Toamna patriarhului…(Astfel îl găsiră în pragul toamnei lui…)   Leave a comment

Astfel îl găsiră în pragul toamnei lui…

Astfel îl găsiră în pragul toamnei lui, cînd cadavrul era de fapt al lui Patricio Aragonés, şi tot astfel îl regăsirăm după mulţi ani, într-o vreme cu atîtea incertitudini încît nimeni nu se putea lăsa convins de evidenţa că lui îi aparţi­nea acel trup senil, ciugulit de vulturi şi plin de paraziţi de pe fundul mării.

Mîna umflată ca un cîrnat din pricina putrefacţiei nu mai păstra nici un semn c-ar fi stat vreo­dată pe piept datorită dispreţului unei fecioare incerte de pe timpul marelui zgomot şi nici nu dăduserăm de vreun indiciu din viaţa lui care să ne poată ajuta să-i stabilim fără greş identitatea.

Nu ni se părea ciudat, fireşte, că asta se întîmpla în anii noştri, căci pînă şi în epoca lui cea mai de glorie se găsiseră destule motive pentru ca lumea să se îndoiască de existenţa sa, şi nici chiar ucigaşii lui tocmiţi nu-i ştiau întocmai vîrsta, fiindcă au fost perioade de confuzie cînd părea să aibă optzeci de ani la tombola de binefacere, şaizeci în cursul audienţelor civile şi mai puţin de patruzeci la ceremoniile cu ocazia sărbătorilor naţionale.

Ambasadorul Palmerston, unul dintre ultimii diplomaţi care-i prezentase scrisorile de acreditare, povestea în memoriile sale interzise că era cu neputinţă să crezi într-o vîrstă atît de înaintată ca a lui şi într-o stare de dezordine şi părăsire ca cea a palatului prezidenţial unde a fost nevoit să-şi croiască drum printre mormane de hîrtii rupte, baligi de vită şi resturi de la mîncarea rămasă de la dinii adormiţi pe coridoare, şi cum prin gherete şi birouri n-am aflat de la nimeni nimic, am fost nevoit să mă folosesc de leproşii şi damblagiii care invadaseră deja primele camere particulare şi ei îmi arătară drumul spre salonul de audienţe unde găinile ciuguleau holdele amăgi­toare de grîu din goblenuri, iar o vacă sfîşia pînza cu portretul unui arhiepiscop încercînd s-o mănînce, şi mi-am dat seama imediat că el era surd de-a binelea nu numai pentru că una îl întrebam şi alta îmi răspundea, ci şi fiindcă se plîngea că păsările nu mai cîntau cînd de fapt abia dacă puteai să respiri din pricina larmei stîrnite de ele, de parcă te-ai fi adîncit într-o pădure în zori de zi, iar el întrerupse pe neaşteptate ceremonia înmînării scrisorilor de acreditare şi rămase cu privirea aţintită şi mîna pîlnie la ureche arătînd pe fereastră cîmpia de pulbere unde fusese marea şi spunînd cu o voce care ar fi trezit şi morţii ascultă ropotul turmei de catîri care vine de acolo, ascultă-l, dragul meu Stetson, e marea care se întoarce.

Era greu de crezut că bătrînul acela fără scăpare ar fi acelaşi bărbat mesianic care la începutul cîrmuirii lui îşi făcea apariţia prin tîrguri la ora cea mai nepotrivită, fără nici o altă escortă decît un indian desculţ cu un cuţit lung de tăiat trestie de zahăr şi un mic cortegiu de deputaţi şi senatori pe care el însuşi îi desemna cu degetul după capriciile digestiei, voia să afle cum stau cu recolta, dacă vitele sînt sănătoase şi cum se poartă oamenii, se aşeza într-un balansoar de nuiele la umbra arborilor mango din piaţă, făcîndu-şi vînt cu pălăria de vătaf pe care o purta pe atunci, şi cu toate că părea toropit de căldură nu se lăsa pînă nu lămurea şi cel mai mic amănunt din tot ce vorbea cu bărbaţii şi femeile pe care-i adunase împrejur adresîndu-li-se cu numele mic şi cu cel de familie de parcă ar fi avut în cap un registru în care stătea scris totul, locuitorii, cifrele şi problemele întregii naţiuni, astfel că m-a chemat fără să deschidă ochii, vino încoace, Jacinta Morales, îmi spuse, povesteşte-mi cum o duce băiatul tău pe care el însuşi îl ţinuse anul trecut pentru ca ea să-l facă să înghită ulei de ricină, şi tu, Juan Prieto, îmi spuse, ia zi ce-ţi mai face taurul de prăsilă pe care tot el îl îngrijise cu descîntece împotriva ciumei ca să-i iasă viermii din urechi, şi tu, Matilda Peralta, ce-mi dai ca să ţi-l aduc înapoi teafăr pe bărbatu-tău care a fugit de acasă, uite-l acolo, tîrît de funia din jurul gîtului şi ameninţat de el în persoană că avea să putrezească în butucul de tortură dacă mai încearcă o dată să-şi părăsească nevasta cu cununie, şi cu acelaşi simţ al dreptăţii imediate poruncise unui parlagiu să-i taie mîinile în public unui vistiernic risipitor, şi se apuca să culeagă roşii dintr-o grădină particulară şi le mînca dîndu-şi aere de mare cunoscător cu agronomii de faţă, spunînd pămîntului de aici îi lipseşte multă baligă de măgar, să fie adusă pe cheltuiala guvernului, poruncea, şi-şi întrerupse plimbarea în scopuri patriotice şi-mi strigă pe fereastră prăpădindu-se de rîs, aha, Lorenza López, cum mai merge maşina de cusut pe care mi-o dăruise chiar el acum douăzeci de ani, iar eu i-am răspuns şi-a dat duhul, domnule general, închipuiţi-vă, nici lucrurile nici noi oamenii nu sîntem făcuţi să durăm toată viaţa, însă el răspunse că dimpotrivă, lumea-i veşnică, şi atunci s-a pornit să demonteze maşina cu o şurubelniţă şi o pară cu ulei fără să-i pese de suita oficială care-l aştepta în mijlocul străzii, la răstimpuri i se citea enervarea căci sufla ca un taur şi se mînji cu ulei de motor pînă şi pe faţă, dar după aproape trei ceasuri maşina cosea iar, ca nouă, fiindcă pe vremea aceea nu exista necaz cît de neînsemnat din viaţa de zi cu zi care să nu aibă pentru el tot atîta importanţă ca cea mai serioasă afacere de stat şi credea din tot sufletul că era cu putinţă să împărţi fericire şi să înşeli moartea cu şiretlicuri soldăţeşti.

va urma…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: