Archive for the ‘REALITY TELEVISION…’ Category

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Cinci…   Leave a comment

Stăpînul casei nu numai că lua parte la prăpădul acela ca de bîlci, dar îl şi stîrnea şi-l aţîţa, căci îndată ce se aprin­dea lumina la el în dormitor, înainte de cîntatul cocoşilor, garda prezidenţială suna deşteptarea vestind noua zi cazărmii Conde din vecinătate, aceasta o repeta pentru baza de la San Jerónimo, care la rîndul ei o trîmbiţa fortăreţei din port, iar aceasta o repeta din nou de şase ori, una după alta, trezind mai întîi oraşul, apoi toată ţara, în vreme ce el medita pe closetul portabil, încercînd cu mîinile să-şi domolească ţiuitul urechilor care începea tocmai atunci, şi văzînd cum licăreau luminile corăbiilor pe mişcătoarea mare de topaz, care pe timpurile acelea de glorie se mai afla încă în faţa ferestrei sale. În fiecare zi de cînd luase în stăpînire palatul, supraveghease mulsul la grajduri ca să măsoare cu mîna lui cantitatea de lapte pe care cele trei căruţe prezidenţiale trebuiau s-o ducă la cazărmile din oraş, bea apoi la bucătărie o ceaşcă mare de cafea neagră şi mînca turtă de manioc fără să ştie prea bine încotro aveau să-l poarte toanele acelei zile, mereu atent la sporovăială slugilor, cărora fiind de-ale casei le vorbea pe limba lor, preţuindu-le nespus linguşelile cere­monioase şi desluşindu-le lesne intenţiile, şi puţin înainte de ora nouă făcea o baie prelungă, în apa cu ierburi fierte din bazinul de granit construit la umbra migdalilor din grădina sa particulară, şi abia după unsprezece izbutea să-şi biruie neliniştea ce-l cuprindea în zori şi să facă faţă întîmplărilor reale. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Trei…   1 comment

Simbata, 10 decembrie 2011

Ora, 08:36:39 AM, GMT

Bucuresti

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Trei…

Abia cînd l-am întors să-i vedem faţa am înţeles că era cu neputinţă să-l recu­noaştem, chiar dacă n-ar fi fost ciugulit de vulturi, fiindcă nici unul din noi nu-l văzuse vreodată, cu toate că profilul lui se afla pe ambele feţe ale monedelor, pe timbrele poştale, pe etichetele purgativelor, pe bandajele de hernie şi pe scapularii, iar tabloul lui înrămat unde apărea cu drapelul naţional şi dragonul patriei pe piept era expus mereu şi pretutindeni, căci ştiam că erau copii după por­tretele socotite inexacte încă de pe vremea cometei, cînd pînă şi părinţii noştri ştiau cine era el numai pentru că-i auziseră povestind pe părinţii lor, iar aceştia pe ai lor, şi de mici ne obişnuiseră să credem că el era viu acolo în palatul puterii, fiindcă cineva văzuse cum se aprindeau luminile într-o noapte de petrecere, altcineva povestise că-i zărise ochii trişti, buzele palide, mîna gînditoare schiţînd în van gesturi de rămas bun prin dantelele bise­riceşti ale limuzinei prezidenţiale, iar cu mulţi ani în urmă într-o duminică îl luaseră înăuntru pe orbul acela rătăcitor care pentru cinci bănuţi recita versurile poetului uitat Rubén Dario şi se întorsese fericit cu o uncie de aur adevărat cu care fusese plătit pentru recitalul dat numai pentru el, deşi nu-l văzuse, de bună seamă, şi nu fiindcă era orb, ci fiindcă nici un muritor nu-l mai văzuse de pe vremea vărsatului negru, şi totuşi ştiam că se afla acolo, o ştiam deoarece lumea continua să existe, viaţa mergea mai departe, poşta ajungea la timp, fanfara municipală cînta seria de valsuri leşinate în fiecare sîmbătă sub palmierii prăfuiţi şi felinarele triste din Piaţa Armelor, şi alţi muzi­canţi bătrîni le luau locul celor care mureau.

În ultimii ani, cînd dinăuntru n-au mai răzbit zgomote omeneşti nici cînt de păsări, iar porţile blindate se închiseseră pentru totdeauna, ştiam că era totuşi cineva în palat căci noaptea se vedeau lumini ca de corăbii la ferestrele dinspre mare, şi cei care se încumetaseră să se apropie auzeau tropot de copite şi fornăit de animale mari dincolo de zidurile fortifi­cate, şi într-o după-amiază de ianuarie o vacă în balconul prezidenţial contemplînd asfinţitul, închipuiţi-vă, o vacă în balconul patriei, ce îngrozitor, ce ţară nenorocită, dar se făcură tot soiul de presupuneri legate de posibilitatea aceea ca o vacă să fi ajuns în balcon, doar toată lumea ştia că vacile nu urcă scările, şi în special dacă sînt de piatră, şi cu atît mai puţin dacă au covoare, astfel încît în cele din urmă n-am mai ştiut dacă o văzuserăm cu adevărat sau nu cumva trecînd într-o după-amiază prin Piaţa Armelor visaserăm cu ochii deschişi că o vacă stătea în balconul prezidenţial unde de fapt nu se văzuse nimic şi nici n-avea să se mai vadă ani mulţi, pînă în zorii ultimei vineri cînd începură să apară cei dintîi vulturi ce-şi luară zborul de pe acoperişul spitalului pentru săraci unde picoteau zilnic, veniţi de undeva de departe de ţărm, se iviră în valuri succesive din zarea hăului de pulbere unde fusese odată marea, se rotiră o zi întreagă în cercuri molcome deasupra palatului, pînă cînd un rege de-al lor, cu penele ca rochia de mireasă şi guler roşu-aprins, dădu un ordin tăcut şi atunci începu prăpădul de geamuri sparte, mirosul acela de hoit mare, năvala de vulturi prin ferestre, ceea ce nu era cu putinţă decît într-o casă rămasă de izbelişte, aşa încît am îndrăznit şi noi să intrăm şi am descoperit în sanctuarul pustiu resturile măreţiei, trupul ciugulit, mîinile netede de fecioară cu însemnul puterii pe osul inelarului, tot corpul fiind plin de licheni minusculi şi vietăţi parazite din străfundurile mării, mai cu seamă la subsuori şi între picioare, şi avea bandajul de pînză tare ce-i susţinea testiculul umflat de hernie, singurul care fusese ocolit de vulturi cu toate că era cît un rinichi de bou, dar nici măcar atunci nu ne încumetarăm să credem că murise, fiindcă era a doua oară că fusese găsit în biroul acela, singur şi îmbrăcat, mort după cîte se pare de moarte bună în timpul somnului, aşa cum fusese prezis cu mulţi ani în urmă în apa fermecată din ulcelele ghicitoarelor. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Doi…   4 comments

Vineri, 09 decembrie 2011

Ora, 06:50:23 AM, GMT

Bucuresti

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Doi…

Făcîndu-ne drum prin hăţişul sufocant, văzurăm galeria cu arcade cu glastre de garoafe şi frunze de astromelia şi pansele unde fuseseră încăperile concubinelor, şi după felurimea restu­rilor menajere şi numărul mare al maşinilor de cusut ni se păru cu putinţă să fi locuit acolo peste o mie de femei cu droaia lor de prunci născuţi toţi la şapte luni, văzurăm dezordinea ca la război de prin bucătării, rufele în albii putrezind la soare, haznaua comună pentru concubine şi soldaţi, şi în fundul grădinii, sălciile somptuoase ce fuse­seră aduse cu rădăcini din Asia Mică în uriaşe sere pe mare, cu pămîntul, seva şi burniţa lor, şi dincolo de sălcii văzurăm palatul, imens şi trist, cu jaluzelele făcute ţăndări prin care continuau să intre vulturii.

N-am fost nevoiţi să forţăm intrarea, cum crezusem, căci poarta din mijloc păru a se deschide doar sub imperiul vocii, aşa încît am urcat la primul cat pe o scară de piatră roşie ale cărei covoare de operă fuseseră tocate de copitele vacilor, şi din primul vestibul şi pînă în iatacuri văzurăm birourile şi sălile oficiale în ruine, pe unde se plimbau vitele nepăsătoare mîncînd perdelele de catifea şi sfîşiind pluşul fotoliilor, văzurăm tablouri cu subiecte eroice, cu sfinţi şi militari, aruncate pe jos printre mobile sfărîmate şi balegi proaspete, văzurăm o sufragerie distrusă de vaci, sala de muzică profanată de stricăciunile vacilor, măsuţele de domino făcute bucăţele şi pajiştea meselor de biliard jupuită de vaci, şi părăsită într-un ungher, maşina de fabricat vînt, care falsifica orice fenomen de pe cele patru cvadrante ale rozei vînturilor pentru ca lumea din palat să suporte mai uşor nostalgia mării dispărute, văzurăm colivii de păsări atîrnînd peste tot, acoperite încă de husele care le ocro­teau somnul dintr-una din nopţile săptămînii trecute, iar prin ferestrele nenumărate văzurăm uriaşul animal adormit care era oraşul neştiutor din acea istorică zi de luni pe care începea s-o trăiască, şi dincolo de oraş, crate­rele moarte cu aspra cenuşă lunară ale cîmpiei nesfîrşite unde odinioară fusese marea.

În acel spaţiu interzis pe care foarte puţini oameni avuseseră privilegiul să-l cunoască, am simţit pentru prima oară mirosul de stîrv al vulturilor, le-am perceput gîfîitul milenar, instinctul prevestitor, şi călăuzindu-ne după duhoarea de putre­facţie răspîndită prin fîlfîirea aripilor lor, am găsit în salonul de audienţe tigvele de vacă năpădite de viermi, picioarele din spate repetate fără şir în oglinzile mari, şi atunci am împins o uşă laterală ce dădea într-un cabinet ascuns în zid şi acolo l-am văzut pe el, în uniforma de doc fără galoane, cu jambierele puse, cu pintenul de aur la călcîiul stîng, mai bătrîn decît toţi oamenii şi toate vietăţile de pe pămînt şi din apă, prăbuşit cu faţa în jos, cu braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă, aşa cum dor­mise noapte de noapte în toate nopţile din cumplit de lunga-i viaţă de despot singuratic.

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

LANTURILE lui ANDREI…   Leave a comment

LANTURILE lui ANDREI…

SUFLETUL lui Traian BASESCU_03+04…   Leave a comment

SUFLETUL lui Traian BASESCU_03+04…

 

SUFLETUL lui Traian BASESCU_02…   Leave a comment

SUFLETUL lui Traian BASESCU_02…

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_10…   Leave a comment

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…   Leave a comment

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…

 

POEMUL GRAPHIK – Elena UDREA calarind un cal de lemn…   Leave a comment

POEMUL GRAPHIK – Elena UDREA calarind un cal de lemn…

Discursul PRESEDINTELUI…   2 comments

Discursul PRESEDINTELUI…