Archive for the ‘Cultura INTREBARII…’ Category

ICR – Institutul Cultural Roman – Prinos, Mirare si Acceptare…   2 comments

Prinos, Mirare si Acceptare...

ICR – Institutul Cultural Roman – Dincolo de o Imaginatie Acceptata…   Leave a comment

Dincolo de o Imaginatie Acceptata...

INTOARCEREA LA PRIMELE SENZATII DE RECE…   Leave a comment

Marti, 15 octombrie 2013

Ora 14:35:19 AM, GMT

Xanthi, GRECIA

Intoarcerea la primele senzatii de rece…

Intoarcerea la primele senzatii de rece, dar si la sentimentele cuibarite in adincul inimii, acum in preajma iernii, ma scufunda nemilos intr-o traire de regres si parere de rau… Imi petrec mai tot timpul gindindu-ma la ultimii mei ani, traiti intr-o nebunie alba, de spital… Iuresul aducerilor-aminte, seamana cu sulurile albe de zapada nemiloasa ce-a acoperit fara regrete pamint si oameni… Nu ne trebuia,acum, chinul ingroparii in alb. Nu aveam nevoie de el. Nu ne lipsea. Asa cum nu ne lipsea nici deznadejdea turnarii in forme unice de christal inghetat a sufletelor noastre chinuite… Imi este frig, numai gindindu-ma la intinderea nesfirsita a iernii ce ne-a acoperit ignorind anotimpuri, reguli, nevoi… De parca, toate lucrurile mergeau bine, si ca o schimbare de ton si mers, simfonia suierata a ninsorii venea sa ne completeze durerea nemarginita a singuratatilor neimpartasite… Naluci in glugi albe vin de nicaieri si se duc smintit spre nicaieri… se duc invirtindu-se ametitor, dansind extravagant, delirant… obsedant…

Nu cred in minuni. Cred in puterea rabdarii. Cred in puterea intelegerii sincere, profunde si albe. Exista intelegeri gri, asa cum exista intelegeri necerte de culori incerte… Asa cum albul a acoperit toata puterea intelegerii ochilor mei, tot asa fire solide de nemultumire imi curenteaza perceptiile din ce in ce mai obosite… De mult timp nu am mai avut stare sa scriu. Demult nu mi-am mai gasit energiile pentru a desena, pentru a ma exprima graphic… Ori toate aceste renuntari, adunate la un loc, mi-au generat nemultumiri si mai mari, nelinisti si mai profunde… Ma caut si nu ma regasesc. Ma caut intr-un zadar din afara puterii rabdarii. Ma caut febril, ma caut ascuns… Imi caut albul personal… Nu cred in minuni, asa cum nu cred in facil…

Sentimentele reci de iarna nu ma parasesc nici macar pentru o clipa… Sentimentele traiesc impreuna cu gindirea si emotia laolalta… Din cind in cind, ma opresc sa-mi adun echilibrele ravasite ca inaintea unui drum anevoios, dar necesar… Tresar, deschid si inchid geamurile trairilor… Astept indreptarea vremii si a vremurilor… Betia asteptarilor care nu se vor preda niciodata… Betia depresiei asteptarilor demulte, demulte…Am o stare de ameteala neplacuta, de ceata rece ce-mi invaluie simturile, pornirile, miscarea generala… Capul imi este greu, gesturile, de plumb… Senzatia stranie de cufundare si inot prin miere de albine, demultiplicarea sentimentelor si a perceptiei realitatii care ma inconjoara… Oboseala cronica, nemultumire perpetua, frinturi de aduceri-aminte… imagini sparte…toate ma agreseaza chinezeste, tacut, dureros de perceptibil, dureros de acut, dureros de zilnic… Rar, rar de tot, normalul cu care sint obisnuit mai trece prin interiorul obosit… Trece simplu… Pleaca simplu…

Intoarcerea la primele senzatii de rece, dar si la sentimentele cuibarite in adincul inimii, acum in preajma iernii, ma scufunda nemilos intr-o traire de regres si parere de rau… Imi petrec mai tot timpul gindindu-ma la ultimii mei ani, traiti intr-o nebunie alba, de spital… Iuresul aducerilor-aminte, seamana cu sulurile albe de zapada nemiloasa ce-a acoperit fara regrete pamint si oameni… Nu ne trebuia,acum, chinul ingroparii in alb. Nu aveam nevoie de el. Nu ne lipsea. Asa cum nu ne lipsea nici deznadejdea turnarii in forme unice de christal inghetat a sufletelor noastre chinuite… Imi este frig, numai gindindu-ma la intinderea nesfirsita a iernii ce ne-a acoperit ignorind anotimpuri, reguli, nevoi… De parca, toate lucrurile mergeau bine, si ca o schimbare de ton si mers, simfonia suierata a ninsorii venea sa ne completeze durerea nemarginita a singuratatilor neimpartasite… Naluci in glugi albe vin de nicaieri si se duc smintit spre nicaieri… se duc invirtindu-se ametitor, dansind extravagant, delirant… obsedant…

Semnatura ADM_01

Impresii si Ginduri simple din Xanthi, GRECIA_01 25 aprilie 2013…   Leave a comment

Impresii si Ginduri simple din Xanthi, GRECIA_01

25 aprilie 2013

P1020979aAm fost in oras sa imi alimentez masina cu carburant…Ocazie cu care m-am si plimbat pe strazile din centrul orasului…

Mi-am cumparat o pereche de ochelari Ray Ban ( contrafacuti prin Italia…) La noi o pereche din acest soi de ochelari costa in jur de 150 – 200e.. Aici i-am gasit la numai 5e… Daca incerci sa le compari la perfectiunea cu care sint facuti, mai bine te lasi pagubas… Sint identici… Stau si ma gindesc daca cei din tara nu sint cumparati de aici cu 5e si vinduri in Romania cu 150 – 200e…

Iata un soi nou de a face comert.. Ce mai merita subliniat, nu exista o cumparatura de ceva solid, ochelari de soare, jucarie, bluza sau tricou, curea sau ceas(replica identica pina la dementa sa nu ti se faca un mic discount… Totul se tirguieste…

P1020980aM-am asezat la o masuta intr-o gradina sa beau un ceai…Si am privit roata in jurul meu…

Xanthi s-a umplut de oameni.. Terasa era plina, femei cu copii, femei fara copii, femei tinere, dar si intre doua virste…copii adolescenti, tunsi dezmetic, cu parul in toate culorile pamintului… Mosi si babe adunati in jurul vreunei mese cu cafelele in fata si inevitabilele pahare sau sticle cu apa rece… Numai ca aici, mosii stau la mese impreuna cu mosii iar babele cu babele.. Niciodata impreuna…

Aici in Grecia, este un obicei sfint…In momentul in care te asezi la masa intr-un local, sau terasa, ospatarul pina sa te intrebe de comanda iti si adduce val-virtej o sticla brumata cu apa rece…Nici nu se pune problema sa ceri tu…

P1020986aOrasul intreg, Xanthi, este un oras vechi, cindva in negura istorie ocupat de turci si mai tirziu de bulgari, in cadrul  lungilor razboaie…se prezinta europeanului deosebit de cuminte, modest, uneori saracacios…dar in nici un caz nedemn… Alterneaza constructii de cladiri noi, cu o arhitectura, de asemeni modesta, neopulenta, neostentativa, imbracate in culori pale, de bej, alb, ocru, uneori verde… Nimic nu te oboseste, nimic nu iti oboseste privirile…

Printre cladirile relativ noi si chiar noi, salasluiesc cladiri, case, lasate in paragina, dezafectate, sarmane…mai ales in zona cartierul turc.. Da, Turc…Pentru ca in Xanthi traieste de sute de ani o comunitate turca asezata aici de mai marii sultani sau capetenii de osti turce…la momentele cotropirii si siluirii pamintului grec…

Cladirile, blocurile concepute intr-un alt registru armonic de structuri si definitii arhitecturale sint obligatoriu toate dotate cu niste terase, largi, maiestoase…primitoare si totodata ocrotitoare de soarele verii grecesti… In ele locatarii in fiecare joi a saptaminii ies la un gratar…si atunci orasul intreg se umple de miasme barbare de carne fripta…de mirosuri de mirodenii, de zumzetul vorbariei atit de spumoase balcanice… In preumblarile mele cu Verra , pentru ca Verra mi-a fost si imi este in continuare ghid de nadejde, am vazut si descoperit toate secretele vietii de grec…

Ca oameni, ca popor, grecii sint deosebit de primitori, zimbarati, surizatori, calzi…desi in venele lor curge singe de la Teba…Sint iuti la minie, revolutionari, neinseuati, bruneti…parosi…dar calzi, calzi cum numai ei puteau fi… Femeile sint de toate calibrele, si mai plinute si mai firave,,,si mai tinere si mai batrine…si mai copile…

Strazile din orasul Xanthi sint relative inguste, orasul fiind construit, edificat intre mai multe coline…De fapt este inconjurat de munti rosi, batrini…uneori cheliti de vegetatie din cauza climei destule de aspre si mai ales uscate… M-am preumblat de nenumarate ori, in diferite momente ale zilei prin oras…Am facut o multime de poze…la o multime de case si cafenele…una mai interesanta decit cealalta…Acum odata cu incalzirea vremii, toate terasele s-au umplut de meseni veseli, binedispusi, guralivi…si nu numai…

Traiesc un adinc sentiment de apartenenta la aceste locuri, de parca m-as fi nascut si trait aici decind lumea… Nu ma simt singur, si chiar nu sint..M-am imprietenit cu prietenul unui vecin de garsoniera, pe numele lui: STAVROS…cu care ma inteleg intr-o amestecatura de limbi occidentale dar si orientale…Un fir de esperando ne electrocuteaza ori de cite ori ne intilnim… Este batriior, ceva poate la vreo 70 de ani…Imbracat cind in camasa putin ponosita si mototlita, dar si in costul cu vesta, tot atit de ponosit si de demult…contemporat cu tineretea lui STAVROs… Ori de cite ori ma vede ma sitriga in gura mare: ANDREA!!..si ma imbratiseaza cu caldura unei prietenii stavechi…

Ma simt bine cind ma intilnesc cu el..Si pe el il cunosc parca decind lumea…

Mai sus de vila in care am eu inchiriata garsoniera ( care bineinteles, conform bunului obicei grec are doua balcoane maricele ) troneaza cartierul rusesc…

Rusi veniti de pretutindeni…din indepartarile Mamei Rusia, s-au stabilit aici pe la inceputurile anilor 81…Atunci cind in Grecia se mai desfasurau urmarile comenzii Juntei Militare… Grecii, ca administratie si relatii internationale au avut intotdeauna relatii foarte strinse cu rusii… Ii mai leaga, de asemeni si religia…

Ortodoxia rusa si cea greaca sint impletite din vremuri stravechi…Apropo de ortodoxie, In cartierul de pe deal aproape de cel al rusilor, unde are Verra, apartamentul, la o aruncatura de bat este o biserica, unde Verra se dupa ori de cite ori se desfasoara cite o slujba cu ocazia zilelor de sarbatoare…

M-a uimit simplitatea si modestia cu care a fost edificat edificiul religios… Exact ca si intregul oras, si locasele sfinte de cult, sint curate, modeste, primitoare, neostentative, netranslucide…nerespingatoare… Preotii umbla imbracati foarte modesc, de regula in negru..cu un soi de tichie cilindrica pe cap si parul lasat lung, strins intr-o coada prinsa sub acoperamintul de pe cap…

In citeva rinduri am fost cu Vera la slujbe… In incaperea propriu zisa, cea mare, poporul adunat la slujba sta impartit in doua mari si distincte cete…Cea a femeilor, care se afla-de regula in partea stinga a altarului, iar barbatii, tinerii, copii, sint adunati in partea dreapta a altarului…Aceasta regula nu se incalca sub nici o forma sub nici un motiv… De asemeni in interiorul bisericii, lipsesc stralucitoarele nimicuri atit de prezente in bisericile romanesti…Totul este alb, curat, pe ici colo mai apar diferite insemne religioase, de altfel totul este de un strict necesar de bun simt si apropiere de Dumnezeire…

Acolo cit am stat in picioare, parca durerea genunchilor a ramas undeva afara…nici coloana nu mai supara…nici spate si nici macar capul meu atit de intortocheat… M-am simtit bine, usurat…resemnat, tacut si normal…

In fiecare Duminica Vera se duce la slujba, car e dureaza uneori si peste 2 ore… Parintele citeste ceva dintr-o carte sfinta…mai la dreapta lui un mic cor format din oameni – de obicei – in virsta cinta cintece religioase, intr-o graca veche…in limba istorica veche… Atmosfera este de pace si armonie cu tine insuti, dar si cu Cerul si Natura…

P1020995aLa un moment dat intr-o zi, pe cind ma plimbam cu Vera prin oras, am zarit o manifestatie, la care participau o multime zgomotoasa de tineri cu fetele acoperite de naframe negri… Nu li se vedea decit ochii… Erau agitate, in grupuri compacte avind in miini steaguri si benere… Vera mi-a spus ca acestia sint anarhistii greci, tinerii anarhisti greci… Fusesera scosi, mobilizati in strada de un partid de exprema dreapta… Nu au spart sau devalizat nimic…Decit scandau lozici mobilizatoare in care fascismul era adesea pomenit…

Anumiti conducatori din administratia greaca de acum erau facuti fascisti, si vinduri Cancelarului Fascist Angela Merkel… I-am privit cu multa atentie, curiozitate si chiar cu putina admiratie…

Aici in Grecia circula o vorba foarte faina la adresa relatiei incordate care exista intre Germania si Grecia… Nu le este frica de nici o criza, de nici o putere…Si taria aceasta le vine din apartenenta la o istorie cu adevarat grandioasa…la apartenenta la poporul Spartei…

Nu se simt cu nimic inferiori civilizatiei occidentale…pentru ca spun ei, Pe vremea in care germanii isi traiau istoria in salbaticia padurilor intunecate, ei, Grecii construiau Atena si Pantheonul , si dadeau lumii minti stralucite, care mai tirziu, au schimbat cursul omenirii…

Tare mult mi-a placut aceasta credinta alor…Pentru ca daca stai si gindesti lucrurile lipede asa este… Poporul grec a fost unul dintre cele mai illuminate poate din antichitate… De aici am invatat ce mult determina propria-ti istorie mersul inainte in timp, a constiintei populare… Nu se tem si nu cred ca se vor teme de occident si de masurile lui draconice, justificare prin dorinta de eradicare a crizei economice mondiale…

Mai am multe de povestit…Am sa mai revin…Acum parca ma simt nitel obosit…Ma opresc si revin mine pe firul revenirii mele ancestrale…

Imi doresc ziua cit mai cuminte si mai linistita…

Verra traverseaza Bulgaria…la ora asta.. In jurul dupa amiezii ma va suna sa imi spuna cum a ajuns la Bucuresti…de unde va pleca mai departe spre Sibiu, spre mormintul mamei sale…

Asa sa o ajute Dumnezeu!…

Asa sa ma ajute si pe mine!…

Asa sa ne ajute pe toti!…

Works_02…   Leave a comment

Lucrarile lui ANDREI_05Lucrarile lui ANDREI_06Lucrarile lui ANDREI_07Lucrarile lui ANDREI_08

KALEIDOSCOPE…   Leave a comment

Kaleidoscope_01aKaleidoscope_02aKaleidoscope_03aKaleidoscope_04aKaleidoscope_05aKaleidoscope_06aKaleidoscope_07aKaleidoscope_08aKaleidoscope_09aKaleidoscope_10aSemnatura mea_02_31.07 copy

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…   Leave a comment

Vineri, 06 mai 2011

Ora 08:21:24 AM GMT

Bucuresti…

DACA AR FI SA RENUNT LA GINDURI…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Coboram din pat adormit, dar sufletul imi raminea in continuare sa se odihneasca. Sufletul meu nu simtea nevoia sa bea apa rece sau sa fumeze. Obligatoriu ma duceam spre geam sa vad daca mai ploua. Si ma linisteam vazind rotocoalele de apa tulburata in baltoacele din fata blocului… Zgomotul produs de caderea picurilor de ploaie imi linisteau sufletul involburat de ani si ani de nelinisti, de ani si ani de dureri surde de care nu mai scapam, cuprins fiind ca intr-un carusel dement de ghinion amestecat cu ulei ars de motor diesel… Am ramas tributar placerii ploii, demult, de pe vremea copilariei petrecute la Sibiu…peste care nu pot trece cu nici un gind. Daca ar fi sa renunt la gindurile ploii, atunci mi-as produce un rau incomensurabil, un rau primordiala de uscaciune si regrate eterne…

Nu vreau si nu pot sa renunt la ginduri. Ele imi sint singurele confidente confiate cinstit… Ma apuca de mina dreapta si ma trec strazile imaginare ale copilariei trecute dar nu uitate…Servici nu mai am. Postul meu s-a desfintat in decembrie – anul trecut – si imi este tare greu sa innebunesc singur in casa, intre patru pereti, urmarind cum cade ploaia pe pamint… Urmarind sa cada cit mai completa, cit mai frumoasa si mai melancolica… As incepe sa citesc o carte. Dar nu am stare. As incepe sa scriu ceva din amintire, dar – de asemenea – nu am stare. Singura stare care a ramas lipita de mine este aceea de a nu renunta la ginduri… De a nu renunta la a ma mai gindi, la a emotiona propriile-mi simturi si trairi…

Daca ar fi sa renunt la ginduri… inseamna ca as incepe sa renunt la mine… Si nu vreau asta… Nu vreau deloc… Nu sint inca pregatit..

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavara de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

SINGURA mea realitate…   Leave a comment

Vineri, 11 noiembrie 2011

Ora 9:57:56 AM GMT

Bucuresti

SINGURA mea realitate…

Amintirile de luna asta m-au zapacit intr-un asemenea hal incit nici nu imi mai aduc aminte de unde vin si incotro doream – cindva –  sa merg… De fapt, singura mea realitatea vecina cu emotiile personale, este dorinta nesecata de amintiri si de amintiri si de amintiri… Undeva in dosul creierului, ascunsa bine, bine de tot imi pastrez amintirile nealterate de nici un fel de realitate, pentru ca realitatea pe care o traiesc imi este al dracului de straina… Nu o support de nici un fel. Si nici nu ma straduiesc sa o inteleg sau sa o analizez in vreun fel anume… Nu este treaba mea. Nu este grija mea. Nu am ce face cu realitatea pe care mi-o servesc oamenii ( daca se pot numi asa ) oamenii zilelor noastre…

Traind in acelasi timp, in prezent, dar si in trecut, imi atrag trecutul pentru reechilibrare, pentru reorganizarea sistemului de perceptie… Desi privesc, aproape in fiecare seara la televizor, faptele realitatii, ceva organic interior ma retrimite inapoi in ani si ani demult trecuti… Nu am ce face cu realitatea noastra cretina. Nu am ce face cu blestematia ticalosiilor cotidiene… Nu am ce face cu premiile Antenei 3, de la Londra… Nu am ce face. Nu-mi trebuie nici un fel de analiza… Scriam mai demult ca pentru tot ceea ce traim astazi, noi sintem de vina, numai noi… Lumea nu era de accord cu punctual meu de vedere. Cred ca nici astazi, aceeasi lume nu este de accord…

Cui ii mai pasa cu ce este de accord lumea mea de astazi?..Cui?…

Toate zilele mele seamana intre ele. Toate trairile mele seamana intre ele… Numai trecutul imi mai apartine, tacut, intelept, linistitor si sacru…

In curind, vom deveni cu totii doar trecut… Depinde de, cit de adinc il vom percepe, construindu-l de pe acum…

INIMA ca un LANT…   1 comment

ANXIETATEA, DEPRESIA ŞI ATACUL DE PANICĂ… si ma doare, ma doare…(02)   3 comments

Dacă studiem limbajul corpului unui anxios, observăm umerii ridicaţi, (la animale – ridicarea părului de pe spate şi încovoierea coloanei când se simt ameninţate – pisica, de exemplu) expresia feţei tristă sau crispată ori permanent îngrijorată, lipsa celei mai mici schiţări de zâmbet, maxilarul încleştat, pumnii strânşi, mersul uşor înclinat în faţă, cât mai aproape de o bordură, un gard, per-manent în căutarea unui loc de aşa-zisă siguranţă. Nu întotdeauna anxioşii doresc să meargă însoţiţi, de multe ori ei preferă să meargă singuri pentru a evita ca persoanele dragi să fie părtaşe la sufe-rinţa lor, încercând să-i protejeze, deşi ei sunt cei care au nevoie de protecţie, iar în situaţii limită o cer (în timpul unui atac de panică de exemplu îşi sună cea mai de încredere persoană, sperând că aşa nu vor fi singuri în faţa „morţii”, aleargă la cel mai apropiat spital sau rămân împietriţi de spaimă). Cei mai mulţi preferă singurătatea pentru a evita efortul mascării trăirilor interioare, asta după ce au o oarecare „vechime” în anxietate. Evitarea vieţii sociale mai poate fi con-diţionată şi de posibile situaţii jenante în care aceştia ar putea fi trădaţi de propriul corp, iar ceilalţi să afle că individul este anxios.

Aici suferindul se teme că oamenii vor crede cu siguranţă că e nebun, iar acesta în încercarea de a explica diferenţa dintre anxietate şi nebunie va deveni penibil şi privit ca un neajutorat şi implicit va fi marginalizat.Anxioşii au impresia că o nenorocire iminentă se va abate asupra lor, ea pla-nează pretutindeni, îi înconjoară, îi pătrunde, dar nu o poate defini şi nici în-lătura. Nu sunt de acord cu faptul că anxietatea ca simptom psihopatologic se întâlneşte în debutul psihozelor, pentru că ea însăşi este o psihoză. Anxioişii îşi ascund psihoza în speranţa că într-o zi va apărea o minune în domeniul medicinii, o minte strălucită va găsi vindecarea anxietăţii şi vor redeveni persoana sănătoasă, raţională şi calmă de odată. Dacă nu ar exista speranţă, mulţi ar muri pentru că de la deznădejde la moarte nu este decât un pas. Achesez la această speranţă de-oarece medicina va evolua permanent, actualmente în SUA se fac studii asupra punctului care declanşează anxietatea în creier. Din păcate scuza cea mai răspândită la ora actuală de către specialişti psihiatri şi psihologi este modificarea compoziţiei substanţei chimice numită serotonină (sau elixirul fericirii) şi prescriu tratamente cu o largheţe ce îţi dă fiori. Tratamentele cu psihotrope sunt acceptate de majoritatea organismelor, dar dependenţa se instalează şi reacţiile adverse apar în timp. Anxioşii acceptă acest compromis pentru că se reintegrează în viaţa socială, îşi câştigă existenţa, sunt cât de cât echilibraţi, dar şi conştienţi că sunt la jumătate din ran-damentul lor. De multe ori situaţia financiară bună şi găsirea unei ocupaţii captivante ajută mult suferinzii, uneori euforici fiind, uită de anxietatea lor; lucru ce nu este valabil şi în cazul unei situaţii materiale foarte bună.Excelente rezultate dau şi prac-ticarea regulată a exerciţiilor aerobice, indiferent de sex, mecanismul ce pozi-tivează starea de spirit nu este cunoscut.De asemenea este recomandată o ţinută şi un aspect cât mai îngrijit, conform zicalei „arăt bine, mă simt bine”. Evident că nu acesta este leacul anxietăţii, dar ajută la diminuarea ei.

Nu este adevărat că o viaţă sexuală activă şi regulată echilibrează nivelul serotoninei, deşi unii endocrinologi susţin neîntemeiat acest lucru, asta nu înseamnă că încurajez abstinenţa şi nici nu o recomand.Revenind la serotonină, oamenii de ştiinţă, cercetătorii, explică apariţia unui blocaj al fluxului serotoninei la nivelul creierului, acesta acţionând ca o barieră, nepermiţându-i fluxului sanguin să tran-sporte necesarul de substanţă în creier. Aici intervin substanţele chimice artificiale – medicamentele – ce recaptează serotonina. Pe la începutul secolului XX, când medicamentele nu erau atât de diversificate şi performante ca astăzi, se efectua cu oarecare succes şocul electric. Reacţiile adverse erau crunte: pacienţii rămâneau cu handicap locomotor sau ver-bal, deşi erau informaţi de la început de posibilitatea acestui lucru. Este un mare semn de întrebare cum de nu a fost perfecţionat acest electroşoc astfel încât să poată fi folosit şi astăzi, iar efectele secundare să fie minime sau zero. Psihoterapia anxietăţii, cea compo-rtamental-cognitivă are în general rezu-ltate lamentabile vis-a-vis de aşteptările persoanelor anxioase cât şi a eficienţei. Rezultate cât de cât concrete se obţin cu ajutorul relaxării progresive, iniţial într-un cabinet de specialitate. Din păcate cei mai mulţi psihoterapeuţi merg cu încăpăţânare pe varianta psihoterapiei comportamental-cognitive, pistă cu totul eronată în cazul persoanelor adulte. Hipnoza eriksoniană are oarecare rezultate prin diminuarea semnificativă a anxietăţii, dar numai pentru câteva ore din păcate.Senzaţia permanentă de frică face ca hormonul numit adrenalină să fie secretat din abundenţă.  Astfel pulsul creş-te, musculatura se încordează, respiraţia devine accelerată şi restul simptomelor neplăcute curg, parcă la infinit.Statisticile arată că 6.5% din populaţia globului suferă de anxietate, o cifră alarmantă, iar acest procent repre-zintă numărul persoanelor diagnosticate corect. Într-un interviu acordat revistei „Formula As”, cel mai bun psihiatru din Europa de S-E, nu numai în opinia mea,  domnul doctor Adrian Ionescu, de la spitalul Nifon – Buzău, spune că bolile mintale cele mai frecvente întâlnite şi care ocupă primul loc în rândul pacienţilor sunt tulburările anxioase. Tot domnia sa, domnul doctor Adrian Ionescu relatează că „diagnosticarea bolilor mintale nu este deloc simplă. Un reprezentant de frunte al Universităţii Harvard, dr Ross Baldesarini, a afirmat la un congres de psihiatrie desfăşurat în SUA că un bolnav cu tulburare bipolară aşteaptă în medie circa 8 ani pentru a i se pune un diagnostic corect. Extremele temporale de diagnosticare a unei boli mintale sunt cuprinse între 8 luni şi 28 de ani!…”.