Archive for the ‘Corinei…’ Category

INIMA ca un LANT…   1 comment

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul DouaZecisiTrei…   Leave a comment

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul DouaZecisiTrei…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Nevoia persistenta de un univers logic si coerent…   Leave a comment

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Nevoia persistenta de un Univers logic si coerent…

Am stat de vorba o noapte intreaga…   2 comments

Vineri, 16 martie 2012

Ora 9:13:24 AM, GMT

Rm.Vilcea, judetul Vilcea

Prietenei mele, Gabriella…

Am stat de vorba o noapte intreaga…

Am stat de vorba o noapte intreaga. Despre orice. Despre noi. Numai despre noi. Cum am ajuns sa ne depanam amintirile claie peste gramada, gramada peste claie, aiuritor si imbatator?… Am vorbit despre orice este legat de noi, de tine, de mine, de amindoi…

Cred ca m-am incarcat peste masura datului meu astral… Prea ma consuma totul din jurul meu. Fiecare incarcatura care-mi apare la usa, ma implica mult prea emotional… Deasupra cerului umbrit din greu de plumb, stiu ca exista soare senin si in cer imens de primitor… Blind… Plin de bucurii brodate in sperante netraite inca…

Cum sa fac sa ajung la dinsul…. Macar si pentru o zi si jumatate…si tot ar fi perfect, pentru dezacordare… pentru imblinzire…

Prea multa acordare la provocarile care te asalteaza, de peste tot si de aiurea , poate duce la dezacorduri majore in interiorul propriului sistem de navigatie nervoasa… Si de acolo, migrenelle gretoase ma vor asalta volupptuos, lasindu-ma aproape fara de simtire… Intr-o stare de lesin constient si foarte dulceag…

Ca atunci cind exagerind dintr-o pornire de creatie ce trebuie sa se nasca, abuzez de alcool tare, mult prea tare si mult prea mult… Nu m-am ferit sa beau, uneori peste masura pentru simplu motiv ca aburii raschirati de vodka prin singele meu, nu au generat niciodata stari conflictuale… Pur si simplu nu-mi sare nici o tandara din nici un ungher, indiferent de situatie… Nu-mi aduc aminte de nici o scirbosenie de situatie… nu ridic tonul, si nici mina … asupra nimanui… Pur si simplu nu-mi arde de scandal… Nu-i gasesc rostul nici treaz, nici afumat… Pentru mine scandalul nu exista… Nu-l cunosc, nu-l iubesc, nu-l recunosc… nu ma folosesc de el… Nu am fost prieteni niciodata…

Stiu ca Modigliani a fost prieten cu Brincusi, mai mult decit Brincusi, a fost cu Modigliani… Da!… dar lui Brincusi nu-i placea absinthul si “descreierarile” lui Modigliani… fiind structuri total diferite… Si din cite imi mai aduc aminte, nu-i placea nici culoarea verde… Absinthul avea culoarea verde… Si totusi au fost prieteni buni… Frumoase vremuri, demult apuse, dar nicicind uitate… Minunate creatii au lasat, la marginea Styxului… plecind peste lume, neapusi, nesupusi, neintelesi, adulati…descarcati… Da!… Incercanati…

Apa de ploaie amestecata cu Absint de cea mai buna calitate…taria nu i-o taie, verdele nu i-l paleste… Sufletul mi-l Ostoieste…

Am stat de vorba o noapte intreaga. Despre orice. Despre noi. Numai despre noi. Cum am ajuns sa ne depanam amintirile claie peste gramada, gramada peste claie, aiuritor si imbatator?… Am vorbit despre orice este legat de noi, de tine, de mine, de amindoi…

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul SapteSpreZece…   Leave a comment

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul SapteSpreZece…

DE VORBA cu DEPRESIA…   Leave a comment

Simbata, 09 martie 2012

Ora 10:16:28 AM , GMT

Alba Iulia

DE VORBA cu DEPRESIA…

Si astept. Astept sa-mi continui viata, cit de cit in coordonate firesti, normale… Viata mea, s-a frint dureros, independent de vointa-mi proprie, neintrebindu-ma nici un moment daca sint pregatit sa mi-o intrerup, sa mi-o desir… Si astept invatind sa-mi construiesc asteptarile pas cu pas, clipa cu clipa… Astept sa invat sa vorbesc cu DEPRESIA…

Intoarcerea la primele senzatii de rece, dar si la sentimentele cuibarite in adincul inimii, acum in mijlocul iernii, ma scufunda nemilos intr-o traire de regres si parere de rau… Imi petrec mai tot timpul gindindu-ma la ultimii mei ani, traiti intr-o nebunie alba, de spital… Iuresul aducerilor-aminte, seamana cu sulurile albe de zapada nemiloasa ce-a acoperit fara regrete pamint si oameni… Nu ne trebuia,acum, chinul ingroparii in alb. Nu aveam nevoie de el. Nu ne lipsea. Asa cum nu ne lipsea nici deznadejdea turnarii in forme unice de christal inghetat a sufletelor noastre chinuite… Imi este frig, numai gindindu-ma la intinderea nesfirsita a iernii ce ne-a acoperit… De parca, toate lucrurile mergeau bine, si ca o schimbare de ton si mers, simfonia suierata a ninsorii venea sa ne completeze durerea nemarginita a singuratatilor neimpartasite… Naluci in glugi albe vin de nicaieri si se duc smintit inspre nicaieri… se duc invirtindu-se ametitor, dansind extravagant, delirant… obsedant…

Ninge. Ninge marunt si rece. Ninge din suflet in suflet. Si parca imi pare rau, ca nu incep sa ning si eu, tot asa, marunt si rece… Ninge… Ninge…

Nu cred in minuni. Cred in puterea rabdarii. Cred in puterea intelegerii sincere, profunde si albe. Exista intelegeri gri, asa cum exista intelegeri necerte de culori incerte… Asa cum albul a acoperit toata puterea intelegerii ochilor mei, tot asa fire solide de nemultumire imi curenteaza perceptiile din ce in ce mai obosite… De mult timp nu am mai avut stare sa scriu. Demult nu mi-am mai gasit energiile pentru a desena, pentru a ma exprima graphic… Ori toate aceste renuntari, adunate la un loc, mi-au generat nemultumiri si mai mari, nelinisti si mai profunde… Ma caut si nu ma regasesc. Ma caut intr-un zadar din afara puterii rabdarii. Ma caut febril, ma caut ascuns… Imi caut albul personal… Nu cred in minuni, asa cum nu cred in facil…

Ninge. Ninge marunt si rece. Ninge din suflet in suflet. Si parca imi pare rau, ca nu incep sa ning si eu, tot asa, marunt si rece… Ninge… Ninge…

Si ninge neostoit, ninge a inceput de vesnicie. Ninge ca-ntr-un desen, imaginat, fara linii si frontiere, fara amintiri, fara definitii, fara culoare… Niciodata nu a nins atit de profound cum ninge astazi, in izolarea obligata in care traiesc. Direct de afara, direct dinlauntrul inaltimii cerului ninge contemporan, ninge definitiv…

De luni bune ma simt obosit peste masura. Obosit pe de-a-ntregul fiintei… Lupt din rasputeri, lupt nervos, lupt pina dincolo de extenuare cu aceasta perfida stare care m-a impresurat de mai bine de sapte luni de zile… Partea cea mai proasta este aceea ca nu inteleg, cine s-a infiltrat in subconstientul meu. Cine anume. Cum arata?… Si de ce a avut nevoie de inlauntrul meu pentru a-si duce pe mai departe fiintarea… proprie.

Si astept. Astept sa-mi continui viata, cit de cit in coordonate firesti, normale… Viata mea, s-a frint dureros, independent de vointa-mi proprie, neintrebindu-ma nici un moment daca sint pregatit sa mi-o intrerup, sa mi-o desir… Si astept invatind sa-mi construiesc asteptarile pas cu pas, clipa cu clipa…

Sentimentele reci de iarna nu ma parasesc nici macar pentru o clipa… Sentimentele traiesc impreuna cu gindirea si emotia laolalta… Din cind in cind, ma opresc sa-mi adun echilibrele ravasite ca inaintea unui drum anevoios, dar necesar… Tresar, deschid si inchid geamurile trairilor… Astept indreptarea vremii si a vremurilor… Betia asteptarilor care nu se vor preda niciodata… Betia depresiei asteptarilor demulte, demulte…Am o stare de ameteala neplacuta, de ceata rece ce-mi invaluie simturile, pornirile, miscarea generala… Capul imi este greu, gesturile, de plumb… Senzatia stranie de cufundare si inot prin miere de albine, demultiplicarea sentimentelor si a perceptiei realitatii care ma inconjoara… Oboseala cronica, nemultumire perpetua, frinturi de aduceri-aminte… imagini sparte…toate ma agreseaza chinezeste, tacut, dureros de perceptibil, dureros de acut, dureros de zilnic… Rar, rar de tot, normalul cu care sint obisnuit mai trece prin interiorul obosit… Trece simplu… Pleaca simplu…

Ninge. Ninge marunt si rece. Ninge din suflet in suflet. Si parca imi pare rau, ca nu incep sa ning si eu, tot asa, marunt si rece… Ninge… Ninge… iar eu nu ma mai opresc sa-mi sfarim mintile, incercind sa ascult sunetul DEPRESIEI, care nu se mai satura sa ma tina intr-un frig primordial… zimbind inghetat…

SENZATIA ZBORULUI…   Leave a comment

Simbata, 09 martie 2012

Ora 2:15:52 PM GMT

Alba Iulia

SENZATIA ZBORULUI…

Adinc infipt pe fundul apei, as dori sa pot zbura… Vreau sa zbor… Vreau sa zbor, sa inving greutatea deloc umilitoare a apelor si sa ma pot desprinde in spumoase explozii, catre cer… Chiar vreau sa zbor…netarmurit, nezagazuit, neprivit…

Nu-mi plac privirile oamenilor contemporani cu mine. Sint priviri gri, incetosate, iscoditoare, banuitoare… Nu-mi plac privirile oamenilor contemporani cu dorinta mea… Acolo de unde scriu aceste rinduri, nu a calcat picior de contemporan… Nici un a indraznit, dar nici nu a putut… Desi sint convins ca ar fi vrut… Macar din curiozitate timpa,si tot ar fi vrut…sa-mi incurce senzatiile generate de gravitatia submarina… Ei, dintr-un complex de imprejurari favorabile, am scapat de vizite nedorite… Cred ca am scapat chiar definitiv…

Nimeni din lumea de afara nu m-a insotit spre fundul Apelor mele dragi… Singuratatea, pe linga faptul ca-mi este un sfetnic extrem de bun, nu m-a dezamagit niciodata in lungile discutii pe care le purtam pe la asfintit…

Mai degraba mi-ar face placere sa palavragesc cu cei care nu mai sint printre noi, adica nu ne mai sint contemporani. Contemporanii dezamagesc. Necontemporanii nu mai au cum… Ei sint clar axati pe traiectorii  definitorii fara echivoc…

Imi plac Necontemporanii… Ii caut si mi-i evoc cu respect…Uneori ii proclam NEMURITORI…

Contemporanii pling incontinuu dupa mincare… Necontemporanii, sint tacuti, pentru cei mai multi dintre noi si nu mai pling dupa mincare…pentru ca nu le mai este foame…

Adinc infipt pe fundul apei, as dori sa-mi construiesc SENZATIA ZBORULUI… Senzatia dorintei de a zbura… Senzatia lui: Vreau sa pot sa zboooooooooooor!!…, sa inving greutatea deloc umilitoare a apelor si chiar sa cred ca ma pot desprinde in spumoase explozii, catre cer… ca pot invinge Gravitatia Submarina…Chiar vreau sa cred ca pot sa zbor…netarmurit, nezagazuit, neprivit… Si mi-e dor de zbor, mi-e dor…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_I-am asteptat din totdeauna …   Leave a comment

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_I-am asteptat din totdeauna …

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute… CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…   Leave a comment

Miercuri 23 iunie 2010

Ora 8:34:53 AM GMT

Bucuresti…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…

Pentru inceput ne-am golit sufletele proprii de tot ce am considerat ca nu ne mai este de trebuinta. Adica; Omenie, Respect, Consideratie, Cinste, Onestitate, Lumina si Credinta… Mai apoi, goi fiind pe dinauntru, Intunericul si-a facut loc si in mintile noastre descreierate de orice masura si simt al proportiilor orientarii insingurindu-ne si mai mult… Dar se pare ca nici aceasta noua si neplacuta ipostaza nu ne multumit indeajus incit sa ne oprim din decadere…

De regula decaderea minjeste civilizatii ajunse la un apogeu credibil si acceptat. La noi nu poate fi vorba – totusi de decadere…pentru simplul motiv ca nu am ajuns sa crestem pina la un Apogeu Spirithual Credibil… In cel mai rau caz putem sa intelegem o anume stare de letargie specifica Momentului Prehaosului. Si chiar in Momentul Prehaosului am ajuns sa traim… Partea proasta este ca nici pe aceasta fateta a realitatii nu ne-o asumam de nici un fel… Pe nesimtite am ajuns sa ne ocupam GOLUL INFERNAL din Interiorul nostru cu Sisteme de valori importate de aiurea, si mai ales de la Apus… De la Apusul unde coboara Soarele in trecerea lui elipsoida peste Istorii si Crimpeie de Eternitate Materiala…

Ne-am ocupat, acceptind ocupatia ca pe ceva firesc, venit indeobste dintr-o nevoie pura de Prea-Plin. Goi de noi, ne-am umplut de Altii… Nu a contat greutatea valorii. Nu a contat densitatea Informatiei. Nu a contat nevoia cu care am fost educati sa convietuim in coordonate lucide… Pasiuni smintite, ne-au inundat sistemele nervoase ( care la unii dintre noi au explodat, ducind pina la disparitia posesorului de instalatie…) iar la altii bucurii cretine si extrem de trecatoare… Ceea ce nu am inteles  pina acum este faptul ca sintem al dracului de vremelnici, al dracului de neinsemnati in ecuatia existentei Universului Stiut si mai ales in Infinitul Universului Nestiut…

Golul Animal total strain de Golul Spiritual s-au unit intr-o delta a Dezintegrarii. Fonetic Dezintegrarea suna aidoma spargerii Unor forme de methal Casant… Forma Sufletului nostru golit suna mai degraba a CIOBURI zdrobite intr-o pisanie de Etnie STICLOASA fara prea mult nisit in compozitie…ci mai degraba sufocat in pisle de matasea broastei…

Astfel am ajuns sa fim ocupati. Sa traim sub ocupatia veneticilor veniti din toate aiurelile lumii asteia pestrite. Si am acceptat neconditionat  – goliti de sine – sa ne umple altii venele cu singe alterat si verde si portocaliu si negru si violaceu… In functie de culoarea singelui care ne-a ocupat canalele vietii, Apusul a devenit Rasarit si Rasaritul, Apus…

De asta am ajuns sa fim Ocupati… Si acesta este numai incepul Stergerii Noastre ca Entitate Coerenta…

IARNA, ca o prietena sincera…   2 comments

Vineri, 27 ianuarie 2012

Ora 11:02:07 AM GMT

Buda, judetul Vilcea

IARNA, ca o prietena sincera…

A nins. A nins puternic si adinc. A nins intr-o apriga dorinta de a face bine, macar ochiului obosit de atita nedreptate. De jur imprejurul meu, albul a cuprins dealurile si padurile eterne acoperindu-le anevoios si din gros cu un strat de zapada pufoasa, alba, neintinata, neatirnata… Treptat gerul s-a instalat cu respiratia sa incremenita intr-o pirueta de christal necesar… Multa vreme, iarna s-a jucat cu noi, dar mai ales cu simturile noastre ca intr-o sarabanda de asteptare, ca intr-o hora taraneasca straveche, aminind momentul cernerii zapezilor tirzii, in favoarea unor ropote de ploaie bicisnica, de ploaie militara, stupida, apasatoare… Nu am inteles de ce dorinta iernii, mi-a aminat bucuria revederii intinsului zapezilor… Nu am inteles…

Acum linistea s-a asternut peste tot. Doar cosurile caselor razletite, mai misca atmosfera aninind fuioare firave de fum inspre burtile norilor, atirnate, mult prea jos, mult prea aproape de pamint… Incerc sa aud sunetul fulguitului. Incerc sa discern necesitatea intelegerii acestei comunicari apartinind cerului si pamintului… Chiar in ziua in care s-a dezlantuit dihonia viscolelor, am facut un drum spre Vintul de Jos, judetul Alba. Trebuia imperios sa merg pina intr-acolo. Ceva legat de serviciul meu, m-a trimis. Drumul pe valea Oltului a fost ingrozitor de obositor, de secatuitor… Fiecare kilometru parcurs mi-a mincat energia, in asa fel incit la intoarcere, vlaguit si pustiit, am mincat ceva si m-am dat patului pentru odihna si impacare… La televizor am vazut grozavia ce se desfasura vessel in sudul tarii… Sentimentele s-au scuturat. Iluzia echilibrelor precare, mi-au inundat fiecare coltisor de traire, fiecare bucatica de dorinta neinteleasa…

In Bucuresti, mitingul din Piata Universitatii, continua sa-si scandeze nemultumirea, sfichiuind obrajii livizi ai unei puteri livide si indolente… Viscol amestecat cu lozinci scandate pina la lacrimi inghetate pe obrajii amaritilor din piata iluziilor calcate in picioare…

Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit nici nu imi mai aduc aminte de unde vin si incotro doream – cindva –  sa merg… De fapt, singura mea realitatea vecina cu emotiile personale, este dorinta nesecata de amintiri si de amintiri si de amintiri… Undeva in dosul creierului, ascunsa bine, bine de tot imi pastrez amintirile nealterate de nici un fel de realitate, pentru ca realitatea pe care o traiesc imi este al dracului de straina… Nu o support de nici un fel. Si nici nu ma straduiesc sa o inteleg sau sa o analizez in vreun fel anume… Nu este treaba mea. Nu este grija mea. Nu am ce face cu realitatea pe care mi-o servesc oamenii ( daca se pot numi asa ) oamenii zilelor noastre…

Traind in acelasi timp, in prezent, dar si in trecut, imi atrag trecutul pentru reechilibrare, pentru reorganizarea sistemului de perceptie… Desi privesc, aproape in fiecare seara la televizor, faptele realitatii, ceva organic interior ma retrimite inapoi in ani si ani demult trecuti… Nu am ce face cu realitatea noastra cretina. Nu am ce face cu blestematia ticalosiilor cotidiene… Nu am ce face cu premiile Antenei 3, de la Londra… Nu am ce face. Nu-mi trebuie nici un fel de analiza… Scriam mai demult ca pentru tot ceea ce traim astazi, noi sintem de vina, numai noi… Lumea nu era de accord cu punctual meu de vedere. Cred ca nici astazi, aceeasi lume nu este de accord…

Cui ii mai pasa cu ce este de accord lumea mea de astazi?..Cui?…

Toate zilele mele seamana intre ele. Toate trairile mele seamana intre ele… Numai trecutul imi mai apartine, tacut, intelept, linistitor si sacru…

In curind, vom deveni cu totii doar trecut… Depinde de, cit de adinc il vom percepe, construindu-l de pe acum…