Toamna patriarhului… (…că avea sedimente de nisip de ţărm în rinichi şi inima i se zbîrcise din lipsă de dragoste…)   13 comments

…că avea sedimente de nisip de ţărm în rinichi şi inima i se zbîrcise din lipsă de dragoste…

…căci omul acela purta ghi­nion, domnule general, era o adevărată cobe, însă el n-a crezut niciodată aşa ceva, aştepta mai departe să se întoarcă în ultimii săi ani de bătrîneţe, cînd ministrul sănătăţii îi smulgea cu penseta căpuşele de bou de pe trup iar el o ţinea una şi bună că nu sînt căpuşe, doctore, e marea care revine, spunea, atît de înverşunat în credinţa lui încît ministrul sănătăţii se gîndise de multe ori că nu era chiar aşa de surd cum se prefăcea în public, nici aşa de dus cu sorcova cum părea în cursul audienţelor stingheritoare, cu toate că un examen amănunţit arătase că arterele îi erau ca sticla, că avea sedimente de nisip de ţărm în rinichi şi inima i se zbîrcise din lipsă de dragoste, astfel încît bătrînul medic se apără cu scutul unei încrederi prie­teneşti de o viaţă pentru a-i spune c-a venit timpul să pre­daţi ştafeta, domnule general, hotărîţi măcar pe ce mîini ne lăsaţi, îi spuse, scăpaţi-ne de haos, însă el îl întrebă uluit cine ţi-a spus c-am de gînd să mor, dragă doctore, să moară alţii, ce dracu, şi termină pus pe glume acum două seri m-am văzut la televizor şi m-am găsit mai bine ca oricînd, ca un taur gata de luptă, zise, prăpădindu-se de rîs, fiindcă se văzuse ca prin ceaţă, picotind de somn şi cu un prosop ud în jurul capului în faţa ecranului fără sunet după obiceiul ultimelor sale seri de singurătate, şi într-a­devăr era mai îndrăzneţ ca un taur gata de luptă la farmecele ambasadoarei Franţei, sau poate a Turciei, sau al Suediei, ce dracu, erau atîtea la fel că nu le mai deosebea şi trecuse atîta vreme că nu-şi mai aducea aminte nici de el însuşi printre ele cu uniforma de gală şi o cupă de şam­panie neatinsă în mînă  la sărbătoarea de aniversare de pe 12 august, sau la comemorarea victoriei de pe 14 ianuarie, sau la cea a renaşterii de pe 13 martie, nici nu mai ştiu, căci în brambureala de date istorice ale regimului ajunsese să nu mai ştie care cînd era, nici ce anume se sărbătorea şi nu-i mai erau de nici un folos hîrtiuţele răsucite pe care le as­cunsese cu atîta zel şi grijă prin crăpăturile pereţilor fiindcă pînă la urmă uitase ce anume trebuia să-şi amin­tească, dădea peste ele din întîmplare în locurile unde-şi dosise mierea de albine şi citise odată pe una că pe 7 apri­lie e ziua de naştere a doctorului Marcos de Léon, trebuie să-i trimit în dar un tigru, citise cuvintele scrise de mîna lui, fără a avea însă habar de cine era vorba, simţind că nu există pedeapsă mai umilitoare şi mai nemeritată pentru un om decît să se vadă trădat de propriu-i trup, începuse s-o bănuiască cu mult înaintea vremurilor imemoriale ale lui José Ignacio Sáenz de la Barra cînd îşi dădu seama că abia dacă mai ştia cine erau cei de la audienţele în grup, un om ca mine care fusese în stare să strige pe numele de botez şi de familie pe toţi locuitorii unui sat din cele mai îndepărtate din necuprinsul său regat al amărăciunii, şi totuşi ajunsese acum exact în partea cealaltă, zărise din trăsură în mulţime un tînăr cunoscut şi se speriase atît de tare că nu-şi amintea unde îl mai văzuse încît am dat or­din să fie arestat de escortă pînă aveam să-mi amintesc, un biet nenorocit de la ţară care a stat 22 de ani în tem­niţă repetînd adevărul stabilit din prima zi în ancheta judiciară că se numea Braulio Linares Moscote, că era fiul natural dar recunoscut al lui Marcos Linares, marinar de apă dulce, şi al Delfinei Moscote, crescătoare de cîini pen­tru vînătoarea de tigri, amîndoi cu domiciliul cunoscut în Rosal del Virrey, că venise pentru prima oară în capitală fiindcă maică-sa îl trimisese să vîndă doi căţelandri la jocurile florale din martie, că sosise călare pe un măgar închiriat fără alte haine decît ce-şi pusese pe el în zorii acelei zile de joi cînd fusese arestat, că stătea la o tarabă din piaţă bînd o cafea amară şi întrebînd femeile care vindeau gogoşi dacă nu cunoşteau pe cineva care ar vrea să cumpere doi căţei corciţi buni de vînat tigri, că ele îi răspunseră că nu cînd începuse răpăitul tobelor, trîmbiţele, rachetele, lumea striga vine bărbatul, iată-l, şi el întrebă cine era şi-i răspunseră cine putea fi decît stăpînul care porunceşte, că atunci vîrî căţeluşii într-o lădiţă rugîndu-le pe femeile care vindeau gogoşi să aibă grijă de ei pînă mă întorc, că se urcase pe pervazul unei ferestre ca să se uite peste capetele mulţimii şi văzu escorta pe cai cu valtrapuri aurite şi coifuri cu pene, văzu trăsura cu dragonul patriei, o mînă care saluta cu o mănuşă de atlaz, chipul livid, buzele taciturne fără urmă de zîmbet ale bărbatului care poruncea, ochii trişti care-l găsiră dintr-o dată ca pe un ac în carul cu fîn, degetul ce-l arătă, acela, cel căţărat la fereastră, să fie arestat pînă îmi amin­tesc unde l-am mai văzut, ordonă, aşa că mă luară la bătaie, mă făcură zob lovindu-mă cu latul sabiei, mă arseră pe grătar ca să mărturisesc unde mă văzuse înainte conducătorul, dar nu reuşiseră să-i smulgă alt adevăr decît singurul strigat în carcera îngrozitoare din fortăreaţa portului, şi-l repetă cu atîta convingere şi atîta curaj că el sfîrşi prin a recunoaşte că se înşelase, dar nu mai era nimic de făcut, zise, pentru că îl maltrataseră atît de cumplit încît dacă înainte nu fusese un duşman acum era, bietul de el, aşa că putrezi de viu în temniţă în vreme ce eu rătăceam prin casa asta a umbrelor zicîndu-mi maică-măiculiţă, Benedición Alvarado din timpurile mele bune, ajută-mă, vezi ce-am ajuns fără ocrotirea ta, strigînd de unul singur că n-avea nici un rost să fi trăit atîtea zile glorioase dacă nu era în stare să şi le amintească pentru a se bucura de ele, a se hrăni cu ele şi a supravieţui prin ele în mlaştina bătrîneţii…

va urma…

Anunțuri

13 responses to “Toamna patriarhului… (…că avea sedimente de nisip de ţărm în rinichi şi inima i se zbîrcise din lipsă de dragoste…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Daca Daumier ar fi trait astazi ar fi creat imagini la fel de crude, grotesti, violente dar adevarate, din pacate, ca ale tale…

  2. Din pacate si eu razvad cu greu altfel de chipuri in juru-ne… Nu mai pot sa intru la tine pe site… Ce s-o fi intimplat?… Cu drag,
    adm

  3. Andrei, mi-am inchis blogul deoarece in luna februarie im iese o carte de proza scurta cu multe din textele de pe blog si nu vreau sa prejudiciez editura lasand textele libere.Mai scriu mai rar pe blogspot.Spor la scris si toate bune!

  4. O sa-mi fie dor de tine, draga Maria… Sper din suflet sa te bucure noua ta experienta… Cu drag,
    Andrei

  5. Thanks for posting. Good to see that not everyone is using RSS feeds to build their blogs 😉

  6. regards

    Andrei D.MITUCA
  7. I’ve been checking your blog for a while now, seems like everyday I learn something new 🙂 Thanks

  8. Interesting read, perhaps the best article iv’e browse today. We learn everyday cheers to you!

  9. Interesting read, perhaps the best article iv’e browse today. We learn everyday cheers to you!

  10. I was just having a conversation over this I am glad I came across this it cleared some of the questions I had.

  11. Awesome post. I so good to see someone taking the time to share this information

  12. Intriguing post. I have been searching for some good resources for solar panels and discovered your blog. Planning to bookmark this one!

  13. I would like to say “wow” what a inspiring post. This is really great. Keep doing what you’re doing!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: