ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… si ma doare, ma doare…(02)   3 comments

Dacă studiem limbajul corpului unui anxios, observăm umerii ridicaţi, (la animale – ridicarea părului de pe spate şi încovoierea coloanei când se simt ameninţate – pisica, de exemplu) expresia feţei tristă sau crispată ori permanent îngrijorată, lipsa celei mai mici schiţări de zâmbet, maxilarul încleştat, pumnii strânşi, mersul uşor înclinat în faţă, cât mai aproape de o bordură, un gard, per-manent în căutarea unui loc de aşa-zisă siguranţă. Nu întotdeauna anxioşii doresc să meargă însoţiţi, de multe ori ei preferă să meargă singuri pentru a evita ca persoanele dragi să fie părtaşe la sufe-rinţa lor, încercând să-i protejeze, deşi ei sunt cei care au nevoie de protecţie, iar în situaţii limită o cer (în timpul unui atac de panică de exemplu îşi sună cea mai de încredere persoană, sperând că aşa nu vor fi singuri în faţa „morţii”, aleargă la cel mai apropiat spital sau rămân împietriţi de spaimă). Cei mai mulţi preferă singurătatea pentru a evita efortul mascării trăirilor interioare, asta după ce au o oarecare „vechime” în anxietate. Evitarea vieţii sociale mai poate fi con-diţionată şi de posibile situaţii jenante în care aceştia ar putea fi trădaţi de propriul corp, iar ceilalţi să afle că individul este anxios.

Aici suferindul se teme că oamenii vor crede cu siguranţă că e nebun, iar acesta în încercarea de a explica diferenţa dintre anxietate şi nebunie va deveni penibil şi privit ca un neajutorat şi implicit va fi marginalizat.Anxioşii au impresia că o nenorocire iminentă se va abate asupra lor, ea pla-nează pretutindeni, îi înconjoară, îi pătrunde, dar nu o poate defini şi nici în-lătura. Nu sunt de acord cu faptul că anxietatea ca simptom psihopatologic se întâlneşte în debutul psihozelor, pentru că ea însăşi este o psihoză. Anxioişii îşi ascund psihoza în speranţa că într-o zi va apărea o minune în domeniul medicinii, o minte strălucită va găsi vindecarea anxietăţii şi vor redeveni persoana sănătoasă, raţională şi calmă de odată. Dacă nu ar exista speranţă, mulţi ar muri pentru că de la deznădejde la moarte nu este decât un pas. Achesez la această speranţă de-oarece medicina va evolua permanent, actualmente în SUA se fac studii asupra punctului care declanşează anxietatea în creier. Din păcate scuza cea mai răspândită la ora actuală de către specialişti psihiatri şi psihologi este modificarea compoziţiei substanţei chimice numită serotonină (sau elixirul fericirii) şi prescriu tratamente cu o largheţe ce îţi dă fiori. Tratamentele cu psihotrope sunt acceptate de majoritatea organismelor, dar dependenţa se instalează şi reacţiile adverse apar în timp. Anxioşii acceptă acest compromis pentru că se reintegrează în viaţa socială, îşi câştigă existenţa, sunt cât de cât echilibraţi, dar şi conştienţi că sunt la jumătate din ran-damentul lor. De multe ori situaţia financiară bună şi găsirea unei ocupaţii captivante ajută mult suferinzii, uneori euforici fiind, uită de anxietatea lor; lucru ce nu este valabil şi în cazul unei situaţii materiale foarte bună.Excelente rezultate dau şi prac-ticarea regulată a exerciţiilor aerobice, indiferent de sex, mecanismul ce pozi-tivează starea de spirit nu este cunoscut.De asemenea este recomandată o ţinută şi un aspect cât mai îngrijit, conform zicalei „arăt bine, mă simt bine”. Evident că nu acesta este leacul anxietăţii, dar ajută la diminuarea ei.

Nu este adevărat că o viaţă sexuală activă şi regulată echilibrează nivelul serotoninei, deşi unii endocrinologi susţin neîntemeiat acest lucru, asta nu înseamnă că încurajez abstinenţa şi nici nu o recomand.Revenind la serotonină, oamenii de ştiinţă, cercetătorii, explică apariţia unui blocaj al fluxului serotoninei la nivelul creierului, acesta acţionând ca o barieră, nepermiţându-i fluxului sanguin să tran-sporte necesarul de substanţă în creier. Aici intervin substanţele chimice artificiale – medicamentele – ce recaptează serotonina. Pe la începutul secolului XX, când medicamentele nu erau atât de diversificate şi performante ca astăzi, se efectua cu oarecare succes şocul electric. Reacţiile adverse erau crunte: pacienţii rămâneau cu handicap locomotor sau ver-bal, deşi erau informaţi de la început de posibilitatea acestui lucru. Este un mare semn de întrebare cum de nu a fost perfecţionat acest electroşoc astfel încât să poată fi folosit şi astăzi, iar efectele secundare să fie minime sau zero. Psihoterapia anxietăţii, cea compo-rtamental-cognitivă are în general rezu-ltate lamentabile vis-a-vis de aşteptările persoanelor anxioase cât şi a eficienţei. Rezultate cât de cât concrete se obţin cu ajutorul relaxării progresive, iniţial într-un cabinet de specialitate. Din păcate cei mai mulţi psihoterapeuţi merg cu încăpăţânare pe varianta psihoterapiei comportamental-cognitive, pistă cu totul eronată în cazul persoanelor adulte. Hipnoza eriksoniană are oarecare rezultate prin diminuarea semnificativă a anxietăţii, dar numai pentru câteva ore din păcate.Senzaţia permanentă de frică face ca hormonul numit adrenalină să fie secretat din abundenţă.  Astfel pulsul creş-te, musculatura se încordează, respiraţia devine accelerată şi restul simptomelor neplăcute curg, parcă la infinit.Statisticile arată că 6.5% din populaţia globului suferă de anxietate, o cifră alarmantă, iar acest procent repre-zintă numărul persoanelor diagnosticate corect. Într-un interviu acordat revistei „Formula As”, cel mai bun psihiatru din Europa de S-E, nu numai în opinia mea,  domnul doctor Adrian Ionescu, de la spitalul Nifon – Buzău, spune că bolile mintale cele mai frecvente întâlnite şi care ocupă primul loc în rândul pacienţilor sunt tulburările anxioase. Tot domnia sa, domnul doctor Adrian Ionescu relatează că „diagnosticarea bolilor mintale nu este deloc simplă. Un reprezentant de frunte al Universităţii Harvard, dr Ross Baldesarini, a afirmat la un congres de psihiatrie desfăşurat în SUA că un bolnav cu tulburare bipolară aşteaptă în medie circa 8 ani pentru a i se pune un diagnostic corect. Extremele temporale de diagnosticare a unei boli mintale sunt cuprinse între 8 luni şi 28 de ani!…”. 

Anunțuri

3 responses to “ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… si ma doare, ma doare…(02)

Subscribe to comments with RSS.

  1. ai dreptate, eu sunt claustrofoba nediagnosticata fiindca manifestarile le pot tine in frau, asta nu inseamna ca nu le am, orice spatiu inchis ma ia cu senzatie de voma, tocmai de aceea m-am tot gandit cum s-o inving si-atunc am facut lucrul de care mi-e frica, si am reusit 2 ani jumatate, bine, incarcerarea nu am exemplificat-o la nivel fizic ci la nivel afectiv si psihic, ceea ce cred ca e mult mai „bine” :)) si as putea spune ca m-am invins cu …succes, dar asta nu inseamna ca uneori cand ma simt incoltita nu ma gandesc sa fug, uneori reusesc, alteori nu sau doar pe moment, dar mi s-a cam urcat la cap puterea asta, am impresia ca pot sa fac ce vreau cu mine

  2. nu sunt mazaza ci maia, nu stiu daca optiunea teme din wp nu-ti permite sa afisezi alt mod de a introducere date personale la un coment decat in orb dar gasesc ca are ceva cinism in el theme shaperul ales de tine, dupa ce tastezi, nici nu te lasa sa vezi daca ai tastat corect tre sa alergi dupa prompter, ma-ntreb daca e casatorit

  3. …adevarul esta ca sintem infiorator de singuri,,,

    Andrei D.MITUCA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: