Definitia apei SONIEI…   1 comment

Definitia apei SONIEI…

De cand curge timpul…? De ce vine Apa din munte? De ce nu pot face bulgari de apa, cum fac iarna de zapada? De ce nu are forma Apa? De ce suntem mai mult Apa decat Pamant?

Erau intrebari pe care, la incoltirea lor in mintea mea, nu indrazneam sa le pun celor din jur… M-ar fi privit ca pe o ciudata, pentru ca nu cautam explicatii cum primeam din manuale la scoala. Trecusem binisor de 5 ani, cand vesnicul ” De ce? ” e primit cu destul de multa intelegere si ingaduinta… Sunt nascuta sub semnul zodiacal al Apelor, zodia Cancerului, sau a racului, deci trebuia sa caut aceste raspunsuri in mine. Nu am facut-o, copil fiind, mi-am trait copilaria, ascunzand intr-o uitare aproape ignoranta, toate aceste intrebari, care au dospit la randul lor, altele…

Apa. Aparent cel mai simplu element din natura, fara de care viata ar fi imposibila este si va ramane un mister pentru cei mai multi dintre oameni, ne va fascina si ne va atrage, inexplicabil. Cunoaste oricine senzatia pe care o traim in apropierea unei Ape… Parca ne cheama, parca ne ademeneste… Unde ne este cel mai bine in intreg parcursul unei vieti omenesti? In Pantecul mamei, in Apa in care ne creste si ne ocroteste…

Apa ne vrea goi, despuiati de orice inhibitii sau prejudecati, ne cere sa ne contopim, sa ne lasam slefuiti fara teama de stirbire. Apa nu ne ineaca, noi o facem din nepricepere, dintr-o cutezanta geamana cu prostia si infumurarea, infruntand-o cu o superioritate falsa…

M-am nascut si am crescut intre doua ape, mereu am fost mandra de asezarea orasului meu natal; mereu ma gandeam cum pot doua rauri puternice, ca Siretul si Moldova, sa se impreuneze ca doua brate enorme de forta , sa inlantuie un oras atat de mic, fara sa il sugrume si sa il acopere. Astfel, impresionata de marinimia Apelor, am trait si traiesc convinsa ca oraselul meu e un loc magic, ferit de toate relele, un loc ocrotit de Ape… In vara anului 2008, in pragul inundatiilor anuntate, pe langa grijile pe care mi le faceam pentru casa parintilor mei si viata lor, studiam chipurile oamenilor, infricosati si totusi plini de speranta… Ochii lor semanau a ruga surda, batranii ma impresionau cel mai mult, nu mai cereau ceva pentru ei, aveau intiparita resemnarea pe chipuri… Cereau pentru copii si vite, INDURARE…De la Apa…

Teama de Apa o am si eu, dar vine tot din neintelegere, din adaptarea la principii si reguli dupa care ne ghidam in micul nostru traseu prin viata… Reguli umane, limitate, care se opresc la granita dintre cunoasterea pur stiintifica si Adevarul Apei…

 De unde-mi vine Apa? Din mine, din Tine, din Voi, din Noi, din adancul Pamantului… Ar trebui sa invatam  de la Pamant si de la Apa asteptarea, dorinta fireasca a impreunarii, rodirea, simtirea, rasuflarea, setea… Ar trebui sa invatam IUBIREA… Asa cum ne-a fost data odata cu Apa, Aerul, Pamantul, Soarele, Viata..

Ma voi intoarce curand sa va impartasesc din experienta scufundarii in Atlantida, unde ma simt chemata  de surorile mele, Oceanidele… Taina Apei e abia la inceput, ochii si sufletul meu abia au invatat plutirea…

Simt ca fiecare om in parte are propria lui viziune asupra apei, fiecare o simte si o percepe diferit, si totusi cumva la fel. Nu m-am limitat niciodata la cat stiu din studiul propriu sau din ce mi s-a predat la scoala, mereu am ciulit urechea la povesti, mereu am lasat imaginatia sa ma poarte mai departe de taramul cartilor…

Minulescu, eternul romantic, are o poezie de-a dreptul fenomenala in care Inima devine izvor… Nu voi cita toata poezia, dar ma mangaie pe suflet sa imi reamintesc exact bucata care imi va ramane mereu in memorie…

  ”  Inima — ciutura goala —
Cine te spoi cu smoala
Si te-ascunse in ograda,
Nimeni sa nu te mai vada,
Ca sa-ti mai cerseasca apa
Cand de sete gura-i crapa?
Inima — ciutura mea —
Da-mi sa beau, dar altceva,
C-apa rece ti-au golit-o
Toti cei care ti-au sorbit-o!…
Da-mi ce mi-ai pastrat doar mie —
Da-mi un strop de apa vie!…”

Imi pare indeajuns sa privesc un om in ochii lui si sa inteleg cum i-s Apele… Pot sau nu pot sa ma scald, am sau nu am curaj sa ma avant? Limpezimile sufletelor acolo se oglindesc, desi nu odata am intalnit ape tulburi in priviri ce pareau atat de curate…

Apa e un cerc perfect, un rotund ce depaseste puterea de intelegere a mintii umane, o Creatie divina. Cum mangaie ea piatra, dandu-i netezimi pe care mana omului nu o poate face niciodata… Cu cat saraceste fundul albiei, cu atat e mai limpede….

Am inceput sa invat plutirea, cu teama si cu pofta de a trai. Apa m-a primit flamanda, trimitandu-mi spre toate extremitatile vazute si nevazute ale fiintei mele, impulsuri astrale… Nu am stiut sa respir pana acum fara Aer… Apa mi-a dat lectia primordiala, alinandu-ma, spalandu-ma, sedimentandu-ma, asezandu-ma…

Iubirea si Apa… Apa si zambetul… Apa si frica… Timpul si Apa… Vesnicii care ne prind in dansul acesta fantastic, vindecandu-ne de orice trufie…

Lacrima vietii- Apa vie…

Anunțuri

One response to “Definitia apei SONIEI…

Subscribe to comments with RSS.

  1. Ajungem intr-un loc unde valcelul se gatuie in stransoarea stancilor si acolo zapada e imensa … ma uit in sus si vad cum toata zapada vrea sa-mi spuna ca va curge exact pe acolo dc o mai deranjam mult ! Hmmm, chiar pe acolo ar trebui sa trecem noi 😀 Ma lipesc de un bolovan, ma agatz cu pioletul de crestaturi si incerc sa trec peste el, dar nu pot sa ma inaltz, chiar langa bolovan sub zapada este un gol de aer si simt ca ma scufund cu picioarele tot mai adanc.Cautam solutzii pt a trece de impas, ne uitam sa vedem dc am putea sa catzaram pe bolovani, dar nu vad nici un tzanc de stanca iesit in afara, nu avem cum sa ne asiguram .. fir-ar pitoanele au ramas la Mardale… neasigurat nu-mi vine sa ma cocotz pe acolo, tot prin zapada trebuie sa trecem. Asa ca batucesc bine zapada in jurul pietroiului si cu un picior prin zapada si unul pe stanca ma inaltz si ma salt peste bolovan… ufff, am trecut in sfarsit, mi-era groaza ca as fi putut descatusa toata zapada aflata in stransoarea stancilor si dc s-ar fi pornit la vale m-ar fi luat si pe mine si pe Adi ce era sub mine.Ne tinem tot mai aproape de stanci, dar alunecam cand calcam pe stanca, n-avem aderentza, asa ca ne oprim sa punem coltzarii… anevoioasa treaba pe vantul asta, trebuie sa-mi dau jos o manusa si in scurt timp innebunesc de durere, mi-e toata mana inghetzata si abia o mai simt… nici n-am loc sa ma misc, stau pe o mica platforma de zapada batucita si cand ma uit la panta ce e sub noi nu-mi vine sa cred ca am urcat pe acolo prin zapada aceea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: