Archive for Decembrie 2010

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Paradoxul Kierkegaardian…   Leave a comment

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Paradoxul Kierkegaardian…

Anunțuri

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Amalia are Omeneste Drepthathe…   6 comments

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Amalia are Omeneste Drepthathe…

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Sfera Umana se Relativizeza…   7 comments

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Sfera Umana se Relativizeza…

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Refugiul, Inspiratia si Decaderea…   12 comments

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Refugiul, Inspiratia si Decaderea…

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Povestire Cifrata…   Leave a comment

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Povestire Cifrata…

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Omul nu poate avea dreptate in fata lui Dumnezeu…   9 comments

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Omul nu poate avea dreptate in fata lui Dumnezeu…

Posted 22 Decembrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Andrei D.MITUCA..., Arte Scrise..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, Augustin BUZURA..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii...

Franz KAFKA – Dorinta de a deveni indian…   9 comments

Dorinta de a deveni indian

Franz KAFKA

Dacă ai fi însă un indian, numaidecât gata să sari pe un cal în alergare, avântat pieziş în aer, şi ai tremura mereu înainte de a porni în galop peste pământul care se cutremură,

până când n-ai mai da pinteni, căci nu ai avut pinteni, până când ai lepăda frâiele,

căci nu au fost frâie, şi de-abia ai mai zări ţinutul din faţa ta, întinzându-se neted, ca o câmpie cosită, de unde deja au dispărut gâturile şi capetele de cai.

traducere de Eugen BOTT

Franz KAFKA – PUNTEA…   2 comments

PUNTEA

Franz KAFKA

Eram rece si rigid, eram o punte intinsa peste o prapastie; intr-o parte imi infipsesem virfurile picioarelor, in cealalta miinile, ma inclestasem in lutul farimicios. Pulpanele hainei imi fluturau in laturi. In abis vuia piriul cu pastravi, rece ca gheata. Nici un turist nu ratacea pe culmea aceasta de nestrabatut, puntea nu fusese inca trecuta in harti. Stateam intins asa si asteptam; trebuia sa astept; odata ridicata, orice punte nu poate inceta sa fie punte, fara sa se prabuseasca. Cindva, spre seara – nu stiu daca era prima sau a miia oara, gindurile mi se invalmaseau continuu, si intodeauna, intodeauna se invirteau in cerc – oricum, era o seara de vara , iar piriul vuia mai sumbru, cind auzii pasul unui om.

Acthualithathea lui Franz KAFKA – Ignoranta inseamna Eroare…

Venea catre mine, se apropia. Intinde-te, punte, fii gata de menirea ta, birna fara parapet, tine-l pe cel ce ti se incredinteaza tie, echilibreaza pe nesimtite sovaielile pasilor sai! Iar daca el se clatina, fa-l sa te cunoasca si azvirle-l pe pamint ca un zeu al muntilor. Veni, ma ciocani cu virful de fier al bastonului sau, apoi imi ridica pulpanele hainei cu el si mi le aranja, tot cu virful bastonului trecu si prin parul meu stufos, unde-l lasa sa poposeasca mult timp, in vreme ce el se uita probabil departe in jur. Dar apoi – tocmai visam, ca si el, peste munti si vai – imi sari cu amindoua picioarele drept pe sale. Cum eram complet nepregati, ma strabatu o durere salbatica. Cine era? Un copil? Un gimnast? Un aventurier? Un sinucigas? Un ademenitor? Un exterminator? Si atunci vrui sa ma intorc sa-l vad. Puntea se rasuceste! Nici nu ma intorsesem bine, ca ma si prabusii si ma trezii deja strapuns si sfisiat de pietrele ascutite, care intodeauna ma privisera tinta, atit de pasnic, din apa dezlantuita.

Acthualithathea lui Franz KAFKA – MELASA Grijii de zi cu zi…   8 comments

Acthualithathea lui Franz KAFKA – MELASA Grijii de zi cu zi…

Franz KAFKA – In Fata Legii…   1 comment

In Fata Legii

Franz KAFKA

In fata legii sta un pazitor. La acest pazitor, vine un om de la tara si cere voie sa intre in lege. Dar pazitorul ii spune ca acum nu-i poate permite sa intre. Omul chibzuieste si apoi intreaba daca va avea voie sa intre mai tirziu. „Tot ce se poate, spune paznicul, dar acum nu”. Intrucit poarta legii este deschisa ca intotdeauna, iar pazitorul se da intr-o parte, omul se apleaca pentru a privi pe usa in interior.

Cind pazitorul observa asta, ride si spune : „Daca te ispiteste intr-atit, incearca sa intri inauntru, in ciuda interdictiei mele. Baga insa de seama : am putere. Si nu sint decit pazitorul cel mai de jos. La intrarea in fiecare sala stau, insa, alti pazitori, unul mai puternic decit altul. Pe al treilea nu mai pot nici macar eu sa-l privesc”. La asemenea dificultati nu se asteptase omul de la tara; ca doar legea trebuie sa fie totdeauna si oricui la indemina, isi zice el; dar, acum, cind priveste mai bine la pazitorul imbracat cu suba, la nasul lui mare si ascutit, la barba lui tatarasca rasfirata si neagra, se hotaraste, totusi, mai bine sa astepte pina ce i se va ingadui sa intre. Pazitorul ii da un scaunel si ii spune sa sada linga usa, de-o parte. Acolo sta zile si ani in sir. Mai face multe incercari de-a fi lasat inauntru si-l oboseste pe pazitor cu insistentele sale. Adeseori pazitorul il supune la mici interogatorii, il intreaba de unde e de fel si multe altele, dar sint intrebari puse doar de forma, asa cum pun domnii cei mari; iar la urma ii spune tot mereu ca inca nu-i poate da drumul inauntru. Omul, care-si luase multe lucruri cu el la drum, foloseste totul, oricit ar fi fost de pretios, pentru a-l mitui pe portar. Acesta e drept ca primeste tot ce i se da, dar spune de fiecare data : “Primesc numai ca sa nu crezi cumva ca n-ai facut tot ce-ar fi fost cu putinta”.

De-a lungul nenumaratilor ani omul il observa pe pazitor aproape fara intrerupere. Uita de ceilalti pazitori, si acesta, primul, ii apare ca singurul obstacol care-l impiedica sa intre in lege. Blestema nefericita intimplare, in primii ani cu glas tare si fara sa tina seama de nimic, mai tirziu, pe masura ce imbatrineste, doar mormaind in barba pentru sine. Da tot mai mult in mintea copiilor si, de vreme ce de-a lungul anilor a ajuns sa-i cunoasca pazitorului pina si purecii din gulerul subei, se roaga si de pureci sa-l ajute a-l indupleca. Intr-un tirziu vederea ii slabeste si nu mai stie daca in jurul lui se face cu adevarat tot mai intuneric sau daca il insala doar ochii. Dar distinge acum prin intuneric o stralucire nestinsa care razbeste pe usa legii. Numai ca nu mai apuca sa traiasca mult. In preajma mortii, toata experienta din acest rastimp se aduna intr-o intrebare pe care inca n-a apucat s-o puna pazitorului. Ii face semn sa vina mai aproape, intrucit nu-si mai poate ridica in sus trupul care a inceput sa se intepeneasca. Pazitorul trebuie sa se aplece adinc, pina la el, intrucit diferenta de inaltime s-a schimbat mult in defavoarea omului. “Acu ce mai vrei sa stii? intreaba pazitorul, nu te mai saturi o data”.

“Toti se straduiesc vezi bine, sa afle ce-i legea, graieste omul, cum se face atunci ca, in atita amar de ani, n-a mai cerut nimeni, in afara de mine, sa intre inauntru ?” Pazitorul isi da seama ca sfirsitul omului e aproape si, pentru a mai razbi pina la auzul lui care se stinge, racneste la el : “Pe aici nu putea obtine sa intre nimeni altul, intrucit intrarea asta ti-era harazita doar tie. Acum ma duc s-o inchid”.

traducere de Cristina PETRACHE