Toamna patriarhului… (îmi băga bucăţi de sparanghel pentru a le mînca apoi murate în saramura umorilor mele intime…)   7 comments

Se afla deci acolo, ca şi cînd într-adevăr ar fi fost el deşi se putea să nu fie, întins pe masa de banchete din salonul de bal, cu splendoarea-i feminină de papă mort, între florile sub care nu se recunoscuse pe sine la ceremonia expunerii trupului cu prilejul primei sale morţi, mai de temut mort decît viu, cu mănuşa de atlaz umplută cu vată pe pieptul blindat cu false medalii de la victorii închipuite în războaie de bîlci născocite de adulatorii lui fără ruşine, cu uniforma-i strălucitoare de paradă şi cizmele înalte de lac cu singurul pinten de aur pe care-l găsiserăm în palat şi cu cei zece sori lugubri de general al universului, grad ce-i fusese conferit în ultimul moment pentru a-i da o ierarhie superioară celei a morţii, atît de aproape şi de evident cu noua-i identitate postumă încît pentru prima oară se putea crede fără umbră de îndoială în existenţa lui reală, chiar dacă de fapt nimeni nu-i semăna mai puţin, nimeni nu era mai diferit ca el decît cadavrul acela de vitrină care în miez de noapte se cocea mai departe la focul scăzut al spaţiului închis din camera mortuară, în vreme ce alături, în salonul consiliului de miniştri, dezbăteam cuvînt cu cuvînt textul celui de pe urmă comu­nicat cu ştirea pe care nimeni nu se încumeta s-o creadă, cînd ne trezi zgomotul de camioane pline cu soldaţi şi armament de război, patrulele tăcute ocupînd edificiile publice încă din zori, se întinseră pe jos în poziţie de tragere sub arcadele de pe strada cu prăvălii, se ascunseră prin coridoare, şi cînd mi-am deschis balconul în faptul zilei să caut un loc să-mi pun buchetul de garoafe stropite de rouă pe care tocmai le culesesem din grădină, i-am văzut instalîndu-şi mitralierele pe trepied pe terasele din cartierul viceregilor, iar sub balcon am văzut o patrulă de soldaţi comandată de un locotenent care mergea din poartă în poartă poruncind să se închidă puţinele prăvălii de pe stradă care începeau să deschidă, azi e sărbătoare naţională, striga, ordin de sus, le-am aruncat o garoafă de la balcon şi am întrebat ce se întîmplă cu atîţia soldaţi şi atîta zgomot de arme de jur-împrejur iar ofiţerul prinse garoafa în aer şi-mi răspunse păi să vezi, drăguţo, nici noi n-avem habar, o fi înviat mortul, zise, prăpădindu-se de rîs, fiindcă nimeni nu îndrăznea să creadă că s-a întîmplat ceva atît de extraordinar, ci dimpotrivă, ne gîndeam că după atîţia ani de nepăsare el luase iarăşi în mînă frîiele cîrmuirii şi era mai viu ca niciodată tîrîndu-şi iar uriaşele-i picioare de monarh iluzoriu prin casa puterii ale cărei lumini se aprinseră din nou, credeam că el alungase vacile care păşteau iarba crescută prin crăpăturile dalelor din Piaţa Armelor unde orbul aşezat la umbra palmierilor muribunzi confundase tropotul copitelor cu cel al cizmelor militare şi se pornise să recite versurile despre fericitul cavaler care se întorcea de departe după ce învinsese moartea, le declama în gura mare cu mîna îndreptată spre vacile care-şi întindeau gîtul să apuce ghirlandele de balsamină de pe chioşcul fanfarei, obişnuite să tot urce şi coboare scări ca să mănînce, şi rămaseră să trăiască printre ruinele muzelor încoronate cu camelii sălbatice şi printre maimuţele atîrnate de lirele dărîmăturilor Teatrului Naţional, năvăleau moarte de sete stîrnind zgomot de ghivece sparte cu chiparoase în penumbra răcoroasă a pridvoarelor din cartierul viceregilor, şi-şi cufundau botu­rile înfierbîntate în bazinele din curţile interioare fără ca nimeni să se încumete să le alunge pentru că recunoşteam marca din naştere făcută cu fierul roşu prezidenţial pe care vacile o aveau pe picioare şi boii pe grumaz, erau de neatins, pînă şi soldaţii se dădeau la o parte din calea lor pe la cotiturile străzii cu prăvălii ce-şi pierduse vechea larmă de bazar infernal, rămăsese doar un cimitir de bărci sparte şi catarge frînte zăcînd prin bălţile cu miasme arzătoare unde fusese piaţa centrală pe vremea cînd marea mai era încă a noastră şi goeletele ancorau printre tarabele de legume, rămăseseră localurile pustii ale baza­rurilor hinduşilor de pe timpurile de glorie, căci hinduşii plecaseră, nici n-au spus un mulţumesc, domnule general, iar el strigă la naiba, pradă ultimelor accese de mînie senilă, ducă-se să cureţe rahatul englezilor, strigă, şi plecară cu toţii, în locul lor apărînd vînzătorii ambulanţi de mărunţişuri cu amulete de indieni şi leacuri împotriva muşcăturilor de năpîrcă, localuri ordinare de dans cu discuri frenetice, care aveau în spate paturi de închiriat pe care soldaţii le distruseseră cu lovituri cu patul puştilor, pe cînd clopotele catedralei vesteau doliul, totul se termi­nase înainte de el, ne pierise pînă şi ultima suflare aşteptînd fără speranţă ca într-o zi să se adeverească zvonul repetat şi veşnic dezminţit că în sfîrşit îşi dăduse duhul din pricina vreuneia din nenumăratele-i boli de rege, şi totuşi nu credeam că moartea lui era sigură, şi nu fiindcă n-am fi putut s-o credem cu adevărat, ci pentru că nu voiam să fie sigură, ajunseserăm să nu înţelegem cum am fi putut trăi fără el, ce s-ar alege de vieţile noastre după ce el nu mai era, eu nu puteam să-mi imaginez lumea fără bărbatul care mă făcuse fericită la doisprezece ani, cum nici unul n-a mai reuşit de atunci, din după-amiezile acelea de demult cînd ieşeam de la şcoală la cinci şi el pîndea prin lucarnele de la grajd fetele în uniformă albastră cu guler marinar şi părul împletit într-o singură coadă pe spate, gîndindu-se maică-măiculiţă, Benedición Alvarado, frumoase mi se mai par fetele la vîrsta mea, ne chema, îi vedeam ochii tremurători, mîna cu mănuşa ruptă la degete care încerca să ne ademenească arătîndu-ne clopoţelul de marţipan dăruit de ambasadorul Forbes, toate fugeau speriate, toate în afară de mine, am rămas singură pe strada şcolii şi cînd m-am încredinţat că nu mă vedea nimeni am încercat să ajung la clopoţel şi atunci el m-a înhăţat de încheieturile mîinilor cu o uşoară smucitură de tigru şi m-a ridicat în aer fără să-mi facă nici un rău şi m-a tras înăuntru prin lucarnă cu atîta grijă că nu mi s-a şifonat nici o cută a uniformei şi m-a culcat în fînul mirosind a urină dospită străduindu-se să-mi spună ceva ce nu-i ieşea de pe buzele-i sterpe fiindcă era mai speriat decît mine, tremura, i se vedeau prin tunică bătăile inimii, era palid, cu ochii plini de lacrimi cum n-avea să-i mai aibă din pricina mea nici un alt bărbat în toată viaţa mea de exil, mă mîngîia tăcut, răsuflînd alene, mă cerceta cu o duioşie de bărbat pe care n-am mai întîlnit-o niciodată, îmi înfiora pieptul fraged, îşi băga mîna pe sub marginea chiloţilor, îşi mirosea degetele, mă făcea să le miros şi eu, uite, îmi spunea, e mirosul tău, n-a mai avut nevoie de bomboanele ambasadorului Baldrich pentru ca eu să mă strecor prin lucarna grajdului spre a-mi trăi ceasurile fericite ale pubertăţii cu bărbatul acela cu inima sănătoasă şi tristă care mă aştepta stînd în fîn cu o pungă cu de-ale gurii, îmi ştergea cu pîine cea dintîi sevă de adolescentă, îmi vîra înăuntru alimentele înainte de a le mînca, mi le dădea şi mie să le mănînc, îmi băga bucăţi de sparanghel pentru a le mînca apoi murate în saramura umorilor mele intime, ce minunată eşti, îmi spunea, miroşi a port, visa să-mi mănînce rinichii fierţi în propria lor zeamă cu iz de amoniac, cu sarea subsuorilor tale, visa, cu urina ta caldă, mă tăia în bucăţele din cap pînă-n picioare, mă presăra cu grunji de sare, boia şi frunze de dafin şi mă lăsa să mă coc la foc scăzut în vioriul incandes­cent de asfinţit efemer al iubirii noastre fără viitor, mă mînca din cap pînă-n picioare cu un nesaţ şi o generozitate de bătrîn pe care nu le-am mai regăsit niciodată la atîţia bărbaţi grăbiţi şi mici la suflet care se străduiră să mă iubească fără a izbuti în tot restul vieţii mele fără el, îmi vorbea de sine însuşi în digestia domoală a iubirii în timp ce dădeam la o parte boturile vacilor care încercau să ne lingă, îmi zicea că nici măcar el nu ştia cine era, că era sătul pînă-n gît de atîta domnule general, mi-o spunea fără amărăciune, fără nici un motiv, vorbind parcă singur, plutind în zumzetul neîncetat al unei linişti lăuntrice pe care o puteai sparge numai cu ţipete, nimeni nu era mai prevenitor şi mai dibaci ca el, nimeni nu era mai bărbat, ajunsese singura mea raţiune în viaţă la paisprezece ani cînd doi militari de rangul cel mai înalt se înfiinţară în casa părinţilor mei cu un geamantan ticsit cu galbeni adevăraţi şi mă băgară la miezul nopţii într-un vapor străin împreună cu toată familia şi cu ordinul de a nu ne întoarce pe pămîntul patriei ani în şir pînă cînd în lume căzu ca o bombă vestea că el murise fără să fi aflat că eu mi-am petrecut restul vieţii tînjind de dorul lui, mă culcam cu necunoscuţi de pe stradă ca să văd dacă găsesc vreunul mai bun decît el, şi m-am întors îmbătrînită şi plină de amărăciune cu liota asta de copii făcuţi cu tot soiul de bărbaţi cu iluzia că erau ai lui, şi în schimb el o uitase chiar de a doua zi cînd n-o mai văzu intrînd prin lucarna grajdului, înlocuind-o cu alta în fiecare după-amiază fiindcă încă de pe atunci nu prea mai distingea în cîrdul acela de şcolăriţe în uniforme la fel care scoteau limba la el şi-i strigau ramolit bătrîn cînd încerca să le ademe­nească arătîndu-le bomboanele de la amabsadorul Rumpelmayer, le chema fără deosebire pe toate, fără să se întrebe niciodată dacă cea de azi era cea de ieri, le primea pe toate la fel, se gîndea la toate ca şi cum ar fi una singură, în timp ce asculta pe jumătate adormit în hamac aceleaşi veşnice argumente ale ambasadorului Streimberg care-i dăruise un cornet acustic identic cu cel al cîinelui de pe discurile cu vocea stăpînului său, avînd un dispozitiv electric amplificator pentru ca el să poată auzi încă o dată pretenţia insistentă de a ne lua în stăpînire apele terito­riale în chip de aconto al datoriei noastre externe, iar el repeta ca totdeauna lasă prostiile dragul meu Stevenson, orice numai marea nu, deconecta aparatul ca să nu mai audă vocea bubuitoare de fiinţă metalică ce părea că întoarce discul ca să-i mai explice o dată ceea ce-mi expli­caseră de-a fir-a-păr proprii mei experţi fără tertipurile de dicţionar că am ajuns la sapă de lemn, domnule general, ne-am terminat pînă şi ultimele rezerve, secătuiţi de nevoia seculară de a accepta împrumuturi pentru a plăti ratele datoriei externe de pe vremea războaielor de independenţă, şi apoi alte împrumuturi pentru a plăti dobînzile ratelor neachitate, totdeauna în schimbul a ceva anume, domnule general, mai întîi monopolul chininei şi tutunului pentru englezi, apoi monopolul cauciucului şi recoltei de cacao pentru olandezi, apoi concesiunea căilor ferate din ţinuturile pustii şi a navigaţiei fluviale pentru nemţi, şi totul pentru americani prin acordurile secrete de care el n-a avut cunoştinţă decît după prăbuşirea răsunătoare şi moartea publică a lui José Ignacio Sáenz de la Barra, arde-l-ar Domnul la focul mistuitor al căldurii din străfundurile iadului, nu ne-a mai rămas nimic, domnule general, dar el îi auzise pe toţi miniştrii lui de finanţe spunînd acelaşi lucru încă de pe timpurile vitrege cînd declarase moratoriu la angajamentele luate fată de bancherii din Hamburg, escadra germană blocase portul, un crucişător englez trase cu tunurile o salvă de avertis­ment ce făcu o gaură în turnul catedralei, însă el strigă la naiba cu regele Londrei, mai bine morţi decît vînduţi, urlă, moarte Kaizerului, fiind salvat în ultima clipă prin bunele oficii ale partenerului său de domino ambasadorul Charles W. Traxler al cărui guvern s-a pus garant pentru toate angajamentele europene în schimbul dreptului de exploatare pe viaţă a subsolului nostru, şi de atunci o ducem tot aşa într-o veşnică datorie, pînă şi izmenele de pe noi, domnule general, însă el îl petrecea pînă în capul scărilor pe eternul ambasador de la ora cinci şi-şi lua rămas bun bătîndu-l uşurel pe umăr, lasă prostiile dragul meu Baxter, mai bine mort decît fără mare, copleşit de tristeţea de cimitir a palatului unde puteai umbla fără să te poticneşti de parcă ai fi fost sub apă de pe vremea blestemată a acelui José Ignacio Sáenz de la Barra, greşeala vieţii mele, care tăiase toate capetele stirpei omeneşti în afara acelora ce se cuveneau, ale autorilor atentatului împotriva Leticiei Nazareno şi a copilului, păsările din colivii nu mai cîntau oricîte picături de cantorină le turna el deschizîndu-le pliscul, fetele de la şcoala învecinată nu mai îngînau în recreaţie cîntecul cu păsărică pestriţă de pe rămurica verde de lămîi, viaţa i se scurgea în aşteptarea nerăbdătoare a ceasurilor cînd sînt cu tine în grajd, fetiţo, cu ţîţişoarele tale ca merele şi scoica ta vrăjită, mînca singur sub bolta de glicine, plutea în reverberaţia căldurii de la două picotind şi tresărind din somnul de după-amiază ca să nu piardă şirul serialului de la televizor în care totul se petrecea la porunca lui pe dos decît în viaţă, căci binefăcătorul patriei care ştia orice n-a aflat niciodată că de pe vremea lui José Ignacio Sáenz de la Barra îi instalaserăm mai întîi un post de radio individual pentru romanele dramatizate iar apoi un canal particular de televiziune ca să vadă doar el filmele retuşate după gustul lui unde nu mureau decît cei răi, dragostea învingea moartea, viaţa era o desfătare, îl fericeam cu tertipul acesta aşa cum se întîmplase în multele-i după-amieze ale bătrîneţii cu copilele în uniformă care i-ar fi făcut pe plac pînă la moarte dacă el n-ar fi avut proasta inspiraţie s-o întrebe pe una din ele ce te învaţă la voi la şcoală iar eu i-am răspuns spunîndu-i adevărul că nu mă învaţă nimic, domnule, fiindcă eu sînt o curvă din port, şi el a pus-o să repete pentru că nu-mi înţelesese bine cuvintele de pe buze şi eu i-am mai spus o dată pe şleau că nu sînt elevă, domnule, ci curvă din port, serviciul sanitar o frecase cu buretele îmbibat în creolină, îi spuseseră să-şi pună uniforma asta cu guler marinar şi ciorapii ăştia de fetiţă de familie bună şi să treacă pe strada asta în fiecare după-masă la cinci, nu numai eu ci toate curvele de vîrsta mea recru­tate şi dezinfectate de poliţia sanitară, toate cu aceeaşi uniformă şi aceiaşi pantofi bărbăteşti şi cozile astea din păr de cal ce se scot şi se pun, ia uitaţi-vă şi dumneavoastră, cu o agrafă, ne-au spus să nu ne speriem că e un biet bunic ramolit care nici măcar n-o să se culce cu voi, doar vă cercetează ca la doctor cu degetul şi vă suge sfîrcurile şi vă bagă chestii de mîncat în găoace, în sfîrşit, tot ceea ce-mi faceţi dumneavoastră cînd vin aici, că n-avem altceva de făcut decît să închidem ochii de încîntare şi să zicem dragule, ah dragule, că asta-i ce vă place, aşa ne-au spus, ba chiar ne-au spus să repetăm totul de la început înainte de a ne da banii, dar eu cred că prea-i de tot cu atîtea banane tari în găoace şi atîtea fire de praz în fund pentru patru pesos amărîţi care ne mai rămîn după ce ne scad impozitul de sănătate şi comisionul sergentului, ce naiba, nu-i drept să prăpădeşti atîta mîncare prin părţile de jos cînd n-ai ce băga sus în gură, zise, învăluită în aura lugubră a bătrînului impenetrabil care-i ascultă destăinuirea fără să clipească gîndindu-se maică-măiculiţă…

va urma…

 

Posted 19 octombrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Moya BRENNAN - Lumina din Mine..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru MINE..., PERSONALITATI..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

7 responses to “Toamna patriarhului… (îmi băga bucăţi de sparanghel pentru a le mînca apoi murate în saramura umorilor mele intime…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. I would like to say “wow” what a inspiring post. This is really great. Keep doing what you’re doing!!

  2. I would like to say “wow” what a inspiring post. This is really great. Keep doing what you’re doing!!

  3. Interesting read, perhaps the best article iv’e browse today. We learn everyday cheers to you!

  4. Awesome post. I so good to see someone taking the time to share this information

  5. I was just having a conversation over this I am glad I came across this it cleared some of the questions I had.

  6. I’ve just started off a blog, the knowledge you give on this site has aided me extremely. Thank you for all your time & work.

  7. Nice post! You truly have a wonderful way of writing which I find captivating! I will definitely be bookmarking you and returning to your blog. In fact, your post reminded me about a strange thing that happened to me the other day. I’ll tell you about that later…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: