Toamna patriarhului…(unde animalele pămîntului putrezeau în mers…)   12 comments

unde animalele pămîntului putrezeau în mers…

Încercînd să scape de gîndul acesta apăsător pînă cînd avea să scornească o soluţie dra­stică, dădu ordin să fie scoşi toţi copiii din ascunzătoarea din pădure şi duşi tocmai în partea opusă, în provinciile cu ploi veşnice unde nu băteau vînturi trădătoare care să răspîndească glasurile, unde animalele pămîntului putrezeau în mers, unde înfloreau crini în cuvinte şi caracatiţele înotau printre copaci, poruncise să fie duşi în peşterile Anzilor cu neguri eterne pentru ca nimeni să nu afle unde erau, să-i treacă din tulburea lună noiembrie năpădită de putrezire în februarie cel cu zile orizontale, pentru ca nimeni să nu ştie în ce timp se aflau, le trimise pastile de chinină şi pături de lînă cînd i se aduse la cunoştinţă că erau scuturaţi de fierbinţeală fiindcă stătuseră zile întregi ascunşi în lanurile de orez cu noroiul pînă la gît ca să nu-i descopere aeroplanele Crucii Roşii, pusese să fie vopsită în roşu lumina soarelui şi strălucirea stelelor ca să-i vindece de scarlatină, dăduse ordin să fie stropiţi din văzduh cu prafuri insecticide ca să nu-i mănînce păduchii-de-frunză din plantaţiile de banani, le trimitea ploi de bomboane şi ninsori de îngheţată cu frişcă din avioanele şi paraşutele încărcate cu jucării de Crăciun, pentru a-i ţine liniştiţi pînă avea să-i dea prin cap o soluţie magică, şi astfel încetul cu încetul reuşi să scape de vraja malefică a memoriei şi uită de ei, cufundîndu-se în mlaştina jalnică a nopţilor lui fără şir, toate la fel, bîntuite de insomnii obişnuite, auzi bătăile metalice de la nouă, scoase găinile care dormeau pe sub cornişele palatului şi le duse în poiată, iar pînă să apuce să numere păsările picotind pe stinghii intră o slujnică mulatră să strîngă ouăle, şi el îi simţi boarea însorită a tinereţii, foşnetul trupului, şi năvăli asupră-i, aveţi grijă, domnule general, a îngăimat ea, tremurînd toată, or să se spargă oule, să se spargă, ce naiba, zise el, şi o culcă la pămînt dintr-o singură lovitură, fără s-o dezbrace şi fără să-şi lepede nici el hainele, tulburat de dorinţa mistuitoare de a scăpa de gloria înşelătoare a acelei zile de marţi ninsă de găinaţul verde al păsărilor adormite, alunecă, se prăbuşi în vîrtejul iluzoriu al unei prăpăstii străbătute de lumini livide, efluvii de transpi­raţie, suspine de femeie neîmblînzită şi amăgitoare ameninţări de uitare, lăsînd în cădere dîra stelei efemere a pintenului de aur, cu clinchetul său jinduitor, izul de salpetru al gîfîielii lui de bărbat grăbit, scîncetu-i de căţel, groaza de a exista prin sclipirea şi tunetul tăcut al izbucnirii instantanee a acelei scîntei a morţii, dar pe fundul prăpastiei regăsea miriştea de găinaţ, somnul fără somn al găinilor, obida mulatrei care se ridică de jos cu poalele mînjite de melasa aurie a gălbenuşurilor, plîngîndu-se că s-au spart ouăle, vedeţi, domnule general, doar v-am spus eu, iar el bombăni încercînd să-şi înfrîngă furia unei alte iubiri fără iubire, uită-te cîte au fost, îi spuse, ţi le scad din leafă, şi plecă, se făcuse zece, se duse la grajduri şi cercetă gingiile vacilor, una cîte una, o văzu pe una din femeile lui sfîşiată de durere pe podeaua barăcii şi pe moaşă scoţîndu-i din măruntaie o făptură aburindă cu cordonul buricului răsucit în jurul gîtului, era băiat, ce nume să-i dăm, domnule general, care-l vreţi voi, răspunse, era ceasul unsprezece, ca în fiecare noapte de cînd era la cîrma ţării numără santinelele, controlă broaştele de la uşi, acoperi coliviile păsărilor, stinse luminile, era douăsprezece, patria era în linişte şi pace, lumea dormea, se îndreptă spre dormitor prin încăperile în întuneric, străbătute de săgeţile luminoase ale zorilor fugare ale rotirii farului, atîrnă în cui lampa pentru cazuri de urgenţă, trase cele trei zăvoare, puse cele trei lacăte şi cei trei drugi, se aşeză pe closetul portabil şi în vreme ce-şi storcea firicelul de urină îşi tot mîngîia copilaşul neîndurător al testiculului cu hernie pînă cînd îşi îndreptă umflătura, adormindu-i în mînă, durerea îi conteni, dar reveni într-o clipă cu o străfulgerare de panică atunci cînd prin fereastră răzbi o pală de vînt de dincolo de deşerturile cu salpetru şi împrăştie prin dormitor crîmpeie de cîntec duios îngînat de mulţimi întrebînd de un cavaler care se duse la război şi suspinînd vai, ce durere, vai, ce jale, şi s-au urcat într-un turn să vadă dacă se întorcea şi l-au văzut cum venea înapoi, iată-l că-i iar aici, ce bucurie, dar nu, e într-un sicriu cu catifea, vai ce durere, vai, ce jale, şi era un cor de voci fără număr şi atît de îndepărtate că el ar fi putut adormi cu iluzia că era chiar cîntecul stelelor, dar se ridică în capul oaselor furios, ajunge, la naiba, strigă, sau ei sau eu, răcni, şi au fost ei, căci încă înainte de revărsatul zorilor porunci să-i urce pe copii pe un şlep încărcat cu ciment, să-i poarte cîntînd pînă la hotarele apelor ţării, să-i arunce în aer cu dinamită fără să apuce să sufere cîntînd întruna, şi cînd cei trei ofiţeri care săvîrşiseră crima i s-au înfăţişat luînd poziţie de drepţi cu vestea, domnule general, că ordinul a fost îndeplinit, îi ridică în grad şi le dădu medalia lealităţii, dar apoi porunci să fie împuşcaţi fără nici o cinste ca pe nişte delincvenţi oarecare fiindcă sînt ordine care pot fi date dar nu şi îndeplinite, drace, bieţii copilaşi.

Experienţe atît de îngrozitoare ca acestea îi adevereau convingerea străveche cum că duşmanul cel mai de temut este în tine însuţi, în inima încrezătoare, că propriii lui oameni pe care-i înarma şi ridica în grad pentru a-i susţine regimul sfîrşesc, mai devreme sau mai tîrziu, prin a scuipa mîna care le dăduse de mîncare, iar el îi distrugea dintr-o singură lovitură, scotea de aiurea alţii în loc, îi avansa la gradele cele mai înalte arătîndu-i cu degetul după cum i se năzărea, tu căpitan, tu colonel, tu general, şi toţi ceilalţi locotenenţi, ce dracu, îi vedea împăunîndu-se cu uniforma pînă-i plesneau cusăturile, apoi îi pierdea din vedere, şi o întîmplare ca aceea cînd au fost descoperiţi două mii de copii sechestraţi îl făcea să-şi dea seama că nu era vorba de un singur om care-l trădase, ci de întregul comanda­ment suprem al unor forţe armate care nu-s bune decît să sporească cheltuielile cu laptele şi cînd începe greul fac ceva în farfuria din care tocmai au mîncat, şi cînd mă gîndesc că eu i-am născut pe toţi, la naiba, mi i-am scos din coaste, am cucerit pentru ei respect şi pîine, şi totuşi n-avea nici o clipă de linişte încercînd mereu să se ferească de ambiţia lor, pe cei mai primejdioşi îi ţinea aproape ca să-i supravegheze mai bine, pe cei mai puţin îndrăzneţi îi trimitea la garnizoanele de graniţă, din cauza lor acceptase ocupaţia puşcaşilor marini, mamă, şi nu pentru a combate frigurile galbene cum scrisese ambasa­dorul Thompson în comunicatul oficial, nici pentru ca să-i asigure protecţia în faţa nemulţumirii populare, cum spuneau politicienii din exil, ci pentru ca să-i înveţe pe militarii noştri să fie oameni dintr-o bucată, şi aşa s-a şi întîmplat, mamă, trebuie să recunoaştem, ei i-au învăţat să umble încălţaţi, să se şteargă cu hîrtie, să folosească prezervative, ei au fost cei care mi-au dezvăluit secretul de a menţine servicii paralele spre a spori rivalităţile dintre mili­tari, mi-au inventat biroul securităţii statului, agenţia generală de investigaţii, departamentul naţional al ordinii publice, şi o mulţime de alte chestii de-astea pe care nici măcar eu nu le mai ţineam minte, organisme asemănătoare pe care el le dădea drept altele pentru a stăpîni cît mai în tihnă în toiul furtunii, făcîndu-i pe unii să creadă că sînt spionaţi de ceilalţi, amestecînd cu nisip de mare praful de puşcă al garnizoanelor şi încurcînd adevărul intenţiilor lor cu simulare ce contraziceau acest adevăr, şi totuşi se revoltau, el năvălea în cazărmi spumegînd de furie, răcnind daţi-vă la o parte, nemernicilor, că trece stăpînul, înspăimîntîndu-i pe ofiţerii care făceau exerciţii de tragere ochind portretele mele, să fie dezar­maţi, ordonă fără să se oprească dar cu atîta autoritate turbată în voce că îşi predară singuri armele, scoateţi-vă hainele astea bărbăteşti, ordonă, şi le scoaseră, la baza din San Jerónimo e răzmeriţă, domnule general, el intră pe poarta mare tîrîndu-şi labele uriaşe de bătrîn suferind printre cele două şiruri al gărzilor insurgente care i-au dat onorul cuvenit comandantului suprem, apăru în sala cu căpeteniile rebelilor, fără escortă, fără nici o armă, dar urlînd într-o explozie de forţă la pămînt, culcaţi cu faţa în jos, că am venit eu cel atotputernic, la pămînt, lepădăturilor, şi nouăsprezece ofiţeri de stat-major se aruncară cu faţa-n jos, îi siliră să se perinde muşcînd ţărîna prin satele de pe ţărm, ca să vedeţi cîte parale face un militar fără uniformă, ticăloşi nenorociţi, auzi peste celelalte strigăte din cazarma răzvrătită propriile lui ordine irevocabile, să fie împuşcaţi pe la spate capii rebeliunii, expuseră cada­vrele spînzurate de picioare în văzul tuturor, şi în plină zi, ca să nu rămînă nimeni fără să ştie cum sfîrşesc cei care-l hulesc pe Dumnezeu, nemernicilor, dar povestea nu se termină nici după aceste pedepse sîngeroase fiindcă la cea mai mică neatenţie se pomenea iar cu ameninţarea acelui parazit tentacular despre care credea că-l smulsese din rădăcini dar care creştea mai departe în străfundurile puterii lui, în umbra privilegiilor obligatorii şi fărîmelor de autoritate şi încredere din interes pe care era nevoit să le acorde ofiţerilor celor mai curajoşi chiar împotriva propriei voinţe, deoarece îi era cu neputinţă să rămînă la cîrmă fără ei dar nici împreună cu ei, condamnat pe veci să trăiască respirînd acelaşi aer care-l asfixia, la naiba, nu era drept aşa ceva, după cum nu putea să trăiască nici cu spaima neîncetată stîrnită de cinstea exagerată a prietenului meu generalul Rodrigo de Aguilar care intrase la mine în birou cu o mutră de înmormîntare dornic să afle ce s-a întîmplat cu cei două mii de copii, cei cu lozul cel mare, că toată lumea zice că i-am înecat în ocean, şi el i-a spus fără să clipească măcar nu mai tot da crezare unor minciuni scornite de trădătorii de ţară, prietene, copiii cresc teferi şi în pacea Domnului, îi spuse, în fiecare noapte îi aud cîntînd pe aici primprejur, spuse, arătîndu-i cu o rotire amplă a mîinii un loc nedefinit din univers, şi pe ambasadorul Evans în persoană îl învălui într-o aură de incertitudine cînd îi răspunse netulburat nu ştiu despre ce copii îmi vorbiţi cînd însuşi delegatul ţării dumneavoastră la Societatea Naţiunilor declarase public că din şcoli nu lipseşte nici un copil şi sînt cu toţii sănătoşi, ce naiba, s-a terminat cu povestea asta, şi totuşi n-a avut încotro şi a fost trezit la miezul nopţii cu vestea că, domnule general, s-au răsculat două din garnizoanele cele mai mari din ţară şi pe deasupra cazarma Conde la cîteva străzi de palatul prezidenţial, e o insurecţie dintre cele mai de temut condusă de generalul Bonivento Barboza care se barica­dase cu o mie cinci sute de soldaţi extrem de bine înarmaţi şi aprovizionaţi cu muniţii cumpărate de contra­bandă prin consulii ataşaţi politicienilor din opoziţie, aşa că nu stăm deloc pe roze, domnule general, de data asta zău că ne-a luat dracu.

va urma…

Anunțuri

Posted 31 August 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mihai EMINESCU..., Moya BRENNAN - Lumina din Mine..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Abis1957, Pentru Deea..., Pentru Doina POPESCU..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru Maria POSTU..., Pentru Tiberiu ORASANU..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

12 responses to “Toamna patriarhului…(unde animalele pămîntului putrezeau în mers…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Andrei, ai ales un text cel putin imoresionant…M-ai facut sa doresc sa recitesc roamnul, pe hartie, deoarece aici e un pic mai dificil, totusi, l-am recitit. E atat de complex ca ma intreb ce s-ar mai putea scrie dupa acest text care sa infatiseze Puterea atat de complet.

  2. Nimic, Maria!!…Absolut NIMIC!… Ceea ce el a scris, noi traim nedindu-ne seama de grozavia INFATISARII, celei mai cumplite si negre laturi umane… Betia cu licoarea PUTERII aproape absolute…

  3. Great read. Thanks for the info!

  4. Good! Thank you! I always wanted to write in my site something like that. Can I take part of your post to my blog?

  5. I’ve been checking your blog for a while now, seems like everyday I learn something new 🙂 Thanks

  6. I would like to say “wow” what a inspiring post. This is really great. Keep doing what you’re doing!!

  7. Awesome post. I so good to see someone taking the time to share this information

  8. Of course, what a great site and informative posts, I will add backlink – bookmark this site? Regards, Reader

  9. Interesting read, perhaps the best article iv’e browse today. We learn everyday cheers to you!

  10. Interesting read, perhaps the best article iv’e browse today. We learn everyday cheers to you!

  11. This post makes a lot of sense !

  12. I REALLY liked your post and blog! It took me a minute bit to find your site…but I bookmarked it. Would you mind if I posted a link back to your post?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: