Archive for the ‘Cultura INFORMATIEI de Valoare…’ Category

ICR – Institutul Cultural Roman – Copiii Noii Ordini Mondiale…   Leave a comment

Copiii Noii Ordini Mondiale...

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…   Leave a comment

Vineri, 06 mai 2011

Ora 08:21:24 AM GMT

Bucuresti…

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Coboram din pat adormit, dar sufletul imi raminea in continuare sa se odihneasca. Sufletul meu nu simtea nevoia sa bea apa rece sau sa fumeze. Obligatoriu ma duceam spre geam sa vad daca mai ploua. Si ma linisteam vazind rotocoalele de apa tulburata in baltoacele din fata blocului… Zgomotul produs de caderea picurilor de ploaie imi linisteau sufletul involburat de ani si ani de nelinisti, de ani si ani de dureri surde de care nu mai scapam, cuprins fiind ca intr-un carusel dement de ghinion amestecat cu ulei ars de motor diesel… Am ramas tributar placerii ploii, demult, de pe vremea copilariei petrecute la Sibiu…peste care nu pot trece cu nici un gind. Daca ar fi sa renunt la gindurile ploii, atunci mi-as produce un rau incomensurabil, un rau primordiala de uscaciune si regrate eterne…

Nu vreau si nu pot sa renunt la ginduri. Ele imi sint singurele confidente confiate cinstit… Ma apuca de mina dreapta si ma trec strazile imaginare ale copilariei trecute dar nu uitate…Servici nu mai am. Postul meu s-a desfintat in decembrie – anul trecut – si imi este tare greu sa innebunesc singur in casa, intre patru pereti, urmarind cum cade ploaia pe pamint… Urmarind sa cada cit mai completa, cit mai frumoasa si mai melancolica… As incepe sa citesc o carte. Dar nu am stare. As incepe sa scriu ceva din amintire, dar – de asemenea – nu am stare. Singura stare care a ramas lipita de mine este aceea de a nu renunta la ginduri… De a nu renunta la a ma mai gindi, la a emotiona propriile-mi simturi si trairi…

Daca ar fi sa renunt la ginduri… inseamna ca as incepe sa renunt la mine… Si nu vreau asta… Nu vreau deloc… Nu sint inca pregatit..

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… si ma doare, ma doare…(02)   3 comments

Dacă studiem limbajul corpului unui anxios, observăm umerii ridicaţi, (la animale – ridicarea părului de pe spate şi încovoierea coloanei când se simt ameninţate – pisica, de exemplu) expresia feţei tristă sau crispată ori permanent îngrijorată, lipsa celei mai mici schiţări de zâmbet, maxilarul încleştat, pumnii strânşi, mersul uşor înclinat în faţă, cât mai aproape de o bordură, un gard, per-manent în căutarea unui loc de aşa-zisă siguranţă. Nu întotdeauna anxioşii doresc să meargă însoţiţi, de multe ori ei preferă să meargă singuri pentru a evita ca persoanele dragi să fie părtaşe la sufe-rinţa lor, încercând să-i protejeze, deşi ei sunt cei care au nevoie de protecţie, iar în situaţii limită o cer (în timpul unui atac de panică de exemplu îşi sună cea mai de încredere persoană, sperând că aşa nu vor fi singuri în faţa „morţii”, aleargă la cel mai apropiat spital sau rămân împietriţi de spaimă). Cei mai mulţi preferă singurătatea pentru a evita efortul mascării trăirilor interioare, asta după ce au o oarecare „vechime” în anxietate. Evitarea vieţii sociale mai poate fi con-diţionată şi de posibile situaţii jenante în care aceştia ar putea fi trădaţi de propriul corp, iar ceilalţi să afle că individul este anxios.

Aici suferindul se teme că oamenii vor crede cu siguranţă că e nebun, iar acesta în încercarea de a explica diferenţa dintre anxietate şi nebunie va deveni penibil şi privit ca un neajutorat şi implicit va fi marginalizat.Anxioşii au impresia că o nenorocire iminentă se va abate asupra lor, ea pla-nează pretutindeni, îi înconjoară, îi pătrunde, dar nu o poate defini şi nici în-lătura. Nu sunt de acord cu faptul că anxietatea ca simptom psihopatologic se întâlneşte în debutul psihozelor, pentru că ea însăşi este o psihoză. Anxioişii îşi ascund psihoza în speranţa că într-o zi va apărea o minune în domeniul medicinii, o minte strălucită va găsi vindecarea anxietăţii şi vor redeveni persoana sănătoasă, raţională şi calmă de odată. Dacă nu ar exista speranţă, mulţi ar muri pentru că de la deznădejde la moarte nu este decât un pas. Achesez la această speranţă de-oarece medicina va evolua permanent, actualmente în SUA se fac studii asupra punctului care declanşează anxietatea în creier. Din păcate scuza cea mai răspândită la ora actuală de către specialişti psihiatri şi psihologi este modificarea compoziţiei substanţei chimice numită serotonină (sau elixirul fericirii) şi prescriu tratamente cu o largheţe ce îţi dă fiori. Tratamentele cu psihotrope sunt acceptate de majoritatea organismelor, dar dependenţa se instalează şi reacţiile adverse apar în timp. Anxioşii acceptă acest compromis pentru că se reintegrează în viaţa socială, îşi câştigă existenţa, sunt cât de cât echilibraţi, dar şi conştienţi că sunt la jumătate din ran-damentul lor. De multe ori situaţia financiară bună şi găsirea unei ocupaţii captivante ajută mult suferinzii, uneori euforici fiind, uită de anxietatea lor; lucru ce nu este valabil şi în cazul unei situaţii materiale foarte bună.Excelente rezultate dau şi prac-ticarea regulată a exerciţiilor aerobice, indiferent de sex, mecanismul ce pozi-tivează starea de spirit nu este cunoscut.De asemenea este recomandată o ţinută şi un aspect cât mai îngrijit, conform zicalei „arăt bine, mă simt bine”. Evident că nu acesta este leacul anxietăţii, dar ajută la diminuarea ei.

Nu este adevărat că o viaţă sexuală activă şi regulată echilibrează nivelul serotoninei, deşi unii endocrinologi susţin neîntemeiat acest lucru, asta nu înseamnă că încurajez abstinenţa şi nici nu o recomand.Revenind la serotonină, oamenii de ştiinţă, cercetătorii, explică apariţia unui blocaj al fluxului serotoninei la nivelul creierului, acesta acţionând ca o barieră, nepermiţându-i fluxului sanguin să tran-sporte necesarul de substanţă în creier. Aici intervin substanţele chimice artificiale – medicamentele – ce recaptează serotonina. Pe la începutul secolului XX, când medicamentele nu erau atât de diversificate şi performante ca astăzi, se efectua cu oarecare succes şocul electric. Reacţiile adverse erau crunte: pacienţii rămâneau cu handicap locomotor sau ver-bal, deşi erau informaţi de la început de posibilitatea acestui lucru. Este un mare semn de întrebare cum de nu a fost perfecţionat acest electroşoc astfel încât să poată fi folosit şi astăzi, iar efectele secundare să fie minime sau zero. Psihoterapia anxietăţii, cea compo-rtamental-cognitivă are în general rezu-ltate lamentabile vis-a-vis de aşteptările persoanelor anxioase cât şi a eficienţei. Rezultate cât de cât concrete se obţin cu ajutorul relaxării progresive, iniţial într-un cabinet de specialitate. Din păcate cei mai mulţi psihoterapeuţi merg cu încăpăţânare pe varianta psihoterapiei comportamental-cognitive, pistă cu totul eronată în cazul persoanelor adulte. Hipnoza eriksoniană are oarecare rezultate prin diminuarea semnificativă a anxietăţii, dar numai pentru câteva ore din păcate.Senzaţia permanentă de frică face ca hormonul numit adrenalină să fie secretat din abundenţă.  Astfel pulsul creş-te, musculatura se încordează, respiraţia devine accelerată şi restul simptomelor neplăcute curg, parcă la infinit.Statisticile arată că 6.5% din populaţia globului suferă de anxietate, o cifră alarmantă, iar acest procent repre-zintă numărul persoanelor diagnosticate corect. Într-un interviu acordat revistei „Formula As”, cel mai bun psihiatru din Europa de S-E, nu numai în opinia mea,  domnul doctor Adrian Ionescu, de la spitalul Nifon – Buzău, spune că bolile mintale cele mai frecvente întâlnite şi care ocupă primul loc în rândul pacienţilor sunt tulburările anxioase. Tot domnia sa, domnul doctor Adrian Ionescu relatează că „diagnosticarea bolilor mintale nu este deloc simplă. Un reprezentant de frunte al Universităţii Harvard, dr Ross Baldesarini, a afirmat la un congres de psihiatrie desfăşurat în SUA că un bolnav cu tulburare bipolară aşteaptă în medie circa 8 ani pentru a i se pune un diagnostic corect. Extremele temporale de diagnosticare a unei boli mintale sunt cuprinse între 8 luni şi 28 de ani!…”. 

ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… prietenii romanilor…(01)   2 comments

Anxietatea poate fi definită în multe feluri, dar cel mai simplu ar fi să o numim ca fiind „frica fără cauză”. Fireşte că dramatismul persoanelor anxioase este incomensurabil cu compacta şi sumara definiţie de mai sus. Depresia, rudă de gradul I cu anxietatea, este spre surprinderea multora o tulburare psihică mult mai lejeră decât anxietatea. Punctul forte al depresiei este faptul că ea se tratează medicamentos în majoritatea cazurilor, procentual vorbind, peste 95%, deşi există şi riscul recăderii. Atacul de panică (sau anxietatea paroxistică) este cel mai dezabilitant sentiment din trilogia acestor tulburări psihice, este fără îndoială o experienţă terifiantă cu adânci amprente asupra individului ce l-a trăit cel puţin o dată.

Pe parcursul acestei cărţi, voi expune cititorului cât mai detaliat tulburarea depresivă cât şi impactul atacului de panică, dar pentru prima parte voi rezerva un amplu spaţiu anxietăţii sub toate formele ei, dat fiind faptul că această psihoză este incurabilă, în pofida faptului că mulţi specialişti din domeniul psihiatriei, psihologiei şi relativ mai nou al homeopatiei, susţin că anxietatea se poate trata. Nu doresc să protejez cititorul încercând tot felul de artificii lingvistice pentru a evita cruda realitate: nu există vindecare nici măcar temporară a anxietăţii. Sunt numeroase remedii pentru ameliorarea simptomelor, dar manifes-tarea anxietăţii este din ce în ce mai diversificată de la individ la individ, deşi simptomele declarate înglobează peste o treime din suferinzi. Anxioşii sunt prizonierii propriei lor minţi fără nici o şansă de evadare. Anxietatea simplă este manifestată prin stări de nelinişte, frică, îngrijorare fără motiv, fără o anume cauză declan-şatoare, sunt de durată şi intensitate scăzută. Aceasta este forma cea mai uşoară sau răul cel mai mic.

Anxietatea socială este tulburarea ce induce evitarea relaţiilor inter-personale, situaţiilor sociale şi izolarea în cercul vicios al anxietăţii. Pentru anumite persoane, ceilalţi oameni sunt cauza anxietăţii lor, datorită gândirii eronate care este rodul anxietăţii, un rod ne-sfârşit, din păcate. Suferinzii au senti-mentul că sunt priviţi, analizaţi, judecaţi, atunci când sunt la o masă, petrecere, şcoală, mijloace de transport în comun, pe stradă, în magazin, la piaţă, pe un sta-dion, în propria maşină la volan, etc.,  fapt ce creează o tensiune interioară cât mai mare şi evitarea pe viitor a expunerii în toate aceste locuri. Acum suferinţa este interioară, anxioşii devin mai trişti mai speriaţi, mai interiorizaţi, nesperând că le va înţelege vreodată cineva trăirile dra-matice.

Anxietatea generalizată (sau TAG – tulburare de anxietate generalizată) este forma cel mai des întâlnită şi are la bază anxietatea simplă. Persoanele care suferă de TAG sunt îngrijorate în mod excesiv în legătură cu starea de sănătate şi sunt hiperatente la cea mai mică reacţie a organismului, făcând din aceasta o po-sibilă cauză a unor boli imaginare din ce în ce mai grave. Oamenii anxioşi dezvoltă o sumedenie de temeri simptomatice, care se încadrează în categoria tulburărilor anxioase cum ar fi: palpitaţiile, vertij, greaţă (uneori vomă), transpiraţii la nivelul palmelor, frunţii, picioare reci, muşchi încordaţi, dureri pectorale, ce-falee, stare de rău general, expresie facială crispată, nesiguranţă în mers, oboseală aproape permanentă, concentrare diminuată, senzaţia detaşării de realitate, disconfort gastric, micţiuni frec-vente, respiraţie superficială şi accelerată, somn neodihnitor, puls accelerat, tremurături ale mâinilor,  senzaţia de „cap gol”, uneori „deja-vu”, neastâmpăr, frica de a muri, de a înnebuni, de a leşina, de a pierde controlul. De fapt controlul a fost pierdut din momentul în care anxietatea s-a instalat comod în minţile suferinzilor.

Sintagma „luptă sau fugi” ne este mult mai clară dacă studiem aprofundat reacţiile animalelor. Când se simt ameninţate, unele animale aleg fuga din faţa pericolului cert. Altele îşi manifestă teama prin vomă, secreţii urât mirositoare (sconcsul) sau pur şi simplu se prefac că sunt moarte (similar cu leşinul la om), astfel asigurându-şi supravieţuirea. Cele mai curajoase rămân să lupte cu pericolul şi de cele mai multe ori ies învingătoare. La oamenii anxioşi pericolul este imaginar, deoarece aceştia cred că vor pica la traversarea străzii, vor face accident dacă şofează, vor muri sufocaţi dacă merg cu mijloace de transport în comun, credinţa că vor muri dacă ies din casă, etc. aceştia aleg să fugă de pericol. Cei ce aleg să lupte, sfârşesc prin a cădea în capcana anxietăţii, deoarece în mintea lor apar alte posibile pericole, chiar dacă le-au în-fruntat pe unele şi devin la rândul captivi ai anxietăţii, în dificila luptă cu gândurile anxioase. Ca să ilustrez sumar, dar cât mai clar, aş recurge la un pasaj din po-veştile lui Ion Creangă, unde tânăra ma-mă începe a plânge că o posibilă răs-turnare a „drobului de sare” îi poate omorî copilul, dar în loc să ia drobul şi să îl pună undeva la nivelul solului, îşi antrenează propria mamă la potenţialul dezastru şi încep amândouă să plângă, dar niciuna nu ia măsuri.

Articol imprumutat cu sfiala…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Cuie infipte-n apa sfintita…   2 comments

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Cuie infipte-n apa sfintita…

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Sase…   Leave a comment

Cînd se încredinţa de zădărnicia acelui vis, Patricio Aragonés supravieţuise impasibil la şase atentate, luase obiceiul să-şi tîrîie picioarele strivite cu lovituri de ciocan, îi ţiuiau urechile şi-l supăra hernia în zorii zilelor de iarnă, şi învăţase să-şi scoată şi să-şi pună pintenul de aur încurcîndu-şi curelele numai ca să cîştige timp în cursul audienţelor, bombănind ducă-se naibii cataramele astea făcute de meşterii din Flandra, nu-s bune de nimic, şi din mucalit şi vorbăreţ cum fusese pe cînd sufla sticlă la cuptorul părintelui său ajunse gînditor şi sumbru, neatent la ce i se spunea, scrutînd penumbra privirilor spre a ghici ce nu i se spunea, fără a răspunde vreodată la o întrebare înainte de a întreba la rîndu-i dar dumneata ce părere ai?, şi din trîntor şi parazit cum fusese pe vremea cînd vindea minuni se făcu trudnic de sîrguincios, călător neînduplecat, zgîrcit şi hrăpăreţ, mulţumindu-se să facă dragoste cu forţa şi să doarmă pe podea îmbrăcat, cu faţa în jos şi fără pernă, renunţînd la ifosele-i timpurii de identitate proprie şi la orice vocaţie moştenită în ce priveşte ambiţia strălu­cită de a fi pur şi simplu suflător de sticlă, şi înfrunta cele mai îngrozitoare riscuri ale puterii, aşezînd cea dintîi piatră acolo unde niciodată n-avea să se mai pună vreuna, tăind panglici inaugurale pe meleagurile duşmanilor şi îndurînd năruirea atîtor vise duse pe apa sîmbetei, înfrînîndu-şi atîtea suspine stîrnite de speranţe imposibile pe cînd încorona aproape fără să le atingă atît de multe şi atît de efemere şi de inaccesibile regine ale frumuseţii, căci se împăcase pe veci cu soarta ce-i hărăzise un destin care nu era al său, chiar dacă n-a făcut-o din lăcomie, nici din convingere, ci fiindcă el i-a schimbat existenţa dîndu-i slujba de impostor oficial pe viaţă, cu o simbrie de cincizeci de pesos pe lună şi avantajul de a trăi ca un rege fără pacostea de a fi rege cu adevărat, ce-ţi poţi dori oare mai mult? 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Astfel se adeveri profetia…   Leave a comment

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Astfel se adeveri profetia…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Bijuteria…   Leave a comment

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Bijuteria…

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Trei…   1 comment

Simbata, 10 decembrie 2011

Ora, 08:36:39 AM, GMT

Bucuresti

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Trei…

Abia cînd l-am întors să-i vedem faţa am înţeles că era cu neputinţă să-l recu­noaştem, chiar dacă n-ar fi fost ciugulit de vulturi, fiindcă nici unul din noi nu-l văzuse vreodată, cu toate că profilul lui se afla pe ambele feţe ale monedelor, pe timbrele poştale, pe etichetele purgativelor, pe bandajele de hernie şi pe scapularii, iar tabloul lui înrămat unde apărea cu drapelul naţional şi dragonul patriei pe piept era expus mereu şi pretutindeni, căci ştiam că erau copii după por­tretele socotite inexacte încă de pe vremea cometei, cînd pînă şi părinţii noştri ştiau cine era el numai pentru că-i auziseră povestind pe părinţii lor, iar aceştia pe ai lor, şi de mici ne obişnuiseră să credem că el era viu acolo în palatul puterii, fiindcă cineva văzuse cum se aprindeau luminile într-o noapte de petrecere, altcineva povestise că-i zărise ochii trişti, buzele palide, mîna gînditoare schiţînd în van gesturi de rămas bun prin dantelele bise­riceşti ale limuzinei prezidenţiale, iar cu mulţi ani în urmă într-o duminică îl luaseră înăuntru pe orbul acela rătăcitor care pentru cinci bănuţi recita versurile poetului uitat Rubén Dario şi se întorsese fericit cu o uncie de aur adevărat cu care fusese plătit pentru recitalul dat numai pentru el, deşi nu-l văzuse, de bună seamă, şi nu fiindcă era orb, ci fiindcă nici un muritor nu-l mai văzuse de pe vremea vărsatului negru, şi totuşi ştiam că se afla acolo, o ştiam deoarece lumea continua să existe, viaţa mergea mai departe, poşta ajungea la timp, fanfara municipală cînta seria de valsuri leşinate în fiecare sîmbătă sub palmierii prăfuiţi şi felinarele triste din Piaţa Armelor, şi alţi muzi­canţi bătrîni le luau locul celor care mureau.

În ultimii ani, cînd dinăuntru n-au mai răzbit zgomote omeneşti nici cînt de păsări, iar porţile blindate se închiseseră pentru totdeauna, ştiam că era totuşi cineva în palat căci noaptea se vedeau lumini ca de corăbii la ferestrele dinspre mare, şi cei care se încumetaseră să se apropie auzeau tropot de copite şi fornăit de animale mari dincolo de zidurile fortifi­cate, şi într-o după-amiază de ianuarie o vacă în balconul prezidenţial contemplînd asfinţitul, închipuiţi-vă, o vacă în balconul patriei, ce îngrozitor, ce ţară nenorocită, dar se făcură tot soiul de presupuneri legate de posibilitatea aceea ca o vacă să fi ajuns în balcon, doar toată lumea ştia că vacile nu urcă scările, şi în special dacă sînt de piatră, şi cu atît mai puţin dacă au covoare, astfel încît în cele din urmă n-am mai ştiut dacă o văzuserăm cu adevărat sau nu cumva trecînd într-o după-amiază prin Piaţa Armelor visaserăm cu ochii deschişi că o vacă stătea în balconul prezidenţial unde de fapt nu se văzuse nimic şi nici n-avea să se mai vadă ani mulţi, pînă în zorii ultimei vineri cînd începură să apară cei dintîi vulturi ce-şi luară zborul de pe acoperişul spitalului pentru săraci unde picoteau zilnic, veniţi de undeva de departe de ţărm, se iviră în valuri succesive din zarea hăului de pulbere unde fusese odată marea, se rotiră o zi întreagă în cercuri molcome deasupra palatului, pînă cînd un rege de-al lor, cu penele ca rochia de mireasă şi guler roşu-aprins, dădu un ordin tăcut şi atunci începu prăpădul de geamuri sparte, mirosul acela de hoit mare, năvala de vulturi prin ferestre, ceea ce nu era cu putinţă decît într-o casă rămasă de izbelişte, aşa încît am îndrăznit şi noi să intrăm şi am descoperit în sanctuarul pustiu resturile măreţiei, trupul ciugulit, mîinile netede de fecioară cu însemnul puterii pe osul inelarului, tot corpul fiind plin de licheni minusculi şi vietăţi parazite din străfundurile mării, mai cu seamă la subsuori şi între picioare, şi avea bandajul de pînză tare ce-i susţinea testiculul umflat de hernie, singurul care fusese ocolit de vulturi cu toate că era cît un rinichi de bou, dar nici măcar atunci nu ne încumetarăm să credem că murise, fiindcă era a doua oară că fusese găsit în biroul acela, singur şi îmbrăcat, mort după cîte se pare de moarte bună în timpul somnului, aşa cum fusese prezis cu mulţi ani în urmă în apa fermecată din ulcelele ghicitoarelor. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Doi…   4 comments

Vineri, 09 decembrie 2011

Ora, 06:50:23 AM, GMT

Bucuresti

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Doi…

Făcîndu-ne drum prin hăţişul sufocant, văzurăm galeria cu arcade cu glastre de garoafe şi frunze de astromelia şi pansele unde fuseseră încăperile concubinelor, şi după felurimea restu­rilor menajere şi numărul mare al maşinilor de cusut ni se păru cu putinţă să fi locuit acolo peste o mie de femei cu droaia lor de prunci născuţi toţi la şapte luni, văzurăm dezordinea ca la război de prin bucătării, rufele în albii putrezind la soare, haznaua comună pentru concubine şi soldaţi, şi în fundul grădinii, sălciile somptuoase ce fuse­seră aduse cu rădăcini din Asia Mică în uriaşe sere pe mare, cu pămîntul, seva şi burniţa lor, şi dincolo de sălcii văzurăm palatul, imens şi trist, cu jaluzelele făcute ţăndări prin care continuau să intre vulturii.

N-am fost nevoiţi să forţăm intrarea, cum crezusem, căci poarta din mijloc păru a se deschide doar sub imperiul vocii, aşa încît am urcat la primul cat pe o scară de piatră roşie ale cărei covoare de operă fuseseră tocate de copitele vacilor, şi din primul vestibul şi pînă în iatacuri văzurăm birourile şi sălile oficiale în ruine, pe unde se plimbau vitele nepăsătoare mîncînd perdelele de catifea şi sfîşiind pluşul fotoliilor, văzurăm tablouri cu subiecte eroice, cu sfinţi şi militari, aruncate pe jos printre mobile sfărîmate şi balegi proaspete, văzurăm o sufragerie distrusă de vaci, sala de muzică profanată de stricăciunile vacilor, măsuţele de domino făcute bucăţele şi pajiştea meselor de biliard jupuită de vaci, şi părăsită într-un ungher, maşina de fabricat vînt, care falsifica orice fenomen de pe cele patru cvadrante ale rozei vînturilor pentru ca lumea din palat să suporte mai uşor nostalgia mării dispărute, văzurăm colivii de păsări atîrnînd peste tot, acoperite încă de husele care le ocro­teau somnul dintr-una din nopţile săptămînii trecute, iar prin ferestrele nenumărate văzurăm uriaşul animal adormit care era oraşul neştiutor din acea istorică zi de luni pe care începea s-o trăiască, şi dincolo de oraş, crate­rele moarte cu aspra cenuşă lunară ale cîmpiei nesfîrşite unde odinioară fusese marea.

În acel spaţiu interzis pe care foarte puţini oameni avuseseră privilegiul să-l cunoască, am simţit pentru prima oară mirosul de stîrv al vulturilor, le-am perceput gîfîitul milenar, instinctul prevestitor, şi călăuzindu-ne după duhoarea de putre­facţie răspîndită prin fîlfîirea aripilor lor, am găsit în salonul de audienţe tigvele de vacă năpădite de viermi, picioarele din spate repetate fără şir în oglinzile mari, şi atunci am împins o uşă laterală ce dădea într-un cabinet ascuns în zid şi acolo l-am văzut pe el, în uniforma de doc fără galoane, cu jambierele puse, cu pintenul de aur la călcîiul stîng, mai bătrîn decît toţi oamenii şi toate vietăţile de pe pămînt şi din apă, prăbuşit cu faţa în jos, cu braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă, aşa cum dor­mise noapte de noapte în toate nopţile din cumplit de lunga-i viaţă de despot singuratic.

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ