Toamna patriarhului… (Odinioară, pe vremea ocupaţiei infanteriei marine…)   1 comment

Odinioară, pe vremea ocupaţiei infanteriei marine…

Prima oară cînd îl găsiră, aflat la începutul toamnei vieţii lui, naţiunea mai era încă destul de vie pentru ca el să se simtă în primejdie de moarte chiar şi-n singurătatea dormitorului său, şi totuşi cîrmuia mai departe ca şi cum ar fi ştiut că îi e hărăzit să nu moară în vecii vecilor, căci pe atunci nu părea că era vorba de un palat prezidenţial ci de o piaţă unde erai nevoit să-ţi croieşti drum printre slugi desculţe care descărcau de pe măgari zarzavaturi şi coşuri cu găini prin

coridoare, sărind peste cumetre cu copii morţi de foame care dormeau claie peste grămadă pe scări, aşteptînd miracolul milostiveniei oficiale, şi trebuia să te fereşti de puhoaiele de zoaie aruncate de concubinele slobode la gură care puneau în vase flori proaspete în locul celor de peste noapte şi spălau podelele, îngînînd cîntece de dragoste amăgitoare în ritmul în care băteau cu crengi uscate covoarele prin balcoane, totul petrecîndu-se în toiul scandalului stîrnit de slujbaşii pe viaţă care descopereau găinile ouîndu-se în sertarele birourilor, al foielii curvelor şi soldaţilor prin closete, al larmei de păsări şi încăierărilor de cîini vaga­bonzi chiar şi în cursul audienţelor, fiindcă nimeni n-avea habar care cine este, nici de partea cui, în palatul acela cu porţile deschise în a cărui dezordine nemaipomenită era cu neputinţă să-ţi dai seama unde se afla cîrmuirea.

Stăpînul casei nu numai că lua parte la prăpădul acela ca de bîlci, dar îl şi stîrnea şi-l aţîţa, căci îndată ce se aprin­dea lumina la el în dormitor, înainte de cîntatul cocoşilor, garda prezidenţială suna deşteptarea vestind noua zi cazărmii Conde din vecinătate, aceasta o repeta pentru baza de la San Jerónimo, care la rîndul ei o trîmbiţa fortăreţei din port, iar aceasta o repeta din nou de şase ori, una după alta, trezind mai întîi oraşul, apoi toată ţara, în vreme ce el medita pe closetul portabil, încercînd cu mîinile să-şi domolească ţiuitul urechilor care începea tocmai atunci, şi văzînd cum licăreau luminile corăbiilor pe mişcătoarea mare de topaz, care pe timpurile acelea de glorie se mai afla încă în faţa ferestrei sale.

În fiecare zi de cînd luase în stăpînire palatul, supraveghease mulsul la grajduri ca să măsoare cu mîna lui cantitatea de lapte pe care cele trei căruţe prezidenţiale trebuiau s-o ducă la cazărmile din oraş, bea apoi la bucătărie o ceaşcă mare de cafea neagră şi mînca turtă de manioc fără să ştie prea bine încotro aveau să-l poarte toanele acelei zile, mereu atent la sporovăială slugilor, cărora fiind de-ale casei le vorbea pe limba lor, preţuindu-le nespus linguşelile cere­monioase şi desluşindu-le lesne intenţiile, şi puţin înainte de ora nouă făcea o baie prelungă, în apa cu ierburi fierte din bazinul de granit construit la umbra migdalilor din grădina sa particulară, şi abia după unsprezece izbutea să-şi biruie neliniştea ce-l cuprindea în zori şi să facă faţă întîmplărilor reale.

Odinioară, pe vremea ocupaţiei infan­teriei marine, se închidea în cabinet pentru a hotărî soarta patriei împreună cu comandantul trupelor debarcate şi semna tot felul de legi şi decrete punîndu-şi degetul gros, căci pe atunci nu ştia să citească, nici să scrie, dar cînd îl lăsară încă o dată singur cu patria şi puterea sa, nu-şi mai făcu sînge rău cu corvoada legilor scrise, ci cîrmui prin viu grai şi în persoană în orice moment şi pretutindeni, cu o parcimonie neclintită, dar şi cu o pricepere de neconceput pentru vîrsta sa, asediat de o puzderie de leproşi, orbi şi damblagii care implorau din propria-i mînă sarea tămăduirii, şi de politicieni cu ştiinţă de carte şi adulatori neruşinaţi care-l proclamau drept cel care îndreaptă cutre­murele, eclipsele, anii bisecţi şi alte greşeli ale Domnului, tîrîndu-şi prin tot palatul paşii uriaşi de elefant pe zăpadă, în vreme ce rezolva treburi de stat şi probleme curente cu aceeaşi naturaleţe cu care poruncea să-mi luaţi uşa asta de aici şi să mi-o puneţi dincolo, iar cînd o luau, să mi-o puneţi la loc, iar cînd o puneau, ceasul din turn să nu bată de douăsprezece la douăsprezece, ci la două pentru ca viaţa să pară mai lungă, porunca era împlinită fără nici o şovăială, fără o clipă de răgaz, în afara orei ca de moarte a siestei, cînd se refugia în penumbra concubinelor, alegea una cu forţa şi fără s-o dezbrace, fără să închidă uşa, în incinta palatului răsunînd atunci gîfîiala-i nemiloasă de bărbat grăbit, zornăitul jinduitor al pintenului de aur, scîncetul ca de cîine, groaza femeii care-şi irosea răstimpul de dragoste străduindu-se să abată privirea ştearsă a copiilor prematuri, ţipetele ei căraţi-vă de aici, duceţi-vă să vă jucaţi în curte, nu-i voie să vadă copiii aşa ceva, şi apoi glasurile se stingeau, viaţa încremenea, se lăsa o linişte adîncă, toată lumea rămînea stană de piatră cu degetul pe buze, fără să respire, linişte, generalul se odihneşte, dar cei care-l cunoscuseră mai bine nu se încredeau nici măcar în răgazul acelei clipe sacre, fiindcă întotdeauna părea că se dedublează, doar îl văzuseră jucînd domino la şapte seara şi în acelaşi timp fusese văzut dînd foc baligilor de vacă pentru a alunga ţînţarii din salonul de audienţe, şi nimeni nu-şi făcea vreo iluzie pînă ce nu se stingeau luminile de la ultimele ferestre şi nu răzbătea zgomotul huruitor al celor trei zăvoare, celor trei lacăte şi celor trei drugi de la dormitorul prezidenţial, şi pînă nu se auzea prăbuşindu-se pe pardoseala de piatră trupul lui istovit şi răsuflarea-i de copil decrepit ce devenea tot mai adîncă pe măsură ce mareea creştea, pînă cînd harfele noptatice ale vîntului făceau să amuţească greierii din timpanele lui şi un uriaş val de spumă pustia străzile străvechiului oraş al viceregilor şi corsarilor şi năvălea în palatul prezidenţial prin toate ferestrele, ca în acea cumplită sîmbătă de august cînd oglinzile se umplură de scoici şi salonul de audienţe rămase la discreţia rechinilor, depăşind cel mai ridicat nivel al oceanelor preistorice şi revărsîndu-se peste faţa pămîntului, peste spaţiu şi timp, şi numai el rămase plutind cu faţa în jos pe apa lunară a viselor lui de înecat solitar, cu uniforma-i de doc de simplu soldat, cu jambierele puse, cu pintenul de aur şi braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă. Acea prezenţă simultană a sa pretutindeni în anii bolovănoşi care i-au precedat cea dintîi moarte, urcuşul acela în timp ce cobora, extazierea în faţa mării pe cînd agoniza de dragoste nesatisfăcută nu erau un privilegiu al firii lui, aşa cum proclamau adulatorii, nici vreo născocire a mulţimii, cum susţineau cei care-l defăimau, ci norocul de a se putea bizui pînă-n pînzele albe pe serviciile şi fidelitatea de cîine a lui Patricio Aragonés, dublul lui perfect, care fusese găsit fără ca nimeni să-l fi căutat cînd veniră la el cu vestea, domnule general, că o falsă trăsură prezi­denţială cutreiera satele de indieni făcînd o afacere mănoasă cu acea înlocuire, că-i văzuseră ochii stinşi în penumbra de moarte, că-i văzuseră buzele palide, mîna de mireasă gingaşă cu o mănuşă de atlaz aruncînd sare bolnavilor îngenuncheaţi în stradă, şi că în urma trăsurii veneau călare doi falşi ofiţeri strîngînd bani grei pentru binefacerea tămăduirii, închipuiţi-vă, domnule general, ce sacrilegiu, însă el nu dădu nici un ordin împotriva impostorului, ci porunci să-i fie adus în secret la palatul prezidenţial, cu capul vîrît într-un sac din fire de agavă ca să-l dezorienteze, şi atunci îl copleşi umilinţa de a se vedea pe sine însuşi pe picior de egalitate cu celălalt, la naiba, omul ăsta sînt eu, zise, căci într-adevăr era ca şi cum ar fi fost, în afară de vocea autoritară pe care celălalt nu izbuti s-o imite niciodată, şi de netezimea liniilor din palmă, acolo unde curba vieţii se prelungea fără poticneli pînă la baza degetului gros, şi dacă n-a poruncit să fie împuşcat pe loc n-a făcut-o din interesul de a-l păstra ca înlocuitor oficial, căci asta-i trecu prin minte mai tîrziu, ci fiindcă l-a tulburat speranţa deşartă că datele propriului său destin ar sta scrise în palma impostorului.

va urma…

Anunțuri

Posted 23 Iulie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mamei..., Mihai EMINESCU..., Mindria de a fi IDIOT..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Abis1957, Pentru Deea..., Pentru Doina POPESCU..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru Maria POSTU..., Pentru Tiberiu ORASANU..., PERSONALITATI..., Poesie Divina, Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

One response to “Toamna patriarhului… (Odinioară, pe vremea ocupaţiei infanteriei marine…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: Toamna patriarhului… (Odinioară, pe vremea ocupaţiei infanteriei marine…) - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: