Cindva, demult, in niste palide versuri imi ceream:… un Cer Cladit pe Coloana mea Vertebrala… Mai tirziu, cind mina mea dreapta s-a detasat – deloc stingher – din umarul drept pentru a desena tot ceea ce ” Cerul cladit pe Coloana” ii dicta, Constiinta mea a capatat demensiuni neintelese, deloc intelese…

Astazi, Cerul Coloanei mele Vertebrale, pilpiie obosit, dar fara insistenta domoala… Nu vrea sa ma deranjeze din melasa aducerilor-aminte de dincolo de Vointe Neutilizate….  inca..

Este prea tirziu sa nu ma mai iubesc… In jur se involbureaza oceane de plumb topit, colorate-n singeriul cel mai de soi… Este prea tirziu sa nu va mai Iubiti… Iubiti-va SINEA!!… Iubiti-va SINEA!!!…

In jur se cutremura ape plumburii, fierbinti si reci in acelasi timp… Iubiti-va ultimul filon celt din ultima ramasita care v-a mai ramas neipocrita… Atit v-a mai ramas!..

Sa va iubiti… sa va iubiti nepamintean, cu smerenie, umilita si Pacat asumat…

Dumnezeu va va intelege si va va Ierta…

Cuvintele de insotire ar pali, Imaginea Externa a Romaniei… Deci , in atare situatie simt nevoia sa tac si sa desenez in continuare… Cine pricepe ceva, Bine, cine nu, Sa fie Sanatos!!…