În fiecare an se cheltuiesc milioane de euro pentru diagnosticarea anxietăţii, deoarece pacienţii acuză simptome fizice şi cred că suferinţa lor este de domeniul bolilor interne şi aşa se cheltuiesc timp şi bani pe tot felul de investigaţii inutile. Un medic bine informat ar trimite pacientul la specialist fără a fi nevoie de cheltuielile imense şi inutile relatate.Viaţa nu este pusă în pericol de anxietate, dar viaţa socială este aproape distrusă. Dramatismul zilnic trăit de o persoană anxioasă este similar cu cel al persoanei care ştie că mai are câteva zile de trăit. Din păcate anxietatea este o forţă permanentă şi domină viaţa suferinzilor. Anxioşii sunt incapabili să se relaxeze natural, firesc, indiferent dacă au somnul odihnitor noaptea, fiecare nouă zi este sub semnul spaimei, temerilor din ce în ce mai multe şi o viaţă socială ce le lipseşte aproape total, deşi tânjesc după acest lucru, deoarece ei gândesc raţional şi îşi dau seama că nu este ceva real, dar nu pot merge mai departe.

Orice încercare de „a-şi lua inima în dinţi” şi a încerca să depăşească momentul respectiv este sortită eşecului. Un obstacol depăşit cre-ează imaginar alte 4 – 5 succesive, astfel întorcându-se de unde a plecat, dar mai dezamăgit. Efortul de a rămâne lucizi în lupta cu gândurile anxiogene îi epuizează, această teamă fără sfârşit acaparează întreagă energie a persoanei, apărând astfel dezinteresul de viaţă. Statisticile referitoare la transmi-terea anxietăţii genetic sunt departe de adevăr. Cauza sau cauzele anxietăţii sunt datorate primordial modificărilor radicale din viaţa individului şi anumite eveni-mente inductoare de stres şi nesiguranţă asociată cu nelinişte. Această teorie nu este ca fiind dată certă dar este cea mai aproape de un sâmbure de realitate. Din păcate sunt elaborate tot felul regimuri inutile cum ar fi: eliminarea cafelei din alimentaţie, interzicerea alcoolului, a fumatului, a produselor de cofetărie şi îmbuibarea cu vitamine din complexul B şi magneziu. Nimic din toate acestea nu au legătură cu anxietatea, nici nu o cresc, nici nu o scad, dacă sunt consumate moderat.

Aromoterapia cu uleiuri esenţiale cum ar fi cel de lavandă este benefică, la fel ca şi un somn adânc, dar pentru perioada strict respectivă unde nivelul anxietăţii este mai scăzut, dar nu este nici pe departe cheia anxietăţii. Lucru identic şi în cazul exerciţiilor de respiraţie practicate regulat. Reduc anxietatea doar în perioada în care sunt efectuate, iar reducerea este minimă. O variantă apropiată de reducere a anxietăţii este o metodă nu la îndemâna oricui: bună-starea. Bunăstarea şi momentele cât mai dese de bucurie şi împliniri, fără a ne preocupa de grija zilei de mâine este cu siguranţă un antidot al anxietăţii. Dar câţi pot ajunge acolo, câtor persoane le surâde viaţa aşa după ce au amprenta adâncă a anxietăţii în suflete? Indiferent prin ce mijloace anxi-etatea pătrunde în minţile noastre, va rămâne o stare nedorită lăsându-ne să visăm după starea de armonie şi pace interioară cum ar trebui să fie pentru a ne trăi viaţa. Mintea rămâne invadată de îngrijorare exagerată şi gânduri negre pe care nu reuşim să le aruncăm. Datorită aportului puternic însemnat pe care nive-lul anxietăţii îl preia în viaţa noastră a trebuit să i se acorde o deosebită atenţie acestei probleme ce însoţeşte suferinzii asemenea umbrei pe călător.

Termenul de „anxietate” a fost utilizat pentru prima dată de Freud în anul 1895, de-a lungul timpului a căpătat diverse conotaţii în viziunea specialiştilor. Freud susţinător convins al con-cepţiilor psihanalitice leagă anxietatea de libido, iar R. May în 1950 o defineşte ca o ameninţare la adresa valorilor persoanei. Mai târziu în anul 1957, Cattel defineşte anxietatea ca fiind o ameninţare a unei situaţii anticipate, iar peste un an, în 1958, Wolpe spunea că „anxietatea este matricea de răspuns anatomic la admi-nistrarea unui stimul nociv”. Literatura de specialitate relevă multe tipuri de anxietate şi reacţii la aceasta. În 1972 Spielberger arată deosebirea între anxietate ca trăsătură şi tulburare anxioasă ca stare. Impecabilă observaţie la vremea respectivă!Aproape toţi oamenii au stări de anxietate pasagere, dar pentru unii devine o imensă problemă şi necesită o atenţie specială deoarece este o afecţiune emoţională ce provoacă mari daune morale individului. Aşadar putem spune că anxietatea face parte categoric din sfera patologicului. Bineînţeles că fără anxietate nu s-ar putea trăi, dezirabil este ca aceasta să se încadreze în sfera normalului, acţionând doar ca un stimul benefic, aici putându-se rămâne numai atunci când anxietatea nu a tins niciodată spre extrem. Persistenţa acestor stări înrăutăţeşte calitatea vieţii, iar riscul sinuciderii atinge un nivel înalt.

Durata tratamentului este necunoscută, putând fi chiar pe parcursul întregii vieţi, deşi astăzi se folosesc medicamente de ultimă generaţie, inhi-bitori selectivi ai serotoninei şi nora-drenalinei, dar nu ca monoterapie ci asociate cu benzodiazepine şi şedinţe de relaxare progresivă.