Duminica, 15 mai 2011

Ora 18:00:23 AM GMT

ACOPERIT de ierburi interzise…

Imi simt trupul acoperit de ierburi interzise. Dar nu interzise de oameni, ci interzise de fractiunile gindurilor mele libere. O stare de emotie negativa, de ginduri intunecate si sperioase ma napadesc cu o regularitate inspaimintatoare… De ce imi vin aceste ginduri, mereu si mereu??… cu respiratii neregulate si caldute spre rece…

Am citit o povestioara scrisa de Vera, iubita mea. M-a impresionat stilul simplu si concret de a povesti, ceva aduceri-aminte din inceputurile adolescentei sale sincere… Adolescenta, aceasta frumoasa parte a vietii noastre. Sintem destui inlantuiti in lacate nevazute care ne leaga si ne cunosc intr-o sarabanda a trairii vietii in coordonate usoare, fine, respectuoase… I-am transmis parerea mea despre lucrarea sa si la rindu-mi am primit rinduri acoperitoare pentru scrisoarea mea… In general imi place sa comunic cu Vera, cu sufletul ei, cu puterea ei de femeie – femeie… Acest aspect imi face bine si ma destinde molcom, inspre reechilibrare interioara… Cind pot raspund imediat. Spun , cind pot in sensul simtirii nevoii de a comunica immediat si necesar pe momentul respectiv…

Alteori, raspund la o distanta de citeva ore. Niciodata nu depasesc doua – trei ore… Nici nu as putea. Mecanismul relatiei noastre determina declicul pentru savirsirea raspunsului…

Feminitatea Verei, transpira curat printre rindurile povestirii…Atrage, imbratiseaza, inlantuieste, saruta privirile citittorului. Imi place. Imi place foarte mult. Si de ce gindurile mele interzise nu s-ar scurge in afara sistemului meu nervos, parcurgind etapa dupa etapa trepte in devenirea spre absolute… De ce oare, paralele inegale imi brazdeaza fata privirii si ma lasa – ce-i drept uneori – obosit, stors de vlaga cea mai curata de care sint capabil a o genera…

Imi simt trupul acoperit de ierburi interzise. Dar nu interzise de oameni, ci interzise de fractiunile gindurilor mele libere. O stare de emotie negativa, de ginduri intunecate si sperioase ma napadesc cu o regularitate inspaimintatoare… De ce imi vin aceste ginduri, mereu si mereu??… cu respiratii neregulate si caldute spre rece… Imi simt trupul acoperit de ierburi demult interzise… Imi iau medicamentele de dimineata, cu multa apa rece. Dar imediat dupa ce le iau ramin intins pe ginduri mute, parca nemultumit de efectul lor… Parca nemultumit, parca secatuit de efecte peste efecte de stari peste stari… De tristete acoperita cu muschi de padure verde adincitha… Zilele trec una dupa alta nebanuite, debagate in seama…

Ma simt si sint singur, ca mai toata lumea din jurul meu… Fara vorbe, si fapte, fara respiratii ude, fara sperante desarte, fara perspective marunte… Ma simt si sint doar singur cu trupul acoperit de ierburi interzise… Imi vine sa plec de acasa… Imi vine sa plec, fara sa intorc capul, fara sa imi plec privirea, fara remuscari si fara regrete inutile…

Imi simt trupul acoperit de ierburi ude si interzise definitiv…

Miercuri, 11 mai 2011

Ora 13:45:20 AM GMT

Sibiu

SI DACA TOATA ZIUA as fi copt clatite…

Astazi m-am apucat de facut clatite. Asa mi s-a nazarit. Asa am cladit clatite. Printe doua file si doua capitole de carte usoara plina de sirop de zmeura, am facut clatite. Imi era o asa de mare pofta incit nici nu m-am mai uitat la ceasul prins pe peretele din hol. Este foarte important sa stii la ce o sa te apuci de facut clatite. Nu orice ora este valabila. Ci doar orele de la jumatatea zilei. Dimineata ar fi iesit prea tari, iar seara prea labartate… Asa imi aduc aminte de la mama mea…

Am facut compozitia, punind faina, apa, oua, praf de vanilie, zahar, sare, am ras si doua coji de lamiie. Apoi m-am apucat sa amestec combinatia pina la omogenizarea sa completa… Si m-am apucat sa le coc, sa le prajesc, sa le torn, polonic cu polonic in tigaia incinsa la maximum… Cit timp se coceau la foc potrivit, priveam lung pe geam, la copiii de afara jucindu-se cu cateii fara stapin ce sareau sa bezmeticii intr-un limbaj necunoscut oamenilor mari… Cum se facea cite o clatita, cum o rasturnam intr-o farfurie mai mare… Si turnam urmatoarea incarcatura… Si tot asa pina la epuizarea intregii oale de plamada de clatite… Intr-un final le-am terminat. Si odata cu asta m-a napadit si pofta desantata de a gusta din ele. Macar una…

Pina la urma am infulecat vreo 5 clatite, dintre care doua goale, fara nimic inlauntrul lor. Pe celelalte le-am mincat cu miere de albine… Foarte bune. Delicioase. Teribile… Toate amintirile trecute, prezente si viitoare m-au napadit, inlacrimindu-ma… Mi-am adus aminte de mama, de tatal meu, de ciinele meu, de toata viata mea care pina nu demult era asa de plina de prieteni si oameni dragi…

As mai fi copt clatite. Si daca toata ziua as fi copt clatite, tot in trecutu-mi prieten m-as fi aruncat plingind de singuratatea neghioaba… Singur, in singuratatea bucatariei asteptam sa se coaca clatita cu clatita pentru ca mirosul si gustul ei unic de fiecare data sa-mi aduca viata plina si bucuria vederii mamei sezind in fotoliul din camera de zi, asteptindu-mi clatitele calde, sincere si modeste…

Si daca toata ziua as fi copt clatite…

Vineri, 06 mai 2011

Ora 08:21:24 AM GMT

Bucuresti…

Daca ar fi sa renunt la Ginduri…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavera de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…

Coboram din pat adormit, dar sufletul imi raminea in continuare sa se odihneasca. Sufletul meu nu simtea nevoia sa bea apa rece sau sa fumeze. Obligatoriu ma duceam spre geam sa vad daca mai ploua. Si ma linisteam vazind rotocoalele de apa tulburata in baltoacele din fata blocului… Zgomotul produs de caderea picurilor de ploaie imi linisteau sufletul invoburat de ani si ani de nelinisti, de ani si ani de dureri surde de care nu ma scapam, cuprins fiind ca intr-un carusel dement de ghinion amestecat cu ulei ars de motor diesel… Am ramas tributar placerii ploii, demult, de pe vremea copilariei petrecute la Sibiu…peste care nu pot trece cu nici un gind. Daca ar fi sa renunt la gindurile ploii, atunci mi-as produce in rau incomensurabil, un rau primordiala de uscaciune si regrate eterne…

Nu vreau si nu pot sa renunt la ginduri. Ele imi sint singurele confidente confiate. Ma apuca de mina dreapta si ma trec strazile imaginare ale copilariei trecute dar nu uitate…Servici nu mai am. Postul meu s-a desfintat in decembrie – anul trecut – si imi este tare greu sa innebunesc singur in casa, intre patru pereti, urmarind cum cade ploaia pe pamint… Urmarind sa cada cit mai completa, cit mai frumoasa si mai melancolica… As incepe sa citesc o carte. Dar nu am stare. As incepe sa scriu ceva din amintire, dar – de asemenea – nu am stare. Singura stare care a ramas lipita de mine este aceea de anu renunta la ginduri… De a nu renunta la a ma mai gindi, la a emotiona propriile-mi simturi si trairi…

Daca ar fi sa renunt la ginduri… inseamna ca as incepe sa renunt la mine… Si nu vreau asta… Nu vreau deloc…

Ploaia s-a oprit azi noapte. S-a oprit incetul cu incetul… Parca nici nu am auzit-o cind nu a mai plouat. Da, Ploaia nu a mai plouat deloc… A ramas pamintul umed, reavan in urma ei, respirind un aer curat de dimineata rece de primavera de inceput… M-am tot trezit in cursul noptii. Ba pentru a merge la bucatarie sa beau apa rece, ba pentru a mai fuma cite o tigara… La un moment dat m-am trezit si pentru o cafea. Cred ca era trei si jumatate…