Archive for Martie 2011

Deer Hunter…   9 comments

Deer Hunter…

Interesanta idee mi-a strapuns constiinta in dimineata asta de primavara neinceputa amestecata cu iarna ce tocmai isi stringe catrafusele de prin colturile tarii : Fiecare dintre noi se naste, traieste si moare singur… tacuth, nebanuith, nestiuth…

Anunțuri

Arc de Triomphe…   Leave a comment

Arc de Triomphe…

Grandmother milk carton…   Leave a comment

Grandmother milk carton…

The energy crisis is solved…   1 comment

The energy crisis is solved…

Elements of life – Three waves, Three uncertainties, Three lives lived fully…   8 comments

Elements of life – Three waves, Three uncertainties, Three lives lived fully…

Elements of Life – The Earth…   6 comments

Elements of Life – The Earth…

Elements of life – The same material three…   7 comments

Elements of life – The same material three…

Elements of life – Waves of liquid gold, great flowing over the wings of my soul …   10 comments

Elements of life – Waves of liquid gold, great flowing over the wings of my soul …

Gheorghe RECHESAN – PIPA lui VERMEER…   Leave a comment

PIPA lui VERMEER…

Gheorghe RECHESAN

– Am scris un poem de zile mari! îi spuse Shlomo, amicului său, Efraim.
– Nu mai spune, despre ce e vorba în el? îl iscodi acesta.
– Să ţi-l recit?!
Fără să aştepte un răspuns, Shlomo scoase o foaie din buzunar, îşi puse ochelarii de prezbit pe şaua nasului său coroiat şi începu să citească:
– Ce facem…
– Mîncăm, nu? spuse Efraim.
Într-adevăr, stăteau amîndoi la masă cu un castron mare, plin cu supă, dinainte.
– Ăsta e titlul, prietene! zise morocănos autorul privind peste rama ochelarilor.
– Aha, am priceput, dă-i drumul…mormăi Efraim umplîndu-şi farfuria, pînă la dungă, cu lichidul limpede, în care pluteau bănuţi aurii de grăsime.
Shlomo hîrîi din gîtlej, dregîndu-şi glasul şi începu să recită rar şi apăsat:

„Îl luăm pe Vermeer, are un rînjet nebun
Da’ e scuzabil, n-are sărmanul dantură
Ca aripile cerescului, angelicului lăstun
Îi fîlfîie vorbele-n gîtlej şi-n gură…”

– Stai niţel, îl întrerupse Efraim, de ce să îl luăm taman pe Vermeer?
– Fiindcă am avut un vis minunat azi-noapte: se făcea că mă plimbam pe un coridor întunecos, plin de boarfe şi mobilă desperecheată…
– Exact ca-n dugheana de telal al lui Moritz…
– Da, exact ca acolo…iar la capătul coridorului am dat peste un tablou vechi. Am şters pînza de praful şi pînzele de paing care-o acopereau şi cînd colo, ce să vezi! Un adevărat chilipir, era vorba de tabloul lui Vermeer, „Portret de bărbat cu pipă!”
– Ăla e de van Eyck, preciză Efraim.
– Te pricepi la pictură ca găina la turnatul clopotelor… van Eyck a pictat „Portret de bărbat cu turban albastru”! îl corectă Shlomo.
– Poate, dar de ce ar fi ştirb Vermeer? Nu erau destui dentişti în Delft, ce naiba? Am citit eu într-un almanah că primul om care a purtat o proteză dentară a fost preşedintele Americii, George Washington , îi făcuse un dulgher dinţi din lemn de sequoia…
– Lasă-l dracului pe Washington şi dinţii lui de lemn, se burzului Shlomo, eu vreau să-ţi împărtăşesc o poezie inegalabilă, plină de învăţături şi tu te legi de amănunte!
– Păi tu mi le-ai furnizat…pe gratis! se apără Efraim.
– De ce vă ciorovăiţi? intră în discuţie Blima, consoarta lui Efraim.
– Shlomo a scris un poem! o lămuri bărbatu-su.
– La Lodz cică nişte studenţi la teologie au spînzurat momîia lui Stalin!
– Mare scofală, Stalin e mort de mai bine de douăzeci de ani!
– Da, dar ei de-abia acum au aflat…Hai, mîncaţi că se răceşte supa! spuse muierea.
Cei doi îi ascultară îndemnul, fiindcă pe de o parte, era tare ţîfnoasă din fire şi nu suporta să fie contrazisă, iar de pe alta deoarece o gospodină desăvîrşită ca ea rar mai găseai. Nimeni între Pulawy şi Pizdryn nu pregătea mai bine ca Blima lui Efraim, supă cu tăiţei, friptură de gîscă sau ştiucă umplută cu stafide. O vreme în încăpere se auziră doar leorpăituri lacome şi zîngănitul lingurilor în farfurii.
După ce isprăvi de mîncat, Efraim reveni la opera amicului său:
– Chestia e că nu pricep ce te-mpinge să scrii stihuri ca un licean amorezat, în loc să-ţi vezi de negoţul tău? Eşti om în toată firea, e naiba!

Shlomo nu se supără auzind această remarcă. Îi lega de mulţi ani o trainică prietenie, se cunoşteau din fragedă pruncie. Bătuseră amîndoi mingea pe maidan, merseseră laolaltă la şcoală, unde în loc să se străduiască să buchisească alfabetul, necăjiseră fetele, trăgîndu-le de cozi sau băgîndu-le cărăbuşi în sîn, se căţăraseră prin copaci ca să fure poame ori să scotocească prin cuiburile păsărelelor după ouă, ba mai mult, cînd le mijiseră tuleiele se bucuraseră împreună, o vreme, de favorurile Rifcăi Borowitz, o văduvă nurlie, veselă şi tare generoasă cu adolescenţii. Chiar şi-n meseria pe care şi-o aleseseră mai tîrziu, lucrau laolaltă: Efraim deschise o prăvălie cu pînzeturi, stofe, sculuri de lînă şi aţe felurite, iar Shlomo vindea degetare, ace de cusut, nasturi şi foarfece. Numai în viaţa personală destinele lise despărţiseră: Efraim se însurase şi avea şase copii, iar Shlomo rămase holtei.

– N-ai cum să pricepi, zise Shlomo, da’ ia seama: eu de mic copil, de cînd eram la ţîţa mamii, Dumnezeu s-o ierte, iubeam poezia…
Efraim îşi turnă încă cinci polonice de supă în farfurie :
– Bine, hai, citeşte mai departe!
Shlomo îşi puse din nou ochelarii pe nas şi intonă cu patos:

„ Praxiteles citeşte aplecat pe fereastră
În pipă îi fumegă niţeluş tutun
Să ştii că adesea marea nu e albastră
Chiar dacă la Dzialoszyce timpul e bun…”

Înainte de a trece la strofa următoare, Efraim îl întrerupse din nou:
– Aici iar ai scrîntit-o…tabacul l-a adus Nicot din Lumea Nouă pe la una mie şase sute…cum dracu să fumeze Praxiteles tutun, cînd pipa nici nu era inventată…
Din bucătărie se auzi glasul gros al Blimei:
– Iar vă ciondăniţi?
– Ce mai ai de mîncare? întoarse vorba Efraim.
– Colţunaşi cu varză şi jumări! răspunse gospodina, trîntind un castron cît un lighean, aburind îmbietor a untură de gîscă, pe masă.
După ce isprăviră colţunaşii, Efraim îşi şterse buzele unse cu un şervet, îşi lărgi brăcinarul şi rîgîind cuviincios, cu palma la gură, se-ntoarse la poezia amicului său:
– Acu’ dacă-s sătul parcă mi-ar pica mai bine stihurile tale!
– Da’ nu mă mai întrerupi, că altfel nu mai citesc nimic…
– Of-of-of, da’ supărăcios mai eşti, ca un prunc căruia îi iei jucăria!
– Mai sunt două strofe, da’ dacă nu taci mîlc, să n-am parte de muşterii, să dau faliment şi să-mi scoată casa la mezat dacă ţi-oi mai citi o poezie-n viaţa mea…
– Să-mi ia foc dugheana dacă te mai întrerup!
Odată stabilite condiţiile lecturii, Shlomo îşi luă avînt a treia oară şi recită:

„ Oare de ce oi fi de Ceruri urgisit
Că doar mă făcu El din humă neagră
Din caolin şi lut roşu amestecate iscusit
De ce dumnezeirea acum mă reneagă

Mă poreclesc toţi c-aş fi jigodie şi poltron
Au sîngele meu nu e aidoma unui cîine
Călcat pe caldarîm de un camion
Ce facem, ce facem în ziua de mîine?”

După ce isprăvi, Shlomo împături foaia cu versuri, o puse în buzunar şi-şi scoase ochelarii:
– Eiii, ce zici?
Efraim molfăia o pară răscoaptă.
– Ce să zic? M-am jurat să nu te-ntrerup…ce vrei să-mi ia foc prăvălia?!
– Da, dar am isprăvit…ce zici de poem, aşa-i că-i măreţ?
Celălalt puse cotorul perei pe şervet:
– E măreţ…da’ nu văd la ce-ţi foloseşte?
Shlomo se ridică de la masă şi-şi luă de pe spătarul scaunului surtucul.
– Iote la el, iar te-ai supărat!
– O să-ţi mai citesc eu poeziile mele cînd o să gătească Blima papricaş de porc!
– Mare scofală, să ştii că n-am să pot dormi la noapte de-aşa un mare necaz!
Furios, nimerind cu greu mînecile surtucului, Shlomo ieşi pe uşă fără să salute.
Efraim ieşi în uliţă şi strigă în urma lui:
– Mîine vii la masă?
Shlomo se întoarse, îl măsură cu dispreţ şi întrebă:
– Ce-aveţi la prînz?
– Friptură de gîscă cu prune şi orez, îl lămuri Efraim… da’ mai adu o poezioară nouă, c-aşa de bine îmi mistuie rînza după ce mi-o citeşti!

Theodor – Costa SCORTAN – LA APUSUL LUCIDITATII…   5 comments

LA APUSUL LUCIDITATII…

Theodor – Costa SCORTAN

Înalt, cu o strălucire orbitoare se ridică în fața mea…

Privindu-l în ochi îmi dau seama de mareția lui imaterială pe care nu o voi putea atinge vreodată oricât de mult aș încerca…
Privirile ni se întâlnesc iar eu sunt copleșit de ură. Îmi zâmbește blajin, și-mi întinde mâna.
Știe ce voi face, și totuși zâmbește.
Fac câțiva pași, întind mâna, și-l ating… e cald. Și calm.
Cu o mișcare fulgerătoare îl lovesc peste față cu sete mușcându-mi buza până la sânge.
Sunt impresionat de cât de puțin s-a mișcat așa că îl lovesc din nou.
De data asta un firicel de sânge i se scurge pe obraz, coborând încet spre piept unde dispare sub cămașă.
-M-am săturat de tine! M-ai urmărit toată viața!

Zâmbetul lui la fel de blajin mă înnebunește așa că îl apuc de gât și strâng cat de tare pot privind spre mâinile lui care rămâneau nemișcate lângă corp. Simt cum brațele mă dor, simt cum îmi circulă acid prin vene și foc prin ochi, urlu golingu-mi plămânii de ură în fața lui pe care șiroiau lacrimi roșii de sânge fierbinte și-l simt cum renunță la bătălie dezamăgit de pornirea mea cretină de-al vedea cum se stinge încet în mâinile mele…
Te voi ucide, te voi ucide, te voi ucide! Nu o să te las să mai fii lângă mine nici o secundă!
Încet, picioarele I se apropie de pământ așa că îmi forțez inima să pompeze cât mai mult acid de baterie în mâinile astea care m-au servit atâția ani. Nu vor ceda acum!

Culcat la pământ, îl privesc în ochi cum își dă ultima suflare și-i închide sper pentru todeauna. Continui să strig și să strâng chiar și la mult timp după ce s-a stins și ultima strălucire din el…
Am reușit! Am scăpat de tine! Este ultima oară când îți voi vedea fața blândă și-ți voi simți căldura liniștitoare, arătare!
Mă ridic în capul oaselor în fața lui și închid ochii inspirând obosit aerul înghețat din jurul meu. Întorcându-mă, îmi scutur mâinile și fac câțiva pași obosit. Voi întoarce capul pentru ultima oară ca să-l privesc.
Sufletul îmi ia foc când văd că nu a murit și încearcă să se ridice, privirea fiindu-i ațintită înspre mine așa că mă reped scoțând cuțitul din buzunar și-i înfig lama ascuțită în piept. Un murmur… nimic mai mult. Să te ia dracu! Apuc lama cu ambele mâini și lovesc de nenumărate ori simțind cum degetele îmi sunt tăiate până la os de metalul rece…și nu-mi pasă. Voi înfige lama aia în pieptul lui până când nu va mai rămâne nici un loc neatins. Inspir sânge și expir otravă dar tot nu mă opresc. Este ultima oară când îi voi permite să se ridice de jos. Simt cum carnea îi cade, simt cum șiroaiele de sânge curg pe mine și cum lacrimile mi s-au transformat în gheață așa că nu mă opresc. Mă voi opri când voi simți că îmi pierd cunoștința…

După un timp mâinile nu mă mai ascultau, pieptul mă durea și fața îmi ardea. Fac un efort fantastic pentru a mă ridica în picioare fără să mă prăbușesc peste el și îl privesc. Era desfigurat.
L-am ucis.

Dau cu piciorul prin bucățile de carne pe care încă mai atârnau pene albe pătate de sânge strălucitor și înjur așteptând să văd dacă se mai ridică… nu cred că o va face…
Aerul devine tăios de rece și simt că nu sunt singur…
Altul?
Mă întorc brusc pregătit să sar la el, dar privindu-i ochii simt cum deznădejdea și groaza mă cuprid.
Cred că am ucis îngerul greșit…

Posted 26 Martie 2011 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Arte Scrise..., Articol Imprumutat cuminte..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura NEBUNIEI..., Cultura NEPASARII..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu...