picioarele tale lungi , de star de cinema și pentru toate diplomele obtinute la fel de fel de întreceri sportive la toate cluburile și asociațiile sportive, turistice, de orientare și de dezorientare prin lume la care participai și erai mereu campioană. Pentru toate privirile invidioase și admirative care ți se aruncau când ieșeai pe stradă sau  când intrai pe ușa liceului nostru și când ochii baieților de la muzică sau de la pictură, se întorceau spre tine scoțând strigăte admirative. A venit Ludmila! Hei! Ludmila! Nu mă cunoști?

Și totuși, mă mândream, cu tine, Ludmila. Dacă cineva îmi spunea:Esti colegă cu Ludmila!? Mă mândream, de parcă  tu ai fi revărsat asupra mea ceva din grația și farmecul tău, și astfel, miruită de frumusețea și unicitatea ta, puteam și eu dobândi o aură de mister în ochii colegilor mei care nu o băgau în seamă pe mine, cea mignonă, cu ochii banali și căprui, cu părul care se încăpățâna să fie ondulat oricât l-aș fi periat, cu aerul acela de victimă în așteptarea călăului, care se strecura mereu pe lângă culoare plutind, de parcă tocmai aș fi evadat dintr-o închisoare de maximă siguranță și toate forțele aeriene și terestre ale liceului, ale orașului, ar fi fost pe urmele mele. Știam că salvarea venea din partea ta și nimeni decât tu nu mă puteai apăra în ochii lor. Da, eram o evadată:din vârsta mea, din timpul meu, din trupul meu mai ales, voiam să evadez, pentru că tu, Ludmila, oferindu-mi generoasa ta protecție, mă făceai să simt mai acut, Diferența…

Și ce mai faci, Ludmila? Ești la fel de frumoasă? Bărbații continuă să întoarcă și acum capul după tine? Îți mai fluturi părul, acum probabil înspicat cu zeci de fire albe, în vânt, pe bulevarde și continui să spui Nu când cineva îți spune că te iubește? Lui însă, i-ai spus Da, Ludmila. Lui celui care mi-a spus într-o zi, unicul, că sunt frumoasă. A fost ziua în care mi-am citit în ochii lui Frumusețea și Unicitatea. Dar el, Ludmila, încă nu te vazuse pe tine, pe unica și inconfundabila Ludmila. Lui, doar lui, Ludmila, tu i-ai spus Da. Pentru că tu, Ludmila, deși împărțeam amandouă aceeași cameră sordidă a unei garsoniere, deși ne trezeam dimineața una pe cealaltă spre a merge la cursuri, deși ne spuneam toate bârfele despre colegii și profesorii noștri, nu mi-ai spus niciodată, Ludmila că și tu mă invidiai. Pentru premiile mele la scoală, acolo unde tu promovai la limită, premii pe care tu mă învățai să le disprețuiesc și să le refuz, dar ele curgeau în pofida indiferenței și lenei mele, pentru toate tablourile mele pe care mă sfătuiai să nu le trimit nicăieri, chiar dacă ar risca să fie premiate sau cumpărate, căci, spuneai tu, care le aveai pe toate fara nici un efort, La ce-ti folosesc gloria sau banii? Nu mi-ai spus niciodată nici dacă aveai vreun motiv să mă admiri. De aceea, Ludmila, lui i-ai spus Da

Vreau să-ți mai spun ceva, Ludmila.Vreau să-ți spun că nu am de ce să-ți multumesc că într-o seară, când am rămas singură acasă, conducându-vă pe voi doi până la scara blocului, amabilă, protectoare, ca și cum aș fi fost convinsă că voi doi formați cel mai frumos cuplu din lume, am făcut ceea ce nimeni nu ar fi bănuit. Și vreau să-ți spun, Ludmila, că nu am de ce să-ți multumesc că ai incercat să-mi salvezi viața. Viața pe care tu mi-ai luat-o atunci când i-ai spus lui,Da. Dacă tu te mândrești, acolo în lumea aceea în care probabil și azi continui să spui Nu, pentru că, în final, el n-a rămas nici cu tine, Ludmila, spunând în stânga și în dreapta că în anii de liceu ai salvat de la moarte viața colegei tale de cameră, ei bine, te înșeli, Ludmila: nu am spus nimănui până astăzi despre crima ta. De care nu știe nimeni, doar eu și el… El continuă să tacă…

Eu, victima ta, nu mai vreau să tac….

Am extreme de simtire… dar nu am Temperament melancolic…   10 comments

FEMEIA CATHEDRALA din NOURI…

Am extreme de simtire… dar nu am Temperament melancolic…

dulcedeea…

ASTAZI, sint IDIOT toata ziua…   8 comments

Joi 22 Aprilie 2010

Ora 2:46:21 PM GMT

ASTAZI, sint IDIOT toata ziua…

Astazi vrea sa fiu Idiot toata ziua… Adica de acum, momentul diminetii si pina la lasarea intunericului serii, cuvenite pentru ziua ce tocmai se va risipi….Ce inseamna sa fiu IDIOT?… Pai ce sa insemne?…

Inseamna sa fiu vesel, in primul rind… Sa cred ca toate lucrurile se vor aseza in matca lor fireasca, lamurindu-se asupra necesitatii Prelucrarii binelui intru semeni… Adica cu totii sa fim “bine”…sa ne fie bine, bine de tot… Sa ne paraseasca grijile, nevoile… angoasele, nelinistile… Adica sa ne limpezim… Sa ne scaldam in Normalitate, in Normalitatea cea mai normala…

Si sa cred in limpezirea definitiva… Sa cred senin, ca limpezirea este posibila in acest colt de lume, numit; Locul meu

Mai departe. Pai mai departe…trebuie sa mai astept…pentru ca tocmai , a intrat in baraca de santier, inginera care se ocupa cu verificarea calitatii materialelor puse in opera la autostrada… Deci mai stau putin… Dupa ce pleaca, voi continua sa fiu IDIOT, visind de-a curmezisul firii mele deloc optimiste…

Deocamdata, vad ca s-a apucat sa verifice Retetele de betoane pentru turnarea de astazi din cimp… Cam peste doua ore s-a ridicat si a plecat fara sa salute… Asa cum a venit, asa a plecat… Adica nu a ramas nimic sesizabil in urma prezentei sale…

O usoara urma de parfum post tranzitie… si ceva fum de tigara fumata in graba verificarilor…

Ce bine este sa fi IDIOT… Nu?… Ieftin, placut, Inaltator…

Astazi voi fi IDIOT, toata ziua…toata ziua…

Ravasirea a venit de la Tine…   2 comments

FEMEIA CATHEDRALA din NOURI…

Ravasirea a venit de la Tine…

dulcedeea…