Toamna patriarhului…(colonelul Narciso Miraval, unul din aghiotanţii lui cei mai apropiaţi care după două zile şi-a tras un glonţ în ureche fără nici o explicaţie…)   10 comments

colonelul Narciso Miraval, unul din aghiotanţii lui cei mai apropiaţi care după două zile şi-a tras un glonţ în ureche fără nici o explicaţie…

Era greu de admis că bătrînul acela fără scăpare ar fi fost tot ce mai rămăsese dintr-un om a cărui putere fusese atît de mare încît odată cînd a întrebat cît e ceasul i-au răspuns cît porunciţi dumneavoastră, domnule general, şi era adevărat, fiindcă nu numai că schimba orele de peste zi după bunul plac, aşa cum îi convenea în treburile lui, ci schimba pînă şi sărbătorile după planurile sale de călătorie ca să cutreiere ţara dintr-un tîrg într-altul, cu umbra indianului desculţ şi senatorii lugubri şi coşurile cu cocoşii falnici pe care-i punea să se bată cu cei mai buni de prin partea locului, strîngînd el însuşi pariurile şi făcînd să se cutremure de rîs temeliile arenei pentru că ne simţeam cu toţii obligaţi să rîdem cînd slobozea ciudatele-i hohote bubuitoare ce răsunau peste fanfară şi rachete, iar noi sufeream cînd amuţea, izbucneam uşuraţi în strigăte şi aclamaţii cînd cocoşii lui îi secerau pe ai noştri care fuseseră atît de bine învăţaţi să piardă că nici unul nu dădu greş, în afară de cocoşul lui Dionisio Iguarán, nenorocirea vieţii lui, care-l fulgeră pe cenuşiul puterii într-o luptă atît de dreaptă şi sigură încît el însuşi a fost primul care traversă arena ca să-i strîngă mîna învingătorului, eşti un bărbat şi jumătate, îi spuse plin de voie bună, mulţumit că cineva i-a facut în sfîrşit favoarea unei înfrîngeri inofensive, ce n-aş da să fie al meu cocoşul ăsta, îi zise, şi Dionisio Iguarán îi răspunse cu glas tremurînd e al dumneavoastră, domnule general, e o mare cinste pentru mine, şi se întoarse acasă în aplauzele mulţimii extaziate şi zgomotul asurzitor al fanfarei şi al rachetelor, arătîndu-le tuturora cei şase cocoşi de rasă pe care el i-i dăruise în schimbul roşcova­nului învingător, dar peste noapte se încuie în dormitor, bău de unul singur un butoiaş de rom din trestie şi se spînzură cu frînghia hamacului, bietul om, căci el n-avea habar de lanţul de nenorociri pricinuite oamenilor de apariţiile-i glorioase, nici de morţii nedoriţi pe care-i semăna trecerea lui, nici de condamnarea pe viaţă a partizanilor în dizgraţie pe care-i chemă greşindu-le numele de faţă cu ucigaşi năimiţi plini de zel care interpretaseră eroarea drept o dovadă deliberată de duşmănie, cutreiera toată ţara cu mersul lui ciudat de tatu, cu sudoarea-i îngrozitoare, cu barba-i nerasă, apărea pe nepusă-masă în vreo bucătărie oarecare, cu aerul acela de bunic neputincios ce-i făcea pe toţi ai casei să tremure de groază, lua apă din ciubăr cu căucul alăturat, mînca chiar din cratiţa de gătit apucînd bucăţile cu degetele, din cale-afară de jovial, din cale-afară de simplu, fără să-i treacă prin cap că acea casă rămîne pe veci marcată de stigmatul vizitei lui, şi nu se purta astfel din vreun calcul politic nici din nevoia de dragoste cum se întîmplase odinioară, ci fiindcă aceasta-i era firea adevărată cînd puterea nu era încă mîzga nemărginită din plenitudinea toamnei lui, ci un torent de fierbinţeală pe care-l vedeam ţîşnind în faţa noastră din izvoarele-i de obîrşie, astfel că era de ajuns ca el să arate cu degetul pomii ce aveau să dea roade, animalele care aveau să crească şi oamenii care aveau să prospere, şi poruncise luaţi ploaia de acolo unde dăunează recoltei şi duceţi-o peste pămînturile secetoase, şi aşa se şi făcuse, domnule, am văzut cu ochii mei, căci legenda lui începuse cu mult înainte de a se crede el însuşi atotputernic, cînd era încă la cheremul semnelor prevesti­toare şi al tălmăcirilor de coşmaruri, şi-şi întrerupea brusc o călătorie abia începută pentru că auzise cucuveaua cîntînd pe deasupra lui şi schimba ziua unei apariţii în public fiindcă mama sa, Benedición Alvarado, găsise un ou cu două gălbenuşuri, şi desfiinţa suita de senatori şi deputaţi zeloşi care-l însoţeau pretutindeni şi ţineau în locul lui discursurile pe care n-a îndrăznit niciodată să le ţină el însuşi, se lipsise de ei pentru că se văzu pe sine în casa mare şi pustie dintr-un vis urît înconjurat de oameni palizi în redingote cenuşii care-l împungeau rîzînd cu nişte cuţite de măcelărie atacîndu-l cu atîta înverşunare încît oriunde şi-ar fi întors el privirea se pomenea cu fierul ameninţător gata să-i cresteze faţa şi să-i scoată ochii, încolţit ca o fiară de nişte asasini tăcuţi şi zîmbitori care-şi disputau privilegiul de a lua parte la omor şi de a se desfăta la vederea sîngelui său, dar el nu simţea nici furie nici spaimă ci doar o uşurare imensă ce devenea tot mai adîncă pe măsură ce i se scurgea viaţa, i se părea că pluteşte, neprihănit, aşa încît zîmbea şi el în timp ce-l omorau, zîmbea din pricina lor şi a lui în necuprinsul casei din vis, cu pereţi de var alb ce se înroşeau de sîngele meu, pînă cînd cineva care în vis era viu îi dădu o lovitură în josul pîntecului de unde-mi ieşi tot aerul pe care-l mai aveam în mine, şi atunci îşi acoperi faţa cu poncho-ul îmbibat de sînge ca nimeni din cei care nu-l cunoscuseră viu să nu-l recunoască mort, şi se prăbuşi zguduit de horcăiala unei agonii atît de adevărate că nu-şi putu înfrînge nevoia arzătoare de a-i povesti totul prietenului meu, ministrul sănătăţii, iar acesta îl făcu pînă la urmă să încremenească destăinuindu-i că o astfel de moarte se petrecuse odată întocmai în istoria omenirii, domnule general, şi-i citi relatarea episodului cu pricina dintr-unul din caietele de însemnări mîzgălite de generalul Lautaro Muñoz, şi totul era leit, maică-măiculiţă, pînă într-atît încît ascultînd el îşi aduse aminte de ceva ce uitase cînd s-a trezit şi anume că în timp ce-l omorau se deschiseră pe neaştep­tate şi nu din pricina vîntului toate ferestrele palatului, care erau în realitate atîtea cîte răni fuseseră în vis, douăzeci şi trei, o coincidenţă terifiantă ce atinse în săptămîna aceea culmea cu asaltul corsarilor asupra senatului şi curţii de justiţie, sub nepăsătoarea privire complice a forţelor armate, distrugîd prin foc pînă în temelii preaslăvita casă a marilor bărbaţi ai neamului, iar flăcările se văzură pînă noaptea tîrziu de pe balconul prezidenţial, însă el nu se tulbură deloc aflînd vestea, domnule general, că nu mai rămăsese piatră peste piatră, ne făgădui să-i pedepsească exemplar pe autorii atentatului care nu au fost descoperiţi niciodată, ne făgădui să reclădească o replică exactă a casei marilor bărbaţi ai neamului, ale cărei dărîmături arse dăinuiră pînă în zilele noastre, nu făcu nimic pentru a ascunde îngrozitoarea vrajă din coşmar, ci se folosi de prilejul acela pentru a desfiinţa aparatul legislativ şi judiciar al vechii republici, copleşindu-i cu onoruri şi daruri pe senatorii, deputaţii şi magistraţii curţii, de care nu mai avea nevoie spre a păstra aparenţele ca la începu­turile guvernării sale, îi surghiuni pe la ambasade magnifice şi îndepărtate, rămînînd fără nici un fel de suită decît umbra singuratică a indianului cu cuţitul de tăiat trestie care nu-l părăsea nici o clipă, îi gusta mîncarea şi apa, stînd la distanţa cuvenită, păzea uşa în timp ce el stătea la mine acasă făcînd să se împrăştie zvonul că era iubitul meu tainic, cînd de fapt venea în vizită cam de două ori pe lună ca să-i ghicesc în cărţi în toţi acei ani fără număr în care încă se credea muritor, mai avea virtutea de a se îndoi, ştia să greşească şi se încredea mai mult în cărţile de joc decît în instinctul său sălbatic, sosea mereu la fel de speriat şi de bătrîn ca prima oară cînd se aşezase în faţa mea şi fără să spună un cuvînt îmi întinsese mîinile acelea cu palmele netede şi încordate ca burta broaştei cum nu mai văzusem niciodată şi nici n-aveam să mai văd în lunga-mi viaţă de ghicitoare a sorţii altora, le puse pe amîndouă odată pe masă, parcă într-o rugăciune fierbinte şi tăcută de om deznădăjduit, atît de zbuciumat şi fără iluzii că nu mă impresionară atît palmele-i sterpe cît melancolia neostoită, tremurul buzelor, sărmană-i inimă de bătrîn ros de nesiguranţă al cărui destin îi era cu nepu­tinţă de desluşit nu numai în palmă, ci şi în toate felurile de ghicit pe care le cunoşteam pe atunci, căci îndată ce tăia cărţile se iveau ape tulburi, zaţul de pe fundul ceştii după ce-şi bea cafeaua se întuneca, ştergîndu-se toate semnele ce ar fi avut a face cu viitorul şi fericirea lui, cu reuşita acţiunilor lui, în schimb cele privitoare la soarta oricui altcuiva ar avea vreo legătură cu el erau limpezi, astfel că am văzut-o pe maică-sa, Benedición Alvarado, pictînd păsări cu nume străine la o vîrstă atît de înaintată că de-abia mai putea desluşi culorile prin aerul încărcat de aburi puturoşi, biata maică-sa, am văzut oraşul nostru devastat de un ciclon atît de cumplit că nu-şi merita numele de femeie, am văzut un bărbat cu o mască verde şi o spadă în mînă iar el întrebă îngrozit în ce loc de pe lume se afla şi cărţile i-au răspuns că în fiecare marţi era mai aproape de el decît în celelalte zile ale săptămînii, şi el zise aha, şi întrebă ce culoare au ochii lui şi cărţile i-au răspuns că avea un ochi de culoarea rachiului de trestie privit în lumină şi celălalt era întunecat, şi el zise aha, şi întrebă ce gînduri avea bărbatul acela, şi atunci i-am dezvăluit pînă la capăt pentru ultima oară adevărul din cărţile de joc, fiindcă i-am spus că masca verde înseamnă perfidie şi trădare, şi el zise aha, cu un aer victorios, ştiu cine e, drace, exclamă, şi era colonelul Narciso Miraval, unul din aghiotanţii lui cei mai apropiaţi care după două zile şi-a tras un glonţ în ureche fără nici o explicaţie…

va urma…

Posted 10 august 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Istorii..., Mamei..., Mindria de a fi IDIOT..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi...

10 responses to “Toamna patriarhului…(colonelul Narciso Miraval, unul din aghiotanţii lui cei mai apropiaţi care după două zile şi-a tras un glonţ în ureche fără nici o explicaţie…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. I’ve just started off a blog, the knowledge you give on this site has aided me extremely. Thank you for all your time & work.

  2. This post makes a lot of sense !

  3. Nice post! You truly have a wonderful way of writing which I find captivating! I will definitely be bookmarking you and returning to your blog. In fact, your post reminded me about a strange thing that happened to me the other day. I’ll tell you about that later…

  4. Great read. Thanks for the info!

  5. I REALLY liked your post and blog! It took me a minute bit to find your site…but I bookmarked it. Would you mind if I posted a link back to your post?

  6. I would like to say “wow” what a inspiring post. This is really great. Keep doing what you’re doing!!

  7. Hello, this is my first time i visit here. I found so many interesting in your blog especially on how to determine the topic. keep up the good work.

  8. Of course, what a great site and informative posts, I will add backlink – bookmark this site? Regards, Reader

  9. Awesome post. I so good to see someone taking the time to share this information

  10. Great read. Thanks for the info!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: