Archive for the ‘Suflet de LEGIONAR…’ Category

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Trei…   1 comment

Simbata, 10 decembrie 2011

Ora, 08:36:39 AM, GMT

Bucuresti

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Trei…

Abia cînd l-am întors să-i vedem faţa am înţeles că era cu neputinţă să-l recu­noaştem, chiar dacă n-ar fi fost ciugulit de vulturi, fiindcă nici unul din noi nu-l văzuse vreodată, cu toate că profilul lui se afla pe ambele feţe ale monedelor, pe timbrele poştale, pe etichetele purgativelor, pe bandajele de hernie şi pe scapularii, iar tabloul lui înrămat unde apărea cu drapelul naţional şi dragonul patriei pe piept era expus mereu şi pretutindeni, căci ştiam că erau copii după por­tretele socotite inexacte încă de pe vremea cometei, cînd pînă şi părinţii noştri ştiau cine era el numai pentru că-i auziseră povestind pe părinţii lor, iar aceştia pe ai lor, şi de mici ne obişnuiseră să credem că el era viu acolo în palatul puterii, fiindcă cineva văzuse cum se aprindeau luminile într-o noapte de petrecere, altcineva povestise că-i zărise ochii trişti, buzele palide, mîna gînditoare schiţînd în van gesturi de rămas bun prin dantelele bise­riceşti ale limuzinei prezidenţiale, iar cu mulţi ani în urmă într-o duminică îl luaseră înăuntru pe orbul acela rătăcitor care pentru cinci bănuţi recita versurile poetului uitat Rubén Dario şi se întorsese fericit cu o uncie de aur adevărat cu care fusese plătit pentru recitalul dat numai pentru el, deşi nu-l văzuse, de bună seamă, şi nu fiindcă era orb, ci fiindcă nici un muritor nu-l mai văzuse de pe vremea vărsatului negru, şi totuşi ştiam că se afla acolo, o ştiam deoarece lumea continua să existe, viaţa mergea mai departe, poşta ajungea la timp, fanfara municipală cînta seria de valsuri leşinate în fiecare sîmbătă sub palmierii prăfuiţi şi felinarele triste din Piaţa Armelor, şi alţi muzi­canţi bătrîni le luau locul celor care mureau.

În ultimii ani, cînd dinăuntru n-au mai răzbit zgomote omeneşti nici cînt de păsări, iar porţile blindate se închiseseră pentru totdeauna, ştiam că era totuşi cineva în palat căci noaptea se vedeau lumini ca de corăbii la ferestrele dinspre mare, şi cei care se încumetaseră să se apropie auzeau tropot de copite şi fornăit de animale mari dincolo de zidurile fortifi­cate, şi într-o după-amiază de ianuarie o vacă în balconul prezidenţial contemplînd asfinţitul, închipuiţi-vă, o vacă în balconul patriei, ce îngrozitor, ce ţară nenorocită, dar se făcură tot soiul de presupuneri legate de posibilitatea aceea ca o vacă să fi ajuns în balcon, doar toată lumea ştia că vacile nu urcă scările, şi în special dacă sînt de piatră, şi cu atît mai puţin dacă au covoare, astfel încît în cele din urmă n-am mai ştiut dacă o văzuserăm cu adevărat sau nu cumva trecînd într-o după-amiază prin Piaţa Armelor visaserăm cu ochii deschişi că o vacă stătea în balconul prezidenţial unde de fapt nu se văzuse nimic şi nici n-avea să se mai vadă ani mulţi, pînă în zorii ultimei vineri cînd începură să apară cei dintîi vulturi ce-şi luară zborul de pe acoperişul spitalului pentru săraci unde picoteau zilnic, veniţi de undeva de departe de ţărm, se iviră în valuri succesive din zarea hăului de pulbere unde fusese odată marea, se rotiră o zi întreagă în cercuri molcome deasupra palatului, pînă cînd un rege de-al lor, cu penele ca rochia de mireasă şi guler roşu-aprins, dădu un ordin tăcut şi atunci începu prăpădul de geamuri sparte, mirosul acela de hoit mare, năvala de vulturi prin ferestre, ceea ce nu era cu putinţă decît într-o casă rămasă de izbelişte, aşa încît am îndrăznit şi noi să intrăm şi am descoperit în sanctuarul pustiu resturile măreţiei, trupul ciugulit, mîinile netede de fecioară cu însemnul puterii pe osul inelarului, tot corpul fiind plin de licheni minusculi şi vietăţi parazite din străfundurile mării, mai cu seamă la subsuori şi între picioare, şi avea bandajul de pînză tare ce-i susţinea testiculul umflat de hernie, singurul care fusese ocolit de vulturi cu toate că era cît un rinichi de bou, dar nici măcar atunci nu ne încumetarăm să credem că murise, fiindcă era a doua oară că fusese găsit în biroul acela, singur şi îmbrăcat, mort după cîte se pare de moarte bună în timpul somnului, aşa cum fusese prezis cu mulţi ani în urmă în apa fermecată din ulcelele ghicitoarelor. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

Anunțuri

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Doi…   4 comments

Vineri, 09 decembrie 2011

Ora, 06:50:23 AM, GMT

Bucuresti

SECTIUNEA 12_”Preocuparile Popoarelor”_Alegoria Graphika_”POEMELE lui Traian BASESCU”_Poemul Doi…

Făcîndu-ne drum prin hăţişul sufocant, văzurăm galeria cu arcade cu glastre de garoafe şi frunze de astromelia şi pansele unde fuseseră încăperile concubinelor, şi după felurimea restu­rilor menajere şi numărul mare al maşinilor de cusut ni se păru cu putinţă să fi locuit acolo peste o mie de femei cu droaia lor de prunci născuţi toţi la şapte luni, văzurăm dezordinea ca la război de prin bucătării, rufele în albii putrezind la soare, haznaua comună pentru concubine şi soldaţi, şi în fundul grădinii, sălciile somptuoase ce fuse­seră aduse cu rădăcini din Asia Mică în uriaşe sere pe mare, cu pămîntul, seva şi burniţa lor, şi dincolo de sălcii văzurăm palatul, imens şi trist, cu jaluzelele făcute ţăndări prin care continuau să intre vulturii.

N-am fost nevoiţi să forţăm intrarea, cum crezusem, căci poarta din mijloc păru a se deschide doar sub imperiul vocii, aşa încît am urcat la primul cat pe o scară de piatră roşie ale cărei covoare de operă fuseseră tocate de copitele vacilor, şi din primul vestibul şi pînă în iatacuri văzurăm birourile şi sălile oficiale în ruine, pe unde se plimbau vitele nepăsătoare mîncînd perdelele de catifea şi sfîşiind pluşul fotoliilor, văzurăm tablouri cu subiecte eroice, cu sfinţi şi militari, aruncate pe jos printre mobile sfărîmate şi balegi proaspete, văzurăm o sufragerie distrusă de vaci, sala de muzică profanată de stricăciunile vacilor, măsuţele de domino făcute bucăţele şi pajiştea meselor de biliard jupuită de vaci, şi părăsită într-un ungher, maşina de fabricat vînt, care falsifica orice fenomen de pe cele patru cvadrante ale rozei vînturilor pentru ca lumea din palat să suporte mai uşor nostalgia mării dispărute, văzurăm colivii de păsări atîrnînd peste tot, acoperite încă de husele care le ocro­teau somnul dintr-una din nopţile săptămînii trecute, iar prin ferestrele nenumărate văzurăm uriaşul animal adormit care era oraşul neştiutor din acea istorică zi de luni pe care începea s-o trăiască, şi dincolo de oraş, crate­rele moarte cu aspra cenuşă lunară ale cîmpiei nesfîrşite unde odinioară fusese marea.

În acel spaţiu interzis pe care foarte puţini oameni avuseseră privilegiul să-l cunoască, am simţit pentru prima oară mirosul de stîrv al vulturilor, le-am perceput gîfîitul milenar, instinctul prevestitor, şi călăuzindu-ne după duhoarea de putre­facţie răspîndită prin fîlfîirea aripilor lor, am găsit în salonul de audienţe tigvele de vacă năpădite de viermi, picioarele din spate repetate fără şir în oglinzile mari, şi atunci am împins o uşă laterală ce dădea într-un cabinet ascuns în zid şi acolo l-am văzut pe el, în uniforma de doc fără galoane, cu jambierele puse, cu pintenul de aur la călcîiul stîng, mai bătrîn decît toţi oamenii şi toate vietăţile de pe pămînt şi din apă, prăbuşit cu faţa în jos, cu braţul drept îndoit sub cap în chip de pernă, aşa cum dor­mise noapte de noapte în toate nopţile din cumplit de lunga-i viaţă de despot singuratic.

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

CAPITULAREA si IMPARTIREA ROMANIEI…   Leave a comment

Luni 14 iunie 2010

Ora 9:14:20 AM GMT

Bucuresti

Ceasul douazeci si patru fara 3 minute…

CAPITULAREA si IMPARTIREA ROMANIEI…

Am ajuns si aici. Impasibili, idiotizati, incremeniti  in propriile noastre Nepasari ucigase, de preocuparile marunte care ne-au naruit speranta de viata… am ajuns la Capatul Drumului… Capatul Drumului.

Spuneam simtind nenorocirea mai mult instinctiv decit logic, ca Romania nu va reusi sa-si plateasca datoriile externe decit cu teritorii din trupul mama… Doar cu Teritorii, doar cu pamint si pamint si iar pamint…

Euro se destrama. Europa se destrama… De ce nu s-ar destrama si Romania? Mai ales ca ultimii 20 de ani ne-au infatisat exact asa cum sintem: plini de ifose, egoisti, nesimtiti, fara lacrimi curate pentru un aproape in necaz, fara simtaminte tremurate pentru Dezastrul Infernal in care ne-am cufundat inconstienti…cu tara cu tot, cu popor cu tot, cu tineri si copii cu tot, cu batrinii fara vina cu tot… Atit ne-au mai ramas, doar trei minute. Trei minute… doar trei minute… Pentru noi minunile au murit definitiv…

Unde ne-a dus nepasarea?… pai unde altundeva decit la aburcarea in jilturile deciziilor de cretini, ticalositi, plictisiti d-atita nemernicie…Fandositi, mironositi, sulemeniti. Tradatorii cei mai de soi au tinut friiele tarii mai bine de douazeci de ani…S-au scaldat in mari de bani, in mari de averi spurcate, nemuncite, furate de la acest popor nauc de prea multa libertate, de prea multa risipire de sine si lipsa de valoare…  Nu au avut decit un singur scop. Sa-si faca averi circumscrise nevoii primitive de acumulare irationala. S-ai adunat averi pina au putrezit…

Iliescu cu sleahta lui de tradatori, Nastase cu ai lui, Boc cu ai lui, Basescu cu divizia sa nemuritoare TRADAM, VINDEM, INVINGEM ori MURIM”!!!… Loc pentru tradare? Berechet. Au intors Istoria impotriva poporului roman si au modelat-o modern dupa chipul si asemanarea lor strimba… Asta nu este Istorie, ce traim acum. Asta este, pe ultima suata de metrii, pe ultimile batai ale celor de pe urma trei minute ale Romaniei… IMPARTIREA FRATEASCA a ROMANIEI…

Noroc cu inaintasii ilustrii, cu ‘smintitii” care si-au varsat singele in brazdele cimpiilor romane, ingrasindu-le…care au lasat spre IMPARTEALA , paminturi bune, grase, manoase, pline de aur si de o Istorie de care, acum NIMENI, nu mai are nevoie… Oricum se va invata in limba lui Attila, sub sfichiuitul biciului sau de la Dumnezeul Ungurilor…

Ce dulce gust a avut tradarea, din moment ce o gramada de consumatori s-au imbulzit s-o soarba, si la Milcov, si la Dunare, si la Tisa si la Olt… Uriase Hore s-au incins prinzind in iuresul lor chipuri luminate de Elene, Ioni, Basesti, Videni, Blagi, Boci, Prezi, Olteni, ILIESTI , Boureni si altii mi si mii de degustatori de vinuri imbalsamate in arome dulci-amarui de tradare si vinzare de neam si tara… Au fost invitati, oaspeti de peste hotare… S-a baut, mincat si dansat pina in zorii a sute de zile, a mii de ore,  milioane de minute… pe banii pensionarilor…

Prinzuri de 10.000 de euro la Monte Carlo… Posete de 15.000 de euro, Pantofi de 2-3.000 de euro… Bravos Natiune!!…Ceasuri de mina de 48.000 de euro, masini de sute de mii de euro…. Romania a fost vinduta pe posete, ceasuri, prinzuri, pantofi, telefoane mobile, costume…sampanii, si conserve de caviar rusesc…din productia de asta-toamna… Buna afacere!…

Este ca si cum, o Elena Udrea, si-ar opri masina luxoasa in dreptul unei biete batrinele care i-a fost cindva profesor de Limba si Literatura Romana, sa-i ofere un autograph in semn de adinca apreciere si recunostiinta…pentru niste vagi amintiri din juvenetea domniei sale… pentru ca la plecare sa-i arunce niscaiva firfirici fara valoare pentru un Covrig de Valoare… si neuitind sa o sarute plina de evlavie pe obrazul supt de boli pe fosta diriginta…

Asta este Imaginea Romaniei de Astazi…

Iar de batrini…cine mai are nevoie?…La ce le mai trebuie bani pensionarilor? Ce sa mai faca cu ei?…Ce sa mai cumpere?…Cind totul a fost vindut si cumparat in acelasi timp…

Romania-si traieste ultimile 3 minute…

In tinuta de Mare Gala cu Diagonala si Colan de Plastik, Comandantul Suprem isi ajusteaza manusile fine din matase chinezeasca, pe care le va incalta, pentru Marele Moment al Semnarii CAPITULARII si IMPARTIRII ROMANIEI… odata pentru totdeauna… Asta ca sa fie clar pentru toata lumea care s-a incapatinat sa ramana inregimentata intr-o Romanie Neocupata, dar Capitulata…

La ceremonie se pare ca a fost invitat si regele Carol…  Inca nu se stie, daca va onora Invitatia…

118 Provocari Inlantuithe…   Leave a comment

12 noiembrie 2011

ora: 10:59:59 AM GMT

Bucuresti

118 Provocari Inlantuithe…

Traiesc cel putin 118 provocari inlantuithe. Ce inseamna asta?. Pai ce sa insemne… Ma zvircolesc in jurul proprie-mi nemultumiri incercind sa scap, incercind sa ma eliberez … Incercind sa-mi regasesc drumul lasat in urma cu niste ani buni. Imi este foarte greu sa ma readun, sa reusesc sa stau – pentru citeva clipe jos si sa ma astern la o discutie serioasa cu mine insumi… Tot aminind, timpii, s-au dus si gindurile de bine pe care le-am purtat ani buni… Acum incerc sa scap din matasea depresiei acute… Traiesc cel putin 118 provocari inlantuithe…

In tacere, mi le traiesc… In tacere incerc sa nu mi le mai provoc… In tacere traiesc de la o dimineata la alta…

LANTURILE lui ANDREI…   Leave a comment

LANTURILE lui ANDREI…

Scrisoare de toamna pentru Sonia…   3 comments

A trecut ceva vreme de cind nu am mai comunicat cu Sonia… Mi-a lipsit aceasta evadare din cotidian, pentru ca atunci cind vorbeam si de 10 ori pe zi, emotiile mele cele mai intime fierbeau la foc marunt, cuminte, linistit, acaparator si necesar… Pesemne, o anumita reactie chimica se declansa generind pasiuni ingropate in viata de cremene de care nu ma puteam desprinde decit anevoie… Din cind in cind mai treceam pe la portile blogului Soniei, citeam ce era de citit, dar nu lasam nici un semn c-as fi trecut pe acolo, nu de alta, dar imi era teama sa nu ma las descatusat de un anume control pe care mi-l impusesem ce ceva luni in urma…

Dupa aceea imi parea rau sa nu fi scrijelit pe coaja nucului, macar doua rinduri, pe care Sonia, cu siguranta, cred ca le astepta… Dar asa sint eu. Neinduplecat cu sine, neinduplecat si cu sinea celorlalti… fie ei prieteni, sau amici… In dimineata asta, rindurile Soniei m-au desteptat din amorteala incapatinarii… Si mi-a fost bine. Si mi-a fost liniste…si pace interioara incununata… Am recitit cele citeva cuvinte de mai multe ori. Si iar mi-a fost bine. Dar un bine pe care – parca – nu il mai asteptam… Si atunci cind ma pregateam mai putin pentru o revedere, rindurile si povata Soniei, mi s-a asternut in fata ochilor, ostoindu-ma, spalindu-ma de pacatul neintoarcerii si al neintelegerii… Au trecut ceva luni bune de cind nu am mai scris pe blog. De cind nu am mai comunicat de fel cu Sonia. Imi lipsea. Imi lipseste si acum cind scriu aceste rinduri, multumit de darul putintei de a raspunde… Cind nu ai cui raspunde, te simti izolat, te simti neimpacat cu tine insuti, te simti, ca si cum ai savirsit un pacat de moarte, peste care nu poti trece sub nici un motiv…sub nici un motiv… Si atentia mi-a fost sarutata de o gura plina de aer curat…

Revin si subliniez, doar pentru mine; toamna aceasta mi-a daruit puterea intelegerii profunde a sufletului Soniei… iar ea, intelegerea din acest moment, mi-a devenit adinca confidenta…

SUFLETUL lui Traian BASESCU_03+04…   Leave a comment

SUFLETUL lui Traian BASESCU_03+04…

 

SUFLETUL lui Traian BASESCU_02…   Leave a comment

SUFLETUL lui Traian BASESCU_02…

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_10…   Leave a comment

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…   Leave a comment

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…