Archive for the ‘Pentru NIMENI…’ Category

SUFLETUL lui Traian BASESCU_03+04…   Leave a comment

SUFLETUL lui Traian BASESCU_03+04…

 

Anunțuri

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…   Leave a comment

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…

 

Poemul Graphik ” REFORMAREA STATULUI ROMAN sub Traian BASESCU”…   8 comments

Poemul Graphik ” REFORMAREA STATULUI ROMAN sub Traian BASESCU”…

Statul Roman este profund reformat de reformele Partidului National-Socialist Democrat-Liberal… Este atit de reformat incit , deformat va dispare de pe preocuparile altor state si sefi de state… Pentru aceasta „minunata” manopera am desenat Poemul Graphik cu acelasi nume… Doar, doar ne va intra in cap, avind caldura unui glonte de Parabellum… aceasta minunatie de Manufactura dintr-o singura bucata: JAFUL si TRADAREA…

Andrei D.MITUCA

Posted 18 Februarie 2011 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Articol propriu..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura NEBUNIEI..., Cultura NEPASARII..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Dulcele GUST al TRADARII de TARA..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., HANS ZIMMER..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mamei..., Mihai EMINESCU..., Mindria de a fi IDIOT..., Moya BRENNAN - Lumina din Mine..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Abis1957, Pentru Deea..., Pentru Doina POPESCU..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru Maria POSTU..., Pentru MINE..., Pentru NIMENI..., Pentru SONIA..., Pentru Tiberiu ORASANU..., PERSONALITATI..., Poesie Divina, Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie, Vome FASCISTHE...

Doar DRAMA de pe Urma…   8 comments

Duminica 13 februarie 2011

Ora 7:21:24 AM GMT

Partea A.02 – Urmarea Preambullului cu unghii aplicathe…

Nota: Acolo unde am simtit nevoia sa stilcesc cuvinte, am facut-o fara nici un fel de regret…ba chiar m-am bucurat idioth…

Ma uit la televizor. Astazi am desenat toata ziua. Programele – niste alte scirnavii fara culoare dar cu un miros tare intepator de urina de iapa tinara…. Ma gindesc ce se intimpla cu tara asta, cu oamenii ei, cu batrinii ei cu tinerii ei… Nu inteleg nimic. De parca ar fi ceva de inteles. O mina de nemernici chinuie fascisth o mare de oameni amestecati…dezlinati si dezbinati.

Sintem asa de amestecati, de multi, de nervosi si de amestecati. Ideile imi vin navala spalindu-mi gindurile de plumb incercanath… Si iar ma intorc la realitatile cotidiene. As vrea sa pot sa trec peste ele, sa le ignor…Nu pot!… Si iar incerc, Si iar nu pot… Fantastic cit de demobilizata imi este speranta. Sint la capatul puterilor. Sint?… sau doar mi se pare… S-ar putea sa mi se para. Iar daca ma voi convinge ca mi se pare, atunci chiar renunt la a ma mai gindi dureros… renunt si incerc sa-mi reiau viata de unde am lasat-o in dimineata zilei de 24 decembrie 1989…

Citeam zilele trecute pe polimedia un articol extras din ADEVARUL de SEARA, stiri de Alexandria o poveste cutremuratoare care ne arata dimensiune degradarii infernale la care am ajuns intreaga natie romana libera de orice obligatii, sentimente, emotii si trairi… Existam mai rau ca hienele… Dar ce vorbesc eu despre hiene? Hienele traiesc intr-o comunitate si comuniune aproape perfecta in care ierarhia si disciplina domneste si conduce…Fiecare are in sarcina nevoile fiecareia dintre membrii grupului…

“Povestea lui Liviu P, bărbatul de 36 de ani, fost olimpic la matematică ajuns cerşetor pe străzile Alexandriei a impresionat zeci de mii de români care vor să îi întindă o mână de ajutor. Din păcate, statul român nu are nici o formă legală de protecţie pentru Liviu, condamnat la o viaţă de mizerie, din cauza birocraţiei.

După 15 ani de trăit la limita subzistenţei, în ciuda minţii sclipitoare de altă dată, Liviu este din punct de vedere terapeutic şi social un om pierdut. Medicii de la Spitalul de Psihiatrie din Poroschia cunosc cazul lui Liviu pentru că l-au tratat de-a lungul timpului, atunci când mama sa îl aducea la spital. După moartea acesteia, Liviu nu a mai făcut niciun tratament, pentru că nimeni nu s-a mai ocupat de soarta lui. „Statul nu are nicio formă de protecţie pentru astfel de cazuri. Nu există nicio lege prin care să fie instituţionalizat. Nu există nici aşezăminte pentru persoane cu schizofrenie. Din păcate, este o problemă majoră pe care noi medicii o ştim foarte bine. La noi în spital nu poate sta, este un spital de acuţi, unde bolnavii stau maxim 14 zile” ,ne-a declarat  Călin Axente, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie de la Poroschia. Câr priveşte recuperarea lui Liviu, şansele sunt egale cu zero. „Din punct de vedere terapeutic nu are nicio şansă. Se va degrada pe zi ce trece. Boala aceasta este neiertătoare, distruge tot ce întâlneşte”, a adăugat medicul.

Pierdut în birocraţie

După moartea mamei sale, de Liviu ar fi trebuit să aibă grijă un curator, fie o rudă ,fie  o persoană desemnată de stat. Rude nu s-au găsit, iar statul, în speţă Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Alexandria, a avut doar tentative eşuate de a-l ajuta.  În ianuarie 2010, Direcţia a făcut o anchetă socială şi a înaintat un dosar Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, pentru a dispune o măsură socială pentru tânărul care cerşea pe străzi. Dosarul s-a pierdut undeva pe drum, pentru că acţiunea nu a avut nicio finalitate. Liviu a continuat să fie cerşetorul nimănui, pentru încă un an. Mai nou, Direcţia de Asistenţă Socială reia cazul, face un alt dosar pe care îl înaintează Judecătoriei Alexandria, dosar aflat în prezent pe rol. „Am  cerut internarea într-un centru care să asigure supraveghere de specialitate. Dosarul e pe rol. Judecatoria trebuie să decidă dacă îl internăm sau dacă i se va încredinţa un asistent social”, a declarat Adriana Floarea, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială.

Niciun spital nu îl poate ţine vreme îndelungată

Paradoxal, în vreme ce autorităţile susţin că internarea ar fi soluţia pentru Liviu, în judeţ nu există niciun centru unde acesta să poată sta pe o perioadă îndelungată. La Spitalul de Psihiatrie de la Poroschia poate sta maxim 14 zile, iar la cel de Psihiatrie Cronici Balaci, maxim 45 de zile. Şi paradoxurile continuă. Zeci de oameni au contactat redacţia Adevărul pentru a îi oferi lui Liviu un ajutor financiar sau material. Cum Liviu nu este considerat o persoană cu dispernământ, iar curator care să îi gestioneze bunurile nu are, nimeni nu ştie să gestioneze ajutorul oferit de oamenii impresionaţi de soarta lui. Direcţia de Asistenţă Socială nu ştie cum poate fi deschis cont pentru o  persoană care nu e în grija nimănui.

CASETA

Impresionaţi de soarta bărbatului de 36 de ani, fost olimpic şi student la Automatică ajuns pe străzi, zeci de români vor să întindă o mână de ajutor. Prin mesajele postat de site-ul adevarul.ro, peste zece persoane s-au oferit să îi dea acestuia un monitor, uimiţi de faptul că tânărul şi-a făcut cu mâna lui unitatea. Alte zece persoane s-au oferit să îl ajute cu bani. Un om de afaceri din Galaţi a anunţat că a pus deja un colet cu un monitor care a plecat spre Liviu. Altă persoană s-a oferit să îi plătească conexiune la internet pentru un an de zile.

CASETA

Românii, impresionaţi

33.000 de români au citat  povestea lui Liviu pe adevarul.ro şi au lăsat mesaje impresionante. „Fost olimpic naţional”…..fiecare cuvânt plesneşte ca un bici peste constiinţa noastră ! Unde suntem când nu mai avem timp să ne uitam si la adevaratele talente ? Unde ne e sufletul cand trecem pe langa ele ?…..am devenit atât de haini cu cei ce ar fi meritat mai mult din partea noastră ?”, a postat Sacha.
“În timp ce edilii îşi fac probleme în legatura cu câinii vagabonzi, persoane care merită mai multă atenţie, cum e cel descris mai sus, ajung mai rău decât câinii. Suntem o societate lipsită de principii, de logică şi omenie faţa de aproapele nostru. Acest tânar chiar merită o şansă !!”, a postat şi Elena.”

Ce soi de organizare sociala ne aduna.si ne anima?.. Ce fel de sisteme nervoase ne dicteaza starile comportamenthale?… Care este destinul nostrum ca etnie dezbinatha si nehienizatha suficienth?… Intrebari care ma surpa pina la virful degetelor si a unghiilor de la picioare netaiate de 20 de ani, din lipsa de stare…

Povestea in sinte este impresionanata prin tocmai definirea gradului de degradare umana la care am ajuns, si numai si numai din nesimtirile noastre. Au fost situatii in care am avut discutii in contradictoriu cu diferiti oameni.. Sintem al naibii de tentati sa aruncam intotdeauna duhoarea propriei putreziciuni in spatele si responsabilitatea unor virtuai altii…

Iar drama de pe urma ma duce cu gindul ca situatii ca ale lui Liviu care sint cu nemiluitha in tarisoara noastra si cu care s-au trezit pe cap responsabilii nostrii politicieni… La asa Politicieni, asa Popor, si la asa Popor asa politicieni. Cercul se inchide perfect intru buna dorinta a celora din jurul nostrum carora le stam in git, de aproape 100 de ani…

va urma


Marea DEPRESIE – Dracul de supt Gindh…   13 comments

Marea DEPRESIE – Dracul de supt Gindh…

Toamna patriarhului… ( ducînd de zgardă un doberman taciturn de mărimea unui viţel cu ochi parcă omeneşti…)   10 comments

Rămase îngîndurat şi singur în hamac, nepăsător la rugăminţile insistente de graţiere ale lumii întregi, ascultă la radio dezbaterea infructuoasă de la Societatea Naţiunilor, insultele ţărilor vecine şi cîteva adeziuni de departe, ascultă cu aceeaşi atenţie argumentele sfioase ale miniştrilor care erau adepţi ai clemenţei şi raţiunile bătătoare la ochi ale susţinătorilor execuţiei, refuză să-l primească pe nunţiul apostolic cu un mesaj personal din partea papei în care îşi exprima îngrijorarea pastorală pentru soarta celor două oi rătăcite, ascultă comunicatele date de forţele de ordine din întreaga ţară tulburată de tăcerea lui, auzi împuşcături îndepărtate, simţi cum se cutremură pămîntul din pricina exploziei neidentificate a unui vas de război ancorat în golf, unsprezece morţi, domnule general, optzeci şi doi de răniţi şi nava distrusă, bine, spuse el, contemplînd de la fereastra dormitorului rugul nocturn din rada portului pe cînd cei condamnaţi la moarte îşi trăiau noaptea dinaintea exe­cuţiei la baza de la San Jerónimo, iar el şi i-a amintit în ceasul acela aşa cum îi văzuse în poze, cu sprîncenele stufoase moştenite de la aceeaşi mamă, şi i-a închipuit înfioraţi de frică, singuri, cu tăbliţele cu numerele succesive atîrnate de gît sub lumina veşnic aprinsă din celula de agonie, a simţit că şi ei se gîndeau la el, că aveau nevoie de el, că era căutat, dar nu făcu nici cel mai mic gest care să lase să se ghicească încotro i se îndrepta voinţa atunci cînd termină cu repetarea gesturilor de rutină ale unei alte zile din viaţa sa şi se despărţi de ofiţerul de serviciu care trebuia să stea de pază la uşa dormitorului pentru a fi gata să-i ducă mesajul cu hotărîrea la orice oră ar lua-o înainte de cîntatul celor dintîi cocoşi, îi spuse în trecere fără a-l privi noapte bună, căpitane, atîrnă felinarul în cui, puse cele trei zăvoare, cele trei lacăte şi cei trei drugi la uşă, se cufundă trîntit cu faţa în jos într-un somn chinuit prin ai cărui pereţi subţiri continuă să audă lătratul înnebunit al cîinilor din curte, sirenele ambulanţelor, petardele, rafalele muzicii de la vreo petrecere nepotrivită pentru noaptea aceea zbuciumată a oraşului înfiorat de asprimea sentinţei, se trezi cînd ceasul din turnul catedralei bătu de miezul nopţii, se mai trezi o dată la două, şi iarăşi înainte de trei cînd se pomeni cu zgomotul ploii în plasa de sîrmă de la ferestre, şi atunci se ridică de pe jos cu mişcarea aceea uriaşă şi anevoioasă ca a unui bou, mai întîi picioarele dinapoi, pe urmă cele din faţă şi la sfîrşit capul buimac cu un fir de bale prelingîndu-i-se de pe buze şi porunci în primul rînd ofiţerului de gardă să fie duşi de acolo cîinii aceia, undeva ca să nu-i mai pot auzi, să fie ţinuţi pe cheltuiala guvernului pînă ce vor muri de bătrîneţe, în al doilea rînd porunci să fie puşi în libertate necondiţionată soldaţii care îi escortaseră pe Leticia Nazareno şi pe copil, şi în ultimul rînd ordonă ca fraţii Mauricio şi Gumaro Ponce de León să fie executaţi îndată ce se aduce la cunoştinţă decizia mea supremă şi fără drept de apel, dar să nu fie puşi la zid şi împuşcaţi cum era stabilit, ci să fie supuşi caznei căzute în uitare a sfîrtecării trupului tras de cai iar membrele lor să fie expuse spre a se stîrni indignarea şi groaza mulţimii în locurile cele mai vizibile ale neţărmuritului său regat al durerii, bieţii băieţi, în vreme ce el îşi tîra labele-i uriaşe de elefant rănit de moarte implorînd cu furie maică-măiculiţă, Benedición Alvarado, ocroteşte-mă, nu-mi da drumul din mîna ta, mamă, fă să-l găsesc pe omul care să mă ajute să răzbun sîngele acesta nevinovat, un om providenţial pe care el şi-l imaginase în delirul furiei şi pe care-l căuta cu o ardoare de neînfrînt în adîncul tuturor ochilor pe care-i vedea în cale, încerca să-l recunoască pitit în nuanţele cele mai subtile ale vocilor, în bătăile inimii, în colţurile cele mai neştiute ale memoriei, şi-şi pierduse nădejdea că-l va găsi vreodată cînd pe neaşteptate se pomeni fascinat de cel mai uimitor şi semeţ dintre oamenii pe care i-am văzut în viaţă, mamă, îmbrăcat asemeni conservatorilor de odinioară cu o haină ca Henry Pool şi o gardenie la butonieră, cu pantaloni Pecover şi o vestă de brocard cu ape argintii pe care o purtase cu eleganţa lui naturală în saloanele cele mai pretenţioase din Europa, ducînd de zgardă un doberman taciturn de mărimea unui viţel cu ochi parcă omeneşti…

va urma…

Posted 15 Octombrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., Istorii..., Mindria de a fi IDIOT..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru MINE..., Pentru NIMENI..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

21 GRAMS – The weight of a Hummingbird…   12 comments

21 GRAMS – The weight of a Hummingbird…

Teoriile lui MacDougall au fost abordate în recent oscarizata peliculă „21 de grame“. Scenaristul Guillermo Arriaga foloseşte principiile lui MacDougall într-un film despre modul în care un accident de maşină afectează vieţile a trei personaje legate de un fir invizibil. Motto-ul filmului este: „Se spune că atunci cînd murim pierdem în greutate 21 de grame. Greutatea unei monezi de 500 de lei, a unei privighetori, a unui baton de ciocolată – şi probabil a sufletului uman“. Aproape fiecare secvenţă din „21 de grame“ a fost filmată cu o cameră manuală, iar rezultatul a fost sporirea sentimentului de tensiune. Regizorul a preferat această metodă datorită „proximităţii“, a sentimentului că orice se poate întîmpla. „Cele 21 de grame care dau titlul filmului nu sînt reprezentate vizual. Cu toate acestea, toate personajele filmului sînt la un pas de moarte, sau se confruntă cu moartea celor apropiaţi. Moartea este cea care îi împinge să-şi continue existenţa. Prin moarte, ei descoperă viata“, a declarat regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu. Benicio del Toro (foto sus) şi Naomi Watts au fost nominalizaţi pentru prestaţia lor din acest film la premiile Oscar din acest an.

sursa: http://www.monitorulexpres.ro

Posted 25 Septembrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCIMII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru Fiul meu, Bogdan..., Pentru NIMENI..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu...

Toamna patriarhului…(îl spălaserăm cu creolină şi grunji de sare ca să-i îndepărtăm urmele de putrefacţie…)   7 comments

îl spălaserăm cu creolină şi grunji de sare ca să-i îndepărtăm urmele de putrefacţie…

Era aproape noapte cînd terminarăm de scos scheletele putrezite ale vacilor şi făcurăm puţină ordine în haraba­bura aceea de pomină, dar nu reuşiserăm încă să facem astfel încît cadavrul să semene cu imaginea lui din legendă.

Îl răzuiserăm cu cuţitele de curăţit solzii de peşte ca să-i dăm jos stratul de depuneri de pe fundul mării, îl spălaserăm cu creolină şi grunji de sare ca să-i îndepărtăm urmele de putrefacţie, îl pudraserăm cu amidon ca să-i ascundem cîrpeala cu cîlţi şi adînciturile umplute cu para­fină cu care am fost siliţi să-i dregem faţa ciugulită de păsările de pradă, îi redaserăm culoarea vieţii cu farduri şi ruj de buze, dar nici măcar ochii de sticlă adînciţi în orbi­tele goale n-au izbutit să-i imprime expresia autoritară de care avea nevoie ca să-l expunem privirilor mulţimii.

În vremea aceasta, în salonul consiliului de guvernămînt invocam unirea tuturora împotriva despotismului de veacuri pentru ca prada puterii lui să se dividă în părţi egale, căci se întorseseră cu toţii aţîţaţi de zvonul tainic dar de nestăvilit al morţii lui, se întorseseră liberalii şi conservatorii împăcaţi între ei la focul mocnit al atîtor ani de ambiţii amînate, generalii din comandamentul suprem care pierduseră strălucirea autorităţii, ultimii trei miniştri civili, arhiepiscopul primat, toţi cei pe care el nu i-ar fi vrut înapoi stăteau acum în jurul mesei lungi de nuc încercînd să se pună de acord asupra formei în care trebuia să fie făcută publică vestea acelei morţi colosale pentru a împiedica explozia prematură a mulţimii în stradă, mai întîi un prim comunicat în zorii zilei în legătură cu o uşoară indispoziţie care impusese suspendarea tuturor activităţilor publice şi audienţelor civile şi mili­tare ale excelenţei sale, apoi un buletin medical prin care se anunţa că ilustrul bolnav fusese nevoit să rămînă în apartamentul său particular datorită unei stări proaste obişnuite pentru vîrsta sa, şi în cele din urmă, fără nici un comunicat, dangătele prelungi ale clopotelor catedralei în luminosul revărsat de zori al zilei călduroase de marţi din luna august vestind o moarte oficială despre care nimeni n-avea să ştie vreodată cu deplină siguranţă dacă era într-adevăr a lui.

Ne-am pomenit dezarmaţi în faţa acestei evidenţe, siliţi să ne descurcăm cu un cadavru pestilent pe care nu eram în stare să-l înlocuim în lumea aceasta fiindcă el refuzase cu încăpăţînare senilă să ia vreo hotărîre privitoare la soarta ţării după ce avea să nu mai fie, împotrivindu-se cu îndîrjire neclintită de om bătrîn la toate propunerile care i se făcuseră din clipa în care guvernul se mută în edificiile cu pereţi de sticlă însoriţi ale ministerelor, iar el rămase să stea singur în palatul pustiu al puterii lui absolute, îl găseam mergînd în somn, înotînd printre stricăciunile făcute de vaci fără nimeni căruia să-i dea ordine în afară de orbii, leproşii şi damblagiii care nu mureau de boală ci de bătrîneţe printre tufele de trandafiri, şi totuşi era atît de lucid şi de îndărătnic încît nu obţinuserăm de la el decît răspunsuri în doi peri şi amînări ori de cîte ori îi vorbeam despre nevoia stringentă de a lua o hotărîre cu privire la moştenire, căci spunea că a te gîndi la lumea de după ce n-aveai să mai fii însemna să cobeşti căutîndu-ţi moartea, ce dracu’, doar la urma urmelor cînd o fi să mor eu or să vină sigur înapoi politi­cienii ca să-şi împartă între ei totul ca pe vremea conser­vatorilor, o să vedeţi, spunea, o să se împartă iar totul între popi, venetici şi bogătani, şi n-o să rămînă nimic pentru sărmani, bineînţeles, fiindcă ăştia or să fie veşnic atît de nenorociţi încît în ziua în care rahatul ar avea vreun preţ ei se vor naşte fără fund, o să vedeţi, zicea, pomenind spusele cuiva din timpurile lui de glorie, şi-şi bătu joc pînă şi de sine cînd ne zise prăpădindu-se de rîs că pentru trei zile cît o să zacă mort n-avea rost să-l tram­baleze pînă la Ierusalim ca să-l îngroape în Sfîntul Mormînt, punînd capăt oricărei neînţelegeri cu argumentul final că n-avea nici o importanţă dacă pe atunci ceva despre el nu era adevărat, ce naiba, cu vremea o să se adeverească şi a avut dreptate, fiindcă în zilele noastre nimeni nu punea la îndoială legitimitatea istoriei lui şi nimeni n-ar fi putut s-o dovedească sau s-o dezmintă, din moment ce nu eram în stare să-i stabilim identitatea trupului, nu exista altă patrie decît cea făcută de el după chipul şi asemănarea lui, cu spaţiul schimbat şi timpul îndreptat de planurile voinţei sale nestrămutate, reclădite de el de la începuturile cele mai incerte ale memoriei, pe cînd rătăcea fără noimă prin casa aceea infamă unde n-a dormit niciodată vreo fiinţă fericită, pe cînd arunca boabe de porumb găinilor care tot ciuguleau în preajma hamacului şi exaspera servitorimea cu poruncile lui ce se băteau cap în cap, aduceţi-mi o limonadă cu gheaţă pisată pe care o lăsa neatinsă lîngă el, luaţi scaunul ăsta de aici şi puneţi-l mai încolo, şi îl puneau acolo şi apoi iar unde fusese la început ca să-şi satisfacă în felul acesta josnic tresăririle imensului viciu de a porunci, amăgindu-şi plictisul zilnic al puterii, cercetînd cu răbdare clipele efemere ale copilăriei sale îndepărtate pe cînd picotea de somn sub uriaşul seiba din curte şi se trezea brusc cînd izbutea să prindă vreo amintire aidoma unei piese în acel puzzle nesfîrşit al patriei dinainte de el, al patriei mari, himerice, nemărgi­nite, împărăţie a manglierilor cu luntre plutind lin şi prăpăstii din vremuri străvechi cînd oamenii erau atît de viteji încît vînau caimani cu mîna lor, înfigîndu-le în gură un ţăruş, uite aşa, ne explica el cu arătătorul spre cerul gurii, ne povestea că odată, de Vinerea Mare, simţise şuierul vîntului şi mirosul stătut adus de el şi văzu norii uriaşi de lăcuste ce întunecară cerul amiezii forfecînd tot ce întîlneau în cale şi lăsară lumea pustie şi lumina sfîşiată ca în ajunul facerii ei, fiindcă el trăise prăpădul acela, văzuse un şir de cocoşi fără cap spînzuraţi de picioare ca să li se scurgă tot sîngele picătură cu picătură de streaşină unei case de provincie, mare şi dărăpănată, unde tocmai murise o femeie, mersese ţinut de mînă de mama lui, desculţ, în urma cadavrului în zdrenţe pe care-l duceau la groapă fără sicriu pe o targă roasă de valul de lăcuste, căci aşa era patria pe atunci, n-aveau nici coşciuge pentru morţi, ce mai, văzuse el odată cum un om încercase să se spînzure cu funia altui spînzurat de un copac din piaţa din mijlocul satului şi funia putrezită se rupse prea devreme şi bietul om rămase agonizînd în piaţă spre groaza cucoa­nelor care ieşeau de la biserică, dar n-a murit, l-au făcut să-şi vină în simţire cu lovituri de bîtă fără să-şi dea nimeni osteneala să afle cine era, pentru că pe timpul acela nimeni nu ştia cine eşti dacă nu te cunoştea de la biserică, l-au vîrît cu picioarele într-un butuc şi l-au lăsat în bătaia soa­relui împreună cu alţi tovarăşi de tortură, căci aşa erau vremurile acelea ale conservatorilor cînd Dumnezeu poruncea mai mult decît guvernul, vremurile grele pentru patrie înainte de a da el ordin să se taie toţi copacii din pieţele satelor ca să se pună capăt înfiorătorului spectacol al spînzuraţilor de duminică, interzisese pedeapsa cu bu­tucul, îngropăciunile fără coşciug, orice ar fi putut trezi în mintea oamenilor mîrşavele legi anterioare regimului său, construise drumul de fier prin ţinuturile sterpe ca să se termine odată cu nenorocirea aceea cu catîrii îngroziţi pe stîncile de la marginea prăpăstiilor cărînd în spinare piane cu coadă pentru balurile mascate de la conacele plantaţiilor de cafea, căci el văzuse şi prăpădul cu cele treizeci de piane cu coadă căzute într-un abis despre care se vorbise şi scrisese atîta pînă şi în străinătate cu toate că numai el ar fi putut aduce o mărturie adevărată, se dusese la fereastră din întîmplare chiar în clipa în care alunecă ultimul catîr şi-i trase şi pe ceilalţi în prăpastie, astfel încît nimeni în afara lui nu auzise răgetul de groază al animale­lor prăbuşindu-se şi acordul nesfîrşit al pianelor ce căzură odată cu ele răsunînd în gol, în adîncul unei patrii care pe atunci era cum erau toate înainte de venirea lui la putere, vastă şi nesigură, pînă într-atît încît nu se putea şti dacă era noapte sau era zi în acel crepuscul etern cu ceaţă ridicîndu-se în aburi calzi din cheile profunde unde se sfărîmaseră pianele importate din Austria, văzuse asta şi încă multe altele din lumea aceea de demult, deşi nici el însuşi n-ar fi fost în stare să susţină fără nici o umbră de îndoială dacă erau cu adevărat amintiri trăite de el sau îi fuseseră povestite în nopţile de coşmar ale războiului cînd zăcea scuturat de friguri, sau dacă nu cumva le văzuse desenate prin cărţile de călătorie, căci în faţa planşelor din ele petrecea extaziat multe ceasuri libere cînd apele puterii erau liniştite, însă nimic din toate astea nu conta.

va urma…

Posted 22 Septembrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars MUSICA..., Ars POETICA, Arte Vizuale...Filme..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Informatii Imprumutate..., Mihai EMINESCU..., Mindria de a fi IDIOT..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru NIMENI..., PERSONALITATI..., Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi..., vie

Toamna patriarhului…(căci era rahat, generale, propriul lui rahat…)   11 comments

căci era rahat, generale, propriul lui rahat…

Benedición Alvarado, cum naiba reuşesc oare femeile să facă toate astea ca şi cum le-ar inventa pe loc, cum reuşesc să fie aşa de curajoase, se gîndea, în timp ce ea îl despuia de zestrea inutilă a altor războaie mai puţin înfricoşătoare şi dezolante decît războiul acela solitar cu apa pînă la gît, murise de spaimă ocrotit de acel trup mirosind a săpun de pin cînd ea apucă să-i desfacă cele două catarame de la curele şi i-am descheiat nasturii de la prohab şi m-am cutremurat de groază fiindcă n-am găsit ce căutam ci un testicul uriaş plutind ca o broască în întuneric, îi dădu drumul speriată, se feri într-o parte, du-te la maică-ta să te schimbe cu altul, îi zise, tu nu eşti bun de nimic, căci îl copleşise aceeaşi frică ancestrală care îl făcea să stea încremenit în faţa goliciunii Leticiei Nazareno, în al cărei rîu cu vîltori imprevizibile nu trebuia să intre, nici cu tot ce avea pe el, atît timp cît ea n-avea să se îndure să-l ajute, o acoperi el însuşi cu un cearşaf, îi punea gramofonul pînă cînd se strică tot repetînd cîntecul cu sărmana Delgadina cea chinuită de dragostea tatălui ei, porunci să i se pună flori artificiale în vase ca să nu se ofilească precum cele naturale la atingerea mîinilor ei înzestrate cu putere malefică, făcu tot ce i se năzări ca s-o facă fericită, ţinînd-o însă mai departe în captivitatea strictă şi cu pedeapsa de a sta goală pentru ca ea să înţeleagă că avea să fie bine îngrijită şi iubită dar că n-avea nici o posibilitate să scape de soarta aceea, şi ea pricepu atît de bine încît prima oară cînd frica o lăsase să respire îi ceruse fără să-l roage deschideţi-mi fereastra, generale, să intre puţin aer proaspăt, şi el o deschise, închideţi-o la loc că-mi bate luna în ochi, şi el o închise, îi îndeplinea poruncile ca şi cînd ar fi fost izvorîte din dragoste, cu atît mai ascultător şi sigur de sine cu cît se ştia mai aproape de după-amiaza cu ploaie strălucitoare în care se strecură sub pînza ce o apăra de ţînţari şi se întinse îmbrăcat lîngă ea fără s-o trezească, desfătîndu-se de unul singur nopţi întregi de efluviile secrete ale trupului ei, adulmecîndu-i mirosul de căţea sălbatică tot mai pătrunzător cu trecerea lunilor, muşchiul de pe pîntecele ei prinse să crescă, se deşteptă speriată strigînd pleacă de-aici, generale, şi el se ridică anevoie însă cînd ea adormea se culca iar alături, şi astfel se bucură de făptura ei fără s-o atingă în tot acel prim an de captivitate pînă cînd ea se obişnui să se trezească lîngă el fără să priceapă care era cursul apelor tainice ale acelui bătrîn enigmatic care renunţase la plăcerile puterii şi la bucuriile lumii spre a se consacra contemplării şi slujirii ei, cu atît mai descumpănită cu cît el se simţea mai aproape de după-amiaza cu ploaie strălucitoare cînd s-a întins peste ea în timp ce dormea aşa cum odinioară intrase în apă cu tot ce avea pe el, uniforma fără galoane, curelele pentru sabie, legătura de chei, jambierele, cizmele de călărie cu pintenul de aur, într-un asalt de coşmar care o făcu să se trezească îngro­zită, străduindu-se să dea jos de pe ea calul acela împodobit cu accesorii de luptă, dar el era atît de neclintit că ea hotărî să cîştige timp cu cea de pe urmă încercare, scoate-ţi curelele, generale, că-mi răneşti pieptul cu cataramele, şi el şi le scoase, scoate-ţi pintenul, generale, că-mi neno­roceşte gleznele cu steaua de aur, scoate-ţi legătura de chei de la brîu că mă loveşte peste şold, şi pînă la urmă el făcea tot ce-i cerea ea, deşi a avut nevoie de trei luni ca să-l determine să-şi scoată curelele pentru sabie că nu mă lasă să respir, şi de încă o lună să-şi dea jos jambierele că mă zgîrie de mă seacă la suflet, era o luptă lentă şi anevoioasă în care ea îl tot amîna fără să-l exaspereze, iar el sfîrşea cedînd ca să-i facă pe plac, aşa încît nici unul din ei n-a ştiut vreodată cum s-a întîmplat cataclismul final la puţină vreme după ce se împlinise al doilea an de sechestrare, cînd mîinile lui calde şi delicate orbecăind la întîmplare dădură de pietrele ascunse ale novicei adormite care se deşteptă înfiorată de o sudoare rece şi un tremur de moarte şi nu încercă nici cu blîndeţe nici cu vicleşug să dea jos animalul dezlănţuit de peste ea, ci reuşi să-l tulbure cu rugămintea scoate-ţi cizmele că-mi murdăreşti cearşafurile de olandă şi el şi le scoase cum putu, scoate-ţi jambierele, şi pantalonii, şi bandajul pentru hernie, scoate-ţi tot de pe tine, dragul meu, că nu te simt, pînă cînd el însuşi n-a mai ştiut cînd a rămas cum îl văzuse doar maică-sa în razele de lumină ce se strecurau prin harfele melancolice ale muşcatelor, eliberat de frică, slobod, prefăcut în bizon de luptă care la prima izbitură distruse tot ce întîlni în cale şi se prăbuşi pe brînci într-un abis de tăcere unde nu se mai auzea decît scrîsnetul ca lemnul corăbiilor bătute de vînt al dinţilor încleştaţi ai Leticiei Nazareno, prezent, se prinsese de părul meu cu toate degetele ca să nu moară singură în vîrtejul fără sffrşit în care eu însumi mă stingeam, împins în acelaşi timp şi cu aceeaşi înverşunare de toate dorinţele trupeşti, şi totuşi uită de ea, rămase singur în beznă căutîndu-se pe sine în apa sărată a lacrimilor, generale, în firul molcom al balelor de bou, generale, în uimirea neţărmurită, maică-măiculiţă, Benedición Alvarado, cum de a fost cu putinţă să fi trăit atît amar de ani fără să cunsoc chinul acesta, plîngea, ameţit de dorinţele aprige pe care le simţea în rărunchi, de salvele de foc de artificii din pîntec, de sfîşierea de moarte a acelui tentacul gingaş care-i smulse năvalnic măruntaiele şi-l prefăcu în animal înjun­ghiat ale cărui zbateri stropeau cearşafurile ca neaua cu o materie fierbinte şi acră ce-i întina în amintire aerul de cleştar al după-amiezii cu ploaie strălucitoare de sub vălul ce împresura patul, căci era rahat, generale, propriul lui rahat.

va urma…

Posted 19 Septembrie 2010 by Andrei D.MITUCA in Activitati care tin OMENIREA intreaga MENTHAL..., ACUM, Amintiri Neprafuite..., Andrei D.MITUCA..., Ars POETICA, Arte Scrise..., Arte Vizuale...Ideographie..., Articol Imprumutat cuminte..., Articol propriu..., Articol smuls, Asa s-a INTIMPLAT..., Asa simt eu, ATUNCI..., CLANNAD sau iubirea CELTA..., Comunicare NONVERBALA..., COMUNICARE prin Vibratie Sonora..., Corinei..., Cultura ACCEPTARII..., Cultura ADINCULUI..., Cultura ADUCERILOR-AMINTE..., Cultura APEI..., Cultura ARIPILOR..., Cultura asa cum o inteleg eu..., Cultura CALATORIEI..., Cultura CREDINTEI..., Cultura DEII..., Cultura DESPRINDERII..., Cultura DEZVELIRII..., Cultura Doinei POPESCU..., Cultura EMOTIEI..., Cultura EXPRIMARII..., Cultura FRICII..., Cultura FRUMOSULUI..., Cultura GINDIRII..., Cultura IERNII..., Cultura IERTARII..., Cultura IMAGINII..., Cultura INFORMATIEI de Valoare..., Cultura INTELEGERII..., Cultura INTREBARII..., Cultura ISTORIEI..., Cultura LEGIUNII..., Cultura LUMINII..., Cultura MAMEI..., Cultura MEDITATIEI..., Cultura MORTII..., Cultura NAIADELOR, NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Cultura PINTECULUI FEMEII-APA..., Cultura PLOII..., Cultura POVESTILOR..., Cultura RESEMNARII Inteligente..., Cultura RESPECTULUI FEMEII..., Cultura RESPECTULUI..., Cultura SARACIEI..., Cultura SCUFUNDARII..., Cultura SIMTURILOR..., Cultura SINELUI..., Cultura SUFLETULUI..., Cultura SUNETELOR..., Cultura TRAIRILOR..., Cultura TRUPULUI..., Cultura UMEZELII..., Cultura UMILINTEI..., Cultura URITULUI..., Cultura VAZDUHULUI..., Cultura VAZULUI..., Cultura VIETII de DUPA..., Cultura VIETII..., Cultura VIZIUNII..., Definitii..., Elogiul adus lui Hans ZIMMER..., Fiul meu..., Ideea ca IDEOGRAPHIE..., INCAPINAREA de a nu cadea in GENUNCHI..., INCULTURA - draga noastra PRIETENA..., Informatii Imprumutate..., Istorii..., Mamei..., Mihai EMINESCU..., Mindria de a fi IDIOT..., Muzica care Graveaza..., NEREIDELOR si OCEANIDELOR..., Patrimoniu Universal..., Pentru NIMENI..., PERSONALITATI..., Poesie Divina, Puterea IMAGINII..., Puterea MUZICII..., Puterea Slabiciunii, REALITY Show..., REALITY TELEVISION..., REZISTENTA Culturii Romane..., Sindromul OBOSELII CHRONICE..., Suflet de LEGIONAR..., TATALUI meu..., Trairi de Dincolo de Simturi...

NATO – OTAN – 23 August 1944…   1 comment

NATO – OTAN – 23 August 1944…