SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Noua…   Leave a comment

Oaza aceea de linişte pieri pe neaşteptate, cînd într-o luptă de cocoşi dintr-un ţinut îngheţat de departe un cocoş carnivor îi smulse capul adversarului şi-l devoră cu lovituri de cioc în faţa unui public înnebunit de sînge şi a unei fanfare de beţivani care sărbătoriră grozăvia cu muzică de petrecere, căci el fusese singurul care luă în seamă prevestirea cea rea, o simţi atît de clar şi iminent încît ordonă în taină escortei să-l aresteze pe unul din muzicanţi, pe acela care cînta la trompetă, şi într-adevăr găsiră la el o armă de foc cu ţeava scurtă şi omul mărturisi, torturat fiind, că avea de gînd să tragă asupra lui în confuzia iscată la ieşire, bineînţeles, era limpede ca lumina zilei, lămuri el, fiindcă eu mă uitam la toţi şi toţi se uitau la mine, dar singurul care n-a îndrăznit să mă privească nici măcar o dată a fost ticălosul ăsta de trompetist, nenorocitul, şi totuşi el ştia prea bine că nu asta era pricina cea de pe urmă a neliniştii care-l chinuia, pentru că o simţi mai departe în nopţile din palatul prezidenţial chiar şi după ce serviciile lui de siguranţă îi demonstraseră că nu avea motive de îngrijorare, domnule general, totul era în ordine, dar din clipa cînd îl fulgeră presimţirea de la lupta de cocoşi se agăţă de Patricio Aragonés ca şi cum ar fi fost el însuşi, dîndu-i să mănînce din mîncarea lui, să guste din mierea lui de albine cu aceeaşi lingură pentru ca cel puţin să moară împăcat la gîndul că au murit amîndoi împreună dacă s-ar fi pus otravă, şi colindau ca fugarii unghere uitate, călcînd pe covoare pentru ca nimeni să nu le recunoască uriaşii lor paşi tainici, de elefanţi siamezi, navigînd învăluiţi în licări­rea intermitentă a focului ce intra prin ferestre inundînd în lumină verde la fiecare treizeci de secunde încăperile palatului, prin fum de baligi de vacă şi lugubre sunete de sirenă în chip de rămas bun ale vapoarelor ce pluteau în noapte pe mările adormite, îşi petreceau după-amiezi întregi privind ploaia, numărînd rîndunici întocmai ca doi îndrăgostiţi de odinioară, în asfinţitul melancolic de sep­tembrie, atît de departe de lume încît nici el însuşi nu şi-a dat seama că lupta-i feroce de a exista de două ori întărea bănuiala că, dimpotrivă, trăia din ce în ce mai puţin, zăcînd în letargie, că fusese dublată garda şi nu se permi­tea nimănui să intre sau să iasă din palatul prezidenţial, dar că totuşi cineva izbutise să înşele filtrul acela sever şi văzuse păsările amuţite în colivii, vacile adăpîndu-se din cristelniţă, leproşii şi damblagiii dormind printre trandafi­ri, şi la amiază toată lumea părea încremenită aşteptînd să răsară soarele, căci el murise după cum spuseseră semnele de moarte naturală în somn, însă cei mari întîrziau cu ves­tea încercînd să-şi aplaneze în conciliabule sîngeroase veşnicele lor ciocniri. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: