Franz KAFKA – Decizii…   6 comments

Decizii…

Franz KAFKA

Ca să te smulgi dintr-o stare jalnică, îţi trebuie, poate, un efort de voinţă. Mă desprind din fotoliu, înconjur masa, fac câteva exerciţii pentru mobilitatea gâtului şi a capului, îmi înflăcărez privirea, îmi încordez muşchii din jurul ochilor. Mă împotrivesc fiecărui sentment, îl voi saluta impetuos pe A. dacă va veni acum, îl suport cu amabilitate pe B. în camera mea, iau în mine cu gesturi largi tot ce spune C., în ciuda durerii şi oboselii pe care mi le pricinuieşte.
Dar chiar dacă merge astfel, totul, atât ceea ce e greu, cât şi ceea ce e uşor de făcut, se va opri, cu fiecare greşeală ce nu poate lipsi, şi va trebui să mă învârt înapoi în cerc.

De aceea sfatul cel mai bun rămâne însă să iei totul comportându-te ca o masă grea şi, chiar dacă te simţi mânat de un suflu puternic, să nu te laşi împins mai departe, să nu faci nici un pas inutil, să te uiţi la celălalt cu o privire animalică, să nu te căieşti, pe scurt, să striveşti cu propria-ţi mână tot ceea ce mai este în viaţă stafie, adică să amplifici liniştea ultimă, funerară, şi să nu îngădui să mai existe altceva în afara ei.

Un gest caracteristic într-o asemenea stare este să-ţi treci degetul mic peste sprâncene.

traducere de Eugen BOTT

Anunțuri

6 responses to “Franz KAFKA – Decizii…

Subscribe to comments with RSS.

  1. Thanks for posting. Good to see that not everyone is using RSS feeds to build their blogs 😉

  2. Regards…

    Andrei D.MITUCA
  3. Awesome post. I so good to see someone taking the time to share this information

  4. I’ve just started off a blog, the knowledge you give on this site has aided me extremely. Thank you for all your time & work.

  5. This post makes a lot of sense !

  6. Nice post! You truly have a wonderful way of writing which I find captivating! I will definitely be bookmarking you and returning to your blog. In fact, your post reminded me about a strange thing that happened to me the other day. I’ll tell you about that later…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: