Archive for the ‘Arte Vizuale…Filme…’ Category

2014 – Xanthi, GREECE – Efectul Fenomenului FaceBook – Reprezentare IdeoDigithalGraphica_06   Leave a comment

IMAGINE of FaceBook_06

Daca ar fi sa renunt la Ginduri…   Leave a comment

Vineri, 06 mai 2011

Ora 08:21:24 AM GMT

Bucuresti…

Daca ar fi sa renunt la Ginduri…

Black & White_01Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavera de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Coboram din pat adormit, dar sufletul imi raminea in continuare sa se odihneasca. Sufletul meu nu simtea nevoia sa bea apa rece sau sa fumeze. Obligatoriu ma duceam spre geam sa vad daca mai ploua. Si ma linisteam vazind rotocoalele de apa tulburata in baltoacele din fata blocului… Zgomotul produs de caderea picurilor de ploaie imi linisteau sufletul invoburat de ani si ani de nelinisti, de ani si ani de dureri surde de care nu ma scapam, cuprins fiind ca intr-un carusel dement de ghinion amestecat cu ulei ars de motor diesel… Am ramas tributar placerii ploii, demult, de pe vremea copilariei petrecute la Sibiu…peste care nu pot trece cu nici un gind. Daca ar fi sa renunt la gindurile ploii, atunci mi-as produce in rau incomensurabil, un rau primordiala de uscaciune si regrate eterne…

Nu vreau si nu pot sa renunt la ginduri. Ele imi sint singurele confidente confiate. Ma apuca de mina dreapta si ma trec strazile imaginare ale copilariei trecute dar nu uitate…Servici nu mai am. Postul meu s-a desfintat in decembrie – anul trecut – si imi este tare greu sa innebunesc singur in casa, intre patru pereti, urmarind cum cade ploaia pe pamint… Urmarind sa cada cit mai completa, cit mai frumoasa si mai melancolica… As incepe sa citesc o carte. Dar nu am stare. As incepe sa scriu ceva din amintire, dar – de asemenea – nu am stare. Singura stare care a ramas lipita de mine este aceea de anu renunta la ginduri… De a nu renunta la a ma mai gindi, la a emotiona propriile-mi simturi si trairi…

Daca ar fi sa renunt la ginduri… inseamna ca as incepe sa renunt la mine… Si nu vreau asta… Nu vreau deloc…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavera de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

2012 – profetia este reala sau falsa?…   Leave a comment

2012 – profetia este reala sau falsa?

Dupa cartea Istoria Secreta a Omenirii – vol II, aparuta in mai 2006, de Eugen Delcea.

Astru-n apa...Maya ramane in continuare o civilizatie misterioasa, aparuta din neant si cu o origine inca nedeslusita, la fel ca in cazul Sumerului, Indului sau Egiptului Antic. O civilizatie cu un calendar inexplicabil de asemanator cu cel al dacilor, cu date cosmice calculate pana la milioane de ani in trecut, deci avand cunostiinte astronomice extraordinar de avansate.
O dovada in acest sens este si calendarul, de o exactitate demna de secolul XX. Anul mayas avea 365,242129 zile, in conditiile in care actualele calcule dimensioneaza anul la 356,242198 zile. Pentru comparative, sa retinem un amanunt: calendarul Gregorian indica 365,2425 zile.

Desi extraordinar de exact, calendarul mayas se opreste in 22 decembrie 2012! Aceasta data obsedeaza omenirea de cateva secole si i s-au cautat diverse explicatii, majoritatea de esenta religioasa, mai ales ca unele pasaje ofera argumente in acest sens. Vom vedea, insa, ca Sfarsitul Timpului nu este si Sfarsitul Lumii, cum gresit s-a inteles si transmis prin Biblie. Schimbarile care se asteapta in 2012 vor modifica total viata pe Terra si omenirea insasi.
– Alexei Dimitrov, un cercetator rus, a constatat ca Luna isi fabrica atmosfera proprie, una alcatuita din compusi ai sodiului, care acum se intinde ape o suprafata de 6000 kmp.
– Atmosfera lui Marte creste rapid si se crede ca ar fi dus la defectarea lui Mars Observer, in 1997.
– Atmosfera Terrei este si ea in schimbare, in straturile superioare formandu-se un nou gaz, care nu exista pana acum iar activitatea vulcanica a crescut de 5 ori din 1875 incoace.
– Venus sufera o crestere vizibila a intensitatii luminoase.
– Campul magnetic al lui Jupiter s-a dublat iar intre planeta si unul dintre sateliti s-a format un tub de radiatie ionizata.
– Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli, isi maresc campul magnetic si devin tot mai stralucitoare.
– Campul magnetic al Soarelui a crescut si el cu 230% din 1901 incoace.
Academia Nationala de Stiinte din Siberia anunta ca aceste multiple schimbari din sistemul solar se datoreaza intrarii acestuia in Centura Fotonica, o zona cosmica cu o energie mult mai intensa. Aceasta energie este preluata de Soare si apoi raspandita in intreg sistemul solar.

Centura Fotonica este formata din mai multe benzi fotonice care emana din centrul Galaxiei si sunt asociate cu spiralele Caii Lactee. Centrul Galaxiei se afla in Constelatia Pleiadelor, fiind marcat de steaua Alciona, Soarele central al Pleiadelor, aflat la 400 de ani lumina de noi. Centura Fotonica incercuieste Constelatia Pleiadelor. Sistemul nostru solar trece prin aceasta Centura de doua ori in 25.920 ani, perioada considerata Anul Galactic (numit de antici Anul Mare), iar trecerea Centurii dureaza 2000 de ani.
Se crede ca Soarele nostru a intrat deja in Centura, inca din 1998, si se estimeaza ca Terra va intra in 2012. Intalnirea cu Centura Fotonica pare sa duca la transformarea omului profetita de Biblie, la o teribila experienta spirituala.
Se presupune ca oamenii cu un comportament egoist si, deci, cu vibratii scazute in aura energetica nu vor supravietui radiatiei de inalta frecventa existenta in Centura Fotonica. Cu alte cuvinte, va avea loc o mare selectie naturala pe baza spirituala amintita.

Orice fiinta este alcatuita in primul rand din energie. Iar energia este informatie, si invers. Corpul material este doar invelisul altor corpuri energetice. Omul se incadreaza si el, fireste, in organizarea universala. „Animal cu (oaresce) ratiune”, fiinta umana a fost inzestrata cu capacitatea de a avea o paleta larga de trairi, sentimente si ganduri.
Dovada ca acestea sunt energii in stare pura ne este oferita de constatarile de-a lungul timpului si cercetarile stiintifice din ultimile doua secole. Trairile si sentimentele negative creeaza energia negativa, nefasta, iar gandurile se pot chiar si materializa, dupa cum s-a reusit in proiectul Montauk. Ca orice energie, sentimentele, trairile si gandurile umane au o anumita vibratie. O energie negativa nu poate avea, evident, decat o vibratie joasa, pe principiul universal al evolutiei.

In Univers, nimic nu este intamplator iar totul este subordonat unui singur scop: perpetuarea si evolutia vietii. Materia insasi este inzestrata cu o inexplicabila capacitate de a crea viata! Exista legi universale chimice, fizice, astronomice si chiar juridice. Ele nu sunt insa stricte, pentru ca Universul nu este Armata Poporului iar cuvantul de ordine este diversitatea. Viata trebuie sa evolueze prin forte proprii, fara dirijari cazone, sa se confrunte cu cele mai dificile situatii.
Cine invinge merita sa mearga mai departe. Chiar si razboaiele au rolul lor in programul universal. Nu sunt de dorit, in general, dar determina unitatea unei natii, planete sau chiar unei galaxii (?) si evolutia stiintifica, aducand o presiune si o urgentare sporita in acest sens. Tot ele, aduc un examen energetic major, o separare intre „baiatii buni si baietii rai” – dupa gandirea simplista americana.

Fiindca totul este energie, nici Universul nu face exceptie de la regula. Asa cum el a fost creat prin explozia colosala a unui… atom, tot asa exista surse de energie pozitiva ce alimenteaza galaxiile iar de la acestea, prin sori, sistemele solare. Aceste energii sunt de frecventa foarte inalta, pentru a putea strabate distanele imense, pana la sorii captatori.Pe de alta parte, planetele, sistemele solare si galaxiile se afla intr-o continua miscare, parca pentru a beneficia toate de aceste izvoare de energie a evolutiei. Miscarea are insa si un reflux: catastrofismul… periodic. Nu intamplator, galatenii Ioan Farcas si Ilie Ghetu au devenit subiect pentru „Discovery” TV, teoria lor fiind cu adevarat revolutionara. Conform acestora, la 180-200 milioane ani, Galaxia noastra sufera, permanent, transformari radicale iar sistemul solar de trei ori in acest interval.

O data la 60-70 milioane de ani, modificarile de pe Terra sunt atat de radicale incat, spun cei doi, „pana si istoria nu poate fi considerata o observatie continua”. Toate aceste modificari sunt ciclice si… obligatorii si se datoreaza permanentei miscari a galaxiei si sistemului solar. Doar izvoarele de energie pozitiva par a avea o anumita stabilitate.

2012 pe Terra
Am tot mentionat ca trecerea prin Centura Fotonica duce la o schimbare radicala a vietii pe Terra. Ce inseamna insa aceasta, concret? Centurile de siguranta, va rog! Centura Fotonica atat de imensa, incat trebuie strabatuta timp de 2000 ani, emite o intensa radiatie electromagnetica, atat in spectrul vizibil, cat si in cel invizibil, de inalta frecventa (inclusiv raze X).
Fotonii Centurii vor exercita o multipla si socanta influenta asupra materiei terestre. In primul rand, se va constata fluorescenta tuturor corpurilor iar ca rezultat… nu va mai exista noapte timp de 2000 de ani!!! Corpurile vor emite o lumina fara temperatura si nu vor avea umbra.
Intregul sistem solar isi va schimba structurile moleculare ale materiei iar energia fotonica nu va mai da dureri de cap la NASA, va deveni sursa majora de energie libera si nepoluanta (gandita de Tesla).

Planeta va suferi o scadere progresiva a densitatii si isi va schimba „bataia inimii”. Dupa ce a avut o valoare constanta timp de milenii, „rezonanta Schumann” a Terrei a inceput sa creasca, din 1980, de la 7,8Hz, apoi sa se accelereze, ajungand la 12 Hz, nivelul de astazi.

Aceasta inseamna ca, data fiind cresterea frecventei vibratorii a Pamantului, cele 24 de ore de viata ale unei zile sunt… doar 16 ore reale! Deocamdata este inca bine si acceptabil, desi explica de ce nu mai avem suficient timp, suntem tot mai grabiti si mai obositi.

Ce se va intampla in momentul intrarii in Centura Fotonica, in 2012 sau in alt an, este pur si simplu de neinchipuit: intreaga planeta, inclusiv omenirea, va trece intr-o alta dimensiune! Inca neclar? Mai concret: 24 de ore vor fi… 0 ore efective, deci timpul terestru nu va mai exista!!! Iar pentru ca o nenorocire nu vine niciodata singura, in acel „Punct Zero” se vor inversa si Polii Magnetici ai Pamantului. Veste buna este, repet, ca Sfarsitul Timpului nu inseamna Sfarsitul Lumii

Semn ca momentul este relativ aproape, intensitatea plasmei stralucitoare de la marginea sistemului solar a crescut recent de 10 ori. Prin intermediul Soarelui, planetele au primit si ele o energie sporita.

Mayasii ne retransmit si ei informatiile primite de la zei despre schimbarile ce vor urma:
– intregul sistem solar se va sincroniza cu Galaxia si intregul Univers, cu efecte benefice;
– vom depasii tehnologia actuala si ce cunoastem despre Timp si Spatiu;
– banii vor disparea ca necesitate;
– vom intra in Dimensiunea a 5-a;
– ADN-ul uman va fi reprogramat, ajungand la 12 spirale, de la 2 in prezent.
In ce priveste fiinta umana, schimbarile vor fi deci, colosale in sens pozitiv. Insotite totusi de simptome neplacute (inca o veste buna – este semnul ca organismul se purifica):
– migrene, dureri de cap, oboseala, ameteala sau palpitatii;
– simptome specifice racelii (febra, transpiratie, dureri osoase etc.) ce nu pot fi tratate prin tratamente clasice;
– slabiciune musculara, respiratie greoaie, oboseala nejustificata;
– modificari in sistemul limfatic si imunitar, neliniste, depresii, stres si fascinatia trecutului.
In momentul intrarii in Centura Fotonica se va produce un amplu proces de rearmonizare, de recalibrare a frecventelor propriului corp uman cu cele de referinta din Univers, ducand la o crestere a celor umane. Este asa-numita „inaltare”, „ridicare la Cer”, de care vorbesc si vechile scrieri.

„Inaltarea” fiind brusca si puternica, cei cu vibratii joase, negative (rautate, egoism etc.) nu vor rezista transformarii. Frecventele genomului uman si ale ADN-ului sunt foarte inalte, vibratiile foarte fine. Sunt in fapt lumina, ceea ce explica vizibilitatea aurei la zei si sfinti.

Dr. Berrende Fox a constatat ca, de 20 de ani, oamenii au inceput sa se schimbe la nivel celular iar unii chiar si-au dezvoltat noi lanturi in structura ADN-ului, fapt observat prin teste de sange.
Bine, bine, vor intreba oamenii de afaceri, si eu ce castig de aici?! Sa vedem daca le place:
– intuitia si capacitatile paranormale se dezvolta mai repede;
– folosirea unei parti mai mari din creier, peste 10-15% cat in prezent;
– toate bolile incurabile vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul;
– se vor inmulti bioterapeutii si telepatii;
– corpul fizic va incepe sa se schimbe si probabil vom vedea(cei care scapa!) o aura de lumina ca sfintii de pe peretii bisericilor.

Ideea este ca 2012 este foarte aproape de noi si majoritatea vor ajunge cu siguranta sa vada daca aceasta profetie este reala sau falsa.

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_I-am asteptat din totdeauna …   Leave a comment

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_I-am asteptat din totdeauna …

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Patru…   Leave a comment

Prima oară cînd îl găsiră, aflat la începutul toamnei vieţii lui, naţiunea mai era încă destul de vie pentru ca el să se simtă în primejdie de moarte chiar şi-n singurătatea dormitorului său, şi totuşi cîrmuia mai departe ca şi cum ar fi ştiut că îi e hărăzit să nu moară în vecii vecilor, căci pe atunci nu părea că era vorba de un palat prezidenţial ci de o piaţă unde erai nevoit să-ţi croieşti drum printre slugi desculţe care descărcau de pe măgari zarzavaturi şi coşuri cu găini prin coridoare, sărind peste cumetre cu copii morţi de foame care dormeau claie peste grămadă pe scări, aşteptînd miracolul milostiveniei oficiale, şi trebuia să te fereşti de puhoaiele de zoaie aruncate de concubinele slobode la gură care puneau în vase flori proaspete în locul celor de peste noapte şi spălau podelele, îngînînd cîntece de dragoste amăgitoare în ritmul în care băteau cu crengi uscate covoarele prin balcoane, totul petrecîndu-se în toiul scandalului stîrnit de slujbaşii pe viaţă care descopereau găinile ouîndu-se în sertarele birourilor, al foielii curvelor şi soldaţilor prin closete, al larmei de păsări şi încăierărilor de cîini vaga­bonzi chiar şi în cursul audienţelor, fiindcă nimeni n-avea habar care cine este, nici de partea cui, în palatul acela cu porţile deschise în a cărui dezordine nemaipomenită era cu neputinţă să-ţi dai seama unde se afla cîrmuirea.

Stăpînul casei nu numai că lua parte la prăpădul acela ca de bîlci, dar îl şi stîrnea şi-l aţîţa, căci îndată ce se aprin­dea lumina la el în dormitor, înainte de cîntatul cocoşilor, garda prezidenţială suna deşteptarea vestind noua zi cazărmii Conde din vecinătate, aceasta o repeta pentru baza de la San Jerónimo, care la rîndul ei o trîmbiţa fortăreţei din port, iar aceasta o repeta din nou de şase ori, una după alta, trezind mai întîi oraşul, apoi toată ţara, în vreme ce el medita pe closetul portabil, încercînd cu mîinile să-şi domolească ţiuitul urechilor care începea tocmai atunci, şi văzînd cum licăreau luminile corăbiilor pe mişcătoarea mare de topaz, care pe timpurile acelea de glorie se mai afla încă în faţa ferestrei sale. În fiecare zi de cînd luase în stăpînire palatul, supraveghease mulsul la grajduri ca să măsoare cu mîna lui cantitatea de lapte pe care cele trei căruţe prezidenţiale trebuiau s-o ducă la cazărmile din oraş, bea apoi la bucătărie o ceaşcă mare de cafea neagră şi mînca turtă de manioc fără să ştie prea bine încotro aveau să-l poarte toanele acelei zile, mereu atent la sporovăială slugilor, cărora fiind de-ale casei le vorbea pe limba lor, preţuindu-le nespus linguşelile cere­monioase şi desluşindu-le lesne intenţiile, şi puţin înainte de ora nouă făcea o baie prelungă, în apa cu ierburi fierte din bazinul de granit construit la umbra migdalilor din grădina sa particulară, şi abia după unsprezece izbutea să-şi biruie neliniştea ce-l cuprindea în zori şi să facă faţă întîmplărilor reale.

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

Ionut POPA – Un zimbet de primavara…   1 comment

Un zimbet de primavara…

Ionut POPA

– „Nu mor caii când vor câinii!”
– Ah, Dumitrule, știu că ești de acord cu mine. Ce rău îmi pare că nu spui nimic. Cum or fi reușit să te aducă în halul ăsta? Fiori de sticlă îmi pătrund pe sub pielea și se sparg în șira spinării doar când mă gândesc. Uită-te la tine, ești o legumă. Să chem o asistentă să îți schimbe perfuzia.

Spunând acestea, Sebastian părăsi încăperea în care Dumitru stătea amorțit într-un pat pe jumătate ruginit. Pe holuri răsăreau bolnavii la fiecare pas, ca ciupercile gata putrezite după o ploaie de apă stătută. Trebuia să fie atent să nu se atingă de ei sau, și mai important, să nu se lanseze în vreo discuție cu aceștia; contaminarea ar fi fost iremediabilă. Asistentele se găseau din ce în ce mai greu. Ar fi zis că și-au luat toate zborul, dar nu era așa. Se înghesuiau în podul spitalului. Le înghesuiau doctorii, mai bine spus. Nu pe toate odată, evident. Erau multe care stăteau la coadă, căci n-ar fi încăput în număr mare în podul de dimensiuni, totuși, limitate. Sebastian căutase aproape în tot spitalul o asistentă disponibilă. Când într-un final găsise una, aceasta îi arătase un semn discret prin mișcările la fel de discrete ale degetului mare și arătătorului, unul contra celuilalt, ca și când ar fi făcut o biluță din secrețiile mucoase pe care nu de puține ori le planta cu atenție pe marginile inferioare (ca să nu se observe) ale paturilor bolnavilor. Sondându-și buzunarele, scoase o hârtie pe a cărei față era imprimată un chip ce-i făcea întruna semne cu ochiul asistentei. Aceasta îl urmă până în camera în care zăcea amicul său. Asistenta trase draperiile și deschise larg geamul. Soarele aluneca în camera sordidă de spital pe razele întinse ca niște coarde, și vântul producea acorduri de lumină la atingere acestora.

– Fiți sinceră cu mine, o să-și revină vreodată?
Asistenta privea pacientul cu ochi studioși, îi luă tensiunea, îi schimbă perfuzia și se întoarse către Sebastian.

– Domnule, cunoștința dumneavoastră se află în stare terminală de prostie. Sunt foarte slabe șansele să-și revină. Dar cine știe…
– Nu puteți decât să vă rugați.
– Doamnă, eu nu cred în aiurelile astea. Cui să mă rog? Lui Dumnezeu? Păi Dumnezeu este aproape la fel de inexistent, deci nepăsător, ca statul. Scuzați-mă, nu mă dau în vânt după inutilități. Totuși, e cam nepotrivit să sfătuiți pacienții (sau cunoscuții acestora) să se roage, în contextul în care aceștia se află, până la urmă, în incinta unei instituții sanitare, în care bolnavii ar trebui susținuți cu medicamente, tratamente etc. Dacă știam că le serviți oamenilor gogoși stricate, l-aș fi internat pe Dumitru într-o biserică, dar, din păcate, biserica nu oferă astfel de servicii și deci încercarea mea ar fi eșuat înainte de-a fi putut prinde contur. Sau l-aș fi abandonat într-o mănăstire, dar acolo ar fi trebuit să dau șpagă și, pe deasupra, m-aș fi așteptat oricând la o înștiințare cum că Dumitru este posedat și trebuie exorcizat de urgență. Și alți bani aruncați pe fereastră. Nu este posedat decât de prostie, dar aici intervine altă problemă.

– Stimate domn, eu sunt o simplă asistentă, sufăr la unison cu pacienții. Dacă ar fi după mine, i-aș duce pe toți în țările calde. Dar, cum nu pot, rezultatul este cel pe care deja îl cunoașteți.
Spunând acestea, asistenta se îndreptă către suportul mobil de perfuzie, îi scoase punga în care refulase vizibil câteva dâre consistente de sânge și-o înlocuise cu o alta plină de sănătate.

– Gata, i-am schimbat perfuzia. Trebuie să plec; am o treabă importantă de rezolvat. Să nu mă căutați.

Îi aruncase o privire încruntată lui Sebastian, începând să se descheie la halat puțin câte puțin, continuând și după ce părăsise încăperea înmiesmată de mirosul puternic de primăvară al rahaților de câine abandonați prin curtea spitalului, pe trotuarele din afară curții, la fiecare metru, peste întreaga suprafață minunată a orașului ce se ridica asemenea unui monument de ignoranță, boală și anesteziere generală. La toate acestea se adăugau și materiile fecale ce-i ieșeau lui Dumitru pe gură în scurtele-i momente de străduință sterilă de a închega niște opinii referitoare la starea generală a populației. Era de înțeles, fiind bolnav în stadiu terminal. Norul de parfum pe care tânăra asistentă îl lăsase în spatele său ca un automobil ce-și tușește gazele negre de eșapament de la prea multă benzină cu plumb trezise în carnea lui Sebastian un puseu de bestialitate. Acesta făcuse câțiva pași spre ușă, scoțând discret capul spre a măsura din priviri spatele asistentei care urca scările către unul dintre etajele superioare. Ieșind din transa în care îl aruncase propria-i natură, luă un scaun de sub masa a cărei mușama era destul de lipicioasă și, pe deasupra, părea o plantație de firimituri, îl trase lângă patul bolnavului și începu să citească din ziarul pe care i-l adusese acestuia la solicitarea soției. I-a spus când a trecut pe la ea în ajunul vizitei sale la spital: „dacă treci mânie pe la Mitică, cumpără-i, te rog eu, un ziar, că o să-l facă fericit; și, dacă ai timp, să-i citești câteva titluri – asta o să-l facă și mai fericit (atât cât mai este el în stare să simtă fericirea); nu pot uita niciodată scânteia de satisfacție din ochii lui când deschidea paginile web și citea știrile, și cum spunea el că se simte în siguranță și liber să răsfoiască orice, și protejat de frații noștri mai mari…”. Aici dialogul se întrerupe din rațiuni legate de timpul limitat al autorului (puteți arunca cu oua de struț în el sau cu roșiile stricate de astă iarnă cu gust de plastic). Cert este că soția lui Dumitru s-a înecat într-o cascadă de lacrimi, apropiindu-l pe Sebastian de trupul ei spasmodic și plângând pe umărul bărbatului cu lacrimi de crocodil.

– Dumitrule, mergem mâine la o partidă de fotbal?

I se adresa Sebastian prietenului său, cuprins de un aer șugubăț, pentru a-l îmbărbăta. Gura nt plină de materii fecale a lui Dumitru ștampilă cu zâmbetu-i tâmp atmosfera incoloră și, din nefericire pentru aparatul respirator al lui Sebastian, nu și inodoră. Bolnavul deschidea tot mai des gura în încercarea de a răspunde la provocarea pe care Sebastian i-o lansase atunci când era cât de cât lucid. Dar oricât de mult patos presăra în mișcările imuabile ale buzelor, tot nu izbutea să spună ceva. Piesa cea mai importantă a motorașului său părea că se mișcă în gol.

– Dacă nu vrei, nu vrei. Nu te pot obliga. Dar să nu-mi reproșezi că sunt lipsit de inițiativă.

Cu o expresie de o strunită încântare, Sebastian privi pe fereastră. Într-adevăr, era o vreme frumoasă. Păsăricile pluteau în aerul de uzină al orașului, cântau după notele aruncate în vânt de niște cuci lascivi și, după dezamăgiri consecutive, se întorceau de unde plecaseră, pe crengile nebărbierite ale unor copaci trudiți. Sebastian îi luă mâna prietenului său încercând să facă un lucru ce îl deranja vizibil pe cel din urmă.

– Nu vreau decât să aflu cât ai pulsul. Stai locului un minut. Nu te mai zvârcoli în halul ăsta. Parcă altădată mă puteam înțelege mai bine cu tine. Dar de când te-ai îmbolnăvit… Nici nu știu de ce mă mai strofoc. Ești imposibil!
– Nu… Nu! E tot ce a putut bolnavul să emită pentru a-i demonstra lui Sebastian că se înșală.

– Ce nu? Ce nu?! Ce tot vrei să îndrugi acolo? Suntem tovarăși, ne cunoaștem de atâta vreme, dar află că asta nu mă va opri să-ți închid ușa în nas. Să nu mai zic că te-am sfătuit de zeci de mii de ori să nu mai citești prostiile astea scrise de oameni fără nicio tangență cu domeniul sau cu ale scriiturii. Într-o zi o să vă treziți cu creierul imaculat. Asta dacă o să vă mai treziți.

Sebastian se ridică de pe scaun din cale-afară de nervos. Intenționând să-l arunce la gunoi, luă ziarul pe care îl așezase la picioarele bolnavului după ce îi citise sporadic două sau trei fragmente. Cu toate acestea, într-un acces de cvasiluciditate, Dumitru își prinse amicul de braț pentru a încerca să-l împiedice să arunce obiectul muncii asidue de informare a publicului larg pe care l-a considerat întotdeauna “o operă de artă recurentă”. S-a aflat la aproape un centimetru distanță de a se rostogoli din patul a cărui stare putea foarte bine să-l ridice la “rangul” de exponat al unui muzeu de antichități. Fiecare secundă ar fi putut însemna ultima din întreaga-i istorie vastă de susținere a trupurilor căzute la datorie pe fronturile de consum ale capitalismului.

– Te-ai smintit? Dă-mi drumul! Poți să faci ce vrei, că tot îl rup în bucăți! Nu mai citi porcăriile astea. Nu-ți fac bine deloc, dar deloc. Mai ales dacă e să luăm în considerare starea în care te găsești. Nu! Nu concept așa ceva.

Vorbea mai mult pentru sine, însă bolnavul îl asculta cu o atenție încordată; ar fi vrut acesta să îi spună vreo două vorbe de duh, ca între prieteni, dar bâlbâiala coroborată cu șiroaiele de diaree verbală nu făceau decât să îi consume și ultimele resurse de energie de care mai dispunea. Văzând acestea, cu mâna pe clanță, aproape de a părăsi salonul, pe Sebastian îl cuprinse brusc un vag sentiment de compasiune pentru grămada de carne în delir ce odată se înfățișa pe verticală și era cel mai bun prieten al său. Abandonă intenția de a-l lăsa singur în starea de maximă surescitare în care îl aruncase după ce acesta (Sebastian) căzu, la rându-i, pradă unui teribil acces de furie. Luă din nou scaunul și-l ancoră lângă patul ce părea să nu-l mai elibereze niciodată pe Dumitru din prinsoarea-i maladivă. Moartea are o afinitate pentru oamenii mai puțin nesănătoși. Îi place să creeze panică – parcă e mână în mână cu mass-media. Nimeni nu se mai miră de moartea unui schelet ambulant, topit de îmbătrânire. Nici de cea a bolnavilor incurabili. Moartea se ia la trântă doar cu nefericiții mai puternici decât trestiile anesteziate. Cât privește soarta așchiilor ce se dematerializează la prima adiere de vânt, pe-acestea le uită în vreun colț al lumii până în clipa în care vor fi culese de pe jos de aghiotanții mumificați ai doamnei cu coasa. Și astfel vor fi bărbieriți de pe obrazul pământului de coasele mai mici ale subalternilor. Nu-i niciun secret că pământul are obraz; nu e delăsător. Altfel n-ar mai fi încheiat un contract pe termen nelimitat cu o echipă de “wormbusters”. Nici măcar politicienii nu îi pot ajuta pe oameni aici (nu că i-ar ajuta în alte contexte). Ei pot duce de nas pe oricine, dar, din păcate (sau din fericire), nu și pe intermediarii firmei universale Rai&Iad S.A. Nu degeaba moartea conduce lumea din spatele celor care încă se cred omnipotenți. Dar, revenind cu picioarele pe plaiuri mai puțin fantastice, în camera antică de spital, Sebastian luă același scaun pe care stătuse mai devreme, se așeză lângă bolnav (de data aceasta mai calm) cu intenția de a umbla în ghiozdanul pe care îl purta tot timpul atârnând de umărul stâng. Îl poziționase pe gresia unsuroasă pentru a-l putea manevra mai bine. Deschise fermoarul și-și scufundă degetele prin lucrurile ce erau păstrate într-o dezordine ordonată. În ghiozdan se regăseau în mare parte cărți. Scoase o carte din grămadă și începu s-o răsfoiască.

– Vezi cartea asta?, își întrebă amicul care zăcea în pat, consumat de boală, dar mai ales de plictiseală.
– Dă din cap dacă poți să înțelegi ceva din ceea ce îți spun.

Bolnavul desenă în gol, de sus în jos, o mișcare a capului care trăda tocmai contrariul. Semn că spațiu-i secătuit dintre urechi nu era gol în întregime, dar nici suficient de plin cât să nu zboare ca un balon cu heliu în eventualitatea în care ar fi fost separat de trup. În cele din urmă, răsfoind cartea și tremurându-i degetele pe fiecare pagină, Sebastian se opri cu satisfacție la capitolul căutat și începu să lectureze tare și răspicat.

– „Mesajul cu care noua cultură se recomandă și se laudă este: cultura cărții aparține celor puțini (elitistă), pe când cultura audio-vizuală aparține celor mulți. Dar numărul beneficiarilor – puțini sau mulți – nu modifică natura și valoarea unei culturi. Și dacă prețul plătit pentru o cultură a tuturor este declasarea într-o sub-cultură, care e de fapt – din punct de vedere calitativ – ‘incultură’ (ignoranță culturală), atunci operațiunea aduce doar pierdere. Cu toții inculți sună oare mai bine decât puțini culți? Dorim oare o cultură în care nimeni să nu știe nimic? Altfel spus, dacă învățătorul știe mai mult decât elevul, trebuie atunci să-l ucidem pe învățător; iar cine nu judecă așa e un elitist. Dar asta e o logică lipsită de orice logică.”

– Așa ceva tot să citești. Giovanni Sartori. E inteligent omul, iar scrierile acestuia păstrează ceva din înțelepciunea și spiritul critic al predecesorilor săi. Oricum, deși sunt sigur că nu te interesează și poate nici nu m-ai ascultat, îți las ție cartea în eventualitatea în care ai fi curios să o răsfoiești. Nu e chiar recentă, au trecut ceva ani de la apariție, și, deși s-au întâmplat multe de-atunci și până în prezent, rămâne o lectură foarte interesantă și, de ce nu, revelatoare. După cum poate ai auzit (sau nu), Giovanni Sartori vorbește despre o serie de handicapuri ale scrisului și cititului în confruntarea acestora de aproximativ o jumătate de secol cu tentația de a lâncezi cât mai mult posibil în fața unei Cutii a Pandorei moderne. Cruzime, aroganță, vanitate, ură etc., toate sunt comprimate într-o singură mașină de spălat creiere. Partea amuzantă și cam paradoxală este că trebuie să plătești pentru a accede în rândurile milioanelor de zombi produși pe bandă rulantă de înrâurirea lui Teveus. Totuși, niște minți sclipitoare precum cărbunele s-au gândit că ar fi fructuoasă o înlesnire a actului lecturii astfel încât devoratorii de audio-vizual să poată achiziționa mai cu tragere de inimă paginile sufocate de povestioare de cartier. Vorba unui personaj dintr-un film de Woody Allen: whatever works.
Cu această replică își încheie Sebastian discursul pe care îl expusese în fața unui auditoriu de 5 pereți, dintre care unul stătea în pat cu privirea ațintită spre fereastră, într-un singur punct.

– M-am lungit cu vorba și trebuia să plec acum 10 minute. O să mai vin zilele astea, nu știu.. Oricum, înainte să vin, am să iau legătura cu soția ta.
– A, și înainte de a pleca (bine că mi-am amintit), m-a sunat colega aia a noastră frigidă de la serviciu înainte să ajung aici – nu poate să te viziteze astăzi, a zis că poate mâine.

Strângându-i mâna cu o condescendență deghizată, părăsi, în sfârșit, camera sordidă de spital. Se întâlni cu asistenta ce-i schimbase perfuzia lui Dumitru, o salută, îi mulțumi încă o dată și, fără să-și dea seama, îi plasă o carte de vizită în buzunarul din partea stângă a halatului.

Andrei D.MITUCA – NELINISTI INEXPLICABILE…   Leave a comment

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

NELINISTI INEXPLICABILE…

Andrei D.MITUCA

Pe Andrei l-am cunoscut acum aproape 50 de ani. 50 de ani. O jumatate de secol involburat. Practic l-am cunoscut in secolul trecut… Cintarind lucrurile dupa aprecierea timpului adunat in doua masuri inegale, gindesc ca-l cunosc de aproape 100 de ani. Ciudata abordare. Dar asa simt si asa o astern pe hirtie…

Un tip inalt, chiar lung de aproape doi metri inaltime, avind o fizionomie slavono-celta si o tinuta dreapta cu picioare drepte, miini si trunchi drept. Constructia fetei am perceput-o echilibrata destul de corect din punct de vedere geometric. Nasul potrivit, gura suficienta pentru cuvintele pe care simtea nevoia sa le lase in afara fiintei sale, nasul calibrat uniform, ochii bucurindu-se de o lumina inteligenta. Ochii lui Andrei iluminau inteligent. Dar pe de alta parte nici nu-ti dadeau voie sa treci peste granita expresiei lor pentru a accede la interioarul gindurilor sale… Gindurile lui Andrei, ii apartineau in totalitate iar el avea de grija ca integritatea lor sa nu fie stirbita de nimeni fara a-si da – in prealabil – acceptul introspectiei…

Nimeni nu putea sa-i patrunda tarimul gindurilor fara o aprobare de comun acord acceptata intre ; privire, intelegere, sensul si necesitatea informatiei, mimica fetei, pozitia miinilor si mai ales pozitia aplecarii capului… Pentru ca, pentru Andrei, aplecarea capului are o semnificatie deosebita. Fara un motiv foarte serios, Andrei nu-si apleaca privirea capului niciodata… Densitatea trairilor pe centimetru patrat de emotie cerebrala ii determina pozitia privirii, care la rindul ei, ii coordona foarte clar pozitia capului la o anumita situatie data clar… In afara claritatii, Andrei nu lasa sa fie tradat de nici o reactie perceptibila senzorilor din exterior. De obicei senzorii erau oamenii din preajma lui Andrei. Andrei asa se obisnuise sa-i discearna… Unul cite unul, de diferite culori, forme sau sentimente…

Trecind anii Andrei s-a redesenat – nu fara efort – intr-o Lume numai a lui si pe care cu de la sine decizie si puterea si-a botezat-o; Lumea lui Andrei D.MITUCA, dupa nomenclatorul de evidenta militara, pastrindu-si Initiala numelui tatalui D. bine postata intre cele doua semne, adica Andrei si MITUCA… Intii, aceasta lumea a aparut in planurile menthale foarte strict ordonate in cazarma sistemului sau nervos. Capacitatea de a percepe constient si simultan doua sau chiar mai multe planuri perfect vizibile, perfect conturate in timp ce urmareste un singur plan direct palpabil si din imediata sa apropiere, l-a incurajat sa-si construiasca in aceeasi unitate de timp uman, mai multe perceptii care la rindul lor coordonau intr-o ordine numai de Andrei inteleasa , mesajele si simbolurile celor vazute, celor simtite si chiar traite aievea… Asa s-a nascut comunicarea lui Andrei cu Lumea Exterioara. Aceasta comunicare si-a construit propriul limbaj, dupa un propriu alfabet al Intelegerii Exteriorului de Sine.

Exteriorul de Sine insemna pentru Andrei o imensa Plansetha Pur Menthala pe care isi construia Ideile si viziunile planurilor Ideatice care il chinuiau, cerindu-si eliberarea. Planurile Ideatice isi cereau dreptul la viata, dreptul la afirmare, dreptul la fiintare…dreptul la exprimare. De aceea acest Exterior este foarte Important pentru Andrei si Nelinistea Sa… Momentele de liniste erau cele care il oboseau peste masura, obligindu-l la repausuri din ce in ce mai scurte si uneori chiar obositoare…

Ciclu dupa ciclu, ideile i se revarsau din creier inspre lumina ochilor care dupa o scurta prelucrare mediana determinau Thema care trebuia sa fie pusa pe plansetha, in momente imediate. Rabdarea peste masura l-a ajutat sa nu se nelinisteasca atunci cind anumite theme intirziau sa-si definitiveze Metafoara. Pentru ca Ideogramele lui Andrei deveneau dupa preluarea contactului dual, semne care incepeau sa-si traiasca propria Identitate de sine statatoare… Alambicata explicatie. Dar mai simplist de atit nu am reusit niciodata sa-i inteleg rostul desenelor… Ori de cite ori am incercat sa stau de vorba cu Andrei pe marginea acestei teme, rezultatele discutiilor imi inchideau si mai mult puterea de intelegere… Cu acceptarea ma descurcam. Cu intelegerea stateam mai prost… Obsesiv, bolnav de obsesiv incercam sa-i patrund sensurile… Ma loveam inexorabil de duritatea marginilor planurilor mele ideatice…

Planurile lui Andrei au acea moliciune catifelata, veche, atragatoare, inexplicabila, inefabila care te imbie spre intinderile nesfirsite ale visarilor dulci si linistitoare. Daca thema tratata era contondenta, atunci si perceptia privitorului din exterior taie foarte fin lumina privirii generind in traire o anumita stare de neliniste inexplicabila. Nelinistile inexplicabile sint cele mai periculoase. Nu stii la ce anume sa te astepti incapatinindu-te sa le patrunzi… Te obosesc… Simti ca te risipesc fara putinta de readunare rapida, care sa nu lase urma in subconstientul tau…

Putini sint aceia care s-au incumetat sa treaca pragurile tarimului Lumii lui Andrei… Dar aproape fara exceptie, toti acestia, au acceptat sa se aseze la plansetha sa de lucru, tacuti pastrindu-si trairile interioare numai pentru sinea personala… Semnele de apropiere i-au ajutat sa patrunda limbajul si chiar sa faca schimb de impresii si pareri solide… Credintele, i-au ajutat mai apoi sa-si dea friu liber instinctelor in incercarea de a se cufunda cu luarea aminte cuvenite  in IntelegereSemne de Apropiere si Semne de Intelegere cele doua coordonate majore apartinind Lumii lui Andrei

Andrei nu deseneaza, desi el isi denumeste fantasmele drept Ideograme. Ideograme?… Adica Idei turnate in forme?… poate ca are dreptate. Ideile lui, viziunile lui sint turnate in milioane de forme cunoscute dar si forme nemaiintilnite… Pentru ca Ideile sint strins legate de Simturile sale. Iar simturile de sistemul lui nervos care la rindu-i legat de Univers. Adica nu este legat de pamint, prin nimic…  Pe pamint doar calca atunci cind este nevoit sa se deplaseze intr-o anumita directie.

Nasterea Ideogramelor s-a petrecut cindva demult, poate chiar inainte de nasterea biologica a lui Andrei. Cert este ca s-a trezit cu ele in Subconstient, si-a constientizat nevoia de a le exterioriza iar acum le ordoneaza eliberindu-le in functie de trairile sale emotionale… Trebuie sa fie doar foarte atent sa nu se infunde canalul de eliberare. O astfel de situatie ar deveni dramatica… dar Andrei nu se gindeste la ce este rau. Andrei visleste increzator inspre Eliberarea proprie… Are mare nevoie sa se elibereze… Si pentru asta triaza cu cea mai profunda atentie ordinea desavirsirii Ideilor cu care a fost inzestrat… Malul spre care se indreapta Andrei, nu-l cunosc dar simt ca Andrei il cunoaste si este chiar familiarizat cu forma lui si chiar cu vegetatia bizara care-l populeaza… Malul, Tarmul, Tarimul… toate au o rezonanta aparte in eforturile lui Andrei…

Intr-un sfirsit de tirziu de un albastru abisal am inteles Insomniile lui Andrei D.MITUCA… Nelinistea de a nu reusi sa-si definitiveze in termen strict biologic Luntrea Salvarii sale Interioare ii devoreaza noptile una dupa alta, cu placerea sadica a unui PATRIARH DEMENT si TOMNATIC

Insomniile lui Andrei D.MITUCA… demultiplicindu-se se transforma in Lumile lui Andrei , care la rindul lor construiesc febril LUNTREA lui Andrei D.MITUCA, luntre pe care Andrei o impartaseste cu o mare seninatate  tuturor celor care vor sa-si salveze Interioarele Intime, atit de pretioase…

Posted 1 Mai 2011 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., Augustin BUZURA..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura NEBUNIEI..., Cultura NEPASARII..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Dulcele GUST al TRADARII de TARA..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., HANS ZIMMER..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mamei..., Moya BRENNAN - Lumina din Mine..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Abis1957, Pentru Deea..., Pentru Doina POPESCU..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru Maria POSTU..., Pentru SONIA..., Pentru Tiberiu ORASANU..., PERSONALITATI..., Poesie Divina, Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii

Scurta poveste de Ploaie…   2 comments

M-am trezit din taria noptii. Aerul de afara este linistit, sta sa atirne deasupra pamintului umed, prietenos si intelegator… Aseara plouase nitel. Dar plouase bine. Cu seriozitate. Chiar inainte de a intra in casa am zabovit pe bancuta din fata scarii blocului fumind aleator… Ploaia a primenit aerul de afara si odata cu el a improspatat si miresmele crude ale inceputului de primavara proaspata… Toata fiinta mea respira veselia primenirii aerului prieten… Ciinii razletiti ai cartierului isi cautau de lucru alergindu-se, hirjonindu-se copilareste… Cite o latratura auzita mai demult si de Panait Istrati, mai sfichiuia tacerea serii lasate greu peste cartier… Veselia ciinilor s-a transmis si la mine, inveselindu-ma… Printre picurii firavi de ploaie si fum de tigara fumata militar, perceptia mea de om bun s-a aflat la mare intelegere cu atmosfera umeda si prietenoasa de afara…

M-am trezit in taria noptii de primavara. Si nu am mai putut dormi de fel. Atunci am hotarit sa-mi scriu articolul cu si despre ploaia de cu seara intimplata… Duapa ploaia, a ramas doar aerul curat si limpede, aerul intelegator si intelept al jumatatii primaverii… Luna aprilie se savirsea cuminte asa cum o facuse de zeci de ani incoace… Iar sufletul meu se bucura, de intelegerea si comunicarea cu ploaia, asa cum o mai facuse de atitea ori… In suflet?…Doar liniste si multumire greu de descris, greu de acceptat, greu de impartasit… Pe dinafara, preliniste. Inlauntrul, multumirea de sine… Faptul nemarunt al acceptarii destinului asa cum el se deseneaza doar pentru cei intelegatori…si umili…

In dar, ca dar doar apa de ploaie ma mai inveleste cuvincios, atent, cu masura… Ii ramin profund dator si ii intorc atentia, cu o plecaciune smerita…

Posted 30 Aprilie 2011 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Andrei D.MITUCA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol smuls, Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura NEBUNIEI..., Cultura NEPASARII..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., HANS ZIMMER..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI...

The essence of pure Romanian woman – Maria DINULESCU…   10 comments

The essence of pure Romanian woman – Maria DINULESCU…

The essence of pure Romanian woman – Maria DINULESCU…   10 comments

The essence of pure Romanian woman – Maria DINULESCU…