Dincolo de ultimii ani cincizeci, totul devine confuz…   11 comments

Durerea provocată de accesul de tuse nu i-a alungat cu totul din minte, lui Winston, impresia lăsată de vis, iar mişcările ritmice ale exerciţiului de înviorare au darul de a i-o readuce în minte. Tot aruncîndu-şi braţele mecanic înainte şi înapoi, cu acea mină de neclintită satisfacţie întipărită pe faţă, care este considerată potrivită în timpul Mişcărilor Fizice, se străduieşte să parcurgă, în gînd, drumul invers, către perioada cea mai tulbure a primei lui copilării. Extraordinar de greu îi vine să-şi reamintească.

Dincolo de ultimii ani cincizeci, totul devine confuz. Neavînd nimic palpabil de luat ca reper, pînă şi propria-ţi viaţă îşi pierde contururile clare. Îţi aminteşti detaliile unor întîmplări, fără să le mai poţi reconstitui atmosfera, şi apoi mai sînt şi lungi perioade goale, albe, de care nu poţi lega nimic.

Totul era altfel pe atunci. Pînă şi numele ţărilor, pînă şi forma lor pe hartă erau altele. Aerobaza Unu, de exemplu, nu se numea aşa în zilele acelea; se numea Anglia, de fapt Marea Britanie, deşi Londra – despre asta chiar că ar putea pune mîna în foc – s-a chemat dintotdeauna Londra. În schimb, nu-şi aminteşte cu siguranţă de nici o perioadă în care să nu fi fost război, deşi se pare că în copilăria lui a fost o perioadă destul de lungă de pace, fiindcă una dintre primele lui amintiri este legată de un raid aerian care a luat pe toată lumea prin surprindere – cel puţin lui aşa i s-a părut. Asta se întîmpla cam prin anii cînd peste Colchester a căzut bomba atomică.

Raidul în sine nu şi-l aminteşte, în schimb şi astăzi simte mîna tatălui său, cum îl ţinea pe el strîns de mînă în timp ce coborau nişte scări în jos, în jos, din ce în ce mai jos, către un loc oarecare aflat adînc în pămînt. Scara cobora în spirală şi zdroncănea sub paşii lui şi pînă la urmă aşa de tare i-au obosit picioarele, încît a început să bîzîie şi au trebuit să se oprească să-şi mai tragă sufletul. Mama lui, în felul ei lent şi visător, venea după ei doi, mult mai în spate. Ea o ducea în braţe pe sora lui mai mică – sau poate nu ducea decît o legătură de pături: nu ştie sigur dacă sora lui se născuse deja pe-atunci. Pînă la urmă, au ajuns într-un loc zgomotos şi aglomerat, iar el, Winston, a văzut că era vorba de o staţie de metrou.

O mie noua sute optzeci si patru…

Goerge ORWELL

Anunțuri

Posted 30 Iunie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Arte Scrise..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Istorii..., Mamei..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Puterea IMAGINII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi...

11 responses to “Dincolo de ultimii ani cincizeci, totul devine confuz…

Subscribe to comments with RSS.

  1. I’ve been checking your blog for a while now, seems like everyday I learn something new 🙂 Thanks

  2. Thanks for posting. Good to see that not everyone is using RSS feeds to build their blogs 😉

  3. Thanks for posting. Good to see that not everyone is using RSS feeds to build their blogs 😉

  4. Great read. Thanks for the info!

  5. I REALLY liked your post and blog! It took me a minute bit to find your site…but I bookmarked it. Would you mind if I posted a link back to your post?

  6. Awesome post. I so good to see someone taking the time to share this information

  7. Nice post! You truly have a wonderful way of writing which I find captivating! I will definitely be bookmarking you and returning to your blog. In fact, your post reminded me about a strange thing that happened to me the other day. I’ll tell you about that later…

  8. Intriguing post. I have been searching for some good resources for solar panels and discovered your blog. Planning to bookmark this one!

  9. I REALLY liked your post and blog! It took me a minute bit to find your site…but I bookmarked it. Would you mind if I posted a link back to your post?

  10. I’ve just started off a blog, the knowledge you give on this site has aided me extremely. Thank you for all your time & work.

  11. Interesting read, perhaps the best article iv’e browse today. We learn everyday cheers to you!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: