Toamna patriarhului… (iar după trei zile nu se mai putea trăi din pricina duhorii de mortăciune ce răzbea prin pereţi şi înceţoşa cu un abur fetid cristalul oglinzilor…)   9 comments

José Ignacio Sáenz de la Barra, la dispoziţia excelenţei voastre, se prezentă, ultimul vlăstar ce a mai rămas din aristocraţia noastră distrusă de vîntul pustiitor stîrnit de căpeteniile federale, rasă de pe faţa pămîntului patriei cu visurile-i sterpe de grandoare şi vastele-i palate melancolice şi accentu-i franţuzesc, un falnic exemplar de sfîrşit de viţă fără altă avere decît cei 32 de ani ai săi, şapte limbi şi patru medalii de la vînătoarea de porumbei de la Deauville, vînjos, zvelt, închis la culoare, cu părul de metis cu cărare la mijloc şi o şuviţă albă vopsită, buzele subţiri arătînd o voinţă de fier, privirea hotărîtă a omului providenţial care se prefăcea că joacă criket cu bastonul din lemn de cireş ca să i se facă o fotografie în culori pe fundalul primăverilor idilice din goblenurile salonului de bal, şi în clipa în care l-a văzut răsuflă uşurat şi-şi spuse acesta este, şi într-a­devăr acesta era.

Intră în serviciul lui cu simpla condiţie ca dumneavoastră să-mi asiguraţi un venit de opt sute cincizeci de milioane fără să trebuiască să dau socoteală nimănui şi fără să am vreo altă autoritate deasupra mea decît excelenţa voastră, iar eu vă aduc în curs de doi ani capetele asasinilor adevăraţi ai Leticiei Nazareno şi ai copilului, şi el acceptă, bine, s-a făcut, convingîndu-se de loialitatea şi eficienţa lui după nenumărate încercări grele la care îl supusese pentru a-i cerceta tainiţele sufletului şi a-i afla limitele voinţei şi slăbiciunile firii înainte de a se hotărî să-i dea pe mînă cheile puterii sale, ultima încer­care fiind partidele necruţătoare de domino unde José Ignacio Sáenz de la Barra îndrăzni să-şi ia libertatea de a cîştiga fără a cere voie, şi cîştigă, căci era bărbatul cel mai curajos pe care l-am văzut cu ochii mei, mamă, avea o răbdare fără cusur, le ştia pe toate, cunoştea şaptezeci şi două de feluri de a face cafea, se pricepea să distingă sexul crevetilor, ştia să citească notele muzicale şi scrisul pentru orbi, şi stătea privindu-mă în ochi, fără să vorbească, iar eu n-aveam habar ce să fac în faţa acelui chip de piatră, a mîinilor molatice sprijinite pe măciulia bastonului din lemn de cireş, cu un opal în degetul inelar, cu dulăul acela culcat la picioarele lui, vigilent şi feroce sub învelişul de catifea vie al pielii lui adormite, cu aroma aceea de săruri de baie emanînd din trupul imun la dragoste şi la moarte al bărbatului cel mai frumos şi mai sigur pe sine din cîţi mi-a fost dat să văd, care a avut îndrăzneala să-mi spună că eu nu sînt militar decît de convenienţă, fiindcă militarii sînt exact opusul dumneavoastră, domnule general, sînt oameni cu ambiţii care se pot realiza imediat şi uşor, îi interesează mai mult să conducă decît puterea în sine, şi nu sînt în slujba unui ideal ci a cuiva, şi de aceea e atît de lesne să te foloseşti de ei, spuse, mai ales de unii împotriva altora, iar eu n-am făcut altceva decît să zîmbesc, convins că nu mi-aş fi putut ascunde gîndurile în faţa acelui bărbat fără seamăn căruia îi acordă mai multă putere decît oricui altcuiva sub regimul său după prietenul meu Rodrigo de Aguilar, odihnească-se în pace, făcîndu-l stăpîn absolut al unui imperiu secret înăuntrul propriului său imperiu particular, un serviciu invizibil de represiune şi exterminare care nu numai că era lipsit de orice identitate oficială dar era greu să crezi pînă şi faptul că exista în realitate, căci nimeni nu răspundea de actele lui, n-avea nici nume şi nici un loc pe lumea asta, şi totuşi era un adevăr înfri­coşător care se impusese prin teroare asupra celorlalte organe de represiune ale statului cu mult înainte ca originea şi natura lui de neînţeles să fi fost stabilite cu toată siguranţa de către comandamentul suprem, nici chiar dumneavoastră n-aţi prevăzut amploarea acelei maşinării care producea groază, domnule general, nici eu însumi n-am putut bănui că în clipa în care a încuviinţat înţelegerea am rămas la cheremul farmecului irezistibil şi al dorinţei tentaculare a acelui barbar îmbrăcat ca un prinţ care mi-a trimis la palat un sac din fire de agavă ce părea plin cu nuci de cocos poruncind să fie pus bine într-un dulap cu hîrtii de arhivă făcut în perete să nu stea în drum, a uitat de el, iar după trei zile nu se mai putea trăi din pricina duhorii de mortăciune ce răzbea prin pereţi şi înceţoşa cu un abur fetid cristalul oglinzilor, o căutam în bucătărie şi o descopeream la grajduri, era alungată arzîndu-se miro­denii prin birouri şi năvălea în întîmpinare în salonul de audienţe, îmbibă cu efluviile-i de putreziciune ungherele cele mai tainice unde nu pătrunseseră nici chiar ascuns de alte miasme izul părelnic de rapăn din văzduhul nopţilor ciumei, şi în schimb se afla acolo unde nici nu ne trecuse prin cap s-o căutăm, în sacul ce părea plin cu nuci de cocos pe care José Ignacio Sáenz de la Barra îl trimisese drept primă plată a înţelegerii, şase capete retezate însoţite de respectivele certificate de deces, capul patricia­nului orb din epoca de piatră, don Nepomuceno Estrada, de 94 de ani, ultimul veteran al marelui război şi fondator al partidului radical, mort conform certificatului alăturat la 14 mai în urma unui colaps de senilitate, capul doctorului Nepomuceno Estrada de la Fuente, fiul acestuia, în vîrstă de 57 de ani, medic homeopat, mort conform certificatului alăturat în aceeaşi zi cu tatăl său în urma unei tromboze coro­nariene, capul lui Eliecer Castor, de 21 de ani, student la litere, mort conform certificatului alăturat în urma mai multor răni de armă albă într-o încăierare de cîrciumă, capul lui Lidice Santiago, de 32 de ani, activistă clandestină, moartă conform certificatului alăturat în urma unui avort provocat, capul lui Roque Pinzón , alias Jacinto Invizibilul, de 38 de ani, fabricant de baloane colorate, mort la aceeaşi dată în urma unei intoxicaţii etilice, capul lui Natalicio Ruiz, secretar al mişcării ilegale 17 octombrie, de 30 de ani, mort conform certificatului alăturat în urma unui glonţ de pistol pe care şi l-a tras în cerul gurii din pricina unei deziluzii în dragoste, şase în total, împreună cu chitanţa de primire pe care el o iscăli cu stomacul întors pe dos de duhoarea aceea şi de groază zicîndu-şi maică-măiculiţă, Benedición Alvarado, omul ăsta-i o fiară, cine şi-ar fi închipuit aşa ceva văzîndu-i gesturile fandosite şi floarea de la butonieră, îi porunci nu-mi mai trimite pastrama, Nacho, mi-ajunge cuvîntul pe care ţi l-ai dat, însă Sáenz de la Barra îi răspunse că era vorba de o treabă de bărbaţi, domnule general, dacă pe dumneavoastră nu vă ţin curelele să vedeţi adevărul în faţă vă dau banii înapoi şi s-auzim de bine, ce s-o mai lungim, înainte pentru mult mai puţin decît vorbele astea el ar fi dat ordin s-o împuşte pînă şi pe maică-sa, dar acum şi-a muşcat limba, n-o lua aşa, Nacho, spuse, fă-ţi datoria, astfel încît capetele continuară să sosească în sacii aceia lugubri din fire de agavă care păreau plini cu nuci de cocos iar el poruncea cu stomacul întors pe dos duceţi-le de aici, în timp ce se făcea că citeşte amănuntele din certificatele de deces ca să semneze de primire, de acord, semnase pentru nouă sute optsprezece capete ale adversarilor lui cei mai înverşunaţi pînă în noaptea cînd a visat că se vedea pe sine prefăcut într-un animal cu un singur deget care lăsa o dîră de amprente digitale pe o cîmpie de ciment proaspăt, se trezi cu broboane de sudoare amară ca fierea, şi încercă să scape de apăsarea din zori socotind capetele tăiate în memoria-i ca o groapă de bălegar ce răspîndea aburi pătrunzători din grajdurile pentru muls, atît de absorbit de gîndurile lui de bătrîn încît confunda ţiuitul urechilor cu zumzetul insectelor în iarba putredă, zicîndu-şi maică-măiculiţă, Benedición Alvarado, cum se poate să fie atîtea capete şi totuşi încă nu soseau cele ale adevăraţilor vino­vaţi, dar Sáenz de la Barra îi atrăsese atenţia că fiecare şase capete însemnau şaizeci de alţi duşmani şi fiecare şaizeci alţi şase sute şi apoi şase mii şi după aceea şase milioane, întreaga ţară, drace, nu mai terminăm niciodată, şi Sáenz de la Barra îi replică impasibil dormiţi liniştit, domnule general, o să terminăm cînd se vor termina ei, ce îngrozitor.

va urma…

Anunțuri

Posted 16 Octombrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura MAMEI..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mindria de a fi IDIOT..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru MINE..., PERSONALITATI..., Poesie Divina, Puterea IMAGINII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi...

9 responses to “Toamna patriarhului… (iar după trei zile nu se mai putea trăi din pricina duhorii de mortăciune ce răzbea prin pereţi şi înceţoşa cu un abur fetid cristalul oglinzilor…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pingback: BLOG DE CALCULATOARE

  2. Multumesc!
    adm

  3. Hello, this is my first time i visit here. I found so many interesting in your blog especially on how to determine the topic. keep up the good work.

  4. I REALLY liked your post and blog! It took me a minute bit to find your site…but I bookmarked it. Would you mind if I posted a link back to your post?

  5. I was just having a conversation over this I am glad I came across this it cleared some of the questions I had.

  6. Great read. Thanks for the info!

  7. I’ve just started off a blog, the knowledge you give on this site has aided me extremely. Thank you for all your time & work.

  8. Nice post! You truly have a wonderful way of writing which I find captivating! I will definitely be bookmarking you and returning to your blog. In fact, your post reminded me about a strange thing that happened to me the other day. I’ll tell you about that later…

  9. I was just having a conversation over this I am glad I came across this it cleared some of the questions I had.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: