Toamna patriarhului… (Să facă dragoste ca un cocoş în spatele uşilor de pe la birouri…)   1 comment

Să facă dragoste ca un cocoş în spatele uşilor de pe la birouri…

Astfel, Patricio Aragonés ajunse omul cel mai de seamă al puterii, cel mai iubit şi poate şi cel mai temut, iar el avu mai mult timp să se ocupe de armată, la fel de temeinic cum o făcuse la înce­putul mandatului, nu pentru că puterea lui s-ar sprijini pe armată, cum credeam cu toţii, ci dimpotrivă, pentru că era duşmanul său firesc cel mai de temut, aşa încît îi făcea pe unii ofiţeri să se creadă spionaţi de alţii, îi schimba dintr-un loc într-altul ca să-i împiedice să pună ceva la cale,

apro­viziona cazărmile cu opt cartuşe oarbe la fiecare zece cîte se cuveneau şi le trimitea pulbere amestecată cu nisip de mare păstrînd muniţia cea bună la îndemîna lui într-un depozit din palatul prezidenţial ale cărui porţi aveau chei fără dublură şi unde nimeni altcineva nu putea pătrunde, în afară de el, la adăpostul umbrei tăcute a prietenului meu de-o viaţă, generalul Rodrigo de Aguilar, artilerist cu academia militară care pe deasupra mai era şi ministrul apărării şi totodată comandantul gărzii prezidenţiale, căpetenia serviciilor de siguranţă a statului şi unul din foarte puţinii muritori cărora le-a fost îngăduit să-l bată la o partidă de domino, fiindcă-şi pierduse braţul drept încercînd să dezamorseze o încărcătură de dinamită doar cu cîteva minute înainte ca berlina prezidenţială să treacă pe la locul atentatului.

Se simţea atît de sigur, ocrotit fiind de generalul Rodrigo de Aguilar şi ajutat de Patricio Aragonés, încît începu să dea uitării presimţirile rele în ce-l privea şi ajunse să se lase văzut tot mai mult, se încu­metă să se plimbe prin oraş însoţit doar de un aghiotant într-o trăsură fără fanioane, contemplînd prin perdeluţe catedrala falnică de piatră pe care el o declarase prin decret cea mai frumoasă din lume, iscodind conacele vechi cu ziduri trainice, cu porţi din vremuri de mult apuse, ce-aveau brîuri cioplite de floarea-soarelui cu faţa spre mare, străzile pietruite cu miros de lumînări stinse din cartierul viceregilor, domnişoarele palide care făceau dantele cu igliţa, vădind o cuviinţă de neînvins dincolo de glastrele de garoafe şi glicine atîrnate prin balcoane, mănăstirea cadrilată a călugăriţelor basce, de unde la ora trei după-amiaza răzbăteau aceleaşi acorduri de clavicord cu care sărbătoriseră prima apariţie a cometei, pentru a străbate apoi labirintul confuz al tîrgului, cu muzica-i ucigătoare, tarabele cu bilete de loterie, cărucioarele cu rachiu, şiragurile de ouă de iguană, mărfurile ieftine de la turci, decolorate de soare, tabloul înfricoşător cu fata prefăcută în scorpion drept pedeapsă că nu-şi ascultase părinţii, ulicioara nenorocită a femeilor fără bărbaţi care ieşeau despuiate în amurg să-şi cumpere plătică albastră şi bibani trandafirii, înjurîndu-se de mama focului cu zarzavagioaicele, în timp ce li se uscau rufele pe balcoanele de lemn cioplit, simţi izul de creveţi stricaţi, văzu după colţ strălucirea familiară a petalelor de căldăruşă, dezor­dinea pestriţă a barăcilor negrilor de pe promontoriul golfului, şi dintr-o dată se ivi portul, ah, portul, iată digul cu parapet, străvechiul crucişător al infanteriştilor, mai nesfîrşit şi mai sumbru ca adevărul, negresa care se dădu în lături prea tîrziu pentru a face loc trăsurii speriate înfiorîndu-se de moarte la vederea bătrînului crepuscular care contempla portul cu privirea cea mai tristă de pe lume, el este! se minună înspăimîntată, trăiască şeful, strigă, trăiască, strigau bărbaţii, femeile şi copiii ieşind în fugă de prin cîrciumile şi hanurile indienilor, trăiască, strigau cei care opriră caii şi blocară trăsura ca să strîngă mîna conducătorului, o pornire atît de sinceră şi neaştep­tată încît el abia avu timp să dea la o parte braţul înarmat al aghiotantului dojenindu-l cu asprime, nu fi prost, locotenente, lasă-i să mă iubească, atît de entuziasmat de izbucnirea aceea de dragoste şi de altele asemănătoare din zilele ce au urmat, încît generalul Rodrigo de Aguilar trebui să se străduiască mult pentru a-i scoate din cap ideea de a se plimba într-o trăsură descoperită, ca să mă poată vedea bine patrioţii, ce naiba, fiindcă el n-avea habar că asaltul din port fusese într-adevăr spontan, dar celelalte erau organizate de propriile servicii de siguranţă ca să-i facă pe plac fără nici o primejdie şi într-atît îl îmbătă dovada aceea de dragoste din pragul toamnei lui, încît se încumetă să plece din oraş după ani mulţi, repunînd în funcţie vechiul tren vopsit în culorile drapelului, care se căţăra ca o pisică pe cornişele dealurilor din întinsul său regat al tristeţii, făcîndu-şi drum printre hăţişurile orhideelor şi balsaminelor amazoniene, alungînd maimuţele, păsările paradisului, leoparzii adormiţi pe şine, pînă la satele glaciale şi pustii de pe sălbaticele sale meleaguri natale, în ale căror gări era aşteptat cu fanfară şi marşuri lugubre, întîmpinat cu dangăt funebru de clopote, de oameni purtînd pancarte de bun-venit patriarhului fără nume, care stătea aşezat la dreapta Sfintei Treimi, îi aduceau indieni vagabonzi pe cărările ce coborau în vale ca să cunoască puterea ascunsă în penumbra de moarte a vagonului prezidenţial, şi cei care izbuteau să se apropie nu vedeau nimic altceva decît ochii buimaci în spatele geamului prăfuit, buzele tremurînde, palma unei mîini anonime ce saluta din limbul gloriei, în timp ce un oarecare din escortă încerca să-l ia de la fereastră, aveţi grijă, domnule general, patria are nevoie de dumneavoastră, dar el răspundea cufundat în visare, nu te nelinişti, colonele, oamenii ăştia mă iubesc, atît în trenul ce străbătea pustietăţile cît şi în vasul cu zbaturi de lemn care înainta lăsînd în urmă amintirea unor valsuri la pianolă, învăluită în mireasma dulce de gardenii şi salamandre moarte în afluenţii ecuatoriali, ferindu-se de leşuri de dragoni preistorici, de insule provi­denţiale unde se ascundeau să nască sirenele, de înserări funeste peste imense oraşe dispărute, pînă şi în cătunele dezolante cu focuri aprinse ai căror locuitori veneau în fugă la ţărm să privească vasul de lemn vopsit în culorile patriei şi abia de izbuteau să desluşească o mînă a nimănui cu mănuşă de atlaz ce saluta de la fereastra cabinei prezidenţiale, însă el vedea pîlcurile de oameni adunaţi la mal fluturînd în lipsă de steaguri frunze de malanga, îi vedea pe cei care se aruncau în apă cu cîte un tapir viu, un nap uriaş cît o labă de elefant, nişte găinuşe de munte pentru tocăniţa preşedintelui, şi ofta mişcat în penumbra ca de biserică a cabinei, uită-te la ei cum vin, căpitane, vezi cît de mult mă iubesc.

În luna decembrie, cînd lumea Caraibilor se făcea ca de sticlă, urca în trăsură pe coastele stîncoase pînă la casa căţărată pe culmea reci­felor şi-şi petrecea după-amiaza jucînd domino cu foştii dictatori din alte ţări de pe continent, părinţii detronaţi ai altor patrii, cărora el le dăduse azil vreme îndelungată, şi care acum îmbătrîneau în umbra milostiveniei sale, visînd, în fotoliile de pe terasă, la himerica navă a unei a doua şanse, vorbind singuri, murind deja morţi fiind în vila de odihnă pe care el le-o construise pe faleză după ce-i primise pe toţi ca pe unul singur, căci toţi apăreau în zori, cu uniforma de gală îmbrăcată pe dos peste pijama, cu un cufăr de bani furaţi din tezaurul naţional şi o valiză cu decoraţii, tăieturi din ziare lipite pe vechi registre de contabilitate şi un album de fotografii pe care i le arătau lui la prima întrevedere de parcă ar fi fost scrisori de acre­ditare, spunîndu-i uitaţi-vă, domnule general, acesta sînt eu pe cînd eram locotenent, aici sînt în ziua cînd am pre­luat puterea, aici la a şaptesprezecea aniversare a preluării puterii, iar aici, priviţi, domnule general, însă el le acorda azilul politic fără să le dea prea multă atenţie şi fără să cerceteze asemenea scrisori de acreditare, pentru că singurul act de identitate al unui preşedinte răsturnat de la putere trebuie să fie certificatul de deces, spunea, şi asculta la fel de dispreţuitor amărîtul discurs amăgitor cum că accept pentru puţină vreme nobila dumneavoastră ospitalitate pînă cînd poporul meu va face dreptate judecîndu-l pe uzurpator, veşnica formulă de o solemnitate puerilă pe care puţin mai tîrziu i-o debita uzurpatorul, şi apoi uzurpatorul uzurpatorului ca şi cum n-ar şti ticăloşii de ei că în treburile astea de bărbaţi cel care cade e bun căzut, şi-i găzduia pe toţi cîteva luni în palatul prezi­denţial, îi obliga să joace domino pînă-i scutura de ultimul sfanţ, şi apoi mă duse de braţ pînă la fereastra dinspre mare, mă ajută să mă lamentez din pricina vieţii ăsteia nenorocite care curge necontenit într-un singur sens, mă consolă cu iluzia că mă voi duce acolo, uite, acolo, în vila aceea uriaşă ce pare un transatlantic eşuat pe culmea recifelor, unde am pentru dumneata o cameră foarte luminoasă şi mîncare bună, şi o grămadă de timp ca să poţi uita împreună cu alţi tovarăşi întru nenorocire, şi cu o terasă spre mare, unde lui îi plăcea să stea în după-amiezile de decembrie, nu atît din dorinţa de a juca domino cu droaia aceea de oameni de nimic, ci pentru a se desfăta la bucuria meschină de a nu fi unul dintre ei, pentru a se pri­vi în oglinda pilduitoare a mizeriei lor în vreme ce el se bălăcea în mocirla nesfîrşită a fericirii, visînd de unul singur, urmărind cu paşi ageri şi gînd rău mulatrele supuse care măturau palatul în penumbra zorilor, adulmecîndu-le mirosul de dormitor comun şi briantină de duzină, şi pîndind ocazia să dea peste una singură şi să facă dragoste ca un cocoş în spatele uşilor de pe la birouri, pe cînd ele se prăpădeau de rîs în întuneric, ce şmecher mai sînteţi, domnule general, atît de mare şi încă atît de hămesit, însă după aceea pe el îl cuprindea tristeţea şi începea să cînte spre a se consola fără să-l audă nimeni, sclipitoare lună de ianuarie, priveşte-mă cum pătimesc pe eşafodul ferestrei tale, cînta, atît de sigur de dragostea poporului său în lunile acelea de octombrie fără presimţiri rele, încît îşi atîrna hamacul în curtea conacului de la marginea oraşului unde locuia maică-sa, Benedición Alvarado, şi-şi făcea siesta la umbra tamarinilor, fără escortă, visînd peşti rătăcitori care navigau pe apele colorate ale dormitoarelor, patria e tot ce poate fi mai bun din cîte s-au inventat, mamă, suspina, însă niciodată nu aştepta răspunsul singurei fiinţe de pe lume care se încumeta să-l dojenească din pricina mirosului de ceapă putredă ce i se răspîndea de la subsuori, ci se întorcea la palatul prezidenţial pe poarta principală, exaltat de anotimpul acela miraculos din Caraibi în ianuarie, de împăcarea cu lumea la sfîrsitul bătrîneţilor sale, de serile violete în care făcuse pace cu nunţiul apostolic care îl vizita neanunţat pentru a încerca să-l convertească la credinţa întru Cristos pe cînd serveau ciocolată cu fursecuri, iar el argumenta prăpădindu-se de rîs că dacă Dumnezeu e atît de grozav cum ziceţi dumneavoastră, spuneţi-i să-mi scoată gîza asta care-mi zumzăie în ureche, îi zicea, şi-şi descheia cei nouă nasturi de la şliţ şi-i arăta hernia uriaşă, spuneţi-i să-mi dezumfle vietatea asta.

Îi zicea, dar nunţiul îl păstorea plin de stoicism, încerca să-l convingă că tot ce este adevărat, spună lumea ce o vrea, purcede de la Sflntul Duh, şi el îl petrecea pînă la uşă cu cele dintîi lămpi, scuturîndu-se de rîs, aşa cum fusese văzut de foarte puţine ori, nu prăpădiţi praful de puşcă pe vulturi, părinte, îi zicea, la ce bun să mă convertiţi dacă oricum fac ceea ce vreţi dumneavoastră, ce naiba!

va urma…

Anunțuri

Posted 24 Iulie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Istorii..., Mamei..., Mindria de a fi IDIOT..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Abis1957, Pentru Deea..., Pentru Doina POPESCU..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru Maria POSTU..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

One response to “Toamna patriarhului… (Să facă dragoste ca un cocoş în spatele uşilor de pe la birouri…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: Toamna patriarhului… (Să facă dragoste ca un cocoş în spatele uşilor de pe la birouri…) - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: