Ceasul douazeci si patru fara 3 minute… SCRISOARE CATRE Psihologul meu…   Leave a comment

Vineri 29 noiembrie 2010

Ora 8:40:24 AM GMT

Bucuresti…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

SCRISOARE CATRE Psihologul meu…

Ma arunc cu capul inainte necautindu-mi cuvintele, in schimb, cerindu-mi scuze pentru nevenirea mea la sedinta programata astazi dupa-amiaza…Imi si pare rau, dar pe de alta parte ma simt si eliberat pentru hotarirea luata de a nu ma prezenta la sedinta. Motivele sint mai multe. Enumerate pot sa defineasca cit de cit imaginea sentimentului meu… In primul rind nu am stare sa ma tirii cu masina prin Bucurestiul acesta gri si bolnav. Numai idea de a conduce pe strazile prafoase imi ridica presiunea arteriala…Este ca si cum as pravalii cu buna stiinta peste mine un munte de gunoaie pestilentiale… Mi-am construit un traseu zilnic cit se poate de simplu, inspre si dinspre service… Imi ajunge. L-am invatat si nu mai vreau sa invat alte trasee…Pentru nevoile mele immediate de natura sociala imi sint suficiente cele citeva drumuri pe care le am de facut…

Am inceput sa ma obisnuiesc cu starea aceasta straina care m-a imbracat de dinauntru. La inceputurile relatiei noastre, un soi de stinghereala verde ma irita. Acum incetul cu incetul am inceput sa-i cunosc toanele, chiar daca nu I le si astept… Perceptia aceasta blurata a tot ceea se pretrece in jurul meu ma oboseste golindu-ma de energii si dorinte… Las parca totul sa se deruleze dupa reguli nestiute, neintelese, neacceptate de sistemul meu nervos… Senzatia de viata straina, dar care ma cunoaste indeajuns de bine sa-si permita convietuirea impotriva vointei ma absoarbe inspre experiente noi nebanuite, nepermise…obositoare…

Imi pare rau sa nu pot veni astazi asa cum as fi dorit la dumneavoastra, dar ma simt oprit de o entitate cu mult mai puternica decit dorinta miscarii mele pina la cabinet…

De aproape o luna si jumatate sint sub medicatia psihiatrului meu. Poate ceva anume se intimpla in sistemul meu nervos central, dar informatiile care imi inunda mintea nu le inteleg pe de-ntregul… Comunic mai mult instinctiv, pe pipaite si mai ales pe lumina stinsa… Am incredere in capacitatea proprie de regenerare, in capacitatea organismului de a se remodela si reenergize, urmind niste pasi marunti de coordonare si reechilibrare interioara… Mi-ar fi placut sa stam de vorba. Si mi-ar fi placut mai mult sa va aud, vorbindu-mi… Timbrul vocii dumneavoastra imi este placut cald si parfumat ca o aroma de ceai negru vechi… Imaginindu-mi-l il retraiesc si ma bucur ca v-am cunoscut…

Scriindu-va ma simt mai aproape de imaginea menthala. Emotia comunicarii pe aceasta cale ma recaleaza ca si cum am sta fata in fata… Undeva in cutele memoriei melodia timbrului vocii dumneavoastra defineste sentimente si trairi reparatorii pentru accidental meu emotiv.

Pentru ca eu asa definesc eu trairile mele ciudat amestecate cu difuzie, neliniste, confuzie, nesiguranta, teama, regret, sentiment de vinovatie, ameteala…Un nefericit accident emotiv…

Imi pare rau ca nu ne vedem astazi. Imi pare sincer rau… Ceva dinlauntrul meu ma elibereaza  in schimb, scriindu-va… Ceva din launtrul meu ma bucura si emotioneaza, la imaginea citirii acestor rinduri atunci cind le veti primi…

Stiu ca trebuie sa ne intilnim… Si ne vom intilni…

Pina atunci va asigur de intreaga mea consideratie…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: