Archive for Septembrie 2011

Singuratate intr-o singura nota…   Leave a comment

Singuratatea imi este o foarte buna prietena… Comunicam de dimineata pina seara vrute si nevrute, adunate si dezlinate… Imi coplesesc sufletul cu intelegerile singuratatilor mele tirzii… Mai ales acum toamna, cind cerul este ceva mai ascuns si mai apropiat de simturi, comunicarea cu singuratatea imi aduce aminte de familia mea care nu mai este… Tatal meu, mama… bunicii…

Singuratatea imi este o foarte buna prietena… Comunicam de dimineata pina seara vrute si nevrute, adunate si dezlinate…

Anunțuri

CUFUNDAREA in IMAGINE…   2 comments

Cufundarea in imagine imi creaza acel sentiment de bine caldut si ocrotitor… Fara bucuria si emotia cufundarii, ma simt secat si inutil…

Cufundarea in imagine imi creaza acel sentiment de bine caldut si ocrotitor… 

FLUIDE INTIME…   Leave a comment

FLUIDE INTIME…

Toamna incep sa retraiesc viata de acolo de unde am lasat-o cu un an in urma…   5 comments

Iar este dimineata. Si este dimineata de toamna… Intotdeauna mi-au placut toamnele… Anotimpul frunzelor plecate sau pregatite pentru plecarea spre alte zari de cer inflacarat… Racoarea aerului, respiratia plina de roua, iarba uda si pamintul, imi construiesc in suflet trepte de viata din ce in ce mai frumoase si mai linistitoare… Soarele rasare dintr-un alt punct fuga al cerului si apune mai devreme dupa ce a strabatut pe bolta cerului un arc de cerc linistit si curat…

Toamna incep sa retraiesc viata de acolo de unde am lasat-o cu un an in urma… Desi sint nascut la inceput de primavara, toamna este anotimpul renasterii mele perpetue… Tremurat, gindul mi se asterne pe hirtie, putin confuz, dar niciodata neclar… Azi noapte am visat profund si continuu… Povesti bizare intr-o alegorie completa… Obsesii revenite de peste felii de timp trait, apus, dar nu ingropat… Tot subconstientul meu vibreaza emotional intr-o simfonie care ma tine intr-un soi de viata retraita si retraita pina la invatare si obisnuinta…

Iar este dimineata. Si este dimineata de toamna… Intotdeauna mi-au placut toamnele… Anotimpul frunzelor plecate sau pregatite pentru plecarea spre alte zari de cer inflacarat… Racoarea aerului, respiratia plina de roua, iarba uda si pamintul, imi construiesc in suflet trepte de viata din ce in ce mai frumoase si mai linistitoare… Soarele rasare dintr-un alt punct fuga al cerului si apune mai devreme dupa ce a strabatut pe bolta cerului un arc de cerc linistit si curat…

In fiecare dimineata ma plec si sarut pamintul pe care calc umil, atent sa nu tulbur linistea aburului in care m-am obisnuit sa traiesc departe de ochii si respiratia urit mirositoare a lumilor noastre profund primitive, profund respingatoare…

Iar este dimineata. Si este dimineata de toamna… Intotdeauna mi-au placut toamnele… Anotimpul frunzelor plecate sau pregatite pentru plecarea spre alte zari de cer inflacarat… 

Scrisoare de toamna pentru Sonia…   3 comments

A trecut ceva vreme de cind nu am mai comunicat cu Sonia… Mi-a lipsit aceasta evadare din cotidian, pentru ca atunci cind vorbeam si de 10 ori pe zi, emotiile mele cele mai intime fierbeau la foc marunt, cuminte, linistit, acaparator si necesar… Pesemne, o anumita reactie chimica se declansa generind pasiuni ingropate in viata de cremene de care nu ma puteam desprinde decit anevoie… Din cind in cind mai treceam pe la portile blogului Soniei, citeam ce era de citit, dar nu lasam nici un semn c-as fi trecut pe acolo, nu de alta, dar imi era teama sa nu ma las descatusat de un anume control pe care mi-l impusesem ce ceva luni in urma…

Dupa aceea imi parea rau sa nu fi scrijelit pe coaja nucului, macar doua rinduri, pe care Sonia, cu siguranta, cred ca le astepta… Dar asa sint eu. Neinduplecat cu sine, neinduplecat si cu sinea celorlalti… fie ei prieteni, sau amici… In dimineata asta, rindurile Soniei m-au desteptat din amorteala incapatinarii… Si mi-a fost bine. Si mi-a fost liniste…si pace interioara incununata… Am recitit cele citeva cuvinte de mai multe ori. Si iar mi-a fost bine. Dar un bine pe care – parca – nu il mai asteptam… Si atunci cind ma pregateam mai putin pentru o revedere, rindurile si povata Soniei, mi s-a asternut in fata ochilor, ostoindu-ma, spalindu-ma de pacatul neintoarcerii si al neintelegerii… Au trecut ceva luni bune de cind nu am mai scris pe blog. De cind nu am mai comunicat de fel cu Sonia. Imi lipsea. Imi lipseste si acum cind scriu aceste rinduri, multumit de darul putintei de a raspunde… Cind nu ai cui raspunde, te simti izolat, te simti neimpacat cu tine insuti, te simti, ca si cum ai savirsit un pacat de moarte, peste care nu poti trece sub nici un motiv…sub nici un motiv… Si atentia mi-a fost sarutata de o gura plina de aer curat…

Revin si subliniez, doar pentru mine; toamna aceasta mi-a daruit puterea intelegerii profunde a sufletului Soniei… iar ea, intelegerea din acest moment, mi-a devenit adinca confidenta…

Este momentul sa mai stau de vorba si cu mine…   4 comments

De obicei m-am obisnuit sa stau de vorba cu entitati din afara mea… Mai complicat, dar totusi interesant pentru zbaterile mele interioare… De ceva timp, insa m-am hotarit sa-mi acord o noua sansa de a sta de vorba mai mult cu mine insumi… Singuratatea este complicata si secatuitoare… Sa taci in cursul unei zile de dimineata pina seara, sa traiessti interior acut si fara de comunicare este greu, greu de tot…

Odata cu venirea toamnei, toate simturile mi s-au rasculat impingindu-mi perceptiile si nevoile imediate inspre o stare de atentie sporita… O atentie necesara pentru echilibrul meu interior… Privesc cit este ziua de lunga la televizor. Traiesc o multitudine de stari si sentimente anoste… Gradul de cultura minima a celor ce fac, astazi televiziune este aproape de zero… De un zeroa inghetat… Absolut nimic nu este interesant sau constructiv. Absolut tot ce curge pe ecranul televizorului duce inexorabil spre o stare de desfiintare amestecata cu o diluare masiva… Traim vremuri pentru care nu am fost pregatiti in nici un fel, nici material si cu atit mai putin spiritual… Am schimbat hainele cenusii ale unei orinduiri sociale cu zdrentele unei facaturi bizare de libertate primitiva… Trist, apasator, fara lumina, fara viitor…

Este momentul sa mai stau de vorba si cu mine insumi… Nu de alta dar imi este frica ca am sa ma usuc intr-un asemenea hal, incit la venirea primelor zapezi ale iernii, inima mea va deveni pastrama mult prea sarata pentru a ma mai bucura de dansul fulgilor albi de nea… Din cind in cind, mai ales atunci cind ma apuca frica de neintelese atmosfere, imi oblig creierul sa gindeasca mai domol, mai fara singe… Pentru ca singele fierbinte m-a adus in starea fierberilor interioare… Citi dintre noi realizam, grozavia zilelor traite abstract aici ai acum… cred ca putini, din ce in ce mai putini… Iar ignoranta ne este scut si pavaza… Ferice cei saraci cu duhul… Ferice cei ce nu inteleg ce ni se intimpla… Ferice de cei primitivi in simturi si emotii… Ferice…

Este momentul sa mai stau de vorba si cu mine insumi… pentru ca singuratatea sa nu-mi devina medic psihiatru…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute… CRIZA de identithathe…   3 comments

Joi 07 octombrie 2010

Ora 10:17:24 AM GMT

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CRIZA de identithathe…

Este dimineata. Am ajuns intr-un cimp imbibat in apa unei toamne triste. Peste tot apa murdara si-a facut salas rece-cald. 360 de grade geometrice din perceptia mea obosita ma obliga sa respir si sa accept realitatea morbida… Nicaieri vreun pluton de garda. Nicaieri epoleti aurii sau pusti incarcate puhav cu munitie de manevra… Si totusi atmosfera din cimp aduce a ceremonie mortuara in cinstea unei crize neintelese… Imi este foarte greu sa inteleg criza prin care trece poporul roman.  Si cu atit mai greu imi este sa invat rostul si noima acestei crize autoimpuse… Pentru ca asa simt: criza asta nenorocita ne-am autoimpus-o, ne-am impins-o pe git in jos, ne-am spinzurat cu Ea de Ea…de picioare, de cap, de vieti…

Vreau sa merg intr-o directie si nu reusesc. De fapt, in ultima vreme foarte putine lucruri imi mai reusesc. Parca s-ar fi scufundat pamintul pe care eram invatat sa pasesc. Si parca dintr-o imagine nebanuita scena pe care exist nu este ancoratha de nimic solid, de nimic care sa-mi aduca aminte de stinca unei educatii in care am fost poleit de foarte tinar… Istoria nu ma sprijina. Amintirile se invirt ametitor in cap. Imaginile lor par sa fie sterse, dar nu de tot. Par sa fie blurate, doar si suficient cit sa ma simt aproape tot timpul ametit peste masura, nesigur si izolat in propriile-mi confuzii… in propriile-mi ginduri incetosate peste limita intelegerii imediate…

Cu toata imaginatia din lume, nu mi-am inchipuit cit de dureroasa poate fi o CRIZA de IDENTITHATHE,,, si mai ales, cit de profunda, perfida si definitorie…

Ne nastem si traim pustiitor de singuri…   Leave a comment

Ne nastem si traim pustiitor de singuri…

Si pentru ca sufletul imi era necajit, am baut putina apa de ploaie…   Leave a comment

Si pentru ca sufletul imi era necajit, am baut putina apa de ploaie repede de vara… Atit de mult m-a desfatat incit gindul iertarii micului necaz s-a dus la culcare, lasindu-mi inima sa bata linistita…

Peste tot pe unde intorceam capul asteptind sa zaresc niscaiva bulgari de aur pur, in speranta unei bucurii luminoase, nu gaseam decit motive de intelegere pentru propria-mi descatusare.. Incet cu incetul pasi-mi duceau emotiile spre o noua si nebanuita cunoastere de sine… de atita amar de vreme ma cautam, nesperind intr-un final ca ma voi regasi, toropit pe malul unei mari stranii, necunoscute, dar deosebit de lucide…

Si pentru ca sufletul imi era necajit, am baut putina apa de ploaie repede de vara… Atit de mult m-a desfatat incit gindul iertarii micului necaz s-a dus la culcare, lasindu-mi inima sa bata linistita…

Senzatia desprinderii de tot si toate…   2 comments

Nici nu pot altfel sa ma gindesc la ceea ce traim astazi… decit ca la o constructie fina de desprindere totala, ca o detasare nefarimata, de care am mare, mare nevoie… Chinuit de o majora si scirboasa depresie de mai bine de doi ani de zile, imi plimb umbra peste locurile in care am trait, peste locurile in care am copilarit si mi-am construit vise de soldat mobilizat fara voia lui… Romania geme din toate incheieturile. In Romania viata a capatat mirosuri tari si grele… Platim faradelegi ancestrale pe care ni le-am construit usor, fulguind asupra-ne singe si deznadejde… Ne purtam singuratatile fara patimi si posibilitati de reabilitare…

Senzatia desprinderii de tot si toate ma domina deloc abstract… Starile-mi sint cuprinse de senzatii de ameteala grea de plumb. Dorintele, parca nu ma mai cunosc. Singuratatea imi este singura prietena si confidenta… Senzatia desprinderii de tot si toate ma domina, modelindu-mi viitorul intr-o stare de melasa respingatoare… Umbre si pasi care nu duc nicaieri… Mi-e dor de vremurile de dinainte de depresie. Mi-e dor de vremurile in care mai puteam visa. Mi-e dor de vremurile pe care le-am cunoscut, doar citind romane antidepresive… Mi-e dor…

Si sentimentul detasarii se invirte in jurul meu, ca o singura si binemeritata salvare…