Toamna patriarhului… (avea nevoie de femei mai puţin serbede decît cele trimise de prietenul meu ministru cancelar…)   2 comments

…avea nevoie de femei mai puţin serbede decît cele trimise de prietenul meu ministru cancelar…

…fiindcă pînă şi durerile cele mai vii şi clipele cele mai fericite din vremurile lui strălucite i se prelinseră fără scăpare prin golurile memoriei în pofida încercărilor lui copilăreşti de a împiedica aceasta cu dopuri din hîrtiuţe răsucite, era pedepsit să nu ştie niciodată cine era această Francisca Linero de 96 de ani, deşi poruncise să fie înmormîntată cu onoruri de regină după cum arăta un bilet scris de mîna lui, condamnat să guverneze orbeşte cu unsprezece perechi de ochelari nefolositori ascunşi în serta­rul biroului pentru a se preface că vorbea de fapt cu fan­tome ale căror voci aproape că nu reuşea să le desluşească şi ghicindu-le identitatea prin semne din instinct……cufun­dat într-o stare de neputinţă a cărei gravitate primej­dioasă i se dezvălui fără putinţă de tăgadă în cursul unei audienţe cu ministrul său de război cînd a avut ghinionul să strănute şi ministrul de război i-a spus sănătate, dom­nule general, şi apoi mai strănutase o dată şi ministrul de război spuse iar sănătate, domnule general, dar după nouă strănuturi unul după altul nu i-am mai spus sănătate, domnule general, căci m-am îngrozit de ameninţarea acelei feţe schimonosite de stupoare, am văzut ochii înecaţi în lacrimi care mă stropiră necruţător din mlaştina agoniei, am văzut limba de spînzurat a animalului decrepit care-mi murea în braţe fără un martor care să-mi certifice inocenţa, fără nimeni în jur, şi atunci nu mi-a trecut prin minte altceva decît să fug din birou înainte de a fi prea tîrziu, însă el mă împiedică strigîndu-mi într-o dezlănţuire de autoritate între două strănuturi nu fi laş brigadier Rosendo Sácristan , stai liniştit, ce dracu, doar nu sînt atît de tîmpit să mor în faţa ta, urlă, şi aşa a şi fost, pentru că strănută mai departe pînă în pragul morţii, plutind într-un spaţiu al inconştienţei brăzdat de licurici în plină zi însă crezînd cu înverşunare că maică-sa Benedición Alvarado n-avea să-i facă ruşinea de a-l lăsa să moară dintr-un acces de strănutat în prezenţa unui subaltern, nici pomeneală, mai curînd mort decît umilit, mai bine să trăieşti cu vacile decît cu nişte oameni în stare să te lase să mori fără demnitate, ce dracu, dar n-a mai ajuns să vorbească despre Dumnezeu cu nunţiul apostolic pentru ca acesta să nu-şi dea seama că el îşi bea ciocolata cu lingura, nici n-a mai jucat domino de teamă că cineva s-ar încumeta să piardă din milă, nu voia să mai vadă pe nimeni, mamă, pentru ca nimeni să nu descopere că deşi îşi supraveghea purtarea cu mare atenţie şi în ciuda strădaniei de a nu-şi tîrşîi picioarele plate pe care de fapt şi le tîrşîise dintotdeauna şi în ciuda sfiiciunii de la anii lui se simţea pe marginea acelei prăpăstii de suferinţă a ultimilor dictatori căzuţi în dizgraţie pe care el îi ţinea mai curînd ca prizonieri decît ca protejaţi în vila de pe faleză ca să nu molipsească lumea de ciuma nemerniciei, simţise acest chin de unul singur în dimineaţa nenorocită cînd adormise în bazinul din curtea lui particulară făcîndu-şi baia cu ierburi medicinale, te visam, mamă, visam că tu făceai ca cicadele acelea să zumzăie pînă plesneau deasupra capului meu printre ramurile înflorite ale migdalului din viaţa reală, visam că tu vopseai cu pensulele tale sunetele pestriţe ale graurilor, cînd se trezi speriat de ghiorăitul neaşteptat al maţelor sale pe fundul bazinului, mamă, se trezi roşu la faţă de furie în apa stricată a ruşinii lui, unde pluteau frunzele aromatice de busuioc de pădure şi de nalbă, florile de curînd căzute din portocal, pluteau broaştele ţestoase înveselite de noutatea acestei dîre de rahat auriu şi moale al domnului general în apa înmiresmată, ce porcărie, dar el supravieţuise acestei nenorociri ca şi multor altora pricinuite de vîrstă şi-şi redusese la minimum personalul de serviciu pentru a le face faţă fără martori, nimeni nu trebuia să-l vadă rătăcind aiurea prin casa rămasă de izbelişte zile şi nopţi întregi legat la cap cu cîrpe înmuiate în alcool camforat, îngreţoşat de miros, gemînd cu disperare cu faţa la perete, înnebunit de durerea insuportabilă de care n-a vorbit niciodată cu nimeni, nici măcar cu doctorul său personal, fiindcă ştia că nu era altceva decît una din multele dureri inutile ale decrepitu­dinii, o simţea cum vine ca un tunet de piatră cu mult înainte de a se ivi pe cer norii mari stîrniţi de furtună şi poruncea să nu mă deranjeze nimeni îndată ce începea să simtă menghina strîngîndu-i tîmplele, să nu intre nimeni în casa asta orice s-ar întîmpla, ordona, el auzind cum îi pîrîie oasele capului cînd menghina îl strîngea şi mai tare, nici Dumnezeu dacă vine, poruncea, nici de-o fi să mor, la naiba, orbit de durerea aceea necruţătoare care nu-l slăbea nici o clipă ca să poată gîndi, pînă cînd se dezlănţuia ploaia binecuvîntată punînd capăt veacurilor de disperare, şi atunci ne chema, îl găseam ca nou-născut la măsuţa gata pentru cină în faţa ecranului mut al televi­zorului, îi serveam tocană cu carne, fasole cu slănină, orez cu nucă de cocos, banane prăjite, o cină de neconceput la vîrsta lui pe care el o lăsa să se răcească fără să guste mai nimic, uitîndu-se la veşnicul film de umplutură, conştient că guvernul voia să-i ascundă ceva dacă dădeau iar acelaşi program pe circuit închis fără să bage măcar de seamă că inversaseră rolele filmului, ce tîmpenie, spunea, încercînd să uite ceea ce voiseră să-i ascundă, dacă ar fi fost ceva grav s-ar fi aflat oricum, zicea, sforăind cu cina servită în faţă, pînă cînd orologiul catedralei bătea de opt şi el se ridica, lua farfuria cu mîncarea neatinsă şi arunca tot ce era la closet, ca în fiecare noapte la ceasul acela de o groază de timp pentru a-şi ascunde umilinţa că stomacul îi refuza orice, pentru a-şi întreţine cu legendele de pe vremurile de glorie furia pe care o simţea împotriva lui însuşi ori de cîte ori făcea vreun gest detestabil din pricina neputinţei bătrîneţii, pentru a uita că abia de-şi mai ducea zilele, că era el şi nimeni altul cel care scria pe pereţii latrinelor trăiască generalul, trăiască bărbatul, că băuse pe ascuns o licoare făcută de vraci pentru a putea face faţă de cîte ori avea chef într-o singură noapte pînă şi de trei ori cu femei diferite şi plătise naivitatea aceea senilă cu lacrimi de mînie mai curînd decît de durere ţinîndu-se zdravăn de barele closetului şi plîngînd, maica mea iubită, Benedición Alvarado, pedepseşte-mă, curăţă-mă cu apele tale de foc, ispăşindu-şi cu semeţie cazna pentru naivitatea aceea fiindcă ştia prea bine că ceea ce-i lipsea atunci ca totdeauna la pat nu era putinţa ci dragostea, avea nevoie de femei mai puţin serbede decît cele trimise de prietenul meu ministru cancelar ca să nu-mi pierd bunul obicei de cînd închiseră şcoala din vecinătate…

va urma…

Anunțuri

2 responses to “Toamna patriarhului… (avea nevoie de femei mai puţin serbede decît cele trimise de prietenul meu ministru cancelar…)

Subscribe to comments with RSS.

  1. hello I was luck to seek your blog in yahoo
    your subject is terrific
    I obtain a lot in your subject really thanks very much
    btw the theme of you website is really wonderful
    where can find it

  2. thank’s…
    adm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: