Archive for Noiembrie 2011

Cum as putea sa-mi tin MINTILE in miini…   2 comments

Marti, 30 noiembrie 2011 ( ziua Sfintului Andrei…)

Ora, 08:49:50 AM, GMT

Sibiu

Cum as putea sa-mi tin MINTILE in miini…

Tot mai dificil imi este sa-mi coordonez pornirile distructive. Cum as putea sa-mi tin mintile nealterate in miinile propriilor mele valori. Stari de ameteala cruda imi bintuie prin cotloanele simturilor si ma obosesc peste masura… Ori, oboseala aceasta, deloc linistitoare nu ma ajuta deloc sa vad mai limpede, sa simt mai covirsitor si mai atent… De multe ori ma aplec peste masura in directia delasarii totale. Imi las inima sa se cufunde intr-o stare de neliniste extraordinar de obositoare, extraordinar de nemiloasa… Arareori, atunci cind afara frigul incununeaza atmosfera, parca o pala firava de inceput de linistire imi da tircoale, ma acopera, ma atrage intr-o pirueta de speranta, intr-o aritmie specifica unui cord mult prea obosit de deznadejde, mult prea plictisit… Ori de cite ori, ametesc, imi aduc aminte de structura cristalului. Ori de cite ori ma simt doborit de singuratate, ma gindesc ce as putea face sa-mi tin Mintile in miini… De dincolo de asteptarea normala a revenirii la normal, o palida lumina imi tine respiratia in baierile unui echilibru precar… Starile de bine apar din ce in ce mai rar, pustiindu-mi caldura nervoasa, golindu-ma de bucuriile pe care mi le-am construit de-a lungul vietii… Pasesc ingindurat… Astept infrigurat… Imi ascut simturile si astept, pina la urma increzator in disparitia de la sine a raului nenecesar, a raului ca s-a cuibarit in poala unui destin de incercare…

Pina la urma, miinile mele imi tin mintile departe de oboseala, departe de incercari, pe care poate nu le-as putea trece… desi emotia imi controleaza starile reci, miinile sint in continuare in stricta coordonare cu obiceiul de a crede in sine, de a crede numai in sinea-mi sora…

Pamintul si iarba ramasa de cu vara mi se adresa in soapte linistitoare… “ Trec toate!… Trec toate!!… Muta-ti gindurile, inchide-le!!… Intre cer si pamint , mica mea lume incearca sa patrunda sensurile de nepatruns ale pravalirii fara fund si opreliste… Intre cer si pamint… incerc sa vad orizontul luminat de sperante , care exista doar in mintea mea bolnava dupa echilibre si legi morale… Lumea intreaga se amesteca virtos, ca intr-un carusel defect, ca intr-o imensa tulumba plina doar de gunoaiele fatarniciei si minciunii fara capatii… Ploua si mie imi este putin mai bine… Si ploua si frigul ma imbarbateaza spunindu-mi ca atunci cind va ninge, se va mai incalzi putin… Norii sint tot mai aproape de pamint, sint tot mai aproape de mine… Am senzatia, ca daca as vrea, cu minimum de effort as putea pasi peste ei, cu ei… am senzatia ca as putea pluti cu ei, tot mai sus si mai sus… Am doar senzatia… Am doar senzatia…

Infrigurat imi aprind o tigara. Sorb cu nesatiu fumul adinc in plamini si ametesc prêt de doua clipe si jumatate… Ametesc, inchizindu-mi ochii si inima, si speranta si durerea si bucuria si gindirea liniara… Ma amestec cu ploaia. Si ea se amesteca cu mine… Fumul ne tine de cald… Norii, de uitare… Raul se pierde undeva intr-o urma necunoscuta…

Si impreuna cu MINTILE mele razletite , senzatiile de dezechilibru  se pierd ca si cum nu ar fi fost nicicind…

CAPITULAREA si IMPARTIREA ROMANIEI…   Leave a comment

Luni 14 iunie 2010

Ora 9:14:20 AM GMT

Bucuresti

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CAPITULAREA si IMPARTIREA ROMANIEI…

Am ajuns si aici. Impasibili, idiotizati, incremeniti  in propriile noastre Nepasari ucigase, de preocuparile marunte care ne-au naruit speranta de viata… am ajuns la Capatul Drumului… Capatul Drumului.

Spuneam simtind nenorocirea mai mult instinctiv decit logic, ca Romania nu va reusi sa-si plateasca datoriile externe decit cu teritorii din trupul mama… Doar cu Teritorii, doar cu pamint si pamint si iar pamint…

Euro se destrama. Europa se destrama… De ce nu s-ar destrama si Romania? Mai ales ca ultimii 20 de ani ne-au infatisat exact asa cum sintem: plini de ifose, egoisti, nesimtiti, fara lacrimi curate pentru un aproape in necaz, fara simtaminte tremurate pentru Dezastrul Infernal in care ne-am cufundat inconstienti…cu tara cu tot, cu popor cu tot, cu tineri si copii cu tot, cu batrinii fara vina cu tot… Atit ne-au mai ramas, doar trei minute. Trei minute… doar trei minute… Pentru noi minunile au murit definitiv…

Unde ne-a dus nepasarea?… pai unde altundeva decit la aburcarea in jilturile deciziilor de cretini, ticalositi, plictisiti d-atita nemernicie…Fandositi, mironositi, sulemeniti. Tradatorii cei mai de soi au tinut friiele tarii mai bine de douazeci de ani…S-au scaldat in mari de bani, in mari de averi spurcate, nemuncite, furate de la acest popor nauc de prea multa libertate, de prea multa risipire de sine si lipsa de valoare…  Nu au avut decit un singur scop. Sa-si faca averi circumscrise nevoii primitive de acumulare irationala. S-ai adunat averi pina au putrezit…

Iliescu cu sleahta lui de tradatori, Nastase cu ai lui, Boc cu ai lui, Basescu cu divizia sa nemuritoare TRADAM, VINDEM, INVINGEM ori MURIM”!!!… Loc pentru tradare? Berechet. Au intors Istoria impotriva poporului roman si au modelat-o modern dupa chipul si asemanarea lor strimba… Asta nu este Istorie, ce traim acum. Asta este, pe ultima suata de metrii, pe ultimile batai ale celor de pe urma trei minute ale Romaniei… IMPARTIREA FRATEASCA a ROMANIEI…

Noroc cu inaintasii ilustrii, cu ‘smintitii” care si-au varsat singele in brazdele cimpiilor romane, ingrasindu-le…care au lasat spre IMPARTEALA , paminturi bune, grase, manoase, pline de aur si de o Istorie de care, acum NIMENI, nu mai are nevoie… Oricum se va invata in limba lui Attila, sub sfichiuitul biciului sau de la Dumnezeul Ungurilor…

Ce dulce gust a avut tradarea, din moment ce o gramada de consumatori s-au imbulzit s-o soarba, si la Milcov, si la Dunare, si la Tisa si la Olt… Uriase Hore s-au incins prinzind in iuresul lor chipuri luminate de Elene, Ioni, Basesti, Videni, Blagi, Boci, Prezi, Olteni, ILIESTI , Boureni si altii mi si mii de degustatori de vinuri imbalsamate in arome dulci-amarui de tradare si vinzare de neam si tara… Au fost invitati, oaspeti de peste hotare… S-a baut, mincat si dansat pina in zorii a sute de zile, a mii de ore,  milioane de minute… pe banii pensionarilor…

Prinzuri de 10.000 de euro la Monte Carlo… Posete de 15.000 de euro, Pantofi de 2-3.000 de euro… Bravos Natiune!!…Ceasuri de mina de 48.000 de euro, masini de sute de mii de euro…. Romania a fost vinduta pe posete, ceasuri, prinzuri, pantofi, telefoane mobile, costume…sampanii, si conserve de caviar rusesc…din productia de asta-toamna… Buna afacere!…

Este ca si cum, o Elena Udrea, si-ar opri masina luxoasa in dreptul unei biete batrinele care i-a fost cindva profesor de Limba si Literatura Romana, sa-i ofere un autograph in semn de adinca apreciere si recunostiinta…pentru niste vagi amintiri din juvenetea domniei sale… pentru ca la plecare sa-i arunce niscaiva firfirici fara valoare pentru un Covrig de Valoare… si neuitind sa o sarute plina de evlavie pe obrazul supt de boli pe fosta diriginta…

Asta este Imaginea Romaniei de Astazi…

Iar de batrini…cine mai are nevoie?…La ce le mai trebuie bani pensionarilor? Ce sa mai faca cu ei?…Ce sa mai cumpere?…Cind totul a fost vindut si cumparat in acelasi timp…

Romania-si traieste ultimile 3 minute…

In tinuta de Mare Gala cu Diagonala si Colan de Plastik, Comandantul Suprem isi ajusteaza manusile fine din matase chinezeasca, pe care le va incalta, pentru Marele Moment al Semnarii CAPITULARII si IMPARTIRII ROMANIEI… odata pentru totdeauna… Asta ca sa fie clar pentru toata lumea care s-a incapatinat sa ramana inregimentata intr-o Romanie Neocupata, dar Capitulata…

La ceremonie se pare ca a fost invitat si regele Carol…  Inca nu se stie, daca va onora Invitatia…

VISUL MEU UMED…   Leave a comment

Luni, 28 noiembrie 2011

Ora: 09.04.12. AM, GMT

Bucuresti

VISUL MEU UMED…

pentru Gabi…

Azi noapte te-am visat incontinuuuuu… Incontinuu, perpetuuu, circular, ancestral… Toata noaptea te-am visat, inlantuita, transpirata, uitata in bratele mele, in gindurile mele, in dorintele mele… Azi noapte am avut un vis… complet…umed… Visul meu umed… m-a dat jos din pat ametit si fericit…

Am trait o stare de spirit teribila si de o excitatie si desfiintare maxima, cum numai cu tine am trait in ultimul timp…

Te-am fotografiat in zeci de fragmente, in zeci si sute de idei si imagini… si ne-am iubit cu o frenezie de neuitat… Mi s-a facut un dor de tine cumplit…As da orice sa te vad si pentru o jumatate de ora…

Tu ce ai mai facut?…Cum mai iti este viata?  Zbori in tariile cerului, pentru scaldarea in albastru… nu-i asa?… Si zbori, tot singura, asa cum ai facut-o de atitea ori in ultimii ani…ani grei pentru sufletul tau… Nu-i asa?… In vis te-am simtit…In vis ne-am iubit… In vis, ne-am diluat emotiile pina la imbatare, pina la nesuflare…

Tot asa de zbuciumata si de nebuna?… Te-as lua cu mine pret de citeva zile si as pleca undeva unde sa fim numai noi doi… singuri si uitati…

Mi-e dor de tine, de zimbetul de tau, de risul tau, de parfumul tau, de pielea ta fina… de respiratia ta proaspata…

Oh, Gabi… demult nu am mai trait o asa explozie de emotii si inaltare in sentimente si trairi… si apoi scufundarea urmata de o ameteala dulce si tare, profunda, abisala… de un albastru desenat pina la negrul cel mai adinc…

As vrea sa fii bine si sanatoasa…

Astept rindurile tale de intimpinare cu emotia primei mele pipairi timide pe sub rochie… rochia aceea alba cu buline rosii… O mai tii minte?..

Te iubesc si iti doresc o zi luminoasa…

Scrie-mi si scrie-mi mult despre tine si despre trairile tale… Coboara in mine pentru un lung sir de minute, despre care sa nu vorbim nimic, pe care doar sa le traim, pe care doar sa le adunam in manunchiuri de verde primavaratec, de verde interzis…

Ochii mei asteapta prima zapada ca pe o eliberare nevisata…   Leave a comment

Vineri, 25 octombrie 2011

Ora: 09.23.44 AM, GMT

Bucuresti

Ochii mei asteapta prima zapada ca pe o eliberare nevisata…

Revin putin ostenit de peste an si astept prima zapada ca pe o eliberare nevisata… Atunci cind, pe nevisate, ti se intimpla un lucru dorit din ascunsul sufletului, bucuria calda te inunda precum o ceasca de cafea cu lapte, mingiie gitlejul uscat de arsura tariei date peste cap si fara masura… Ochii mei asteapta prima zapada ca pe o eliberare nevisata… In ultima vreme, intimplarile-mi par a nu ma mai bucura de fel… Toate mi se rotesc si ma intimpina neplacut… neprimitor… Poate ca obsesia intimplarilor blocate mi s-a acutizat in asemenea hal incit nu-mi mai pot trage sufletul spre malul unei linisti eliberatoare…

De undeva din imediata mea apropiere, nori-si aduna puterile sa-mi linisteasca privirea ochilor… Poate ca dorinta lor este cu atit mai mare cu cit, intelegindu-i, prima zapada se va porni intr-un curind, atit de drag, mie… Poate ca, fara ca sa ma astept intr-o dimineata, cind ma voi trezi, albul va fi imbracat nevoile mele, potolindu-mi nelinistile dupa un an, dupa care nu voi plinge niciodata…

Iubita mea se va pregati pentru pentru prima seara a baletului fulgilor de nea. Iar eu o voi privi, fascinat, plin de dorinte, plin de o sete nemarginita… sugrumat in imaginatia-mi umeda a  primei nopti ninse, primei nopti atinse…

Dintre toate gindurile lumii…   2 comments

Miercuri, 23 noiembrie 2011

Ora: 11:15:23 AM, GMT

Bucuresti

Dintre toate gindurile lumii…

In dimineata asta, dintre toate gindurile lumii noastre tacute, unul singur mi-a rascolit inima, mingiindu-ma… Puterea gindului si a credintei duse pina la capatul rabdarilor celor mai profunde… Mi-am imaginat atunci, cit de placuta este starea de reverie calda, cuprinsa de bratele noi ale unei femei frumoase… Iubesc si tinjesc dupa lumina interioara purificata de cascada limpede de munte limpede… Si mi-e gindul dus intre sarut si uitare, intre umezeala si dorinta, intre uitarea de sine si constientizarea nevoii de fi iubit… Mi-e dus si gindul si placerea desfriului moale si dulce… Ah!, tu desfriu, conjugat… Ah!… tu uitare… Ah!… tu, nevoie de alegere si desfatare… Ah!… tu licoare imbatatoare savirsita din toate sevele interzise ale lumilor noastre tacute, uitate… desavirsite.. innecate in pacate… Ah!… Tu, Pacat primordial… astazi iti aduc prinosul meu de desfiintare…

Mi-e dus si gindul si placerea desfriului moale si dulce… Ah!, tu desfriu, conjugat… Ah!… tu uitare… Ah!… tu, nevoie de alegere si desfatare… Ah!… tu licoare imbatatoare savirsita din toate sevele interzise ale lumilor noastre tacute, uitate… desavirsite.. innecate in pacate… Ah!… Tu, Pacat primordial… astazi iti aduc prinosul meu spre desfiintare…

Mi-e dor de Tine, FEMEIE APA, dulce desfrinata, dulce adulata si usor imbratisata… Mi-e dor de TINE, PACAT PRIMORDIAL… astazi iti aduc prinosul meu spre desfiintarea cea mai dulce, cea mai amara, dintre TOATE, cea mai sarata… dintre toate UITATELE mele NEUITATE…

REGRETHUL unui ANDREI…   2 comments

Luni 24 mai 2010

Ora 8:57:01 AM GMT

Bucuresti

REGRETHUL unui ANDREI…

Azi noapte am dormit bine. Pot sa zic si asa… Visele care m-au impresurat s-au dorit a fi strict legate de activitatea mea profesionala… Cimpuri acoperite cu zapada. Utilaje de constructii. Oameni ai caror chipuri nu-mi erau cunoscute. Foarte ciudat. Desi nu ma simteam stingher in prezenta si vecinatatea lor, totusi natura mea nu respingea apropierea… Ba mai mult decit atit, chiar mi-am gasit subiecte comune in conversatiile pe care le-am purtat de jur – imprejurul spatiului Visului…

Dimineata, in schimb m-am trezit cu o durere acuta infipta drept in mijlocul coloanei… Sa fie normala?… Durerea, ma gindeam…

La ridicarea de la orizonthala patului, vertebrele suporta o tasare destul de dura si rapida… Ei, asta este… M-am tirit pina la bucatarie. Mi-am facut o cafea si m-am asezat cuminte in fata calculatorului…incercind sa ignor durerea radianta…

Tot am incercat sa rememorez diagrama visului… Crimpeie de imagini, legate dar si nelegate intre ele, au incercat sa ma lamureasca asupra continuitatii visului… Continuitatea traita zi de zi in matca unei singure preocupari menite sa-mi asigure traiul… Coborind asupra zilniciei muncii, mi-am dat seama ca nu exista – practic – o finalitate, in proiectul in care sint angrenat… Undeva acest proiect se va rupe, se va fractura, lasind pe drumuri o mare de oameni, cu totii angrenati in derularea lui… Gindul asta nu mi-a facut curatenie in suflet… Mai mult m-a ravasit…

Inainte de 1989, entitatea aceasta pe care am fost invatat sa o numesc “poporul”, era fragmentata in doua subentitati… El, “poporul” si “Dictatorul”… Dupa 20 de ani cele doua subentitati s-au spart in douazeci de milioane de subentitati… Acum fiecare este cu fiecare… si impotriva fiecaruia… Nimeni nu mai este legat de nimeni decit prin legaturi foarte rezistente de interes propriu, imediat si indispensabil… Acum totul fierbe la foc iute…

Doua mari singuratati au reusit sa se divizeze in douazeci si doua de milioane de mici singuratati, care mai de care mai violente, care mai de care mai acaparatoare, care mai de care mai individuale si mai reci…

M-am intors la visul meu, la rostul visului meu de azi-noapte… Cu siguranta imi aduc aminte ca timpul trait era desenat intr-o plina iarna, cu zapada multa si multa, multa gheata… Poate ca de acolo, mi se trage durerea din coloana…

Sau poate din sentimentul de regret ca nu-mi mai recunosc poporul in mijlocul caruia am crescut si am invatat sa scriu si sa citesc…

Cu aceasta amaraciune, am sa ramin sa-mi petrec ziua pina la apusul soarelui… Alta nu mai am…

Si nici nu pot sa-mi construiesc asa de repede o alta dezamagire…

SCRISOARE catre Maria ORZATHA…   Leave a comment

Joi, 28 mai 2011

ora: 12:13:37 AM GMT

Bucuresti

SCRISOARE catre Maria ORZATHA…

Asa este. In Rm Vilcea am fost prieten cu Radu si Sanda Manciulea, cei care stateau la parter in blocul acela de patru etaje din cartierul Ostroveni…

Mergeam la ei in invoiri, ascultam muzica la magnetofon si beam vodka, multa vodka…

Mai cintam si la chitara din creatiile mele de atunci… Ei mai aveau un coleg, care se numea Marius Titu…Multe amintiri ma leaga de cei trei. Erau detasati de laBrasov, si lucrau la ridicarea terasamentului caii ferate de pe valea Oltului…Au lucrat si la Voineasa… Din cite stiu eu, Radu Manciulea s-a stins din viata si asta demult, prin anii ’80… De Marius Titu nu mai stiu chiar nimic… Eu am trecut in rezerva la sfirsitul anului 1981, in luna octombrie. Pe 26 octombrie 1981, am trecut in rezerva iar la 31 octombrie 1981, se nastea baiatul meu, Bogdan… Ce repede au trecut anii…parca nici nu au fost …au trecut , au ramas amintirile si dulcele gust al timeretii spulberate in vint…

Inca de la terminarea scolii militare, am fost repartizat la o unitate militara in Bucuresti, cea la care facusem stagiul si unde spuneai tu ca ai venit odata sa ma vizitezi…

Ce demult s-au intimplat lucrurile acestea si parca ce aproape imi sint de constiinta realitatii…

Dupa trecerea in rezerva am lucrat in constructii la o intreprindere din Bucuresti…si asta pina aproape de revolutie…prin 1989…Am fost si la revolutie, dar nu imi place sa vorbesc despre acele amintiri…Eroii, dupa mine sint cei ingropati in pamint, si nu noi cei care am ramas dupa ei… Asa cred  eu…

Intre timp, mi-am trait viata cu bune si cu rele, ca noi toti…Bogdan a crescut…Acum in octombrie implineste 30 de ani. Este plecat in strainatate de trei ani… Vorbim curent la telefon. In 2009, in decembrie am fost impreuna cu mama lui la el, in Italia…Am stat vreo 11 zile si ne-am simtit bine… Am sa-ti atasez citeva poze cu el din acea calatorie…

La Babadag, am lucrat cu firma mea de constructii, prin anii 2000 – 2001, la Centru le Recuperare, neuropsihica _ Babadag…Am lucrat la reabilitarea cladirii spitalului… Veneam des in orasul Babadag…Si la un moment dat l-am chiar indragit…asa micut si sarman cum era… Avea un parfum al lui aparte…si oamenii aveau o caldura proprie definitorie aparte…Deh!!…Amintiri , amintiri…

Desi merg destul de des in Rm.Vilcea, nu m-am mai intilnit cu fostii mei colegi…Si Corina si-a pierdut tatal, in anul 2004…Mai traieste doar mama ei, si bineinteles rudele sale…Corina face parte dintr-o familie foarte numeroasa, cu multi unchi si matusi, veri … Acum Corina este plecata in Germania, lucreaza la un hotel de pe o insula din nordul Germaniei. Insula se numeste Borkum…este plecata deja de trei luni si mai are de stat inca trei luni… Mi-e dor de ea. Mi-e dor si de Bogdan… Mi-e dor de amintirea vietii tineretilor mele… ma bucur ca am ajuns – si asta gratie tie – sa comunicam dupa atitia ani… Imi face placere sa depanam amintiri din trecutul nostru de tineri adolescenti…

Deja ma bucur de raspunsul tau…

Cu drag te sarut,

andrei

NB: Pozele cu Bogdan sint facute in Italia acum 2 ani…

acelasi,

andrei

118 Provocari Inlantuithe…   Leave a comment

12 noiembrie 2011

ora: 10:59:59 AM GMT

Bucuresti

118 Provocari Inlantuithe…

Traiesc cel putin 118 provocari inlantuithe. Ce inseamna asta?. Pai ce sa insemne… Ma zvircolesc in jurul proprie-mi nemultumiri incercind sa scap, incercind sa ma eliberez … Incercind sa-mi regasesc drumul lasat in urma cu niste ani buni. Imi este foarte greu sa ma readun, sa reusesc sa stau – pentru citeva clipe jos si sa ma astern la o discutie serioasa cu mine insumi… Tot aminind, timpii, s-au dus si gindurile de bine pe care le-am purtat ani buni… Acum incerc sa scap din matasea depresiei acute… Traiesc cel putin 118 provocari inlantuithe…

In tacere, mi le traiesc… In tacere incerc sa nu mi le mai provoc… In tacere traiesc de la o dimineata la alta…

SINGURA MEA REALITATE…   Leave a comment

Vineri, 11 noiembrie 2011

Ora 9:57:56 AM GMT

Bucuresti

SINGURA MEA REALITATE…

Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit nici nu imi mai aduc aminte de unde vin si incotro doream – cindva –  sa merg… De fapt, singura mea realitatea vecina cu emotiile personale, este dorinta nesecata de amintiri si de amintiri si de amintiri… Undeva in dosul creierului, ascunsa bine, bine de tot imi pastrez amintirile nealterate de nici un fel de realitate, pentru ca realitatea pe care o traiesc imi este al dracului de straina… Nu o support de nici un fel. Si nici nu ma straduiesc sa o inteleg sau sa o analizez in vreun fel anume… Nu este treaba mea. Nu este grija mea. Nu am ce face cu realitatea pe care mi-o servesc oamenii ( daca se pot numi asa ) oamenii zilelor noastre…

Traind in acelasi timp, in prezent, dar si in trecut, imi atrag trecutul pentru reechilibrare, pentru reorganizarea sistemului de perceptie… Desi privesc, aproape in fiecare seara la televizor, faptele realitatii, ceva organic interior ma retrimite inapoi in ani si ani demult trecuti… Nu am ce face cu realitatea noastra cretina. Nu am ce face cu blestematia ticalosiilor cotidiene… Nu am ce face cu premiile Antenei 3, de la Londra… Nu am ce face. Nu-mi trebuie nici un fel de analiza… Scriam mai demult ca pentru tot ceea ce traim astazi, noi sintem de vina, numai noi… Lumea nu era de accord cu punctual meu de vedere. Cred ca nici astazi, aceeasi lume nu este de accord…

Cui ii mai pasa cu ce este de accord lumea mea de astazi?..Cui?…

Toate zilele mele seamana intre ele. Toate trairile mele seamana intre ele… Numai trecutul imi mai apartine, tacut, intelept, linistitor si sacru…

In curind, vom deveni cu totii doar trecut… Depinde de, cit de adinc il vom percepe, construindu-l de pe acum…

SCURTA PLEDOARIE pentru GINDIREA LINIARA…   Leave a comment

Joi, 10 noiembrie 2011

Ora 10:51:19 AM GMT

Bucuresti

SCURTA PLEDOARIE pentru GINDIREA LINIARA…

Luna noiembrie s-a jucat pina cum cu mine intr-un fel ciudat… A inceput prin a fi blinda, placuta cu miresme amestecate de frunze putrede dar si frunze vii… Colorate nesintetic, colorate natural, mi-au minunat zilele, in trepte de zece pasi numarati strident, fix… Inca mai speram sa fie o continuare a simturilor mele de asta – vara. Dar nu a fost sa fie asa… Luna noiembrie a acestuia an este ceva mai obosita, ceva mai trista si mai lipsita de ginduri luminoase…

Am coborit, pret de citeva minute bune prin curtea din fata blocului… Incepuse, deja sa burniteze, mai apasat cdecit tineam eu minte ceilalti ani… Aleile din jurul blocului se prezentau ude… se prezentau vii in culoare si simturi… Oamenii treceau grabiti, pe alocuri zgribuliti, dar oricum foarte grabiti si cerniti… Oamenii romani sint eminamente tristi uniform. Sint tristi ca pentru totdeauna. Nici nu au motive sa fie altfel… Un amestec de tristete umeda, friguroasa si gri, ii insotea ca o indestructibila umbra, de care ai vrea sa te desparti, uitind relele care te macina pe interior… care te sufoca si iti astupa nasul si gura, spre nerespiratie… Frig. Peste tot este frig si pomii stau cu bratele intinse spre cer ca intr-o indurata si sincera ruga… M-am asezat pe o banca, chiar daca era uda… Cine din mine mai era capabil sa simta umezeala?… Priveam, incercam sa gindesc si mai ales sa inteleg ce se intimpla cu lumea noastra… Gramezi rupte de ginduri rupte mi se perindau prin fata ochilor mintii… Nu reuseam sa articulez nici macar o biata silaba, de gindire liniara… Priveam sfichiuiala stropilor de ploaie rece de noiembrie, batind oblic tabloul unui noiembrie trist, foarte trist…

Pamintul si iarba ramasa de cu vara mi se adresa in soapte linistitoare… “ Trec toate!… Trec toate!!… Muta-ti gindurile, inchide-le!!… Intre cer si pamint , mica mea lume incearca sa patrunda sensurile de nepatruns ale pravalirii fara fund si opreliste… Intre cer si pamint… incerc sa vad orizontul luminat de sperante , care exista doar in mintea mea bolnava dupa echilibre si legi morale… Lumea intreaga se amesteca virtos, ca intr-un carusel defect, ca intr-o imensa tulumba plina doar de gunoaiele fatarniciei si minciunii fara capatii… Ploua si mie imi este putin mai bine… Si ploua si frigul ma imbarbateaza spunindu-mi ca atunci cind va ninge, se va mai incalzi putin… Norii sint tot mai aproape de pamint, sint tot mai aproape de mine… Am senzatia, ca daca as vrea, cu minimum de effort as putea pasi peste ei, cu ei… am senzatia ca as putea pluti cu ei, tot mai sus si mai sus… Am doar senzatia… Am doar senzatia…

Infrigurat imi aprind o tigara. Sorb cu nesatiu fumul adinc in plamini si ametesc prêt de doua clipe si jumatate… Ametesc, inchizindu-mi ochii si inima, si speranta si durerea si bucuria si gindirea liniara… Ma amestec cu ploaia. Si ea se amesteca cu mine… Fumul ne tine de cald… Norii, de uitare… Raul se pierde undeva intr-o urma necunoscuta…