Archive for the ‘Cultura CALATORIEI…’ Category

ICR – Institutul Cultural Roman – Prinos, Mirare si Acceptare…   2 comments

Prinos, Mirare si Acceptare...

Anunțuri

ICR – Institutul Cultural Roman – De acolo de unde numai Ei, pot sa vada…   Leave a comment

De acolo de unde numai Ei, pot sa vada...

FreeLancer Andrew D.MITUCA… IdeoGraphicDesigner..   Leave a comment

andreimitucadesigner_17aandreimitucadesigner_18aandreimitucadesigner_19aandreimitucadesigner_20aandreimitucadesigner_21a

Works_02…   Leave a comment

Lucrarile lui ANDREI_05Lucrarile lui ANDREI_06Lucrarile lui ANDREI_07Lucrarile lui ANDREI_08

Am stat de vorba o noapte intreaga…   Leave a comment

Vineri, 16 martie 2012

Ora 9:13:24 AM, GMT

Rm.Vilcea, judetul Vilcea

Am stat de vorba o noapte intreaga…

Am stat de vorba o noapte intreaga. Despre orice. Despre noi. Numai despre noi. Cum am ajuns sa ne depanam amintirile claie peste gramada, gramada peste claie, aiuritor si imbatator?… Am vorbit despre orice este legat de noi, de tine, de mine, de amindoi…

Cred ca m-am incarcat peste masura datului meu astral… Prea ma consuma totul din jurul meu. Fiecare incarcatura care-mi apare la usa, ma implica mult prea emotional… Deasupra cerului umbrit din greu de plumb, stiu ca exista soare senin si in cer imens de primitor… Blind… Plin de bucurii brodate in sperante netraite inca…

Cum sa fac sa ajung la dinsul…. Macar si pentru o zi si jumatate…si tot ar fi perfect, pentru dezacordare… pentru imblinzire…

Prea multa acordare la provocarile care te asalteaza, de peste tot si de aiurea , poate duce la dezacorduri majore in interiorul propriului sistem de navigatie nervoasa… Si de acolo, migrenelle gretoase ma vor asalta voluptuos, lasindu-ma aproape fara de simtire… Intr-o stare de lesin constient si foarte dulceag…

Ca atunci cind exagerind dintr-o pornire de creatie ce trebuie sa se nasca, abuzez de alcool tare, mult prea tare si mult prea mult… Nu m-am ferit sa beau, uneori peste masura pentru simplu motiv ca aburii raschirati de vodka prin singele meu, nu au generat niciodata stari conflictuale… Pur si simplu nu-mi sare nici o tandara din nici un ungher, indiferent de situatie… Nu-mi aduc aminte de nici o scirbosenie de situatie… nu ridic tonul, si nici mina … asupra nimanui… Pur si simplu nu-mi arde de scandal… Nu-i gasesc rostul nici treaz, nici afumat… Pentru mine scandalul nu exista… Nu-l cunosc, nu-l iubesc, nu-l recunosc… nu ma folosesc de el… Nu am fost prieteni niciodata…

Stiu ca Modigliani a fost prieten cu Brincusi, mai mult decit Brincusi, a fost cu Modigliani… Da!… dar lui Brincusi nu-i placea absinthul si “descreierarile” lui Modigliani… fiind structuri total diferite… Si din cite imi mai aduc aminte, nu-i placea nici culoarea verde… Absinthul avea culoarea verde… Si totusi au fost prieteni buni… Frumoase vremuri, demult apuse, dar nicicind uitate… Minunate creatii au lasat, la marginea Styxului… plecind peste lume, neapusi, nesupusi, neintelesi, adulati…descarcati… Da!… Incercanati…

Apa de ploaie amestecata cu Absint de cea mai buna calitate…taria nu i-o taie, verdele nu i-l paleste… Sufletul mi-l Ostoieste…

Am stat de vorba o noapte intreaga. Despre orice. Despre noi. Numai despre noi. Cum am ajuns sa ne depanam amintirile claie peste gramada, gramada peste claie, aiuritor si imbatator?… Am vorbit despre orice este legat de noi, de tine, de mine, de amindoi…

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…   Leave a comment

Vineri, 06 mai 2011

Ora 08:21:24 AM GMT

Bucuresti…

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Coboram din pat adormit, dar sufletul imi raminea in continuare sa se odihneasca. Sufletul meu nu simtea nevoia sa bea apa rece sau sa fumeze. Obligatoriu ma duceam spre geam sa vad daca mai ploua. Si ma linisteam vazind rotocoalele de apa tulburata in baltoacele din fata blocului… Zgomotul produs de caderea picurilor de ploaie imi linisteau sufletul involburat de ani si ani de nelinisti, de ani si ani de dureri surde de care nu mai scapam, cuprins fiind ca intr-un carusel dement de ghinion amestecat cu ulei ars de motor diesel… Am ramas tributar placerii ploii, demult, de pe vremea copilariei petrecute la Sibiu…peste care nu pot trece cu nici un gind. Daca ar fi sa renunt la gindurile ploii, atunci mi-as produce un rau incomensurabil, un rau primordiala de uscaciune si regrate eterne…

Nu vreau si nu pot sa renunt la ginduri. Ele imi sint singurele confidente confiate cinstit… Ma apuca de mina dreapta si ma trec strazile imaginare ale copilariei trecute dar nu uitate…Servici nu mai am. Postul meu s-a desfintat in decembrie – anul trecut – si imi este tare greu sa innebunesc singur in casa, intre patru pereti, urmarind cum cade ploaia pe pamint… Urmarind sa cada cit mai completa, cit mai frumoasa si mai melancolica… As incepe sa citesc o carte. Dar nu am stare. As incepe sa scriu ceva din amintire, dar – de asemenea – nu am stare. Singura stare care a ramas lipita de mine este aceea de a nu renunta la ginduri… De a nu renunta la a ma mai gindi, la a emotiona propriile-mi simturi si trairi…

Daca ar fi sa renunt la ginduri… inseamna ca as incepe sa renunt la mine… Si nu vreau asta… Nu vreau deloc… Nu sint inca pregatit..

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Scrisoare catre Maria ORZATHA…   3 comments

Asa este. In Rm Vilcea am fost prieten cu Radu si Sanda Manciulea, cei care stateau la parter in blocul acela de patru etaje din cartierul Ostroveni…

Mergeam la ei in invoiri, ascultam muzica la magnetofon si beam vodka, multa vodka…

Mai cintam si la chitara din creatiile mele de atunci… Ei mai aveau un coleg, care se numea Marius Titu…Multe amintiri ma leaga de cei trei. Erau detasati de la Brasov, si lucrau la ridicarea terasamentului caii ferate de pe valea Oltului…Au lucrat si la Voineasa…

Din cite stiu eu, Radu Manciulea s-a stins din viata si asta demult, prin anii ’80… De Marius Titu nu mai stiu chiar nimic… Eu am trecut in rezerva la sfirsitul anului 1981, in luna octombrie. Pe 26 octombrie 1981, am trecut in rezerva iar la 31 octombrie 1981, se nastea baiatul meu, Bogdan… Ce repede au trecut anii…parca nici nu au fost …au trecut , au ramas amintirile si dulcele gust al tineretii spulberate in vint…

Inca de la terminarea Institutului MILITAR, am fost repartizat la o unitate militara in Bucuresti, cea la care facusem stagiul si unde spuneai tu ca ai venit odata sa ma vizitezi…

Ce demult s-au intimplat lucrurile acestea si parca ce aproape imi sint de constiinta realitatii…

Dupa trecerea in rezerva am lucrat in constructii la o intreprindere din Bucuresti…si asta pina aproape de revolutie…prin 1989…Am fost si la revolutie, dar nu imi place sa vorbesc despre acele amintiri…Eroii, dupa mine sint cei ingropati in pamint, si nu noi cei care am ramas dupa ei… Asa cred  eu…

Intre timp, mi-am trait viata cu bune si cu rele, ca noi toti…Bogdan a crescut…Acum in octombrie implineste 30 de ani. Este plecat in strainatate de trei ani… Vorbim curent la telefon. In 2009, in decembrie am fost impreuna cu mama lui la el, in Italia…Am stat vreo 11 zile si ne-am simtit bine… Am sa-ti atasez citeva poze cu el din acea calatorie…

La Babadag, am lucrat cu firma mea de constructii, prin anii 2000 – 2001, la Centru le Recuperare, neuropsihica _ Babadag…Am lucrat la reabilitarea cladirii spitalului… Veneam des in orasul Babadag…Si la un moment dat l-am chiar indragit…asa micut si sarman cum era… Avea un parfum al lui aparte…si oamenii aveau o caldura proprie definitorie aparte…Deh!!…Amintiri , amintiri…

Desi merg destul de des in Rm.Vilcea, nu m-am mai intilnit cu fostii mei colegi…Si Corina si-a pierdut tatal, in anul 2004…Mai traieste doar mama ei, si bineinteles rudele sale…Corina face parte dintr-o familie foarte numeroasa, cu multi unchi si matusi, veri … Acum Corina este plecata in Germania, lucreaza la un hotel de pe o insula din nordul Germaniei. Insula se numeste Borkum…este plecata deja de trei luni si mai are de stat inca trei luni… Mi-e dor de ea. Mi-e dor si de Bogdan… Mi-e dor de amintirea vietii tineretilor mele… ma bucur ca am ajuns – si asta gratie tie – sa comunicam dupa atitia ani… Imi face placere sa depanam amintiri din trecutul nostru de tineri adolescenti…

Deja ma bucur de raspunsul tau…

Cu drag te sarut,

andrei

NB: Pozele cu Bogdan sint facute in Italia acum 2 ani…

acelasi,

andrei

PONTOMEDOUSSA…SOTIA MEA DE DINCOLO de ultimii vostrii TIMPI dati…   Leave a comment

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute… CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…   Leave a comment

Miercuri 23 iunie 2010

Ora 8:34:53 AM GMT

Bucuresti…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…

Pentru inceput ne-am golit sufletele proprii de tot ce am considerat ca nu ne mai este de trebuinta. Adica; Omenie, Respect, Consideratie, Cinste, Onestitate, Lumina si Credinta… Mai apoi, goi fiind pe dinauntru, Intunericul si-a facut loc si in mintile noastre descreierate de orice masura si simt al proportiilor orientarii insingurindu-ne si mai mult… Dar se pare ca nici aceasta noua si neplacuta ipostaza nu ne multumit indeajus incit sa ne oprim din decadere…

De regula decaderea minjeste civilizatii ajunse la un apogeu credibil si acceptat. La noi nu poate fi vorba – totusi de decadere…pentru simplul motiv ca nu am ajuns sa crestem pina la un Apogeu Spirithual Credibil… In cel mai rau caz putem sa intelegem o anume stare de letargie specifica Momentului Prehaosului. Si chiar in Momentul Prehaosului am ajuns sa traim… Partea proasta este ca nici pe aceasta fateta a realitatii nu ne-o asumam de nici un fel… Pe nesimtite am ajuns sa ne ocupam GOLUL INFERNAL din Interiorul nostru cu Sisteme de valori importate de aiurea, si mai ales de la Apus… De la Apusul unde coboara Soarele in trecerea lui elipsoida peste Istorii si Crimpeie de Eternitate Materiala…

Ne-am ocupat, acceptind ocupatia ca pe ceva firesc, venit indeobste dintr-o nevoie pura de Prea-Plin. Goi de noi, ne-am umplut de Altii… Nu a contat greutatea valorii. Nu a contat densitatea Informatiei. Nu a contat nevoia cu care am fost educati sa convietuim in coordonate lucide… Pasiuni smintite, ne-au inundat sistemele nervoase ( care la unii dintre noi au explodat, ducind pina la disparitia posesorului de instalatie…) iar la altii bucurii cretine si extrem de trecatoare… Ceea ce nu am inteles  pina acum este faptul ca sintem al dracului de vremelnici, al dracului de neinsemnati in ecuatia existentei Universului Stiut si mai ales in Infinitul Universului Nestiut…

Golul Animal total strain de Golul Spiritual s-au unit intr-o delta a Dezintegrarii. Fonetic Dezintegrarea suna aidoma spargerii Unor forme de methal Casant… Forma Sufletului nostru golit suna mai degraba a CIOBURI zdrobite intr-o pisanie de Etnie STICLOASA fara prea mult nisit in compozitie…ci mai degraba sufocat in pisle de matasea broastei…

Astfel am ajuns sa fim ocupati. Sa traim sub ocupatia veneticilor veniti din toate aiurelile lumii asteia pestrite. Si am acceptat neconditionat  – goliti de sine – sa ne umple altii venele cu singe alterat si verde si portocaliu si negru si violaceu… In functie de culoarea singelui care ne-a ocupat canalele vietii, Apusul a devenit Rasarit si Rasaritul, Apus…

De asta am ajuns sa fim Ocupati… Si acesta este numai incepul Stergerii Noastre ca Entitate Coerenta…

ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… prietenii romanilor…(01)   2 comments

Anxietatea poate fi definită în multe feluri, dar cel mai simplu ar fi să o numim ca fiind „frica fără cauză”. Fireşte că dramatismul persoanelor anxioase este incomensurabil cu compacta şi sumara definiţie de mai sus. Depresia, rudă de gradul I cu anxietatea, este spre surprinderea multora o tulburare psihică mult mai lejeră decât anxietatea. Punctul forte al depresiei este faptul că ea se tratează medicamentos în majoritatea cazurilor, procentual vorbind, peste 95%, deşi există şi riscul recăderii. Atacul de panică (sau anxietatea paroxistică) este cel mai dezabilitant sentiment din trilogia acestor tulburări psihice, este fără îndoială o experienţă terifiantă cu adânci amprente asupra individului ce l-a trăit cel puţin o dată.

Pe parcursul acestei cărţi, voi expune cititorului cât mai detaliat tulburarea depresivă cât şi impactul atacului de panică, dar pentru prima parte voi rezerva un amplu spaţiu anxietăţii sub toate formele ei, dat fiind faptul că această psihoză este incurabilă, în pofida faptului că mulţi specialişti din domeniul psihiatriei, psihologiei şi relativ mai nou al homeopatiei, susţin că anxietatea se poate trata. Nu doresc să protejez cititorul încercând tot felul de artificii lingvistice pentru a evita cruda realitate: nu există vindecare nici măcar temporară a anxietăţii. Sunt numeroase remedii pentru ameliorarea simptomelor, dar manifes-tarea anxietăţii este din ce în ce mai diversificată de la individ la individ, deşi simptomele declarate înglobează peste o treime din suferinzi. Anxioşii sunt prizonierii propriei lor minţi fără nici o şansă de evadare. Anxietatea simplă este manifestată prin stări de nelinişte, frică, îngrijorare fără motiv, fără o anume cauză declan-şatoare, sunt de durată şi intensitate scăzută. Aceasta este forma cea mai uşoară sau răul cel mai mic.

Anxietatea socială este tulburarea ce induce evitarea relaţiilor inter-personale, situaţiilor sociale şi izolarea în cercul vicios al anxietăţii. Pentru anumite persoane, ceilalţi oameni sunt cauza anxietăţii lor, datorită gândirii eronate care este rodul anxietăţii, un rod ne-sfârşit, din păcate. Suferinzii au senti-mentul că sunt priviţi, analizaţi, judecaţi, atunci când sunt la o masă, petrecere, şcoală, mijloace de transport în comun, pe stradă, în magazin, la piaţă, pe un sta-dion, în propria maşină la volan, etc.,  fapt ce creează o tensiune interioară cât mai mare şi evitarea pe viitor a expunerii în toate aceste locuri. Acum suferinţa este interioară, anxioşii devin mai trişti mai speriaţi, mai interiorizaţi, nesperând că le va înţelege vreodată cineva trăirile dra-matice.

Anxietatea generalizată (sau TAG – tulburare de anxietate generalizată) este forma cel mai des întâlnită şi are la bază anxietatea simplă. Persoanele care suferă de TAG sunt îngrijorate în mod excesiv în legătură cu starea de sănătate şi sunt hiperatente la cea mai mică reacţie a organismului, făcând din aceasta o po-sibilă cauză a unor boli imaginare din ce în ce mai grave. Oamenii anxioşi dezvoltă o sumedenie de temeri simptomatice, care se încadrează în categoria tulburărilor anxioase cum ar fi: palpitaţiile, vertij, greaţă (uneori vomă), transpiraţii la nivelul palmelor, frunţii, picioare reci, muşchi încordaţi, dureri pectorale, ce-falee, stare de rău general, expresie facială crispată, nesiguranţă în mers, oboseală aproape permanentă, concentrare diminuată, senzaţia detaşării de realitate, disconfort gastric, micţiuni frec-vente, respiraţie superficială şi accelerată, somn neodihnitor, puls accelerat, tremurături ale mâinilor,  senzaţia de „cap gol”, uneori „deja-vu”, neastâmpăr, frica de a muri, de a înnebuni, de a leşina, de a pierde controlul. De fapt controlul a fost pierdut din momentul în care anxietatea s-a instalat comod în minţile suferinzilor.

Sintagma „luptă sau fugi” ne este mult mai clară dacă studiem aprofundat reacţiile animalelor. Când se simt ameninţate, unele animale aleg fuga din faţa pericolului cert. Altele îşi manifestă teama prin vomă, secreţii urât mirositoare (sconcsul) sau pur şi simplu se prefac că sunt moarte (similar cu leşinul la om), astfel asigurându-şi supravieţuirea. Cele mai curajoase rămân să lupte cu pericolul şi de cele mai multe ori ies învingătoare. La oamenii anxioşi pericolul este imaginar, deoarece aceştia cred că vor pica la traversarea străzii, vor face accident dacă şofează, vor muri sufocaţi dacă merg cu mijloace de transport în comun, credinţa că vor muri dacă ies din casă, etc. aceştia aleg să fugă de pericol. Cei ce aleg să lupte, sfârşesc prin a cădea în capcana anxietăţii, deoarece în mintea lor apar alte posibile pericole, chiar dacă le-au în-fruntat pe unele şi devin la rândul captivi ai anxietăţii, în dificila luptă cu gândurile anxioase. Ca să ilustrez sumar, dar cât mai clar, aş recurge la un pasaj din po-veştile lui Ion Creangă, unde tânăra ma-mă începe a plânge că o posibilă răs-turnare a „drobului de sare” îi poate omorî copilul, dar în loc să ia drobul şi să îl pună undeva la nivelul solului, îşi antrenează propria mamă la potenţialul dezastru şi încep amândouă să plângă, dar niciuna nu ia măsuri.

Articol imprumutat cu sfiala…