Archive for the ‘Mamei…’ Category

În plasa de semnificații vizuale a ideographiilor lui Andrei D. Mitucă…   Leave a comment

Creațiile lui Andrei D. Mitucă par a fi întruchiparea ideii lui Clifford Geertz, potrivit căreia omul trăiește în plasa de semnificații pe care și-a țesut-o singur. Degustând lumea prin toți porii ființei, artistul se lasă fermecat, dar și dezgustat de fațetele ei, pe care le transpune ulterior într-o suită de cicluri de ideographii organizate tematic și așezate sub titluri adeseori poetice care completează, potrivit sinesteziilor simboliste, imaginile (în care, uneori, se inserează).

Realitatea este imagine, iar imaginea devine realitate, pentru artistul care topește materia primă a lumii în care trăiește (sau pe care o visează) într-un discurs ce pune față în față caricaturalul, grotescul și fragilul, dantelăria delicată a unui detaliu, ca o străfulgerare de lumină pe un fundal tenebros. Chipurile care se ivesc în lucrările lui Andrei D. Mitucă au forța categoriilor, devin tipologii, populând spațiul unei lumi în desfacere, în dezmembrare, în dez-vrăjire. Aerul lor compozit, amintind în era digitalului de straniile personaje arcimboldiene, construite acum din suprapuneri de secvențe reale și științifico-fantastice, ne tulbură și ne obligă să zăbovim analitic asupra lor, dar și asupra reflexelor (și reflecțiilor) pe care le nasc în spectator.

Luciditatea privirii cu care îmbrățișează universul nostru și tragismul crud al reprezentărilor sunt mărci constante ale lucrărilor semnate de Andrei D. Mitucă. Temele mari ale ideographiilor lui pendulează între registrul politic, sub zodia monstruosului, si cel abisal uman, sub mantaua memoriei care operează în teritoriile viului alegeri, nuanțări și renunțări. Jocul contrastelor, între concretețea teluricului care trage în străfunduri, ca o ghiulea legată definitiv de cadavrul condamnatului la moarte, și diafanul flashurilor de gând sau de sentiment, ce capătă contururi tremurânde, cețoase sau blurate, în creații precum cele din ciclul Nașterea singurătății (2007), este dovada mânuirii sigure a unei palete foarte largi de tehnici și modalități de exprimare plastică.

Muzica ideographiilor lui Andrei D. Mitucă este polifonică, de fiecare dată când crezi că te-ai obișnuit cu sunetul unuia dintre instrumentele lui, intervine un altul, neașteptat, șocant, care sparge inerția sau violentează obișnuința cu un anumit câmp al creației. Nu există un singur Andrei D. Mitucă, ci o lume de Andrei, mai curajoși sau mai cinici, mai triști sau mai încrezători, toți regăsindu-se firesc în trăsăturile maestrului pe care-l întruchipează în diverse momente ale devenirii fluide a existenței lui.

Am străbătut coridoarele lungi și întortocheate ale creațiilor acestui artist plastic contemporan cu sentimental că vizitez un întreg muzeu, cu identități multiple, ca în cazul scrierilor poetului portughez Fernando Pessoa. Cine este, așadar, Andrei D. Mitucă? O poveste în imagini postmoderne, parcă trucate, parcă decupate din real și prelucrate în lumea secundă, virtuală a computerului, pentru a ne oferi variante de răspuns la evanescența societății românești contemporane.

Lector univ. dr. Cristina Bogdan

Facultatea de Litere, Universitatea din București

Cum as putea sa-mi tin MINTILE in miini…   2 comments

Marti, 30 noiembrie 2011 ( ziua Sfintului Andrei…)

Ora, 08:49:50 AM, GMT

Sibiu

Cum as putea sa-mi tin MINTILE in miini…

Tot mai dificil imi este sa-mi coordonez pornirile distructive. Cum as putea sa-mi tin mintile nealterate in miinile propriilor mele valori. Stari de ameteala cruda imi bintuie prin cotloanele simturilor si ma obosesc peste masura… Ori, oboseala aceasta, deloc linistitoare nu ma ajuta deloc sa vad mai limpede, sa simt mai covirsitor si mai atent… De multe ori ma aplec peste masura in directia delasarii totale. Imi las inima sa se cufunde intr-o stare de neliniste extraordinar de obositoare, extraordinar de nemiloasa… Arareori, atunci cind afara frigul incununeaza atmosfera, parca o pala firava de inceput de linistire imi da tircoale, ma acopera, ma atrage intr-o pirueta de speranta, intr-o aritmie specifica unui cord mult prea obosit de deznadejde, mult prea plictisit… Ori de cite ori, ametesc, imi aduc aminte de structura cristalului. Ori de cite ori ma simt doborit de singuratate, ma gindesc ce as putea face sa-mi tin Mintile in miini… De dincolo de asteptarea normala a revenirii la normal, o palida lumina imi tine respiratia in baierile unui echilibru precar… Starile de bine apar din ce in ce mai rar, pustiindu-mi caldura nervoasa, golindu-ma de bucuriile pe care mi le-am construit de-a lungul vietii… Pasesc ingindurat… Astept infrigurat… Imi ascut simturile si astept, pina la urma increzator in disparitia de la sine a raului nenecesar, a raului ca s-a cuibarit in poala unui destin de incercare…

Pina la urma, miinile mele imi tin mintile departe de oboseala, departe de incercari, pe care poate nu le-as putea trece… desi emotia imi controleaza starile reci, miinile sint in continuare in stricta coordonare cu obiceiul de a crede in sine, de a crede numai in sinea-mi sora…

Pamintul si iarba ramasa de cu vara mi se adresa in soapte linistitoare… “ Trec toate!… Trec toate!!… Muta-ti gindurile, inchide-le!!… Intre cer si pamint , mica mea lume incearca sa patrunda sensurile de nepatruns ale pravalirii fara fund si opreliste… Intre cer si pamint… incerc sa vad orizontul luminat de sperante , care exista doar in mintea mea bolnava dupa echilibre si legi morale… Lumea intreaga se amesteca virtos, ca intr-un carusel defect, ca intr-o imensa tulumba plina doar de gunoaiele fatarniciei si minciunii fara capatii… Ploua si mie imi este putin mai bine… Si ploua si frigul ma imbarbateaza spunindu-mi ca atunci cind va ninge, se va mai incalzi putin… Norii sint tot mai aproape de pamint, sint tot mai aproape de mine… Am senzatia, ca daca as vrea, cu minimum de effort as putea pasi peste ei, cu ei… am senzatia ca as putea pluti cu ei, tot mai sus si mai sus… Am doar senzatia… Am doar senzatia…

Infrigurat imi aprind o tigara. Sorb cu nesatiu fumul adinc in plamini si ametesc prêt de doua clipe si jumatate… Ametesc, inchizindu-mi ochii si inima, si speranta si durerea si bucuria si gindirea liniara… Ma amestec cu ploaia. Si ea se amesteca cu mine… Fumul ne tine de cald… Norii, de uitare… Raul se pierde undeva intr-o urma necunoscuta…

Si impreuna cu MINTILE mele razletite , senzatiile de dezechilibru  se pierd ca si cum nu ar fi fost nicicind…

SCRISOARE catre Maria ORZATHA…   Leave a comment

Joi, 28 mai 2011

ora: 12:13:37 AM GMT

Bucuresti

SCRISOARE catre Maria ORZATHA…

Asa este. In Rm Vilcea am fost prieten cu Radu si Sanda Manciulea, cei care stateau la parter in blocul acela de patru etaje din cartierul Ostroveni…

Mergeam la ei in invoiri, ascultam muzica la magnetofon si beam vodka, multa vodka…

Mai cintam si la chitara din creatiile mele de atunci… Ei mai aveau un coleg, care se numea Marius Titu…Multe amintiri ma leaga de cei trei. Erau detasati de laBrasov, si lucrau la ridicarea terasamentului caii ferate de pe valea Oltului…Au lucrat si la Voineasa… Din cite stiu eu, Radu Manciulea s-a stins din viata si asta demult, prin anii ’80… De Marius Titu nu mai stiu chiar nimic… Eu am trecut in rezerva la sfirsitul anului 1981, in luna octombrie. Pe 26 octombrie 1981, am trecut in rezerva iar la 31 octombrie 1981, se nastea baiatul meu, Bogdan… Ce repede au trecut anii…parca nici nu au fost …au trecut , au ramas amintirile si dulcele gust al timeretii spulberate in vint…

Inca de la terminarea scolii militare, am fost repartizat la o unitate militara in Bucuresti, cea la care facusem stagiul si unde spuneai tu ca ai venit odata sa ma vizitezi…

Ce demult s-au intimplat lucrurile acestea si parca ce aproape imi sint de constiinta realitatii…

Dupa trecerea in rezerva am lucrat in constructii la o intreprindere din Bucuresti…si asta pina aproape de revolutie…prin 1989…Am fost si la revolutie, dar nu imi place sa vorbesc despre acele amintiri…Eroii, dupa mine sint cei ingropati in pamint, si nu noi cei care am ramas dupa ei… Asa cred  eu…

Intre timp, mi-am trait viata cu bune si cu rele, ca noi toti…Bogdan a crescut…Acum in octombrie implineste 30 de ani. Este plecat in strainatate de trei ani… Vorbim curent la telefon. In 2009, in decembrie am fost impreuna cu mama lui la el, in Italia…Am stat vreo 11 zile si ne-am simtit bine… Am sa-ti atasez citeva poze cu el din acea calatorie…

La Babadag, am lucrat cu firma mea de constructii, prin anii 2000 – 2001, la Centru le Recuperare, neuropsihica _ Babadag…Am lucrat la reabilitarea cladirii spitalului… Veneam des in orasul Babadag…Si la un moment dat l-am chiar indragit…asa micut si sarman cum era… Avea un parfum al lui aparte…si oamenii aveau o caldura proprie definitorie aparte…Deh!!…Amintiri , amintiri…

Desi merg destul de des in Rm.Vilcea, nu m-am mai intilnit cu fostii mei colegi…Si Corina si-a pierdut tatal, in anul 2004…Mai traieste doar mama ei, si bineinteles rudele sale…Corina face parte dintr-o familie foarte numeroasa, cu multi unchi si matusi, veri … Acum Corina este plecata in Germania, lucreaza la un hotel de pe o insula din nordul Germaniei. Insula se numeste Borkum…este plecata deja de trei luni si mai are de stat inca trei luni… Mi-e dor de ea. Mi-e dor si de Bogdan… Mi-e dor de amintirea vietii tineretilor mele… ma bucur ca am ajuns – si asta gratie tie – sa comunicam dupa atitia ani… Imi face placere sa depanam amintiri din trecutul nostru de tineri adolescenti…

Deja ma bucur de raspunsul tau…

Cu drag te sarut,

andrei

NB: Pozele cu Bogdan sint facute in Italia acum 2 ani…

acelasi,

andrei

SINGURATATEA ca Ultima OFRANDA…   Leave a comment

Miercuri 09 iunie 2010

Ora 9:10:24 AM GMT

Bucuresti

SINGURATATEA ca Ultima OFRANDA…

Ne-a fost data Singuratatea, ca ultima ofranda din partea cerului… in completare la puternicele nestiinte si neintelegeri legate de rostul nostru pe acest pamint… Neintelegind ce anume cautam aici, am ajuns sa ne chinuim cumplit de uscat…

Nimeni, practic cu nimeni nu mai comunica viu, umed… Chiar si sporadica comunicare purtata prin semne si gesturi, ori gemete abia percepute nu mai poate tine loc unei comunicari viguroase, sanatoase…

Eu am prins-o cindva dinspre inceputurile vietii, atunci cind oamenii orinduiti in alte forme sociale, cu definitie politica – chiar si utopica – invatau sa traiasca unii cu ceilalti, indrumati cu sirguinta si chiar aplecare de dascali parca formati anume in scoli umane… Aducerea – aminte mi-a incrustat in subconstient slabiciunea folosirii comunicarii ca pe o pirghie mai mult decit necesara… Si chiar slabiciune a ramas pina in zilele de pe urma…

Comunic, fara nici un fel de ecou… Comunic, uneori, chiar fara sa ma aud…ca sa nu mai vorbesc de cei carora ma adresez… care nu au auzit nimic, niciodata… De aici m-am obisnuit sa nu mai mai simt singur, chiar si atunci cind pornirile mele nu-si regaseau corespondentul in nici o manifestare exterioara… Fara sa-mi sacrific trairile am continuat sa ma regasesc in sinea-mi proprie, tacut si chiar multumit de reusita… La urma urmei la ce bun sa mai vorbesc in pustiu?… Incetul cu incetul o sa invat sa ma aud si poate mai tirziu, chiar sa ma inteleg…

Merita efortul, aceasta credinta…

Iar SINGURATATEA, ca Ultima Ofranda, m-am hotarit s-o inapoiez cerului, multumindu-i frumos, pentru gest…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute… CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…   Leave a comment

Miercuri 23 iunie 2010

Ora 8:34:53 AM GMT

Bucuresti…

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CUM de-am ajuns sa fim OCUPATI?…

Pentru inceput ne-am golit sufletele proprii de tot ce am considerat ca nu ne mai este de trebuinta. Adica; Omenie, Respect, Consideratie, Cinste, Onestitate, Lumina si Credinta… Mai apoi, goi fiind pe dinauntru, Intunericul si-a facut loc si in mintile noastre descreierate de orice masura si simt al proportiilor orientarii insingurindu-ne si mai mult… Dar se pare ca nici aceasta noua si neplacuta ipostaza nu ne-a multumit indeajus incit sa ne oprim din decadere…

De regula decaderea minjeste civilizatii ajunse la un apogeu credibil si acceptat. La noi nu poate fi vorba – totusi de decadere… pentru simplul motiv ca nu am ajuns sa crestem pina la un Apogeu Spirithual Credibil… In cel mai rau caz putem sa intelegem o anume stare de letargie specifica Momentului Prehaosului. Si chiar in Momentul Prehaosului am ajuns sa traim… Partea proasta este ca nici pe aceasta fateta a realitatii nu ne-o asumam de nici un fel… Pe nesimtite am ajuns sa ne ocupam GOLUL INFERNAL din Interiorul nostru cu Sisteme de valori importate de aiurea, si mai ales de la Apus… De la Apusul unde coboara Soarele in trecerea lui elipsoida peste Istorii si Crimpeie de Eternitate Materiala…

Ne-am ocupat, acceptind ocupatia ca pe ceva firesc, venit indeobste dintr-o nevoie pura de Prea-Plin. Goi de noi, ne-am umplut de Altii… Nu a contat greutatea valorii. Nu a contat densitatea Informatiei. Nu a contat nevoia cu care am fost educati sa convietuim in coordonate lucide… Pasiuni smintite, ne-au inundat sistemele nervoase ( care la unii dintre noi au explodat, ducind pina la disparitia posesorului de instalatie…) iar la altii bucurii cretine si extrem de trecatoare… Ceea ce nu am inteles  pina acum este faptul ca sintem al dracului de vremelnici, al dracului de neinsemnati in ecuatia existentei Universului Stiut si mai ales in Infinitul Universului Nestiut…

Golul Animal total strain de Golul Spiritual s-au unit intr-o delta a Dezintegrarii. Fonetic Dezintegrarea suna aidoma spargerii Unor forme de methal Casant… Forma Sufletului nostru golit suna mai degraba a CIOBURI zdrobite intr-o pisanie de Etnie STICLOASA fara prea mult nisit in compozitie…ci mai degraba sufocat in pisle de matasea broastei…

Astfel am ajuns sa fim ocupati. Sa traim sub ocupatia veneticilor veniti din toate aiurelile lumii asteia pestrite. Si am acceptat neconditionat  – goliti de sine – sa ne umple altii venele cu singe alterat si verde si portocaliu si negru si violaceu… In functie de culoarea singelui care ne-a ocupat canalele vietii, Apusul a devenit Rasarit si Rasaritul, Apus…

De asta am ajuns sa fim Ocupati… Si acesta este numai incepul Stergerii Noastre ca Entitate Coerenta…

Romania nu mai exista…   Leave a comment

Romania nu mai exista. Eu, in schimb….da!… Incotro s-o apuc pe drumurile gindirii si a emotiilor nesterse?… Incotro?… Romania nu mai exista… Mi-e sufletul si cerul gurii amar… Ochi-s incetosati si tulburi… Capul imi vuieste astral… Romania nu mai exista…

Doar crimpeie de amintiri ciobite imi mai mingiie ochii plinsi de setea unui obicei nesters, neuitat… Ne-am jucat intr-asemenea hal incit am ajuns sa ne stergem aproape definitiv din constiinta intregii umanitati… Minciuna, si ipocrizia a ajuns sa ne spele pina si ultimile ramasite ale istoriei noastre ciudate. Constiinta desfiintarii de sine ma poarta aleator spre locuri neasteptate, neinvatate… Urita treaba am zamislit, an dupa an… mai bine de 20 de ani… Urita treaba…

Romania nu mai exista. Eu, in schimb….da!… Incotro s-o apuc pe drumurile gindirii si a emotiilor nesterse?… Incotro?… Romania nu mai exista… Mi-e sufletul si cerul gurii amar… Ochi-s incetosati si tulburi… Capul imi vuieste astral… Romania nu mai exista…

Ramine in urma noastra amintirea unui popor bizar, care nu a stiut sa-si apere fiinta, si identitatea, omenia si interesul de sine… Un popor adunat de prin toate gaurile negre ale unei istorii neintelese… Ce ramine in dira fumului??.. Vile si masini scumpe, rochii cretine, ceasuri fara valoare, arhive peste arhive de cum nu trebuie sa traiasca o comunitate omeneasca… Amintiri coclite si resturi putrezite de bunuri fara nici un fel de valoare…

Romania nu mai exista. Eu, in schimb….da!… Incotro s-o apuc pe drumurile gindirii si a emotiilor nesterse?… Incotro?… Romania nu mai exista… Mi-e sufletul si cerul gurii amar… Ochi-s incetosati si tulburi… Capul imi vuieste astral… Romania nu mai exista…

Toamna incep sa retraiesc viata de acolo de unde am lasat-o cu un an in urma…   5 comments

Iar este dimineata. Si este dimineata de toamna… Intotdeauna mi-au placut toamnele… Anotimpul frunzelor plecate sau pregatite pentru plecarea spre alte zari de cer inflacarat… Racoarea aerului, respiratia plina de roua, iarba uda si pamintul, imi construiesc in suflet trepte de viata din ce in ce mai frumoase si mai linistitoare… Soarele rasare dintr-un alt punct fuga al cerului si apune mai devreme dupa ce a strabatut pe bolta cerului un arc de cerc linistit si curat…

Toamna incep sa retraiesc viata de acolo de unde am lasat-o cu un an in urma… Desi sint nascut la inceput de primavara, toamna este anotimpul renasterii mele perpetue… Tremurat, gindul mi se asterne pe hirtie, putin confuz, dar niciodata neclar… Azi noapte am visat profund si continuu… Povesti bizare intr-o alegorie completa… Obsesii revenite de peste felii de timp trait, apus, dar nu ingropat… Tot subconstientul meu vibreaza emotional intr-o simfonie care ma tine intr-un soi de viata retraita si retraita pina la invatare si obisnuinta…

Iar este dimineata. Si este dimineata de toamna… Intotdeauna mi-au placut toamnele… Anotimpul frunzelor plecate sau pregatite pentru plecarea spre alte zari de cer inflacarat… Racoarea aerului, respiratia plina de roua, iarba uda si pamintul, imi construiesc in suflet trepte de viata din ce in ce mai frumoase si mai linistitoare… Soarele rasare dintr-un alt punct fuga al cerului si apune mai devreme dupa ce a strabatut pe bolta cerului un arc de cerc linistit si curat…

In fiecare dimineata ma plec si sarut pamintul pe care calc umil, atent sa nu tulbur linistea aburului in care m-am obisnuit sa traiesc departe de ochii si respiratia urit mirositoare a lumilor noastre profund primitive, profund respingatoare…

Iar este dimineata. Si este dimineata de toamna… Intotdeauna mi-au placut toamnele… Anotimpul frunzelor plecate sau pregatite pentru plecarea spre alte zari de cer inflacarat… 

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…   Leave a comment

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…

 

Andrei D.MITUCA – NELINISTI INEXPLICABILE…   Leave a comment

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

NELINISTI INEXPLICABILE…

Andrei D.MITUCA

Pe Andrei l-am cunoscut acum aproape 50 de ani. 50 de ani. O jumatate de secol involburat. Practic l-am cunoscut in secolul trecut… Cintarind lucrurile dupa aprecierea timpului adunat in doua masuri inegale, gindesc ca-l cunosc de aproape 100 de ani. Ciudata abordare. Dar asa simt si asa o astern pe hirtie…

Un tip inalt, chiar lung de aproape doi metri inaltime, avind o fizionomie slavono-celta si o tinuta dreapta cu picioare drepte, miini si trunchi drept. Constructia fetei am perceput-o echilibrata destul de corect din punct de vedere geometric. Nasul potrivit, gura suficienta pentru cuvintele pe care simtea nevoia sa le lase in afara fiintei sale, nasul calibrat uniform, ochii bucurindu-se de o lumina inteligenta. Ochii lui Andrei iluminau inteligent. Dar pe de alta parte nici nu-ti dadeau voie sa treci peste granita expresiei lor pentru a accede la interioarul gindurilor sale… Gindurile lui Andrei, ii apartineau in totalitate iar el avea de grija ca integritatea lor sa nu fie stirbita de nimeni fara a-si da – in prealabil – acceptul introspectiei…

Nimeni nu putea sa-i patrunda tarimul gindurilor fara o aprobare de comun acord acceptata intre ; privire, intelegere, sensul si necesitatea informatiei, mimica fetei, pozitia miinilor si mai ales pozitia aplecarii capului… Pentru ca, pentru Andrei, aplecarea capului are o semnificatie deosebita. Fara un motiv foarte serios, Andrei nu-si apleaca privirea capului niciodata… Densitatea trairilor pe centimetru patrat de emotie cerebrala ii determina pozitia privirii, care la rindul ei, ii coordona foarte clar pozitia capului la o anumita situatie data clar… In afara claritatii, Andrei nu lasa sa fie tradat de nici o reactie perceptibila senzorilor din exterior. De obicei senzorii erau oamenii din preajma lui Andrei. Andrei asa se obisnuise sa-i discearna… Unul cite unul, de diferite culori, forme sau sentimente…

Trecind anii Andrei s-a redesenat – nu fara efort – intr-o Lume numai a lui si pe care cu de la sine decizie si puterea si-a botezat-o; Lumea lui Andrei D.MITUCA, dupa nomenclatorul de evidenta militara, pastrindu-si Initiala numelui tatalui D. bine postata intre cele doua semne, adica Andrei si MITUCA… Intii, aceasta lumea a aparut in planurile menthale foarte strict ordonate in cazarma sistemului sau nervos. Capacitatea de a percepe constient si simultan doua sau chiar mai multe planuri perfect vizibile, perfect conturate in timp ce urmareste un singur plan direct palpabil si din imediata sa apropiere, l-a incurajat sa-si construiasca in aceeasi unitate de timp uman, mai multe perceptii care la rindul lor coordonau intr-o ordine numai de Andrei inteleasa , mesajele si simbolurile celor vazute, celor simtite si chiar traite aievea… Asa s-a nascut comunicarea lui Andrei cu Lumea Exterioara. Aceasta comunicare si-a construit propriul limbaj, dupa un propriu alfabet al Intelegerii Exteriorului de Sine.

Exteriorul de Sine insemna pentru Andrei o imensa Plansetha Pur Menthala pe care isi construia Ideile si viziunile planurilor Ideatice care il chinuiau, cerindu-si eliberarea. Planurile Ideatice isi cereau dreptul la viata, dreptul la afirmare, dreptul la fiintare…dreptul la exprimare. De aceea acest Exterior este foarte Important pentru Andrei si Nelinistea Sa… Momentele de liniste erau cele care il oboseau peste masura, obligindu-l la repausuri din ce in ce mai scurte si uneori chiar obositoare…

Ciclu dupa ciclu, ideile i se revarsau din creier inspre lumina ochilor care dupa o scurta prelucrare mediana determinau Thema care trebuia sa fie pusa pe plansetha, in momente imediate. Rabdarea peste masura l-a ajutat sa nu se nelinisteasca atunci cind anumite theme intirziau sa-si definitiveze Metafoara. Pentru ca Ideogramele lui Andrei deveneau dupa preluarea contactului dual, semne care incepeau sa-si traiasca propria Identitate de sine statatoare… Alambicata explicatie. Dar mai simplist de atit nu am reusit niciodata sa-i inteleg rostul desenelor… Ori de cite ori am incercat sa stau de vorba cu Andrei pe marginea acestei teme, rezultatele discutiilor imi inchideau si mai mult puterea de intelegere… Cu acceptarea ma descurcam. Cu intelegerea stateam mai prost… Obsesiv, bolnav de obsesiv incercam sa-i patrund sensurile… Ma loveam inexorabil de duritatea marginilor planurilor mele ideatice…

Planurile lui Andrei au acea moliciune catifelata, veche, atragatoare, inexplicabila, inefabila care te imbie spre intinderile nesfirsite ale visarilor dulci si linistitoare. Daca thema tratata era contondenta, atunci si perceptia privitorului din exterior taie foarte fin lumina privirii generind in traire o anumita stare de neliniste inexplicabila. Nelinistile inexplicabile sint cele mai periculoase. Nu stii la ce anume sa te astepti incapatinindu-te sa le patrunzi… Te obosesc… Simti ca te risipesc fara putinta de readunare rapida, care sa nu lase urma in subconstientul tau…

Putini sint aceia care s-au incumetat sa treaca pragurile tarimului Lumii lui Andrei… Dar aproape fara exceptie, toti acestia, au acceptat sa se aseze la plansetha sa de lucru, tacuti pastrindu-si trairile interioare numai pentru sinea personala… Semnele de apropiere i-au ajutat sa patrunda limbajul si chiar sa faca schimb de impresii si pareri solide… Credintele, i-au ajutat mai apoi sa-si dea friu liber instinctelor in incercarea de a se cufunda cu luarea aminte cuvenite  in IntelegereSemne de Apropiere si Semne de Intelegere cele doua coordonate majore apartinind Lumii lui Andrei

Andrei nu deseneaza, desi el isi denumeste fantasmele drept Ideograme. Ideograme?… Adica Idei turnate in forme?… poate ca are dreptate. Ideile lui, viziunile lui sint turnate in milioane de forme cunoscute dar si forme nemaiintilnite… Pentru ca Ideile sint strins legate de Simturile sale. Iar simturile de sistemul lui nervos care la rindu-i legat de Univers. Adica nu este legat de pamint, prin nimic…  Pe pamint doar calca atunci cind este nevoit sa se deplaseze intr-o anumita directie.

Nasterea Ideogramelor s-a petrecut cindva demult, poate chiar inainte de nasterea biologica a lui Andrei. Cert este ca s-a trezit cu ele in Subconstient, si-a constientizat nevoia de a le exterioriza iar acum le ordoneaza eliberindu-le in functie de trairile sale emotionale… Trebuie sa fie doar foarte atent sa nu se infunde canalul de eliberare. O astfel de situatie ar deveni dramatica… dar Andrei nu se gindeste la ce este rau. Andrei visleste increzator inspre Eliberarea proprie… Are mare nevoie sa se elibereze… Si pentru asta triaza cu cea mai profunda atentie ordinea desavirsirii Ideilor cu care a fost inzestrat… Malul spre care se indreapta Andrei, nu-l cunosc dar simt ca Andrei il cunoaste si este chiar familiarizat cu forma lui si chiar cu vegetatia bizara care-l populeaza… Malul, Tarmul, Tarimul… toate au o rezonanta aparte in eforturile lui Andrei…

Intr-un sfirsit de tirziu de un albastru abisal am inteles Insomniile lui Andrei D.MITUCA… Nelinistea de a nu reusi sa-si definitiveze in termen strict biologic Luntrea Salvarii sale Interioare ii devoreaza noptile una dupa alta, cu placerea sadica a unui PATRIARH DEMENT si TOMNATIC

Insomniile lui Andrei D.MITUCA… demultiplicindu-se se transforma in Lumile lui Andrei , care la rindul lor construiesc febril LUNTREA lui Andrei D.MITUCA, luntre pe care Andrei o impartaseste cu o mare seninatate  tuturor celor care vor sa-si salveze Interioarele Intime, atit de pretioase…

Posted 1 Mai 2011 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., Augustin BUZURA..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura Mariei POSTU..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura NEBUNIEI..., Cultura NEPASARII..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Dulcele GUST al TRADARII de TARA..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., HANS ZIMMER..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mamei..., Moya BRENNAN - Lumina din Mine..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Abis1957, Pentru Deea..., Pentru Doina POPESCU..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru Maria POSTU..., Pentru SONIA..., Pentru Tiberiu ORASANU..., PERSONALITATI..., Poesie Divina, Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii

Elements of life – Waves of liquid gold, great flowing over the wings of my soul …   10 comments

Elements of life – Waves of liquid gold, great flowing over the wings of my soul …