NEDUMERIRE PRIMITIVA de TOAMNA…   Leave a comment

Duminica, 23 octombrie 2011

Ora 9:30:45 AM GMT

Bucuresti

NEDUMERIRE PRIMITIVA de TOAMNA…

Proaspat intors din oras, m-am gindit sa astern citeva rinduri pe hirtie. Am nevoie sa comunic, cumva si sinea-mi apropiata. In restul timpului nu mai comunic aproape cu nimeni… Si nu ma simt rau… Ma simt doar un pic golit de substante fluorescente… Dar chiar si asa, drumul imi este deosebit de echilibrat si drept ( in sensul geometric al enuntului si nu al structurii morale… ) . Revin din ce in ce mai rar pe blog. Postez cite un desen, sau niscaiva ginduri si apoi trec zile intregi in care, nu mai am stare sa-mi deschid cutia blogului. Poate ca si oboseala permanenta ma opreste sa fiu – macar curios cu ce se mai intimpla prin blogosfera, sau poate – pur si simplu –  nu mai simt nevoia de a misca cite ceva in dezvoltarea propriilor nelinisti… Nelinistile mi le iau de aproape, din mine. Nu trebuie sa fac nici un fel de effort de gindire sau traire. Fiind adinc inradacinate in subconstient, imi sint la indemina…

Astazi, de pilda, simt nevoia impartasirii starii mele de spirit. Privesc roata in jurul meu, si dezolat de ceea ce vad, ma afund si mai mult in ideea dimensiunilor uriase ale primitivismului care ne-a uscat orice farima de libertate conceptuala…Impartasirea vine mai mult ca un corolar al nevoii de a exista, incapatinat si prosteste peste grozavia vietii de zi cu zi… Nimic nu ma mai incinta serios. Nimic nu ma mai atrage spre necunoscut. Necunoscutul fiindu-mi – de acum – foarte clar, foarte limpede… Nici un soi de valoare nu ma mai stralumineaza. De jur imprejurul meu, scrisnete de fiare si suflete paravalite intr-un hau fara fund… Inaltarea, capacitatea de a te inalta deasupra mizeriei se stinge incetul cu incetul, pilpiind firav peste nedumerirea mea clara de toamna… Totul musteste intr-o minciuna grovaza, puturoasa, gretoasa… Toata lumea – pe care – o cunosc minte, inseala, se degradeaza… dispare usor si sigur… Proaspat intors din oras imi pling amintirile si ma intreb idiotizat; Chiar am trait vremurile despre care am o parere echilibrata si normala?… Sau le-am visat dintr-o dorinta de a fi existat intr-o lume construita dupa chipul, educatia si asemanarea mea?…

Nu stiu!… Nu am cum sa stiu… Cu siguranta nu am sa stiu niciodata. Ma asez in fiecare zi la masa cu Depresia si incerc sa ma obisnuiesc cu schimbarile ei de spirit si traire… Din cind in cind mai bem cite o cafea si mai fumam cite o tigara… Impreuna cu depresia m-am obisnuit. I-am inteles demersurile si reactiile, nevoile si perceptiile… Impreuna cu depresia traiesc ca si cum ne-am fi cunoscut, de cind lumea… Care lume?…Lumea mea, perceptia mea… Deprimarea si pacea mea moarta…Iar atunci cind foamea ne impresoara, ne hranim, deopotriva cu antidepresive usoare si grele…

Toamna asta, nedumerirea imi este mai clara ca oricind… la fel si autosugestia care imi otraveste sufletul impaienjenindu-mi vederea, ochii si gura uscata…

Pacea este plecata dupa apa… Linistea, dupa lemne… Credinta, dupa intelegere…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: