Scrie cu litere mici, trasate stîngaci: 4 aprilie 1984…   Leave a comment

Ceea ce are de gînd să facă este să-şi ţină, de azi înainte, un jurnal. Aşa ceva nu este ilegal – nimic nu este ilegal, din moment ce nu mai există legi -, dar, dacă este descoperit, se poate aştepta, pe bună dreptate, să fie pedepsit cu moartea. Sau cu cel puţin douăzeci şi cinci de ani într-un lagăr de muncă silnică.

Pune o peniţă în toc şi-şi trece limba peste ea, ca să se ducă unsoarea. Sigur că tocul este un instrument arhaic şi nu se mai foloseşte nici pentru semnături, dar el şi-a făcut rost de unul pe ascuns şi cu oarecare dificultate, pur şi simplu fiindcă are sentimentul că hîrtia asta frumoasă şi lăptoasă merită scrisă cu o peniţă adevărată, şi nu scrijelită cu creionul chimic. Adevărul este că lui Winston îi vine şi greu să scrie de mînă. În afară de unele notiţe foarte scurte, totul se dictează la scrievorbitor – ceea ce, bineînţeles, nici nu se pune problema să facă în momentul de faţă. Îşi înmoaie peniţa în cerneală, după care ezită… Îi trece un fel de fior prin stomac. Să pună pe hîrtie data – datarea jurnalului este actul decisiv. Scrie cu litere mici, trasate stîngaci:
4 aprilie 1984

Se reazemă de perete cu un sentiment de totală neajutorare. În primul rînd, nu ştie deloc sigur dacă este, într-adevăr, anul 1984. Cam atît ar trebui să fie, pentru că este aproape convins că are treizeci şi nouă de ani şi parcă ţine minte că anul naşterii lui era 1944. Sau ’45? În ziua de azi, cine mai poate stabili o dată oarecare cu o aproximaţie mai mică de un an sau doi?

Şi pentru cine – gîndurile îi sar brusc de la una la alta – pentru cine ţine el jurnalul ăsta? Pentru cei viitori, pentru cei care nu s-au născut încă. Mintea îi zăboveşte cîteva momente asupra datei nesigure de pe foaia de hîrtie, după care face un nou salt, izbindu-se de cuvîntul din Nouvorbă dublugîndi. Parcă acum îşi dă seama, pentru prima oară, de grozăvia lucrului de care s-a apucat. Cum ai putea să comunici cu viitorul? Nu e cu putinţă – prin natura însăşi a lucrurilor. Din două, una: ori viitorul o să fie la fel ca prezentul, în care caz nu l-ar mai asculta nimeni pe el, ori o să fie altfel decît prezentul, drept care ce sens ar mai avea demersul lui?

O mie noua sute optzeci si patru…

George ORWELL

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: