Toamna patriarhului… (calcind prin baligi pe intuneric…)   Leave a comment

călcînd prin baligi pe întuneric…

Manuela Sánchez, piaza mea rea, cu rochia-i de muselină şi jăraticul trandafirului în mînă şi mireasma naturală de iarbă-dulce a răsuflării ei, spune-mi că nu-i adevărat delirul acesta, zicea, spune-mi că nu eşti tu, spune-mi că aburul acesta de moarte nu-i neclintirea de iarbă-dulce a respiraţiei tale, dar era ea, trandafirul ei, răsuflarea-i caldă care parfuma aerul din dormitor ca boarea mării, Manuela Sánchez, nenorocirea mea care nu-mi stătea scrisă în podul palmei, nici în zaţul de cafea, nici măcar în apa ulcelelor în care ghicitoarele îmi citeau semnele morţii, nu-mi răpi aerul de respirat, nici somnul, nici cuprinderea întunecată a acestei încăperi unde niciodată n-a intrat şi n-avea să intre o femeie, stinge trandafirul acela, gemea, în timp ce se căţăra pe perete căutînd comutatorul, şi dădea în locul lui peste Manuela Sánchez, nebunia vieţii mele, la naiba, de ce trebuie să te găsesc dacă nu te-am pierdut, dacă vrei ia-mi palatul, ţara întreagă cu dragonul de pe stemă, dar lasă-mă să aprind lumina, scorpion al nopţilor mele, Manuela Sánchez, pedeapsa herniei mele, ticăloaso, strigă, crezînd că lumina îi va destrăma vraja, urlînd, daţi-o afară, lăsaţi-o fără mine, aruncaţi-o de pe ţărmul abrupt cu o ancoră de gît pentru ca pe nimeni să nu mai chinuie strălucirea tranda­firului ei, răcnea înnebunit de groază pe coridoare, călcînd prin baligi pe întuneric, întrebîndu-se descumpănit ce se întîmplă aici, curînd o să bată de opt şi toţi dorm mai departe în casa asta de netrebnici, sculaţi-vă, ticăloşilor, ţipa, se aprinseră luminile, goarnele sunară deşteptarea la ora trei, o repetară cele de la fortăreaţa din port, cele de la garnizoana din San Jerónimo, de la toate cazărmile de pe cuprinsul ţării, şi se auzea zgomot de arme speriate, de trandafiri care şi-au desfăcut petalele cu două ceasuri înainte de rondul din zori al paznicului, de concubine lunatice care scuturau preşuri la lumina stelelor, dezve­leau coliviile păsărilor adormite, schimbau cu flori de aseară florile ofilite din vaze, iar o grămadă de zidari ridicau pereţi de protecţie şi descumpăneau floarea-soarelui lipind sori de poleială pe geamul de la ferestre ca să nu se vadă că era încă noapte pe cer şi era duminică douăzeci şi cinci la palat şi luna aprilie pe mare, şi se auzea larma stîrnită de indienii de la spălătorie care-i goneau din paturi pe ultimii care mai dormeau ca să le ia cearşafurile, de orbii clarvăzători care prevedeau iubire, iubire unde nu exista defel, de funcţionarii stricaţi care dădeau peste găini ce ouau în sertarele fişetelor ouăle din ziua de luni, deşi alături se mai aflau încă cele de ieri, un vacarm de mulţime buimacă şi încăierări de cîini în toiul adunărilor guvernului convocate de urgenţă, pe cînd el îşi croise drum năucit de ziua venită pe neaşteptate printre linguşitorii neruşinaţi care-l proclamau eliberatorul zorilor, cîrmuitorul timpului şi purtător al luminii, pînă cînd un ofiţer din comandamentul suprem se încumetă să-l oprească în vestibul şi luînd poziţie de drepţi îi aduse la cunoştinţă vestea, domnule general, abia e două şi cinci, iar altă voce, trei şi cinci dimineaţa, domnule general, şi atunci el l-a pocnit peste faţă cu dosul palmei sale feroce şi urlă din răsputeri, înspăimîntat, ca să-l asculte lumea întreagă, e ora opt, la dracu’, ora opt, am spus, ordin de la Dumnezeu. Benedición Alvarado îl întrebă cînd îl văzu intrînd în conacul de la marginea oraşului de unde vii cu mutra asta de parc-ar fi dat strechea-n tine, ce faci cu mîna pe care ţi-ai pus-o pe inimă, îi zise, dar el se prăbuşi în fotoliul de răchită fără să-i răspundă, îşi luă mîna de pe piept, începuse s-o uite cînd maică-sa îndreptă spre el pensula de vopsit mierle-galbene şi-l întrebă uimită dacă într-adevăr se credea Inima lui Isus cu ochii aceia sfîrşiţi şi mîna pe piept, iar el şi-a ascuns-o tulburat, rahat, mamă, trînti uşa şi plecă, la palat se porni să se plimbe în sus şi în jos cu mîinile în buzunare ca să nu le mai pună fără să-şi dea seama unde nu trebuia, contemplînd ploaia prin ferestre, văzu cum picura pe stelele de poleială de biscuiţi şi lunile de metal argintat pe care le lipiseră de geamuri ca să se creadă că e opt seara cînd era trei după-amiaza, văzu soldaţii din gardă rebegiţi în curte, văzu marea tristă, ploaia Manuelei Sánchez în oraşul său unde ea nu mai era, îngrozitorul salon pustiu, scaunele puse cu picioarele în sus peste mese, singurătatea fără leac a celor dintîi umbre ale altei sîmbete efemere, ale altei nopţi fără ea, drace, măcar dacă mi-ar fi totuna, asta mă doare cel mai mult, oftă din rărunchi, ruşinîndu-se de starea lui, se gîndi la locurile de pe trup unde să-şi pună mîna rătăcitoare în afară de inimă, şi-o duse în cele din urmă la hernia ce i se mai potolise datorită ploii, era la fel, avea aceeaşi formă, aceeaşi greutate, îl durea tot aşa, dar era şi mai cumplit, parcă-şi ţinea inima vie în palmă, şi numai atunci înţelese ceea ce atîti oameni din alte vremuri îi tot spuseseră că inima e un al treilea ou, domnule gene­ral, drace, se îndepărtă de la fereastră, se învîrti prin salonul de audienţe cu neliniştea fără leac a unui preşedinte etern cu sufletul străpuns de un os de peşte, se pomeni în salo­nul consiliului de miniştri auzind ca totdeauna fără să înţeleagă, fără să asculte, îndurînd un raport ce te ador­mea despre situaţia fiscală, deodată se simţi ceva plutind în aer, ministrul de finanţe tăcu, ceilalţi se uitau la el prin crăpăturile unei armuri sfărîmate de durere, se văzu pe sine neajutorat şi singur la capătul mesei de nuc cu chipul înfiorat pentru că fusese scoasă la lumină starea lui jalnică de preşedinte pe viaţă cu mîna pe piept, simţi o arsură privind jarul de gheaţă din ochii scrutători de aurar ai prietenului meu, ministrul sănătăţii, care păreau că-l examinează pe dinăuntru în timp ce se juca înfăşurînd lanţul de la ceasul de aur din buzunarul vestei, atenţie, zise cineva, trebuie să fie un atac, dar el îşi pusese deja mîna de sirenă asprită de furie pe masa de nuc, culoarea-i reveni în obraji, slobozi prin cuvinte o rafală mortală de autoritate, aţi vrea voi să fie un atac, ticăloşilor, conti­nuaţi, iar ei continuară, dar vorbeau fără să se mai asculte crezînd că se petrecea ceva foarte grav cu el dacă era atît de turbat, şuşoteau, zvonul se răspîndi, îl arătau cu degetul, uitaţi-vă cît îi e de rău că trebuie să-şi ţină mîna pe inimă, i s-au rupt băierele, murmurau, începu să umble vorba că-l chemase de urgenţă pe ministrul sănătăţii şi că acesta l-a găsit cu braţul drept pus ca o labă de miel pe masa de nuc şi i-a poruncit să mi-l tai, fîrtate, umilit de trista-i condiţie de preşedinte scăldat în lacrimi, însă ministrul îi răspunse nu, domnule general, nu îndeplinesc ordinul ăsta chiar de mă împuşcaţi, îi zise, nu se cade, domnule general, eu fac mai puţin decît braţul dumnea­voastră.

va urma…

Anunțuri

Posted 6 August 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mamei..., Mindria de a fi IDIOT..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi...

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: