SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Dincolo de Logica Universala…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Depresie deschisa intre erguri si stinci…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Cumintenia Pamintului…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Cuie infipte-n apa sfintita…

Confuzia aceea a identităţilor a atins culmea într-o noapte cu vînt, cînd dădu peste Patricio Aragonés suspinînd înaintea mării, învăluit în boarea înmiresmată de iasomie, şi-l întrebă cu îndreptăţită nelinişte dacă nu cumva îi puseseră omag în mîncare fiindcă mergea împleticindu-se, bătut parcă de un vînt necruţător, iar Patricio Aragonés îi răspunse că nu, domnule general, se întîmplase ceva şi mai rău, căci sîmbăta trecută încoro­nase o regină de carnaval şi dansase cu ea primul vals, şi acum nu mai găsea portiţa de a scăpa din amintirea aceea, fiindcă era cea mai frumoasă fată de pe lume, din cele care n-au fost făcute pentru unul ca mine, domnule general, numai dacă aţi vedea-o, dar el îi răspunse cu un oftat de uşurare, ce dracu’, astea-s chestii care li se întîmplă bărbaţilor cînd sînt în mare lipsă de femei, propunîndu-i să i-o sechestreze, după cum făcuse cu atîtea femei încîntătoare care-i ajunseră ibovnice, ţi-o vîr eu cu forţa în pat, cu patru soldaţi care s-o ţină de picioare şi de mîini pe cînd tu te înfrupţi după pofta inimii, la naiba, cu vîrf si îndesat, zise, pînă şi mironosiţele se zbat ca turbatele la început, iar apoi te imploră nu mă lăsaţi aşa, domnule general, ca un biet fruct văduvit de sămînţă, însă Patricio Aragonés nu voia aşa ceva ci şi mai mult, voia să fie iubit, căci fata asta ştie cum stau lucrurile, domnule general, o să vedeţi şi dumneavoastră c-o să înţelegeţi cînd o veţi vedea, şi atunci el l-a îndemnat întru uşurare s-o apuce pe cărările noptatice care duc la încăperile concubinelor lui şi îngăduindu-i să se folosească de ele ca şi cum ar fi el însuşi, asaltîndu-le în mare grabă şi fără să-şi lepede hainele, iar Patricio Aragonés se cufundă de bună credinţă în cloaca aceea de iubiri de împrumut, socotind că avea să-şi înfrîneze astfel patima, dar dorinţa-i era atît de arzătoare că uneori uita condiţiile împrumutului, se desfăcea distrat la şliţ, se pierdea în amănunte, se lovea din neatenţie de pietrele ascunse ale femeilor mai puţin darnice, le smulgea suspine adînci şi le făcea să rîdă uimite în beznă, mare hoţ, domnule general, îi spuneau, sînteţi tot mai nesătul cu toţi anii pe care-i aveţi, şi de atunci nici unul din ei şi nici una din ele n-a mai ştiut care din copii era fiul cui, deoarece şi copiii lui Patricio Aragonés, ca şi ai lui, se năşteau la şapte luni. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

Cînd se încredinţa de zădărnicia acelui vis, Patricio Aragonés supravieţuise impasibil la şase atentate, luase obiceiul să-şi tîrîie picioarele strivite cu lovituri de ciocan, îi ţiuiau urechile şi-l supăra hernia în zorii zilelor de iarnă, şi învăţase să-şi scoată şi să-şi pună pintenul de aur încurcîndu-şi curelele numai ca să cîştige timp în cursul audienţelor, bombănind ducă-se naibii cataramele astea făcute de meşterii din Flandra, nu-s bune de nimic, şi din mucalit şi vorbăreţ cum fusese pe cînd sufla sticlă la cuptorul părintelui său ajunse gînditor şi sumbru, neatent la ce i se spunea, scrutînd penumbra privirilor spre a ghici ce nu i se spunea, fără a răspunde vreodată la o întrebare înainte de a întreba la rîndu-i dar dumneata ce părere ai?, şi din trîntor şi parazit cum fusese pe vremea cînd vindea minuni se făcu trudnic de sîrguincios, călător neînduplecat, zgîrcit şi hrăpăreţ, mulţumindu-se să facă dragoste cu forţa şi să doarmă pe podea îmbrăcat, cu faţa în jos şi fără pernă, renunţînd la ifosele-i timpurii de identitate proprie şi la orice vocaţie moştenită în ce priveşte ambiţia strălu­cită de a fi pur şi simplu suflător de sticlă, şi înfrunta cele mai îngrozitoare riscuri ale puterii, aşezînd cea dintîi piatră acolo unde niciodată n-avea să se mai pună vreuna, tăind panglici inaugurale pe meleagurile duşmanilor şi îndurînd năruirea atîtor vise duse pe apa sîmbetei, înfrînîndu-şi atîtea suspine stîrnite de speranţe imposibile pe cînd încorona aproape fără să le atingă atît de multe şi atît de efemere şi de inaccesibile regine ale frumuseţii, căci se împăcase pe veci cu soarta ce-i hărăzise un destin care nu era al său, chiar dacă n-a făcut-o din lăcomie, nici din convingere, ci fiindcă el i-a schimbat existenţa dîndu-i slujba de impostor oficial pe viaţă, cu o simbrie de cincizeci de pesos pe lună şi avantajul de a trăi ca un rege fără pacostea de a fi rege cu adevărat, ce-ţi poţi dori oare mai mult? 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

Stăpînul casei nu numai că lua parte la prăpădul acela ca de bîlci, dar îl şi stîrnea şi-l aţîţa, căci îndată ce se aprin­dea lumina la el în dormitor, înainte de cîntatul cocoşilor, garda prezidenţială suna deşteptarea vestind noua zi cazărmii Conde din vecinătate, aceasta o repeta pentru baza de la San Jerónimo, care la rîndul ei o trîmbiţa fortăreţei din port, iar aceasta o repeta din nou de şase ori, una după alta, trezind mai întîi oraşul, apoi toată ţara, în vreme ce el medita pe closetul portabil, încercînd cu mîinile să-şi domolească ţiuitul urechilor care începea tocmai atunci, şi văzînd cum licăreau luminile corăbiilor pe mişcătoarea mare de topaz, care pe timpurile acelea de glorie se mai afla încă în faţa ferestrei sale. În fiecare zi de cînd luase în stăpînire palatul, supraveghease mulsul la grajduri ca să măsoare cu mîna lui cantitatea de lapte pe care cele trei căruţe prezidenţiale trebuiau s-o ducă la cazărmile din oraş, bea apoi la bucătărie o ceaşcă mare de cafea neagră şi mînca turtă de manioc fără să ştie prea bine încotro aveau să-l poarte toanele acelei zile, mereu atent la sporovăială slugilor, cărora fiind de-ale casei le vorbea pe limba lor, preţuindu-le nespus linguşelile cere­monioase şi desluşindu-le lesne intenţiile, şi puţin înainte de ora nouă făcea o baie prelungă, în apa cu ierburi fierte din bazinul de granit construit la umbra migdalilor din grădina sa particulară, şi abia după unsprezece izbutea să-şi biruie neliniştea ce-l cuprindea în zori şi să facă faţă întîmplărilor reale. 

TOAMNA PATRIARHULUI – Gabriel Garcia MARQUEZ

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Credinta mea…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Conexiunile Bijutierului…

SECTIUNEA 18_”RUINE de TIMPH”_Alegoria Graphika_”Bijuteriile Nebunului”_Uimitor…