Archive for the ‘Cultura ADINCIMII…’ Category

2014 – Xanthi, GREECE – Efectul Fenomenului FaceBook – Reprezentare IdeoDigithalGraphica_04   Leave a comment

IMAGINE of FaceBook_04

ICR – Institutul Cultural Roman – Prinos, Mirare si Acceptare…   2 comments

Prinos, Mirare si Acceptare...

ICR – Institutul Cultural Roman – De acolo de unde numai Ei, pot sa vada…   Leave a comment

De acolo de unde numai Ei, pot sa vada...

80 de texte…   Leave a comment

Miercuri, 16 octombrie 2013

Ora 09:06:19 AM, GMT

Xanthi, GRECIA

80 de texte…

Dimineata a inceput cuminte. Cu cafea, ceata, tigari abundente…dealuri mustind a apa pura… Am hranit unul dintre cei doi catei care s-au lipit de mine aici in Xanthi.. Pe cel mai murdar catel din lume.. Mi-a multumit scuturindu-si coada… Mi-a multumit si din privire.. Acea privire care nu incape in nici o formula de exprimare, de nici un fel…

Dimineata a inceput cuminte..

Din gind in gind revin obsedat de urmatoarea expunere… Ingemanarea dintre Ignoranta si cunoastere… dintre Salbaticie si Cultura… Totul incepe de la demnitatea cu care ne tratam mortii… Iar noi nu-I tratam deloc… ca si cum nu ar exista. Noi nu avem morti. Sintem numai vii cu totii…

Ingimfarea cu care ne petrecem chiuind zilele si noptile ni se trage dintr-o aroganta cu care ne tratam propriile vieti imbicsite de ispite si nevoi care mai de care mai stupide si mai lenese. Spun lenese pentru ca nu am invatat de la viata ca totul este cumplit de trecator si de fara de valoare… Adevarata valoare inseamna san e respectam unii pe ceilalti, san e iubim aproapele si departele, sa fim buni, ieratatori, umili si cu frica de Dumnezeu… Ingemanarea dintre ignoranta si cunoastere… Am ajuns sa nu fim in stare san e cunoastem indeaproape… Iubirea?… Un cuvint lipsit de profunzime si traire… Singurele noastre proecupari: banii si viata desarta…Viata adunata in saci de bani si bunuri fara nici o valoare… Nu am invatat ca ploile ne spala de tot si de toate…Dar nu am invatat sa respectam ploaia, pentru ca vine de sus, din cer, de la El…

Ingemanarea dintre Ignoranta si Cunoastere… dintre Salbaticie si Cultura… Totul incepe de la demnitatea cu care ne tratam mortii… cu care ne tratam mortii…

Inutilitatea zbaterilor noastre marunte. Ohh!, dar cit de marunte. Si ochii inchisi ai unei constiinte zdrentuite, de care nun e mai pasa deloc… Ne calcam in picioare pentru NIMIC, pentru NIMICUL cel mai profund…pentru bani si avere, de care ne vom desparti fara sa fim intrebati de nimeni… Imi pling drmul si intelegerea care ma biciuieste nemilos peste perceptie si adevar… Un adevar simplu si frumos ca un rasarit de soare vesel… Continui sa cred ca simplitatea sincera a gindirii normale nu ne este harazita, nu ne este daruita in orinduirea asta sociala… Poate intr-alta…Poate… Poate dup ace nu va mai exista politica cu doar contemplare… Doar contemplare…

Scrisul si concentrarea atentiei, imi oboseste peste masura perceptia… Revin si-mi spun: “Traiesc piruethe inlantuithe. Traiesc din dor in dor, din amintire in amintire. Traiesc, parca, neasteptind nimic sa se mai petreaca… Fibra sufletului imi este incremenita intr-o stare de intepeneala, fosta cindva umeda… Peste toate sentimentele si emotiile exercitate, piruethele inlantuithe imi maninca ultimile fire de energie si speranta… Nu mai sper nimic, pentru ca nimic nu se mai poate schimba in lumea noastra intunecata… Fara zimbete, fara incredere, fara apasare, imi sorb zilele, gri, de toamna gri… ceasca dupa ceasca… Cine mai crede sincer in propriul destin?… cine mai are nevoie de echilibrul comunicarii?… Cine?…”

Imi dau seama tirziu… Textul acesta poarta ordinea si disciplina numarului 80…

Cine mai are nevoie de echilibrul comunicarii?…

Cine?…

Semnatura ADM_01

IARNA, ca o Prietena Sincera…   Leave a comment

Vineri, 27 ianuarie 2012

Ora 11:02:07 AM GMT

Buda, judetul Vilcea

IARNA, ca o Prietena Sincera…

Obsesii Nerevendicate_21A nins. A nins puternic si adinc. A nins intr-o apriga dorinta de a face bine, macar ochiului obosit de atita nedreptate. De jur imprejurul meu, albul a cuprins dealurile si padurile eterne acoperindu-le anevoios si din gros cu un strat de zapada pufoasa, alba, neintinata, neatirnata… Treptat gerul s-a instalat cu respiratia sa incremenita intr-o pirueta de christal necesar… Multa vreme, iarna s-a jucat cu noi, dar mai ales cu simturile noastre ca intr-o sarabanda de asteptare, ca intr-o hora taraneasca straveche, aminind momentul cernerii zapezilor tirzii, in favoarea unor ropote de ploaie bicisnica, de ploaie militara, stupida, apasatoare… Nu am inteles de ce dorinta iernii, mi-a aminat bucuria revederii intinsului zapezilor… Nu am inteles…

Acum linistea s-a asternut peste tot. Doar cosurile caselor razletite, mai misca atmosfera aninind fuioare firave de fum inspre burtile norilor, atirnate, mult prea jos, mult prea aproape de pamint… Incerc sa aud sunetul fulguitului. Incerc sa discern necesitatea intelegerii acestei comunicari apartinind cerului si pamintului… Chiar in ziua in care s-a dezlantuit dihonia viscolelor, am facut un drum spre Vintul de Jos, judetul Alba. Trebuia imperios sa merg pina intr-acolo. Ceva legat de serviciul meu, m-a trimis. Drumul pe valea Oltului a fost ingrozitor de obositor, de secatuitor… Fiecare kilometru parcurs mi-a mincat energia, in asa fel incit la intoarcere, vlaguit si pustiit, am mincat ceva si m-am dat patului pentru odihna si impacare… La televizor am vazut grozavia ce se desfasura vessel in sudul tarii… Sentimentele s-au scuturat. Iluzia echilibrelor precare, mi-au inundat fiecare coltisor de traire, fiecare bucatica de dorinta neinteleasa…

In Bucuresti, mitingul din Piata Universitatii, continua sa-si scandeze nemultumirea, sfichiuind obrajii livizi ai unei puteri livide si indolente… Viscol amestecat cu lozinci scandate pina la lacrimi inghetate pe obrajii amaritilor din piata iluziilor calcate in picioare…

Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit nici nu imi mai aduc aminte de unde vin si incotro doream – cindva –  sa merg… De fapt, singura mea realitatea vecina cu emotiile personale, este dorinta nesecata de amintiri si de amintiri si de amintiri… Undeva in dosul creierului, ascunsa bine, bine de tot imi pastrez amintirile nealterate de nici un fel de realitate, pentru ca realitatea pe care o traiesc imi este al dracului de straina… Nu o support de nici un fel. Si nici nu ma straduiesc sa o inteleg sau sa o analizez in vreun fel anume… Nu este treaba mea. Nu este grija mea. Nu am ce face cu realitatea pe care mi-o servesc oamenii ( daca se pot numi asa ) oamenii zilelor noastre…

Traind in acelasi timp, in prezent, dar si in trecut, imi atrag trecutul pentru reechilibrare, pentru reorganizarea sistemului de perceptie… Desi privesc, aproape in fiecare seara la televizor, faptele realitatii, ceva organic interior ma retrimite inapoi in ani si ani demult trecuti… Nu am ce face cu realitatea noastra cretina. Nu am ce face cu blestematia ticalosiilor cotidiene… Nu am ce face cu premiile Antenei 3, de la Londra… Nu am ce face. Nu-mi trebuie nici un fel de analiza… Scriam mai demult ca pentru tot ceea ce traim astazi, noi sintem de vina, numai noi… Lumea nu era de accord cu punctual meu de vedere. Cred ca nici astazi, aceeasi lume nu este de accord…

Cui ii mai pasa cu ce este de accord lumea mea de astazi?..Cui?…

Toate zilele mele seamana intre ele. Toate trairile mele seamana intre ele… Numai trecutul imi mai apartine, tacut, intelept, linistitor si sacru…

In curind, vom deveni cu totii doar trecut… Depinde de, cit de adinc il vom percepe, construindu-l de pe acum…

Semnatura ADM_01

GINDURI generathe de VERRA…   Leave a comment

VERA_06_capatCa de obicei, un obicei nascut de cind m-am repatriat, din santierul italian, in fiecare dimineata , dupa cum bine stii, ma duc sa imi beau cafeaua la magazinasul din coltul cartierului uitat de lume… Si astazi, fara exceptie, am coborit cele citeva trepte ( locuiesc la parter ) din fata picioarelor si m-am indreptat catre magazinas..

Aseara ningea. Cind mi-am scos masina la plimbarea de seara, ningea chiar taricel…
Acum, dimineata zapada, se potolise din scoborirea din cer..
Am simtit in jurul meu, in aerul diminetii o atmosfera patriarhala…Tot aerul se simtea linistit, un pic, chiar ocrotitor…Ocrotitor fata de cine?…Fata de oameni, si animale…
 
In cartier la noi salasluiesc o gramada de ciini fara stapin…Amaritii sortilor…Oamenii sint si ei amaritii sortilor romane de astazi…
Dimineata m-am trezit inaintea Verrei, sau asa cred…Nu stiu. Cert este ca astazi, pentru prima oara de cind traiesc cu Verra, eu am fost acela care si-a trimis primul gind…
Dar primul meu gind s-a intersectat vertiginos cu primul gind al Verrei…
Ne-am scris si trimis gindurile in acelasi timp…
De foarte multe ori gindurile noastre se intilnesc undeva pe la jumatatea distantei dintre Bucuresti si Xanthi…
Noaptea a trecut de mine prin mine ciudata, nevorbindu-mi, ci doar plimbindu-ma printr-o ceata de cearta amestecata cu un adinc sentiment de uitare pe care il doresc cit mai virtos… Se facea ca m-am certat cu toata fosta mea familie…Dimineata i-am povestit Verrei, tarasenia, si Verra, m-a linistit spunindu-mi ca am trait o contrabalansare a subconstientului, ca intr-o stare de aparare impotriva neuitarii…Pentru ca eu, chiar vreau sa uit toata viata pe care am impartasit-o atita amar de ani cu niste oameni profund straini ( definitie data de Verra, pe care o inteleg si o accept si eu….)…
Nici acum nu-mi revin de intoarcerea spectaculoasa pe care a suferit-o viata mea, tocmai in momentul in care ma consideram iremediabil pierdut…
Am recunoscut-o pe Verra, fata-femeie, acum, care mi-a schimbat viata in si din liceu…Nu am putut s-o uit 40 de ani…
Dar cine se gindea, vreodata ca la un moment dat, ne vom imbratisa, cu vieti aproape identice si vom ramine imbratisati, jurindu-ne iubire, inteleger si credinta pina la moarte…
Nu-mi vine sa cred…Mintea imi dicteaza clar…si ma indruma, clar, dar sufletul este acela caruia nu-i vine sa creada…
Una peste alta, crede , nu crede, ii vine sa creada, nu-i vine sa creada, eu si Verra traim deja impreuna de aproape 30 de zile…
30 de zile pline ca 30 de ani paminteni…
Iubindu-ne nepamintean, timpii nostrii se masoare in unitati temporale extrapamintene…
30 de zile ca 30 de ani…si asta numai pina acum…astazi cind scriu aceste rinduri…
Imi vine sa definesc starea care ma leviteaza atent cu grija in felul descris mai jos, dupa cum urmeaza:
Cu Verra, Imi simt trupul acoperit de ierburi interzise. Dar nu interzise de oameni, ci interzise de fractiunile gindurilor mele libere. O stare de emotie pozitiva, de ginduri luminoase si sperioase ma napadesc cu o regularitate inspaimintatoare… De ce imi vin aceste ginduri, mereu si mereu??… cu respiratii neregulate si caldute spre rece…si dinspre rece spre fierbinteala cea mai placuta…

Am citit o povestioara scrisa de Vera, iubita mea. M-a impresionat stilul simplu si concret de a povesti, ceva aduceri-aminte din inceputurile adolescentei sale sincere… Adolescenta, aceasta frumoasa parte a vietii noastre. Sintem destui inlantuiti in lacate nevazute care ne leaga si ne cunosc intr-o sarabanda a trairii vietii in coordonate usoare, fine, respectuoase… I-am transmis parerea mea despre lucrarea sa si la rindu-mi am primit rinduri acoperitoare pentru scrisoarea mea… Tot Timpul imi place sa comunic cu Verra, cu sufletul ei, cu puterea ei de fata – femeie…Acest aspect imi face bine si ma destinde molcom, inspre reechilibrare interioara… Cind pot raspund imediat. Spun , cind pot in sensul simtirii nevoii de a comunica immediat si necesar pe momentul respectiv…

Alteori, raspund la o distanta de citeva ore. Niciodata nu depasesc doua – trei ore… Nici nu as putea. Mecanismul relatiei noastre determina declicul pentru savirsirea raspunsului…

Feminitatea Verrei, transpira curat printre rindurile povestirii…Atrage, imbratiseaza, inlantuieste, saruta privirile citittorului. Imi place. Imi place foarte mult. Si de ce gindurile mele interzise nu s-ar scurge in afara sistemului meu nervos, parcurgind etapa dupa etapa trepte in devenirea spre absolutie… De ce oare, paralele inegale imi brazdeaza fata privirii si ma lasa – ce-i drept uneori – obosit, stors de vlaga cea mai curate de care sint capabil a o genera…

Imi simt trupul acoperit de ierburi interzise. Dar nu interzise de oameni, ci interzise de fractiunile gindurilor mele libere. O stare de emotie pozitiva, de ginduri luminoase si sperioase ma napadesc cu o regularitate inspaimintatoare… De ce imi vin aceste ginduri, mereu si mereu??… cu respiratii neregulate si caldute spre rece…si dinspre rece spre fierbinteala cea mai placuta… Imi simt trupul acoperit de ierburi demult interzise…

Imi iau medicamentele de dimineata, cu multa apa rece. Dar imediat dupa ce le iau ramin intins pe ginduri mute, parca nemultumit de efectul lor… Parca nemultumit, parca secatuit de efecte peste efecte de stari peste stari… De tristete acoperita cu muschi de padure verde adincitha… Zilele trec una dupa alta nebanuite, debagate in seama…

Ma simt si nu mai sint singur, diferit de toata lumea din jurul meu… Fara vorbe, si fapte, fara respiratii ude, fara sperante desarte, fara perspective marunte… Ma simt si sint doar singur cu trupul acoperit de ierburi interzise… Imi vine sa plec de acasa… Imi vine sa plec, fara sa intorc capul, fara sa imi plec privirea, fara remuscari si fara regrete inutile…

Imi simt trupul acoperit de ierburi ude si interzise definitiv…

Semnatura ADM_01

Am stat de vorba o noapte intreaga…   Leave a comment

Vineri, 16 martie 2012

Ora 9:13:24 AM, GMT

Rm.Vilcea, judetul Vilcea

Am stat de vorba o noapte intreaga…

Am stat de vorba o noapte intreaga. Despre orice. Despre noi. Numai despre noi. Cum am ajuns sa ne depanam amintirile claie peste gramada, gramada peste claie, aiuritor si imbatator?… Am vorbit despre orice este legat de noi, de tine, de mine, de amindoi…

Cred ca m-am incarcat peste masura datului meu astral… Prea ma consuma totul din jurul meu. Fiecare incarcatura care-mi apare la usa, ma implica mult prea emotional… Deasupra cerului umbrit din greu de plumb, stiu ca exista soare senin si in cer imens de primitor… Blind… Plin de bucurii brodate in sperante netraite inca…

Cum sa fac sa ajung la dinsul…. Macar si pentru o zi si jumatate…si tot ar fi perfect, pentru dezacordare… pentru imblinzire…

Prea multa acordare la provocarile care te asalteaza, de peste tot si de aiurea , poate duce la dezacorduri majore in interiorul propriului sistem de navigatie nervoasa… Si de acolo, migrenelle gretoase ma vor asalta voluptuos, lasindu-ma aproape fara de simtire… Intr-o stare de lesin constient si foarte dulceag…

Ca atunci cind exagerind dintr-o pornire de creatie ce trebuie sa se nasca, abuzez de alcool tare, mult prea tare si mult prea mult… Nu m-am ferit sa beau, uneori peste masura pentru simplu motiv ca aburii raschirati de vodka prin singele meu, nu au generat niciodata stari conflictuale… Pur si simplu nu-mi sare nici o tandara din nici un ungher, indiferent de situatie… Nu-mi aduc aminte de nici o scirbosenie de situatie… nu ridic tonul, si nici mina … asupra nimanui… Pur si simplu nu-mi arde de scandal… Nu-i gasesc rostul nici treaz, nici afumat… Pentru mine scandalul nu exista… Nu-l cunosc, nu-l iubesc, nu-l recunosc… nu ma folosesc de el… Nu am fost prieteni niciodata…

Stiu ca Modigliani a fost prieten cu Brincusi, mai mult decit Brincusi, a fost cu Modigliani… Da!… dar lui Brincusi nu-i placea absinthul si “descreierarile” lui Modigliani… fiind structuri total diferite… Si din cite imi mai aduc aminte, nu-i placea nici culoarea verde… Absinthul avea culoarea verde… Si totusi au fost prieteni buni… Frumoase vremuri, demult apuse, dar nicicind uitate… Minunate creatii au lasat, la marginea Styxului… plecind peste lume, neapusi, nesupusi, neintelesi, adulati…descarcati… Da!… Incercanati…

Apa de ploaie amestecata cu Absint de cea mai buna calitate…taria nu i-o taie, verdele nu i-l paleste… Sufletul mi-l Ostoieste…

Am stat de vorba o noapte intreaga. Despre orice. Despre noi. Numai despre noi. Cum am ajuns sa ne depanam amintirile claie peste gramada, gramada peste claie, aiuritor si imbatator?… Am vorbit despre orice este legat de noi, de tine, de mine, de amindoi…

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…   Leave a comment

Vineri, 06 mai 2011

Ora 08:21:24 AM GMT

Bucuresti…

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Coboram din pat adormit, dar sufletul imi raminea in continuare sa se odihneasca. Sufletul meu nu simtea nevoia sa bea apa rece sau sa fumeze. Obligatoriu ma duceam spre geam sa vad daca mai ploua. Si ma linisteam vazind rotocoalele de apa tulburata in baltoacele din fata blocului… Zgomotul produs de caderea picurilor de ploaie imi linisteau sufletul involburat de ani si ani de nelinisti, de ani si ani de dureri surde de care nu mai scapam, cuprins fiind ca intr-un carusel dement de ghinion amestecat cu ulei ars de motor diesel… Am ramas tributar placerii ploii, demult, de pe vremea copilariei petrecute la Sibiu…peste care nu pot trece cu nici un gind. Daca ar fi sa renunt la gindurile ploii, atunci mi-as produce un rau incomensurabil, un rau primordiala de uscaciune si regrate eterne…

Nu vreau si nu pot sa renunt la ginduri. Ele imi sint singurele confidente confiate cinstit… Ma apuca de mina dreapta si ma trec strazile imaginare ale copilariei trecute dar nu uitate…Servici nu mai am. Postul meu s-a desfintat in decembrie – anul trecut – si imi este tare greu sa innebunesc singur in casa, intre patru pereti, urmarind cum cade ploaia pe pamint… Urmarind sa cada cit mai completa, cit mai frumoasa si mai melancolica… As incepe sa citesc o carte. Dar nu am stare. As incepe sa scriu ceva din amintire, dar – de asemenea – nu am stare. Singura stare care a ramas lipita de mine este aceea de a nu renunta la ginduri… De a nu renunta la a ma mai gindi, la a emotiona propriile-mi simturi si trairi…

Daca ar fi sa renunt la ginduri… inseamna ca as incepe sa renunt la mine… Si nu vreau asta… Nu vreau deloc… Nu sint inca pregatit..

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

PONTOMEDOUSSA…SOTIA MEA DE DINCOLO de ultimii vostrii TIMPI dati…   Leave a comment

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute… CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…   Leave a comment

Miercuri 23 iunie 2010

Ora 8:34:53 AM GMT

Bucuresti…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…

Pentru inceput ne-am golit sufletele proprii de tot ce am considerat ca nu ne mai este de trebuinta. Adica; Omenie, Respect, Consideratie, Cinste, Onestitate, Lumina si Credinta… Mai apoi, goi fiind pe dinauntru, Intunericul si-a facut loc si in mintile noastre descreierate de orice masura si simt al proportiilor orientarii insingurindu-ne si mai mult… Dar se pare ca nici aceasta noua si neplacuta ipostaza nu ne multumit indeajus incit sa ne oprim din decadere…

De regula decaderea minjeste civilizatii ajunse la un apogeu credibil si acceptat. La noi nu poate fi vorba – totusi de decadere…pentru simplul motiv ca nu am ajuns sa crestem pina la un Apogeu Spirithual Credibil… In cel mai rau caz putem sa intelegem o anume stare de letargie specifica Momentului Prehaosului. Si chiar in Momentul Prehaosului am ajuns sa traim… Partea proasta este ca nici pe aceasta fateta a realitatii nu ne-o asumam de nici un fel… Pe nesimtite am ajuns sa ne ocupam GOLUL INFERNAL din Interiorul nostru cu Sisteme de valori importate de aiurea, si mai ales de la Apus… De la Apusul unde coboara Soarele in trecerea lui elipsoida peste Istorii si Crimpeie de Eternitate Materiala…

Ne-am ocupat, acceptind ocupatia ca pe ceva firesc, venit indeobste dintr-o nevoie pura de Prea-Plin. Goi de noi, ne-am umplut de Altii… Nu a contat greutatea valorii. Nu a contat densitatea Informatiei. Nu a contat nevoia cu care am fost educati sa convietuim in coordonate lucide… Pasiuni smintite, ne-au inundat sistemele nervoase ( care la unii dintre noi au explodat, ducind pina la disparitia posesorului de instalatie…) iar la altii bucurii cretine si extrem de trecatoare… Ceea ce nu am inteles  pina acum este faptul ca sintem al dracului de vremelnici, al dracului de neinsemnati in ecuatia existentei Universului Stiut si mai ales in Infinitul Universului Nestiut…

Golul Animal total strain de Golul Spiritual s-au unit intr-o delta a Dezintegrarii. Fonetic Dezintegrarea suna aidoma spargerii Unor forme de methal Casant… Forma Sufletului nostru golit suna mai degraba a CIOBURI zdrobite intr-o pisanie de Etnie STICLOASA fara prea mult nisit in compozitie…ci mai degraba sufocat in pisle de matasea broastei…

Astfel am ajuns sa fim ocupati. Sa traim sub ocupatia veneticilor veniti din toate aiurelile lumii asteia pestrite. Si am acceptat neconditionat  – goliti de sine – sa ne umple altii venele cu singe alterat si verde si portocaliu si negru si violaceu… In functie de culoarea singelui care ne-a ocupat canalele vietii, Apusul a devenit Rasarit si Rasaritul, Apus…

De asta am ajuns sa fim Ocupati… Si acesta este numai incepul Stergerii Noastre ca Entitate Coerenta…