Toamna patriarhului…(Nici unul din noi nu era destul de bătrîn ca să fi fost martor la moartea aceea…)   Leave a comment

Nici unul din noi nu era destul de bătrîn ca să fi fost martor la moartea aceea…

Grele timpuri au mai fost acelea, domnule general, nu era secret de stat care să nu fie de domeniul public, nu era ordin care să fie îndeplinit cu siguranţă de cînd la banchetul de gală fusese servit cadavrul împodobit al generalului Rodrigo de Aguilar, dar lui nu-i păsa, nu-i păsa de greutăţile puterii în lunile amare în care maică-sa se chinui perpelindu-se la foc mocnit într-un dormitor vecin cu al lui, după ce doctorii cei mai pricepuţi în flageluri asiatice socotiră că boala ei nu era ciumă, nici rîie, nici sifilis, nici vreo altă plagă venită din Orient, ci se datora unei vrăjitorii de indieni neputînd fi vindecată decît de cine o făcuse, iar el înţelese că era vorba de moarte şi se încuie înăuntru îngrijind-o cu o dăruire de mamă, rămase acolo să se chinuie împreună cu ea pentru ca nimeni să n-o vadă cum fierbea în zeama aceea de larve, porunci să-i fie aduse găinile la palat, să-i fie aduşi păunii, păsările vopsite care zburătăceau în voie prin saloane şi birouri pentru ca maică-sa să nu ducă dorul treburilor ei gospodăreşti de care-şi văzuse ca la ţară în conacul de la marginea oraşului, el cu mîna lui punea pe foc în dormitor lemne de bija pentru ca nimeni să nu simtă duhoarea aceea de moarte răspîndită de mama care se stingea, el însuşi alina cu unsori germicide trupul înroşit de argintul viu, îngălbenit de acidul picric, înalbăstrit de metilen, el însuşi ungea cu balsamuri turceşti rănile fumegînde, în pofida părerii ministrului sănătăţii care avea oroare de vrăjitorii, ce dracu, mamă, mai bine murim împreună, spunea el, dar Benedición Alvarado îşi dădea seama că numai ea era pe moarte şi încerca să-i dezvăluie fiului secretele de familie pe care nu voia să le ducă în mormînt, îi povestea cum i-au aruncat placenta la porci, Doamne, n-am putut afla niciodată care dintre atîţia vagabonzi de aiurea cîţi s-au tot perindat fusese tatăl tău, încerca să-i spună pentru istorie că-l procrease stînd în picioare şi cu pălăria pe cap din pricina furtunii de muşte metalice stîrnite de cojile melasei fermentate, în spatele unei cîrciumi, că-l născuse cu greu în zorii unei zile de august într-un cotlon de mănăstire, că îl cercetase la lumina harfelor melancolice ale muşcatelor şi văzuse că avea testiculul drept de mărimea unei smochine care se dezumfla cu un şuier ca de burduf cînd respira, şi îl desfăşa din cîrpele date de novicele care aveau să se călugărească şi-l arăta pe la tîrguri nădăjduind să găsească pe cineva care să ştie vreun leac mai bun şi mai cu seamă mai ieftin decît mierea de albine, singura recomandată pentru beteşugul acela, dar nu-i spuneau decît vorbe de alinare, că nu se cuvine s-o iei înaintea destinului, îi spuneau, că la urma urmelor copilul era bun pentru orice în afară de cîntat la instrumente de suflat, îi spuneau, şi numai o ghicitoare de circ îşi dădu seama că nou-născutul n-avea nici o linie în palmă, şi asta însemna că îi era hărăzit să ajungă rege, şi aşa a şi fost, însă el nu-i dădea atenţie, o ruga stăruitor să se culce fără a mai scormoni trecutul fiindcă îi era mai uşor să creadă că vitregiile acelea ale istoriei patriei erau doar urmarea delirului febrei, culcă-te, mamă, o implora el, o înfăşură din cap pînă-n picioare într-un cearşaf de in din multele pe care le comandase special ca să nu-i irite rănile, o aşeza să doarmă pe o parte cu mîna pe inimă, o consola spunîndu-i nu te mai gîndi la lucruri triste, mamă, oricum eu sînt cine sînt, culcă-te liniştită.

Fuseseră zadarnice numeroasele şi stăruitoarele demersuri oficiale pentru a curma zvonurile cum că matriarha patriei putrezea de vie, dădeau mereu publicităţii buletine medicale inventate, dar pînă şi curierii care duceau aceste comunicări recunoşteau că erau certe faptele dezminţite de ei, că duhoarea de putreziciune ce răzbea din dormitorul muribundei era atît de pătrunzătoare că-i speriase chiar şi pe leproşi, că tăiau berbeci pentru a o scălda în sîngele lor cald, că scoteau cearşafurile năclăite de un lichid roşiatic ce-i curgea din răni şi că oricît le-ar fi spălat nu izbuteau să le redea strălucirea de la început, că nimeni nu-l mai văzuse la grajdurile de muls vacile, nici în odăile concubinelor, unde era zărit totdeauna în zori, chiar şi în timpurile cele mai vitrege, iar arhiepiscopul primat în persoană se oferise să-i dea muribundei sfînta împărtăşanie, însă el l-a ţinut la uşă, nu moare nimeni, părinte, nu da crezare zvonurilor, îi spuse, şi mînca împreună cu maică-sa, din aceeaşi farfurie şi cu aceeaşi lingură, în pofida aerului ca într-un spital de ciumaţi care se respira în cameră, îi făcea baie cu săpun înainte de culcare, fiind ca un cîine credin­cios, pe cînd inima i se frîngea de durere auzind-o cum dădea instrucţiuni cu ultimul firicel de glas privitoare la îngrijirea animalelor după ce avea să moară, să nu li se smulgă penele păunilor pentru pălării, da, mamă, spunea el, şi o ungea cu creolină pe tot trupul, să nu fie silite păsările să cînte la petreceri, da, mamă, şi o înfăşură cu cearşaful de dormit, să fie scoase cloştile din cuibar cînd tună ca să nu iasă din ouă vreo iguană, da, mamă, şi o aşeza cu mîna pe inimă, da, mamă, dormi în pace, o săruta pe frunte, dormea puţinele ceasuri care-i rămîneau trîntit cu faţa-n jos lîngă pat, atent la delirul fără sfirşit ce devenea tot mai lucid pe măsură ce se apropia de moarte, învăţînd cu ajutorul furiei strînse în fiecare noapte să îndure uriaşa furie din acea zi de luni a durerii cînd l-a trezit liniştea îngrozitoate a lumii în zori, căci scumpa lui mamă Benedición Alvarado încetase să mai respire, şi atunci desfăşă trupul dezgustător şi văzu la lumina mijită odată cu primul cîntat al cocoşilor un alt trup identic cu mîna pe inimă zugrăvit din profil pe cearşaf, şi observă că trupul zugrăvit n-avea răni de boală nici urme de bătrîneţe, ci era tare şi neted parcă pictat în ulei pe ambele feţe ale giulgiului şi răspîndea un parfum natural de flori proaspete care purifică atmosfera de spital din dormitor, şi oricît au spălat cearşaful cu sodă şi l-au fiert în leşie n-au reuşit să facă să dispară de pe el trupul acela, căci era pătruns şi pe faţa şi pe dosul pînzei părînd a fi chiar din ţesătură de in, devenise in veşnic, însă el n-a avut stare ca să-şi dea seama cît de extraordinară era minunea săvîrşită, ci plecă din dormitor trîntind uşa furios, iar zgomotul răsună ca o împuşcătură în tot palatul, şi atunci prinseră să bată a mort clopotele de la catedrală şi apoi de la toate bisericile din oraş şi apoi la toate de pe întreg cuprinsul ţării, şi bătură fără răgaz timp de o sută de zile, şi cei pe care clopotele i-au trezit din somn au înţeles fără speranţă că el era din nou atotputernic şi că enigma inimii lui copleşite de furia morţii se ridica mai hotărît ca oricînd împotriva principiilor raţiunii, demnităţii şi toleranţei, fiindcă scumpa lui mamă Benedición Alvarado murise în zorii acelei zile de luni douăzeci şi trei februarie şi un nou veac de tulburări şi scandal începea în lume.

Nici unul din noi nu era destul de bătrîn ca să fi fost martor la moartea aceea, dar ecoul funeraliilor ajunsese pînă în vremea noastră, şi aveam dovezi evidente că el n-a mai fost omul dinainte pentru tot restul vieţii, nimeni n-a avut dreptul să-i tulbure insomniile de orfan multă vreme după cele o sută de zile de doliu naţional, n-a mai fost văzut în casa durerii a cărei atmosferă fusese împrăştiată peste tot de uriaşa rezonanţă a clopotelor funebre, nu mai existau alte ore decît cele ale doliului său, se vorbea printre suspine, garda din palat umbla desculţă ca în anii de început ai regimului său, şi numai găinile au rămas de capul lor în casa interzisă al cărei monarh devenise invizibil, sîngerînd de furie în balansoarul de răchită pe cînd scumpa lui mamă Benedición Alvarado călătorea prin pustietăţile bătute de arşiţă şi mizerie într-un sicriu plin cu rumeguş şi bulgări de gheaţă ca să nu putrezească mai tare decît în viaţă, căci purtaseră trupul în procesiune solemnă prin cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său pentru ca nimeni să nu fie lipsit de privilegiul de a-i cinsti memoria, îl purtară în imnurile de slavă ale alămurilor cu crep de doliu pînă la gările din ţinuturile sterpe unde fusese întîmpinat cu aceeaşi muzică funebră şi de aceleaşi mulţimi tăcute care pe vremurile de glorie de odinioară veniseră să vadă puterea ocultă din penumbra vagonului prezidenţial, expuseră trupul la mănăstirea milostivă unde la începutul veacului o vînzătoare de păsări pribeagă născuse anevoie un copil din flori care ajunsese rege, deschiseră porţile cele mari ale lăcaşului sfînt pentru prima oară într-o sută de ani, soldaţi călare luau cu arcanul indieni de prin sate, îi mînau ca pe vite şi-i băgau lovindu-i cu patul puştii în biserica imensă adumbrită de soarele de gheaţă al vitraliilor unde nouă episcopi în veşminte de ceremonie oficiau slujba de înmormîntare, dormi în pace întru gloria Domnului, cîntau diaconii şi acoliţii, veşnică odihnă, cîntau, afară ploua peste florile de muşcată, călugăriţele împărţeau colaci şi rachiu de trestie, sub arcadele de piatră ale curţilor se vindeau costiţe de porc, şiraguri de mătănii, sticluţe cu apă sfinţită, prin cîrciumile de pe stradă era muzică, se auzea zgomot de petarde, prin case lumea dansa, era zi de duminică, acum şi în veci, erau ani de sărbătoare pe cărările fugarilor şi trecătorile de negură pe unde paşii scumpei lui mame moarte Benedición Alvarado o purta­seră în viaţă urmîndu-şi fiul în vîltoarea nebuniei federale, căci ea avusese grijă de el în război, îl ferise să nu fie călcat de catîrii trupelor cînd el se prăvălea fără simţire la pămînt înfăşurat într-un poncho, delirînd de fierbinţeala frigurilor, ea se străduise să-i insufle frica ancestrală de primejdiile care-i pîndesc în oraşele de la malul mării tenebroase pe oamenii crescuţi în ţinuturile sterpe, căci îi era teamă de viceregi, de statui, de crabii care sorbeau lacrimile pruncilor nou-născuţi, şi tremurase de groază în faţa măreţiei palatului pe care-l zărise prin ploaie în noaptea cînd îl luaseră cu asalt, fără să-şi fi închipuit pe atunci că era casa în care avea să moară, casa singurătăţii unde se afla el acum, întrebîndu-se înfierbîntat de furie, trîntit cu faţa în jos pe pardoseală, unde naiba te-ai ascuns, mamă, în ce hăţiş de mangrove ţi s-o fi încurcat trupul, cine ţi-o fi alungînd fluturii de pe faţă, gemea năucit de durere, pe cînd maică-sa Benedición Alvarado naviga sub un umbrar de frunze de bananieri prin miasmele mlaştinilor pentru a fi expusă în şcolile publice din judeţe, în garnizoanele din deşertul de salpetru, în satele indienilor, o arătau în clădirile oficiale împreună cu un portret din tinereţe, era firavă, era frumoasă, îşi aşezase pe frunte o diademă, îşi pusese fără voie o coleretă de dantelă, se lăsase pudrată şi rujată pentru prima şi ultima dată, în mînă îi dăduseră o lalea de mătase ca să şi-o ţină aşa, nu, nu aşa, doamnă, ci în poală, îi spuse foto­graful veneţian al monarhilor europeni cînd făcuse portretul oficial al primei doamne pe care-l expuneau acum lîngă sicriu ca o dovadă supremă împotriva oricărei bănuieli că ar fi altcineva în loc, şi erau identice, fiindcă nimic nu fusese lăsat la voia întîmplării, chipul îi era mereu aranjat în taină cu mare strădanie pe măsură ce i se întindeau fardurile topite de căldură pe pielea crăpată dată cu para­fină, îi îndepărtau de pe pleoape muşchiul pe vreme de ploaie, croitoresele pentru armată se îngrijeau de rochia moartei care arăta ca şi cum i-ar fi îmbrăcat-o ieri şi de prospeţimea cununei de flori de portocal şi de vălul de mireasă neprihănită pe care nu l-a avut niciodată în viaţă, pentru ca nimeni din bordelul ăsta de idolatri să nu îndrăznească să mai spună vreodată că eşti altfel decît în portret, mamă, pentru ca nimeni să nu uite cine-i cel care porunceşte în vecii vecilor pînă în cătunele cele mai mizere din rovinele selvei, unde după atît amar de ani de uitare văzură cum venea în miez de noapte vetustul vas fluvial cu zbaturi cu toate luminile aprinse şi-l întîmpinaseră cu tobe de sărbătoare crezînd că s-au întors timpurile de glorie, trăiască bărbatul neînfricat, strigau, binecuvîntat fie cel care vine în numele adevărului, strigau, şi se aruncau în apă ducînd animale vînate, un dovleac mare cît un bou, se căţărau pe balustrada de lemn cioplit ca să se închine supuşi puterii nevăzute ale cărei zaruri hotărau soarta patriei, rămînînd cu răsuflarea tăiată în faţa catafalcului cu bulgări de gheaţă şi sare multiplicat în luciul încremenit al oglinzilor din sufrageria prezidenţială, expus judecăţii publice sub ventilatoarele cu palete ale arhaicului vas de croazieră ce cutreieră luni în şir printre insulele efemere din apele ecuatoriale pînă se rătăci într-un timp de coşmar în care gardeniile prindeau să cugete şi iguanele zburau în beznă, ajunseră la capătul lumii, zbaturile se înţepeniră în nisipurile de aur, sfărîmîndu-se, gheaţa se topi, sarea se umezi, trupul umflat rămase plutind în derivă într-o baie de rumeguş, şi totuşi nu putrezi, ci dimpotrivă, domnule general, căci atunci am văzut-o deschizînd ochii şi am văzut că pupilele îi erau ca şi cleştarul şi aveau culoa­rea omagului în ianuarie şi virtutea lui de piatră lunară, şi pînă şi cei mai necredincioşi dintre noi văzuserăm cum se aburea capacul de sticlă al sicriului de răsuflarea ei şi cum îi izvora din toţi porii o sudoare vie şi parfumată, şi cum ne zîmbea. Nu vă puteţi închipui cum a fost, domnule general, nebunia de pe lume, am văzut catîrcele fătînd, florile crescînd din salpetru, surdomuţii ameţiţi de miracolul propriilor lor strigăte minune, minune, minune, au făcut praf sticla sicriului, domnule general, şi n-a lipsit mult să rupă în bucăţele cadavrul ca să-şi împartă relicvele.

va urma…

Anunțuri

Posted 6 Septembrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Istorii..., Mindria de a fi IDIOT..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru NIMENI..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: