Archive for Iulie 2012

ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… cum este sa fii, prizonierul propriei tale minti…(04)   Leave a comment

Persoanele afectate pot fi de orice vârstă şi de orice sex, dar statisticile încadrează debutul tulburării anxioase la vârste între 20 şi 30 de ani, iar impactul acestor boli mintale se resfrânge în viaţa de zi cu zi. Unele persoane au descoperit ceva ce funcţionează. Ele realizează că furioase fiind, nu mai sunt conştiente de simptomele anxietăţii. Reversul medaliei este unul nefericit, deoarece în timp această strategie ce inhibă anxietatea va distruge viaţa socială şi elimină orice posibilitate de a lega relaţii cu oamenii, ducând la izolare şi fiind din nou captaţi de propria anxietate. Ideal ar fi ca dimineaţa după trezire fiecare persoană să îşi îndrepte atenţia spre propriul interior pentru a afla dacă vechea suferinţă mai este prezentă pentru o nouă zi de chin şi aceasta să fi dispărut.

Însă aproape instantaneu ea poate fi simţită ca gata de atac în orice clipă şi frica de a fi umilit în public este la locul ei în fiecare moment. Dureros este că nu ai unde fugi, iar luciditatea nejustificată că se poate isca un atac oricând face ca temerile să cuprindă o mulţime de forme: teama de a traversa strada, de a trece un pod, de a intra într-un tunel, în lift sau într-un magazin aglomerat. Aceste frici provin din propria gândire care joacă feste cu presupuneri de genul „ dacă intru în magazin şi nu pot ieşi repede din cauza aglomeraţiei? Ce va crede lumea când va vedea că ies fugind? Că am înnebunit cu siguranţă ”.

Cu mare uşurinţă aceste primejdii imaginare pot ele însele să devină stări de anxietate, create de pro-pria noastră minte. Sentimente chinu-itoare cum ar fi părăsirea realităţii curente sau părăsirea propriului corp sunt foarte aproape de a împinge individul spre nebunie, iar teama continuă să crească. Lumea medicală ar trebui să-i educe pe suferinzi, cât şi noi care avem o rudă, un apropiat ce se chinuie cu tulburarea anxioasă, deoarece mulţi bolnavi îşi ascund problema şi se izolează social.Să începem educaţia prin a le învăţa boala şi a le o explica acestora. Desigur ei sunt firi sceptice, iar dacă avem materiale, cărţi, cd-uri, etc, să îi lăsăm să îşi cunoască singuri boala, făcându-şi suferinţa mai uşoară.

Este nevoie de altruism, efort şi timp pentru a-i ajuta să recâştige echilibrul necesar supravieţuirii oarecum normale.Cu certitudine mulţi se întreabă: „ Oare sunt victima unui blestem? Oare am aşa multe păcate de şi-a întors Dumnezeu faţa de la mine?”, iar alergarea spre biserică devine iminentă. Utilitatea bisericii este de necontestat, dar nu putem spune că este varianta certă spre vindecare. Nu sunt cunoscute cazuri de vindecări miraculoase, dar rugăciunea ajută la pozitivarea stării de spirit, discuţia cu un preot făcând să scadă tensiunea interioară, iar pildele de la slujbe vor opri bolnavul de la gândul sinuciderii. Înţelegerea procesului „ Anxietatea din cauza anxietăţii” este un pas important în cunoaşterea bolii. Dacă anxietatea patologică nu ar exista, un atac de panică nu ar apărea niciodată. Altfel descrisă anxietatea sau tensiunea este modul în care organismul ne semnalează că este ceva în neregulă şi trebuie să luăm măsuri.