A trecut ceva vreme de cind nu am mai comunicat cu Sonia… Mi-a lipsit aceasta evadare din cotidian, pentru ca atunci cind vorbeam si de 10 ori pe zi, emotiile mele cele mai intime fierbeau la foc marunt, cuminte, linistit, acaparator si necesar… Pesemne, o anumita reactie chimica se declansa generind pasiuni ingropate in viata de cremene de care nu ma puteam desprinde decit anevoie… Din cind in cind mai treceam pe la portile blogului Soniei, citeam ce era de citit, dar nu lasam nici un semn c-as fi trecut pe acolo, nu de alta, dar imi era teama sa nu ma las descatusat de un anume control pe care mi-l impusesem ce ceva luni in urma…

Dupa aceea imi parea rau sa nu fi scrijelit pe coaja nucului, macar doua rinduri, pe care Sonia, cu siguranta, cred ca le astepta… Dar asa sint eu. Neinduplecat cu sine, neinduplecat si cu sinea celorlalti… fie ei prieteni, sau amici… In dimineata asta, rindurile Soniei m-au desteptat din amorteala incapatinarii… Si mi-a fost bine. Si mi-a fost liniste…si pace interioara incununata… Am recitit cele citeva cuvinte de mai multe ori. Si iar mi-a fost bine. Dar un bine pe care – parca – nu il mai asteptam… Si atunci cind ma pregateam mai putin pentru o revedere, rindurile si povata Soniei, mi s-a asternut in fata ochilor, ostoindu-ma, spalindu-ma de pacatul neintoarcerii si al neintelegerii… Au trecut ceva luni bune de cind nu am mai scris pe blog. De cind nu am mai comunicat de fel cu Sonia. Imi lipsea. Imi lipseste si acum cind scriu aceste rinduri, multumit de darul putintei de a raspunde… Cind nu ai cui raspunde, te simti izolat, te simti neimpacat cu tine insuti, te simti, ca si cum ai savirsit un pacat de moarte, peste care nu poti trece sub nici un motiv…sub nici un motiv… Si atentia mi-a fost sarutata de o gura plina de aer curat…

Revin si subliniez, doar pentru mine; toamna aceasta mi-a daruit puterea intelegerii profunde a sufletului Soniei… iar ea, intelegerea din acest moment, mi-a devenit adinca confidenta…

Moartea nu danseaza decit, atunci cind vrea EA_05…

 

Graphik poem „REFORMING THE ROMANIAN STATE” under Traian Basescu_29…

Disciplina dusa pina la paroxism, dar disciplina bolnava dictata de un OM BOLNAV, nu poate determina decit ingerminarea maladiva a unui popor si asa moale din punct de vedere al convietuirii… Apa si Noroi. acoperithe de Uniforme negre Impecabile…

Graphik poem „REFORMING THE ROMANIAN STATE” under Traian Basescu_26…

Poemul Graphik ” REFORMAREA STATULUI ROMAN sub Traian BASESCU”…

Statul Roman este profund reformat de reformele Partidului National-Socialist Democrat-Liberal… Este atit de reformat incit , deformat va dispare de pe preocuparile altor state si sefi de state… Pentru aceasta „minunata” manopera am desenat Poemul Graphik cu acelasi nume… Doar, doar ne va intra in cap, avind caldura unui glonte de Parabellum… aceasta minunatie de Manufactura dintr-o singura bucata: JAFUL si TRADAREA…

Andrei D.MITUCA

Partea A.01 – Preambull…

Nota: Acolo unde am simtit nevoia sa stilcesc cuvinte, am facut-o fara nici un fel de regret…

Exista atitea lucruri minunate pe lumea asta, chiar in sinul ei uscat de atita lapte risipith… Si noi ne ocupam de porcariile clicii de nemernici fascisti, ce ne-au calcat laptele in picioare incaltate in Luis WuiTToane… Nu ne dam seama cit o sa regretam ca nu plingen astazi din toti plaminii… Ei isi bat joc de noi facindu-se ca ne diriguiesc… Noi?…ii furam si ne furam tot de peste tot… Ce joaca de-a copiii cretini… Cu pusti din lemn din brad ieftin…in uniforme care nu ne apartin…  fara tobe exista oare ritm?.. Eu cred ca nu…

Dar va sa vie o vreme in care se va putea spune, recunoaste, ca NOI sintem cei care Intoarcem armele intotdeauna… Le-am intors in 1945, impotriva aliatilor germani si in 1989 am intors din nou armele, numai ca de data asta impotriva noastra. Ce popor, ce adunatura smintita de barbari pe motociclete scumpe… si masini si barci si vapoare si vile si ciini imbecili la fel ca si stapinii lor, si fete imbuibathe de alchol scump , cu guri parfumate si scumpe pline de cioburi swarovschi de doi lei si jumatate de pachet de tigari… Spurcata noastra clasa politica imbecilizata pina dincolo de puterea de a pricepe noima bitei din mina ciobanului… Iar eu ma misc si traiesc adunat cu ei, in mijlocul lor, de jur-imprejurul lor scirbavnic… Nici nu se putea sa fie altfel. Imediat dupa LOVITURA DE  STAT din decembrie 1989, sustinuta de tradatori de elita ai politicii romanesti, s-au ridicat la suprafata toate gunoaile plesnithe de invidia neaccederii la friiele, din Vremea Presedintelui CEAUSESCU… Mai tirziu s-au format subunitati de gunoieri de tipul celor germane WAFFEN SS, care cu sprijinul nemijlocit ai nemernicilor de afara dar si din inlauntrul tarii, au jefuit intr-o frenezie dementa tot ce se putea jefui numai si numai in folosul egoist – primitiv…imediat si coclith.

Si-au poleit odraslele in cioburi din vest, le-au urcat cururile puhave in limuzine grandioase, si-au construit Cluburi „selecte” pentru protipendada onanista care, astfel isi vedea cu ochii de tip Swarovscki ( din voie constienta am pocit cuvintul curv si inutil ) visul animalic de a avea, de a avea, de a avea cit mai mult, si mai multe si din cit mai multe domenii… DE A AVEA, DE A AVEA TOTUL.. CIT MAI TOTUL…

Carne de femeie foarte tinara, case descreierate avind suprafetele intinse peste orice masura de nevoie, piscine, iluminate din peretii laterali, pardoseala si podea… Carne de tineri baieti saraci, care mai tirziu au devenit vedete autohtone in muzica rigiita sau prezentatori de cirpe imbecile… Intre timp asa-zisul esalon 2, din fosta clasa si motor politic incerca sa descilceasca politica Presedintelui Ceausescu, impuscat ca un animal la Tirgoviste din temeri proportionate direct cu grozavia „Revolutiei Romane”… Cine avea nevoie de Lovitura de stat, daca nu cei din imediata apropiere a Presedintelui. Gata!… S-a dus cu ” dictatura” acum vom construi DEMOCRATIE pentru toata lumea… Bietii naivi – cei care au murit in zilele si noptile lui Decembrie insingerat… Pentru cine au murit?… Pentru ingrasarea paminturilor in care tigancile de astazi isi cresc gladiole, trandafiri si toporasi de culoare singerie si cu miros de intestine putrezite prea devreme… Au trecut douazeci de ani de la Marea Tradare Nationala. Si cu ce ne-am ales?… Cu ce?…

Media, ciinele democratiei. As!!! Media este una dintre cele mai ticaloase forme de subjugare fascistha (GOEBBELS, plesneste de invidie acolo sus, sau jos pe unde s-o afla acum…) de distrugere a constientului si subconstientului uman… Cel putin media roamaneasca s-a intrecut pe sine si pe sinele altor medii cu mult mai versathe si mai batrine…. Ginditi-va putin; incercati cu propriul copil si dupa intarcare de la laptele mamei sa-l hraniti timp de 15 ani numai cu fiertura de coji de cartofi amestecata cu rumegus si pilitura de fier inoxidabil… La aniversarea virstei de 15 ani, pregatiti in familie o masa festiva cu salata de boeuf, snitele pariziene, icred de peste…blablablalbla… Reactia copilului ( ca si a poporului roman ) va fi una de respingere violenta a celor de mai sus…

Copilul ca si poporul acestaisi va cere fiertura de coji de cartofi amestecata cu rumegus si pilitura de fier inoxidabil… Nu va accepta in ruptul capului un alt soi de hrana… Nu va accepta… Iar de aici la CEAIUL CU ETHNOBOTANICE , nu-i decit un pas firav…

TRAIASCA DEMOCRATIA ETHNOBOTHANICA LIBERA!!!!…

va urma

 

In cautarea Cititorului Absolut…

Cornel GALBEN

Teatrul lui Marin Sorescu e, cum însuşi îl defineşte, „exact, dar în mers”. Discursul său dramatic presupune, tocmai de aceea, un receptor avizat, capabil să-i decripteze straturile de lectură şi, iniţiat în stilistica sa specială, să evite capcanele pe care acesta i le întinde. Provocat la fiecare pas, cititorul e invitat abil să se „implice într-o necesară judecată de valoare”, să intre în dialogul permanent al prezentului cu trecutul şi în „bătălia imaginaţiei cu adevărul”, să se plieze la o „estetică originală, imposibil de rezumat într-o singură formulă” şi la mişcarea de idei, menită nu doar să stârnească opinii, ci şi să identifice caracterul deschis al unei opere ce şi-a procurat deja un „loc unic în literatura română şi universală”.

Spre deosebire de comentatorii ce i-au premers, Tatiana Scorţanu a sesizat că, în polivalenţa sa, Marin Sorescu s-a raportat, ca dramaturg, la spaţiul bilbic, poetizând „expresionist, în modul său original, miturile” şi altoind „altele pe tulpina acestora, trecând prin timpul istoric ca un iniţiat mitic, şi nu ca un istoric vigilent la adevăruri”. Remarcând, la rându-i, varietatea şi bogăţia subiectelor abordate de dramaturg, criticul băcăuan a ajuns la concluzia că o receptare corespunzătoare a operei acestuia „impune revederea începuturilor: sacre, mitice şi literare, de la care autorul însuşi a pornit, fiindcă teatrul lui Sorescu este creaţia omului cultivat şi bine informat, care, plecând de la Biblie, trece de la tragicii greci, prin istoria medievală a Ţării Româneşti şi prin teroarea din temniţele comuniste, transmutată în casele şi-n sufletul fiecărui român, atent supravegheat în toate laturile fiinţării: socială, profesională, afectivă, confesională, ori creatoare”.

Chiar dacă, accidental, raportarea dramaturgiei soresciene la sacru s-a mai făcut, Tatiana Scorţanu are meritul şi satisfacţia că este prima care urmăreşte sistematic această idee pe parcursul întregii opere a poetului-dramaturg, iar volumul său, neutru intitulat „Marin Sorescu, dramaturg” (Editura Corgal Press, Bacău, 2010), căpătă astfel o miză aparte şi devine, aşa cum subliniază şi Liviu Leonte în prefaţa „Sorescu, altfel”, o carte „peste care nu se va putea trece în bibliografia celui care a scris A treia ţeapă”.

Teză de doctorat la bază, stufosul şi aplicatul studiu al profesoarei băcăuane e rodul a şapte ani de muncă, timp în care autoarea a studiat cu minuţiozitate atât piesele dramaturgului, cât şi aproape tot ce s-a scris despre ele, precum şi o bibliografie impresionantă, care include texte sacre şi profane, literare şi de specialitate aparţinând unor reputaţi teologi creştini, scriitori şi filozofi din ţară şi din străinătate care au abordat această temă.
Conştientă că multitudinea de alegorii, parabole şi simboluri copleşesc prin imensitatea, diversitatea şi complexitatea lor perceperea de către cititor a subiectului şi interpretarea corectă a raporturilor dintre sacru şi mitic, Tatiana Scorţanu vine în întâmpinarea lui şi, încă din primul capitol, „Mitul, formă eternă de literaturizare”, acordă întâietate sacrului, urmărind „modul în care se naşte mitul, ca poveste închipuită, din Povestea Dintâi, sacră şi reală”, identificând „riturile şi concepţiile specifice diferitelor popoare, cu privire la naşterea universului, la iubire ori moarte, apariţia eroilor-modele, precum şi influenţa acestora asupra literaturii” şi, folosind ca reper concepţiile lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Roger Caillois, Julien Ries, compară „evoluţia aceluiaşi mit, de la teatrul antic, la literatura contemporană”, definindu-şi propria opinie.

Bună cunoscătoare a punctelor de vedere reprezentative, ea repovesteşte Facerea, dezbate pe larg ivirea mitului, în principal ca o contrapondere a sacrului, şi raportul sacru-profan, selectează exemple elocvente din literatura naţională şi universale, intră în polemici, taxându-l, bunăoară, pe V. Lovinescu pentru eclectismul „periculos al interpretării lucrurilor profane cu realităţi religioase, culminând cu includerea lui Iisus Hristos în rândul avatarurilor, ceea ce evidenţiază şi provoacă o confuzie totală prin amestecul teologiei cu mitul, de dragul paralelismului literar”.

Pornind de la faptul că „Deplina funcţionare a operei dramatice are în vedere: acţiunea, percepută, aristotelic, ca suport declanşator şi sursă a reprezentării (…), personajul şi scena, ca spaţiu generator de emulaţie dramatică”, subtila analistă acordă apoi două capitole distincte teatrului, ca formă a literaturii reprezentate, şi cronologiei personajului dramatic, pe parcursul cărora dezvăluie cititorilor nu doar registrele diferite ale trăirii eroilor sorescieni (inocenţă, revoltă, iubire, neîncredere patologică, naivitate dezarmantă, pândă şi frică ontologică, umilinţă, îndârjire creativă), ci şi raportarea dramaturgului la literatura universală: „Sorescu trece pe la Ibsen, pe la Beckett, simulează jocul unui personaj pirandelian, căutând rostul autorului, îl scrutează existenţialist pe Sartre, cochetează cu absurdul, fascinat fiind de Eugen Lovinescu, dar îşi circumscrie un spaţiu propriu, cel mai adesea, prin sugestii metaforică şi simbolic-parabolică, scormonind cu „sete” (asemenea muntelui după sarea-matrice) în străfundul sensurilor rostirii, pentru a descoperi noi ieşiri „la lumina” revelaţiei creatoare, niciodată încorsetate de un curent literar sau de o formulă estetică”.

Privind personajul ca liant între spectator/cititor, actor şi autor, Tatiana Scorţanu se plimbă lejer printre eroii din dramaturgia soresciană, cărora le reconstituie „cartea de identitate”, încadrându-i când în personaje distribuite duminical („în funcţiile: sacră, mitică şi istorică, într-o adevărată dinastie a singurătăţii dramatice”), când în personaje distribuite în zile de lucru, nu fără a sublinia că, de cele mai multe ori, „protagonistul sorescian e o variantă obiectivă a eului auctorial, capabil să însufleţească o latenţă în fiecare ipostaziere”.

Substanţiale sunt, în această privinţă, capitolele consacrate personajelor şi tematicii dramaturgiei soresciene, un loc aparte revenind trioului Iona, Paracliserul şi Vlad Ţepeş, dar bine conturate sunt şi ipostazierile înglobate în Mahomed, Căpitanul Toma şi Irina, de care autoarea se apropie cu aceeaşi curiozitate şi dorinţă de a le defini trăsăturile.
Alter ego („Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu…” – Marin Sorescu), Iona, personajul ce a „pecetluit, prin pluriperspectivismul abordării dramatice, notorietatea dramaturgului în literatura europeană”, constituie o preocupare predilectă a autoarei, care, pentru a-i puncta bogăţia de semnificaţii, coboară în timp, vorbindu-ne mai întâi despre Iona Vechiului Testament şi, prin raportare la acesta, abia apoi defineşte trăirea sub semnul tragicului a personajului din gura chitului sorescian.
O „încercare dramatică de restaurare a identităţii” decodifică şi în Paracliserul, numai că aici protagonistul, „care se crezuse liber în lucrarea voinţei proprii, devine victima gestului său ambiţios, fiind un meşter spiritual secund, căruia idealul îi este scară sacră şi rug de jertfă”.

Contrapondere a meditativului Iona, Ţepeş e „polul său activ”, cu „vocaţia tragicului, pe care îl trăieşte zilnic”, formând o „pepinieră, întru învăţarea jertfirii pentru o cauză; întru asigurarea rezervei de eroism – aproape o condiţie sine qua non pentru proba românismului, consubstanţial crucificării”. Ideea substituţiei lui Vlad cu Mântuitorul i se pare, de altfel, autoarei „uluitoare (mai ales pentru timpul apariţiei piesei)”, cu atât mai mult cu cât, „După cum mântuirea e înviere întru viaţă veşnică, tot astfel, în arhitextualiatatea piesei soresciene, ţeapa capătă valenţe de cruce jertfelnică pentru neam”.

Irina, în schimb, e „femeia – ctitor de vieţi”, care, după mărturia dramaturgului, „înseamnă şi o întoarcere la matca lucrurilor primordiale”, simbol al maternităţii, dar şi „alegoria Pământului, care, purificat de apele Potopului, trebuie să se primenească”.

O sumedenie de semnificaţii sunt descoperite şi în legătură cu tematica dramaturgiei soresciene, pe care autoarea o împarte în nu mai puţin de şapte teme: a identităţii; a istoriei; a cunoaşterii; a vieţii şi a morţii; a libertăţii; a creatorului şi a creaţiei; a timpului şi a spaţiului, aceasta din urmă centrându-se, la rândul ei, pe două componente distincte: „Sacru, mitic şi istoric în receptarea cronospaţialităţii”, respectiv, „Timp şi spaţiu în dramaturgia soresciană”.

Sigur, pentru fiecare dintre ele, demonstraţia e mai mult decât edificatoare, mai ales că şi dramatugul a fost „fascinat să propună valenţe simbolice nelimitate”, aşa că nu vom mai încerca, la rându-ne, să sintetizăm multitudinea de exemplificări, ci ne vom limita doar la transcrierea a două din reflecţiile autoarei: „Trăirea în afara credinţei devine un timp gol” şi, respectiv, „timpul întunericului românesc devine sinonim timpului individual neluminat prin credinţă”.

Şi cum piesele lui Marin Sorescu „presupun un timp al lecturii”, tot astfel şi volumul Tatianei Scorţanu îşi cere timpul său, întrucât, aidoma dramaturgului, criticul băcăuan e la fel de flămând de perfecţiune, iar noutăţile aduse în interpretarea dramaturgiei soresciene şi alchimia întregului univers surprins în cele peste 350 de pagini transformă cartea în una indispensabilă nu doar celor interesaţi de creaţia scriitorului oltean, ci şi tuturor iubitorilor de literatură.

ROMANIA in IMAGINILE lui 17 ianuarie 2011…

GENOCIDUL ROMANILOR

VINERI, 14 IANUARIE 2011

Lovitura de stat din 1989 a adus Romania intr-un stadiu uimitor: dintr-un stat puternic, cu o economie bine structurata si o societate sanatoasa, activa si viguroasa din toate punctele de vedere, intr-o tara care isi mai pastreza numele dar si-a pierdut aproape complet identitatea.

Ce a contribuit la aceasta pierdere de identitate? Incerc sa fac o succinta recapitulare ce nu are alt scop decat a puncta o schita a genocidului cu intentie la care este supus poporul roman de peste 21 de ani, in speranta ca vom reusi sa tinem viu focul dorintei de adevar si dreptate in ceea ce priveste existenta romanilor si a patrei lor:

– prin asasinarea lui Nicolae Ceausescu de catre o clica de minoritari condusa de “prostul suprem””, Silviu Brucan, s-a semnalat ca romanii pot fi manipulati si, in consecinta, se pot experimenta pe ei planuri din cele mai marsave, elaborate de catre papusarii mai inainte amintitelor minoritati (etnice, imorale, vicioase, infractionale);

– odata cu disolutia puternicului stat national romanesc a inceput desfasurarea unui premeditat jaf economic si financiar, fara precedent in multimilenara noastra istorie, jaf care a condus la deposedarea romanilor de aproape toate bogatiile naturale sau tezaurizate sub diverse forme (patrimoniala, financiara, funciara, spirituala, culturala, sportiva, organizatorica sau de orice alta natura sistematizata);

– totodata s-a lansat lunga si insidioasa campanie de denigrare a romanilor (care continua si acum) prin prezentarea lor ca barbari (amintiti-va numai cazul lui Mihai Cofar din martie 1990, la Targu Mures), incapabili sa se conduca singuri (si-au asasinat conducatorul), tiganizati (schimbarea denumirii de tigan in cea de rom facandu-se deliberat pentru a servi acestui scop), needucati (fiind de fapt expusi, tot deliberat, la o subcultura virulenta si o degradare continua a sistemului educational), inapoiati din punct de vedere spiritual in comparatie cu minoritatile (pretext sub care s-a erodat constitutia si s-a introdus dublul standard, cel superior aplicandu-se numai minoritarilor, pe criteriul asa-zisei discrimari positive), iresponsabili (exemplu: cazurile prezentarii denaturate a orfelinatelor, in timp ce din Romania erau tranzactionati mii de copii carora li s-a pierdut urma, ceea ce justifica intrebarea daca nu cumva au fost “ädoptati” pentru a se masca un inuman trafic de organe), dependenti de investitiile straine si de imprumuturile externe (in realitate alte moduri de marire a gradului de spoliere si indatorare artificiala a romanilor care deja i-a adus pe acestia pe un palier de saracie de neimaginat);

– in acelasi timp a inceput razboiul camuflat impotriva fibrei biologice a poporului roman prin decimarea sistemului sanitar atat la propriu, cat si la figurat, precum si prin lipsa de control asupra alimentelor si medicamentelor importate, concomitent cu distrugerea, printre multe altele, a agriculturii si industriilor alimentare si farmaceutice romanesti;

Desigur ca sunt cu mult mai numeroase aspectele de luat in consideratie si de analizat pentru a concluziona cine se face vinovat si in ce scop de acest calvar pe care poporul roman il poarta nemeritat de peste 21 de ani.

De ce trebuie sa clarificam originea evenimentelor derulate dar si identitatea papusarilor si a executantilor punerii in scena? Simplu, pentru ca toti acestia trebuie trasi la raspundere si, in solidar, sa suporte sarcina despagubirilor pentru pagubele materiale si traumele morale create poporului roman.
Ceea ce s-a intamplat in vremuri tulburi, de razboi, cu alte natii paleste in fata celor patimite de poporul roman in cei peste 21 de ani de genocid la care a fost supus, nu numai prin lungimea duratei in timp in care s-a practicat acest genocid, dar si prin cruzimea cu care a fost aplicat si sa nu uitam: pe timp de pace.

sursa: romaniaautentica.blogspot.com

Corabii in Larg…

Dana BANU

( pentru Maria POPArt… )

departe şi demult
în nopţi cu febră şi cântece de corăbieri nebuni
am îngropat moartea i-am făcut un culcuş moale şi primitor
străzile se desfăceau sub luna roşiatică
lanţurile noastre cele de toate zilele au început să geamă a teamă şi viu

a fost o vreme cu ziduri şi lumânări aprinse
cu dinţi mici şi haine prea negre cu peisaje reci acoperite de ceaţă
fiare însângerate pe marginea prăpastiei oameni ascunşi într-o durere mută

descoperisem neînfrânarea şi o cercetasem pe îndelete
o lume care se termina la capătul nostru
mereu aceeaşi lume cu ceasornicul oprit la jumătatea nopţii

*

deasă pădure ne înconjoară apele au plecat de la noi
am ars de vii apoi din cenuşă am ridicat case albe şi primitoare
dimineţile vin pe îndelete cu milă şi nespusă răbdare
lumină reverberaţii gesturi de oameni care au trăit cu mult timp înaintea noastră

corăbii în larg
benevolenţă solidaritate umană iertare
şi dragoste pentru aproapele nostru cel de departe
un hohot de râs le acoperă pe toate
e hohotul caselor albe în care locuiesc vietăţi mici ascunse într-o durere mută

*

cât de frumoşi sunt oamenii care pleacă
în urma lor se ridică mereu o lumină
şi apele prind a străluci limpede fără de teamă

cât de frumoşi sunt oamenii când devin strălucitoare corăbii în larg